Citate

Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată (Mihai Eminescu)

Ei vor fi stăpânii lumii, dar noi, vom rămâne stăpânii timpului. (Paul Tămaş)

Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.
(W. Schiller, arheolog american)

Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer. (R. Schiller, Reader`s Digest, 7, 1975)

Da! Acele cuvinte vii ale Tărtăriei, n-au răsunat încă. (Boris Pertos)

După cum vedem există o mare asemănare între limba geţilor şi limba latină.
(N.Densuşianu, Dacia Preistorică, pagina 677)

Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get. (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)

Ar fi mai uşor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate lesne şi degrabă pe români de la vechile lor datini. (Alecu Russo)

Moldova s-a schimbat în 16 ani din talpă până în vârf: limbă, haine, obiceiuri, până şi numele, nu mai suntem moldoveni, ce romani. (Alecu Russo)

Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă. (Bonfini)

Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai.
(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)

Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia, însă norodul, neamul locuitorilor nu şi-au schimbat numele său, că tot romanus, apoi cu vremea şi îndelungate veacuri romani, apoi români până astăzi. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI. (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)

Afundaţi în cărţile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea. (M. Kogălniceanu)

Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani îi dispreţuiesc. (B.P. Haşdeu)

Oare trebuie neapărat să ne laudăm cu toţi care ne-au cucerit? (Oltea Predoiu, elevă în clasa a IV-a, ian.1980)

Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. (M. Kogălniceanu)

Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor.
(D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI NICI CREDE. (C.Cantacuzino)

Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI. (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)

Vom combate dar din toate puterile noastre direcţia falsă ce o parte din scriitorii de astăzi se încearcă a da limbii şi literaturii. (M. Kogălniceanu)

[La soldaţii români] Dogma nemuririi sufletului îi făcea curajoşi fără margini, dispreţuitori faţă de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti) luptători cu hotărâre şi cu o întreprindere de speriat. (Metianus Capella)

Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam. (Nicolae Iorga)

Nu invidiaţi vechile popoare ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa. (Michelet, 1859)

Din emoţie în emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit, între constelaţii şi balsamuri. (Tudor Arghezi, 7.4.1966)

Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit!
(Alecu Russo)

Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. (Cezar Bolliac)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

(Zamolxen) era minunat de înţelept în filosofie. (Alfonso X El Sabio)

(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample. (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

Românii despre care am mai spus că sunt daci. (Bocignoli, 29.6.1524, la Ragusa)

Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legislatorii şi dascălii lor, numindu-i zei…aşa cum sunt toţi barbarii, odrisii, getii. (Clemens din Alexandria, Covoarele, 1,15)

Zopyrion, comandantul Thraciei, în timp ce făcuse o expediţie împotriva geţilor, adunându-se pe neaşteptate furtuni şi vijelii, a fost copleşit împreună cu întreaga armată.
(Curtius Rufus, Historia Alexandri,X,1,43)

Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.
(Demostene, Discursuri)

Atunci…de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri…De ce te-ai silit împotriva firii, să-ţi aduci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber? (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12)

(Dacii au) pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără păr. (Galenus)

Când zicem azi că cineva vorbeşte limba barbară, aceea nu este altceva decât limba rustică. (Gellius)

Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei! (Horaţiu)

(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. (Iordanes, Getica, XI, 69-70)

Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie. (posibil citat din Getica lui Traian) (Iulian, Cezarii,Traian,22)

(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr… (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

“Martial îi scrie unui prieten că în ţara Geţilor va găsi stânca lui Prometeu. (Martial, Epigr., IX, 46)

Ce să mai spunem de britani şi de germani, care locuiesc lângă ocean, sau, ca să trecem la barbari, de daci şi sarmaţi şi sciţi dintre care neamuri cele mai multe n-au auzit până acum cuvântul Evangheliei. (Origenes)

Tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.
(Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

“Papa Nicolae I spune că grecii de la acea vreme numeau Latina şi Scita limbi barbare.
(O scrisoare către Împăratul Bizanţului Mihail al III-lea, 865 en)

(Decebal), un rege alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea. (Plinius cel Tânăr, Epistole, VIII, 4,2)

Într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii…Şi apoi să ne mirăm că nu pot fi învinşi goţii (geţii) când sătenii sunt mai bucuroşi să fie cu ei decât cu noi. (Salvianus, De gubernitone, V,8)

Geţia: este o lege a geţilor, să cânte din cythare când merg în solii. (Theopompos, 40)

În toate Pannoniile există obiceiuri şi moravuri Romane, dar şi un fel de limbă Romană şi mulţi se ocupă şi cu literatura. (Veleius Paterculus)

[Calgacus: Romanii] “Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace” (Tacitus, Agricola, 30)

Preluare dupa: http://www.dracones.ro/

Geto-Daków “najbardziej Chrobrego i Targi trackie plemię”

Geto-Daków “najbardziej Chrobrego i Targi trackie plemię”

Coraz więcej głosów twierdzi, że reprezentuje “historię” naszego multi-tysiącletniego narodu, przywołuje echa w to, co jest coraz bardziej odczuwalne i słyszał, że Geto-Daków były polygamist ludzi, jedzenia mięsa i co najgorsze, były wysokie konsumentów alkoholu .

Aby udowodnić raz na zawsze, że Geto-Daków, germańskie, bałtyckie i celtyckie ludzi, podobnie jak inne plemiona trackie, nie konsumenci alkoholu, tylko dlatego, że diddnt wiedział, wszelkie napoje alkoholowe poza “napój bogów” nazywa miodu (Hydromel w języku francuskim, hiszpańskim Hidromiel, Idromele w języku włoskim, Hydromel w języku portugalskim, angielskim Mead, miód w języku rosyjskim, polskim, norweski, szwedzki, duński, Med w języku ukraińskim, niemieckim Met, Medovina w ceho-słowacki, serbo-chorwacki, Słowenia i Węgry-ur Ezti w baskijski, Sima w języku fińskim, Hydromeli w klasycznej łacinie, Midus w języku łotewskim) będziemy cytatem ważne źródło historyczne z I wieku naszej ery.

Valkyrie Mając Drinking Horn

Dziewiąty kamień zdjęcie wieku od wyspy Gotlandii, Szwecja. Valkyrie z picia róg wita Odin, kiedy dotrze Valhalla okrakiem Sleipnir, jego osiem nogami konia, na którym będzie walczył w Ragnarok.

Najważniejsze dowody znajdujemy w “geografii” Strabon, szczególnie w Księdze VII Rozdział III:

Grecy sądzili, że Getae było trackie plemię. Żyli na obu brzegach Dunaju, mam na myśli zarówno Getae i Mysians również. Mysians Trakowie byli zbyt ale w chwili obecnej, ich nazwa Moesians; początki Mysians są z Moesians, które żyją wśród Lydianie, Phrygianie i trojanów.

Phrygianie same Bryges, trackie plemię, tak jak Mygdones, Bebrycians, Bithyni, Thyni a może Mariandynii too.

Wszystkie z nich opuściło szybkie Europie, ale Mysians pozostał na miejscu wraz z innymi Traków.

Moim zdaniem Poseidonios słusznie przypuszczać, że Homer oznacza o tej nazwie, Mysians w Europie (mam na myśli tych z Tracji), gdy mówi:

Jego oczy światło II wrócił z powrotem, aby zobaczyć

Kraj Traków zaludnionych przez tych, którzy ograniczenia sirepii,

A Mysians którzy walczą ze sobą z bliskiej odległości.

Poseidonios mówi, że Mysians są obecnie produktów mięsnych z szczególności wiary religijnej, tylko dlatego, że nie rosną zwierzęta. Żywią się z miodu, mleka i serów, mieszkających samotnie, jak się je nazywa pobożnych ludzi od bogów i capnobates.

Są Traków, które żyć bez dziewczyny, są powołani Założycieli. Są one uważane świętych, ze względu na ich cześć i żyć bez strachu. Poeta Homer nazywał ich “święte osoby zajmujące się dojeniem klaczy, które picie mleka, nie w życiu i najbardziej poprawne ludzi”. Są przydomek “bez życia”, zwłaszcza dlatego, że żyją bez dziewczyny, Homer się powiedzieć o wdowie, która jest tylko o połowę życia nazwał dom Protesilaos “pół” tylko dlatego, że był człowiekiem wdowy.

Mysians nazywane są “bojownicy z bliższej odległości”, ponieważ są niepokonani i doskonałe wojowników. W książce w rozdziale XIII  muszą być napisane “Moesians, bojownicy z bliższej odległości” zamiast Mysians

Z pewnością jednak jest to ryzykowne, aby zmienić tekst Homera, uważane za dobre przez tyle lat. Rzeczywiście, jest dużo bardziej wiarygodny, że zostali powołani z Mysians początku, a teraz zmienił nazwę na Moesians. Epitet “bez życia” może być raczej w sensie “wdowa” niż “unfeeder” lub “domami na wózkach.

I praktyki Pitagorasa, które mówią o powstrzymanie się od mięsa, pozostał dla nich jak dyktando Zamolxis.

O informacje, które mówią nam, że:

Krótko Deceneu sam został uznany za Boga, tak jak mówiłem, gdy rozmawialiśmy o Zamolxis. I na znak posłuszeństwa, ludzie Getae byli przekonani do cięcia winorośli i żyć bez wina. Nie możemy też podać dokładną lokalizację dla “Getae” jak nie wiem, czy tekst odniesienie do Tarabostes lub Comati.

Taraboste (szlachcic Daków)

Prawdopodobnie część Geto-Daków szlachta iść negatywny sposób, ale tylko z powodu brudnych greckich i rzymskich wpływów, a może właśnie dlatego Geto-Daków, którzy pozostali w twierdz nad Morzem Czarnym do administrowania terytoriów podbitych przez cesarza Burebista rozpoczęliśmy haniebne praktyki, upokarzających praktyk w północnych plemion Traków.

Daków comatus (Capillat)

Chciałbym zaznaczyć, że Odrysians i innych południowych plemion trackich, wino i przybierać różne substancje halucynogenne, takie jak grzybki, konopie, a nawet orientalne opioidów.

Wszystkie te fakty się później, ze względu na wpływ greckiego i później wpływów rzymskich i różne mythraic wpływy Orientu.

Dlatego też Geto-Daków i Moesians, Carpiani i Costobocii, a wszystkie “barbarzyńskich” plemion z północy na Dunaju, diddnt spożywać alkoholu, ale tylko miód pitny, ponieważ wszystkie “barbarzyńców” z północy. Te Tendencious oświadczenia wydane przed nasi przodkowie to tylko kilka ataków, które mają jeden zamiar: zwyrodnienie naszych przodków wielkie i boskie, Geto-Daków, “najbardziej odważnych i sprawiedliwych trackie plemię”!

Trackich wojowników

Nasi wrogowie polygam, dużych odbiorców alkoholu i narkotyków, wydają się być zazdrosny o naszych przodkach i ich święte życie, jak również o ich boskie pochodzenie.

Pomnik Burebisty w Călăraşi

Pomnik Burebisty w Orăştie

Pomnik Decebalus w Deva

Decebalus na Kolumna Trajana

Kogaion

Geto-Dacians “The most Brave and Fair Thracian tribe”

More and more voices claiming to represent “history” of our multi-millennial nation, evokes an echo in what is increasingly felt and heard, that the Geto-Dacians were polygamist people, eating meat and the worst of all, were high consumers of alcohol.

To demonstrate once for all that the Geto-Dacian, Germanic, Celtic and Baltic people, like other Thracian tribes, were not consumers of alcohol, just because they diddnt knew any alcoholic beverage outside of “The Drink of Gods” “called mead (Hydromel in French, in Spanish Hidromiel, Idromele in Italian, hydromel in Portuguese, English Mead, miód in Russian, Polish, Norwegian, Swedish, Danish, Med in Ukrainian, German Met, Medovina in ceho-Slovak, Serbo-Croatian and Slovenia-ur Ezti in Basque, Sima in Finnish, Hydromeli in classical Latin, Midus in Latvian) we will quote an important historical source of the I century AD.

Valkyrie Bearing a Drinking Horn

Ninth-century picture stone from the island of Gotland, Sweden. A valkyrie with a drinking-horn greets Odin as he arrives at Valhalla astride Sleipnir, his eight-legged horse, on which he will fight at Ragnarok.

The most important evidence we find in “Geography” of Strabon, specifically in the Book VII of Chapter III:

“[…] Greeks considered that Getae were a Thracian tribe. They lived on both banks of Danube, I mean both Getae and Mysians as well. Mysians were Thracians too but in present time, their name is Moesians; the origins of Mysians are from Moesians, which live among Lydians, Phrygians and Trojans.

Phrygians themselves are Bryges (Briges), a Thracian tribe, like Mygdones, Bebrycians, Bithyni, Thyni and maybe Mariandynii too.

All of them left quick Europe, but Mysians remained on place together with the other Thracians.

My opinion is that Poseidonios correctly assumed that Homer designates with this name, Mysians, in Europe (I mean those from Thrace) when he says:

His eyes light ii returned back to see

The Country of Thracians populated by those who curb sirepii,

And Mysians who fight each other from close distance. […]

Poseidonios says that Mysians are out of meat products from a particular religious faith, just because they don’t grow animals. They feed with honey, milk and cheese, living alone, as they are called pious men from gods and capnobates.

There are Thracians which live without girls, they are called Founders. They are considered saints, because of their honor and live without fear. Poet Homer called them “holy milkers of mare, which drink milk, without life w and the most correct people”. They are nicknamed “without life” especially because they live without girls, Homer himself say about widowhood that is only a half life as he called the house of Protesilaos “half” just because he was a widow man.

Mysians are called “fighters from closer distance” because they are undefeated and excellent warriors. In the book of the XIII chapter (the Iliad) it must be writen “Moesians, fighters from closer distance” instead of Mysians (claim Poseidonios) .

But certainly, it is foolhardy to change the text of Homer, considered good across so many years. Indeed, it’s much more believable that they were appointed from the beginning Mysians and now they changed the name in Moesians. The epithet “without life” could be rather in the sense of “widow” than the “unfeeder” or “with houses on carts. […]

And the practice of Pythagoras which say to abstain from meat, remained for them as a dictation from Zamolxis. […]

About the information that tell us that:

“Shortly Deceneu himself was considered as a God, as I said when I talked about Zamolxis. And in a sign of obedience, Getae people were convinced to cut vine and to live without wine […]” we cant specify the exact location for these “Getae” as we dont know if the text make reference to Tarabostes or Comati.

Taraboste (Dacian nobleman)

Probably a part of Geto-Dacian nobility go negative way, but just because of dirty Greek and Roman influence, or perhaps just because the Geto-Dacians who remained in the fortresses on the Black Sea to administer the territories conquered by the emperor Burebista began this shameful practice, a humiliating practice for the northern tribes of Thracians.

Dacian Comatus (Capillat)

I’d like to mention that the Odrysians and other southern Thracian tribes, drink wine and take various hallucinogens substances such as magic mushrooms, hemp (weed, cannabis), or even oriental opioids.

All these facts came later, due to influence of Greek and later the Roman influence, and various mythraic influences from Orient.

Therefore, the Geto-Dacians and Moesians, Carpiani and Costobocii, and all the “barbarian” tribes from the north of Danube, diddnt consume alcohol, but only mead as all “barbarians” from North. These Tendencious statements released against our ancestors are just some attacks which have a single intention: degeneration of our great and divine ancestors, the Geto-Dacians, “The most brave and fair Thracian tribe” !

Thracian warrior

Our polygam enemies, large consumers of alcohol and drugs, seem to be envious on our ancestors and their sacred lives, as well about their divine origin.

Decebal

Article written by Kogaion

Limba dacă

"Inelul de Aur" de la Ezerovo, Bulgaria

Sunetul “ă” este folosit în Europa doar în limbile română şi albaneză, limbi care au în alfabet şi litera corespunzătoare. Sunetele “ă” şi “ş” au rămas din limba dacă, respectiv iliră, limbi care au multe caracteristici comune. Singura limbă antică europeană care avea în alfabet litera ş a fost limba etruscă, în care “Ş” era scris “M” (vezi şut – şutina).

Etrusca însă, nu avea sunetele “b”, “d” şi “g”.

Datorită alfabetului grec şi cel latin, sunetul “ş” nu putea fi reprodus în scris, aşa încât au fost preluate cuvinte din limbile dacă şi iliră, în care “ş” a fost înlocuit cu “s”. Similar, “ă” din limba dacă a fost înlocuit cu “a” sau “o”, iar î a fost înlocuit cu i, în limbile greacă şi latină.

Existenţa lui “ă” în limba română nu poate fi explicată decât prin existenţa acestui sunet în limba dacă. Aceasta pune într-o nouă lumină originea “latină” a cuvintelor româneşti care conţin sunetul “ă”. Putem vorbi, în aceste situaţii doar de o origine comună a acestor cuvinte, anterioară cuceririi daciei de către romani şi chiar anterioară apariţiei romanilor. Acelaşi lucru poate fi spus în legătură cu foarte multe cuvinte româneşti compuse cu prefixele “îm”, “în”, “răs” şi “răz”.
Marea majoritate a cuvintelor româneşti care încep cu litera î, sunt cuvinte compuse, având prefixele “îm” (aprox. 400 cuvinte) sau “în” (aprox. 1700 cuvinte). Numai câteva au corespondente in limba latină, care încep cu “im” sau “in” şi numai câteva provin prin compunerea cu cuvinte de origine franceză. În exemplele de mai jos sunt prezentate şi două cuvinte compuse fără prefixele menţionate, care au fost preluate în limba latină, fără a mai prezenta forma compusă:

armăsar – admissarius , lingură – lingula.

În plus, ele indică şi originea dacă a cuvintelor componente: armă, sar, ling, gură. Aceeaşi remarcă poate fi făcută şi pentru majoritatea cuvintelor compuse cu prefixele “îm”, “în”, “răs” şi “răz”. În plus, la aceste cuvinte se pot identifica noi sensuri.

În limba dacă, ”ş” apare adesea la sfârşitul cuvântului, la fel cum apare “os” în limba greacă. Mai jos sunt date două exemple de cuvinte dace, la care “ş” a fost grecizat în “os”: samuş – samos, criş – chrysos. Au fost identificate şi două cuvinte conţinând litera ş care au corespondent în limba etruscă: Mariş şi şut.

Prescurtări: D – dac, E – etrusc, G – grec, L – latin, DEX – dicţionarul explicativ al limbii române.

1. altoi (D) = care înalţă, înnobilează. Cuvântul a rămas in limba română cu sensul îngust de vlăstar pentru înnobilarea (înălţarea în sens figurat) unei plante. Sensul iniţial poate fi intuit în sensul figurat al verbului a altoi: a bate cu scopul de a înnobila, înălţa pe un copil, de unde şi zicala: “unde dă tata, creşte”.

2. alt (D) = altum (L) = înalt. În limba română, cuvântul alt şi cele compuse cu el ca prefix, au căpătat sensul de diferit. Totuşi, expresia “asta (aşa) e altceva” are de obicei sensul de “asta (aşa) nu mai este greşit”, altceva însemnând ceva diferit, dar în sens pozitiv (înălţător). Sensul original al cuvântului alt a fost păstrat în cuvintele altoi şi înalt = în+alt ca în expresia “înaltul cerului” = în+altul cerului adică în înălţimea cerului.

3. armăsar (D) = admissarius (L) = armăsar. Armăsar este compus din cuvintele dace “armă” şi “sar”, desemnând calul (vezi samsar) care transportă un om înarmat. Corespondentul latin nu mai păstrează forma compusă, aceasta indicând că a fost preluat şi latinizat cu sufixul “us”. La fel a fost preluat în latină şi cuvântul armă ca “arma”. Zeul Marte a fost preluat de romani de la daci, la care era numit Ares

4. arestai (D) = arrest (german) = arresto (italian) = pus sub arest, a aresta. A “aresta” este compus din cuvintele dace Ares şi “sta”, adică a sta sub puterea lui Ares, zeul războiului. Cuvântul “sta” apare cu forma “stai” în cuvintele dace schistai (pustnici) şi polistai (călugări) desemnând pe oamenii sfinţi care stau separat, respectiv în comunitate.

5. bărbat (D) = barbatos/varvatos (G) = barbatus (L) = bărbat. Bărbat este rădăcină atât pentru corespondentul grec, cât şi pentru cel latin. În insula Corfu există o localitate numită Barbatos. Limba greacă este anterioară celei latine, deci bărbat nu este de origine latină. Nu poate fi nici de origine greacă, deoarece barbatos/varvatos este un cuvânt prehelenic, rar folosit în greaca veche. Bărbat este şi numele fratelui lui Litovoi, un alt nume dac.

6. boer (D) = boer (danez) = stăpân, boier. Cuvintul dac boer se regăseşte în numele Boerebistes (Burebista). Acest cuvânt compus înseamnă stăpânul Ebistes. Cuvântul danez boer înseamnă fermier, stăpân al pământului. Păstrarea acestui cuvânt confirmă influenţa dacă asupra danilor stabiliti in Danemarca, numită Dachia în evul mediu.

7. cel (D) = cel (E) = zeitate chtonică. La daci, “cel” avea o conotaţie sacră, ca în: “cel de pe comori” sau “cel mai cel”. “Acel” avea sensul de “al lui Cel”, deci este posibil ca Cel să fi fost la daci, zeiţa mamă, ca şi la etrusci. “Celu” era la etrusci un titlu de preot, probabil corespondentul cuvântului dac “acel”. Pe o plăcuţă etruscă din sec V î.C., găsită la Populonia, este reprezentat zeul războiului, Laran, luptându-se împotriva lui Celsclan (“clan” = fiu), giganticul fiu al zeiţei Cel, a pământului. “Celius Tuscorum lingua September mensis dicitur” se traduce din latină: “celius (celi) în limba etruscă înseamnă luna septembrie” (vezi Testimonia Linguae Etruscae, 801, 824). Deci luna recoltei, era numită după zeiţa chtonică, Cel.

8. celar (D) = cela (E) = încăpere subterană, pivniţă, celar. Ambele cuvintele derivă din rădăcina “cel”. (vezi “cel”). Cuvântului românesc celar îi corespunde “chilear” (pivniţă) în dialectul aromân. Ulterior, cuvântul etrusc “cela” a căpătat sensul de încăpere, cameră, îndepărtându-se de legătura cu rădăcina “cel”, zeiţa subpământeană. El a fost preluat în limba latină ca “cella”.

9. criş (D) = chrysos (G) = aur. Din apele Crişurilor (= auritelor), care izvorăsc din munţii apuseni, era extras aurul, prin spălarea nisipului in băi. Cuvântul dac este rădăcină a cuvântului grecesc corespunzător, format prin adăugarea sufixului „os”, deci cuvântul grecesc derivă din cel dac.

10. crişan = aurar. Acest cuvânt, păstrat ca nume până azi, dovedeşte continuitatea prezenţei dace pe aceste meleaguri.

11. gelu (D) = gela (G) = rege. Cuvântul dac gelu, cu semnificaţia de rege, apare în numele Gelula – locţiitorul lui Decebal, iar mai târziu ca nume al voievodului Gelu, pomenit de unguri ca Gyla. Gheorghe Muşu menţionează cuvântul “suangela”, utilizat de Stephanus Byzantius cu sensul de mormântul (groapa) regelui.

12. haita (D) = Aita (E) = simbolul lumii morţilor (vezi lup).

13. jurământ (D) = juramentum (L) = jurământ. Jurământ vine de la rădăcina dacă “jur”, însemnând spaţiul în mijlocul căruia se află cineva sau ceva (cf. DEX). Jurământul se făcea numai în prezenţa martorilor din “juriu”. În latină nu există cuvânt analog rădăcinii jur, nici corespondent pentru juriu. Cuvântul latin “juramentum” este deci împrumutat din limba dacă.

14. lăpuş (D) = lapus (L) = iepure. Lăpuş apare în multe toponime, precum şi în Lăpuşneanu, dar sensul său a dispărut în limba română.

15. ler (D) = ler (E) = Dumnezeu.

16. leu/lev? (D) = lev (E) = leu. Existenţa, atât în limba etruscă, cât şi în limba rusă, a cuvântului “lev”, cu acelaşi sens, sugerează originea dacică a cuvântului. În DEX, cuvântul leu este trecut cu etimologie necunoscută!

17. lingură (D) = lingula (L) = lingură. Lingură este compus din cuvintele dace “ling” şi “gură”, desemnând un obiect care se linge în gură. Cuvântul latin, nu mai păstrează o formă compusă şi este în mod evident preluat din limba dacă.

18. livadă (D) = livadă. În DEX este considerat de origine slavă, de la bulgarul “livada” sau ucrainianul “levada”. Acest cuvânt nu are o formă similară în limba greacă, dar în insula Corfu există localitatea Livadia, care dovedeşte că acest cuvânt a existat în perioada prehelenică. Deci slavii au preluat acest cuvânt de la daci, transformând ă-ul, pe care nu îl au în alfabet, în a.

19. lup/lupu (D) – lup/lupu (E) Probabil că lupul reprezenta la daci pe zeul morţii, echivalentul lui Hades. În etruscă, “lup” înseamnă a muri, iar “lupu” înseamnă mort. Putem presupune ca dacă “lupu” era mortul, atunci “haita” era lumea morţilor. O să râdeţi, poate, dar chiar aşa era! Aita era, la etrusci, zeul care personifica lumea morţilor. Era reprezentat cu cap de lup, ca şi corespondentul său grec, Hades. Picturile funerare etrusce îl înfăţişează pe zeul morţii purtând capul şi blana unui lup. Pe de altă parte steagul de luptă al dacilor arăta similar şi foarte probabil, îl reprezenta tot pe zeul morţii. Semnificaţia acestui zeu dac era probabil identică cu cea a zeului egiptean Upuaut/Wepwawet – Ophois(G), zeul cu cap de şacal. Acesta era numit “deschizător al drumurilor”. Upuaut avea un dublu rol, fiind un zeu al războiului şi al cultului funerar, deschizând drumul atât pentru armatele faraonului cât şi pentru spiritele morţilor.

20. Mariş (D) = Mariş (E) = zeul fecundităţii şi fertilităţii. Mariş, numele dac al râului Mureş era şi numele zeului etrusc al fecundităţii, reprezentat fie ca un bărbat bărbos, fie ca un tânăr sau chiar ca un grup de nou-născuţi îngrijiţi de Minerva. Zona cu terenul cel mai fertil, propice agriculturii, aflată în imediata apropiere a Sarmisegetuzei şi a Devei, principalele centre ale puterii dace, este valea Mureşului.

21. miel (D) = miel. Acest cuvânt nu are o formă asemănătoare în niciuna din celelalte limbi vorbite vreodată în Europa. Forma latină “agnellus”, dată în DEX nu poate fi nicidecum la originea cuvântului. Să nu uităm că dacii erau în primul rând păstori şi nu au învăţat această meserie de la romani.

22. mierlă (D) = merlum (E) = mierlă. Mierla era pasărea morţii, atât la daci, cât şi la etrusci, care o menţionează în Liber Lintaeus, ca fiind cea care ridică sufletul mortului la cer. Rolul funerar al mierlei la daci se deduce din verbul a mierli, cu înţelesul de a muri.

23. mut (D) = mut (E) = care nu poate vorbi, mut. În etruscă au fost identificate cuvintele “mutna” şi “mutana”, cu sensul de sarcofag. Mut-na este de fapt un cuvânt compus ca şi pacha-na, care a fost tradus ca “ţinând sau aparţinând lui Pacha”. După aceiaşi logică, “mutna” se traduce ca “ţinând sau aparţinând lui mut”. Cuvântul etrusc pentru mort este “lupu” (vezi lup). Deci “mutna” nu înseamnă a mortului, ci a celui care nu vorbeşte (mutului).

24. oier (D) + pată (D) = oeoropata (G) = omorâtor de oameni. Oeoropata este numele dat de greci amazoanelor, care omorau păstorii şi le luau turmele. Cuvântul grecesc este compus din două cuvinte dace: oier/oeor şi pată care înseamnă a omor. Vechea expresie “fără de pată”, însemna “care nu a comis omor”.

25. Păca? (D) = Pacha (E) = echivalentul zeului grec Dionysos sau al romanului Bachus. Sunt multe cuvinte de origine dacă care încep cu păcă/păca, care conduc spre ideea că ar fi putut exista la daci un zeu similar etruscului Pacha: (a) păcăli, păcăleală, pocal, păcat, păcătui, împăcat, păcătoasă şi păhar. Păcală, din basmele româneşti , este un personaj similar satirilor de la greci, fiind posibil ca numele lui să provină de la numele unui zeu dac numit Păca. Grecii antici îl sărbătoreau pe Dionysos de anul nou. Acesta începea pe atunci, ca şi la romani, la 1 aprilie, zi rămasă peste tot în lume ca ziua păcălelilor. În această zi, Dionysus era reprezentat de un copil pus într-un coş, reprezentând renaşterea anuală a zeului, ca zeu al fertilităţii. Conotaţia negativă a cuvântului păcat a fost datorată apariţiei creştinismului, care a încercat să elimine cultul lui Dionysos. Cuvântul compus “împăcat”, precum şi derivatele sale indică sensul iniţial pozitiv al cuvântului păcat şi rolul jucat de zeul Pacha.

26. păcătoasă (D) = pachanthur (E) = echivalenta menadei (G) şi a bachantei (L) = femeie care participa la celebrarea lui Păca.

27. papar (D) = paparoina (G) = papaver (L) = mac. Macul era folosit in ritualul de aducere a ploii, numit de daci paparude. Cuvântul dac este practic rădăcina corespondentelor grecesc şi latin.

28. răspunde (D) = respondere (L) Cuvântul dac este compus din răs (mult) +spun +de (despre) şi înseamnă a spune multe detalii despre un anumit lucru. Cuvântul latin nu este compus, deci a fost preluat din altă limbă.

29. sac (D) = sac (E) = sac.

30. samuş (D) = samos (G) = înalt. Someşul cald şi cel rece izvorăsc din Muntele Mare din munţii apuseni. Dacii le numeau Samuş, datorită muntelui înalt (“mare”) din care izvorau.

31. sameş (D) = samos (G) = înalt. Sameş era numele unui “înalt” demnitar care strângea birurile dintr-un judeţ (zona condusă de un jude).

32. samă (D) = bir. De acolo vine “a da samă”, cu sensul de a da birul.

33. samavolnic = volnic (sau vornic) care ia sama (birul). Samavolnic şi-a schimbat sensul iniţial de titlu/funcţie de dregător luând sensul de abuziv. Cu acest sens, cuvântul a ajuns în limba rusă ca “samovol’nâi”.

34. samsar (D) = samsar (bulgar) = simsar (turc) = cărăuş, cel care transporta “sama” pe cai “sar”. Cuvântul sar, cu sensul de cal a fost folosit şi în evul mediu, în saragea = sarica (turc) = călăreţ turc. Cuvântul este compus din “sar” – cal şi “agea” – conducător turc.
Existenţa în cuvântului sar în latinul “admissarius” – armăsar, dovedeşte că acesta nu este de origine turcă sau bulgară, ci a fost preluat in aceste limbi de la vlahi.

35. schistai/ktistai (D) = cei care stau separat, izolaţi, adică pustnici. De la rădăcina schi, cu sensul de separat, provin cuvintele schit şi schisma.

36. sfoară (D) = sphaira (G) = învârtire, răsucire. De la acest sens, pierdut astăzi, vine expresia “a da sfoară în ţară”, adică a face turul ţării. Sfoară, cu sensul de fir răsucit, derivă din toarcerea, răsucirea, prin care se face. Acest sens a ajuns în limba neogreacă sub forma “sfora”. Numai în limba dacă sfoară avea atât sensul de învârtire, răsucire, cât şi de fir răsucit, deci “sfora” a fost preluat de greci de la daci.

37. sus (D) = sus (E) = sus.

38. şut (D) = şuti (E) = lăcaş subteran. La etrusci, lângă poarta de intrare în mormânt scria “ca şuti” sau “ta şuti”, însemnând “acesta este lăcaşul subteran”. Cuvintele etrusce pentru mormânt erau “thaure” şi “thaura”, iar cuvântul pentru lumea subpământeană era “hintha”. Numeroase obiecte mortuare poartă inscripţia “şutina”, uneori incizată astfel încât obiectul să nu mai poată fi folosit, ca în cazul oglinzilor. Ieşirea din şut a minerilor înseamnă ieşirea din lăcaşul de sub pământ, nu din schimbul de lucru. În DEX se consideră ca şut provine de la germanul “schicht” – schimb. În afară de faptul că cele două cuvinte nu seamănă deloc, se pune problema de ce şut, cu sensul de schimb, nu este folosit decât în minerit?

39. tânăr (D) = Thanr (E). La etrusci, Thanr este o divinitate reprezentată pe anumite oglinzi, care înfăţişează scene de naştere şi copii divini.

40. tămaş (D) = tamas, thamas (G) = ginere. Tamas este un cuvânt prehelenic. Gheorghe Muşu sugerat originea sa egipteană, de la tham (thâm), cu sensul de legătură.

41. trei (D) = trei (E) = trei.

42. un (D) = un (E) = un.

43. vel (D) = vel (E) = mare, cu sens figurat, ca titlu. Cuvântul dac “vel”, cu sensul de mare a ajuns să preceadă un titlu sau rang boieresc în evul mediu, în Moldova şi Valahia (ex. vel logofăt). În limba română au rămas cuvintele derivate ca veleitate şi veleitar. La etrusci, vel preceda numele inscripţionate pe monumentele funerare. De exemplu, pe pereţii mormântului Francois de la Vulci, aparţinând familiei Saties (sec V î.C.) se află inscripţiile “vel saties arnza”, care se traduc “marele Saties micul Arnth”

Articol preluat de pe:

http://www.gk.ro/sarmizegetusa/latinitatea/limba_daca.htm

Imperiul Geto-Dacic

Dacian Empire Informatii despre Dacia – Gabriel Gheorghe (Societatea cultural stiintifica Getica)

Documentar realizat in anul 2003.

RELIGIA GETO-DACILOR

Geto-dacii credeau ca spiritul omului e nemuritor,trupul fiind o impiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire,de aceea trupul biologic nu are nici un pret,poftele trupesti fiind ignorate cu desavarsire.

In razboi,un geto-dac trebuia sa invinga sau sa moara luptand,de preferat cu o arma in mana,asemeni triburilor germanice in care spre exemplu un vking ajungea in Valhalla alaturi de Odin unde sta cu el la masa daca murea cu sabia in mana.

Nu exista absolut nici un regret asupra mortii la geto-daci,din contra,sufletul celui decedat intr-un mod razboinic se inalta catre Cer,spre Zalmoxis,stapanul nostru si parintele nostru Ceresc Universal.

Un geto-dac nu poate dobandi nemurirea spirituala daca nu renunta la poftele trupesti cum ar fi alcoolul,drogurile,carnea sau sexualitatea de grup ritualica,cum de pilda,tracii sudici din Balcani,vecini ai grecilor,fiind influentati de catre osirism prin greci (Osiris-Dionysos-Sabazius) practicau diverse culte chtoniene si aveau ritualuri orgiastice (sexul in grup) care ii duceau la extaz si foloseau anumite droguri halucinogene cum ar fi ciuperci fermecate sau diverse plante apoi se imbatau in onoarea zeului lor suprem,pe care il numeau Sabazius si care nu era decat un Dionysos luat de la greci,iubitor de vin.

Acest Dionysos-Sabazius spurcat de egipteni prin greci,a inlocuit adevarata religie pur uraniana a tracilor sudici,ei la inceput adorand aceiasi divinitate urano-solara ca si fratii lor de la nord de Oceanos Potamos, geto-dacii,care aveau credinte total opuse despre viata si nemurire,specifice nordului.

Asadar,geto-dacii vor fi de esenta divina ei insisi,asemeni zeilor.

La ce folos pentru un geto-dac sa se “distreze” in viata biologica foarte scurta,cand nemurirea lui era legata de Cer si de Zalmoxis,prin moartea trupeasca si eliberarea sufletului din “temnita” el va putea ajunge la zeul suprem.

Zalmoxis reprezinta Cerul,masculinul de unde samanta vietii a pornit pe femininul Pamant,fecundandu-l,astfel infaptuind viata.

Cerul senin este chipul zeului,iar vremea rea reprezinta amenintarea si incercarea unor elemente negative de a tulbura linistea oamenilor,de aceea geto-dacii trag cu arcul cu sageti spre Cer,alungand norii care ascund si intuneca fata zeului.

Simbolul urano-solar al lui Zalmoxis

Avand o religie pur uraniana cu puternice elemente solare ca explicatie,geto-dacii adora pe Zalmoxis pe muntii cei inalti,acolo unde se avanta doar vulturii si unde doar urletul razboinic al lupilor carpatini isi face simtita prezenta,Cerul rasunand la strigatele lor catre zeu.

Templul si palatul lui Zalmoxis se afla in varful muntelui,intr-o pestera,cum din cele mai vechi timpuri minoice fusese adorat Zeul Trasnetului/Fulgerului al Securii Duble,intr-o pestera din muntele Ida.

Zalmoxis,Zamolxis – Zeul Securii Duble

Marele Preot al geto-dacilor,care locuieste in varful Kogaionului (Muntele Sfant) se coboara la oameni foarte rar,doar atunci cand are de dat vreo porunca pentru curatirea de pacate sau diverse invataturi spirituale.

Regele geto-dacilor,fiind stapan doar asupra trupurilor supusilor sai nu are putere asupra sufletelor oamenilor,doar Marele Preot avand aceasta atributie,insusi reprezentantul suprem al puterii sacerdotale fiind de esenta divina.

Puterea politico-militara si cea sacerdotala nu se amesteca.

Odata la patru ani,sau cateodata la cinci,natiunea geto-daca adduce zeului suprem o jertfa umana,constand intr-un baiat ales dintre cei mai viteji si curati dintre geto-daci.

Acesta va fi aruncat de catre preoti in trei lanci infipte in pamant,cu varfurile spre Cer,fiind nevoie ca tanarul sa moara infipt in cele trei lanci.

Acest ritual se face in varful muntelui cel sfant Kogaion,Kogaionon.

Daca tanarul jertfit intru cinstea zeului nu moare repede,si fara sa atinga pamantul,este semn rau iar acest ritual se repeta pana cand va fi implinit cum se cuvine.

Sufletul tanarului,odata eliberat din temnita trupeasca, sangele defunctului atingand solul,spiritual acestuia va merge catre Cer,spre Zalmoxis si apoi dacii vor fi bucurosi ca sunt legati din nou de Zeu prin acest ritual sfant.

Spiritul celui mort in acest ritual se inalta catre Cer pe un pod de curcubeu,ca la germanici,cand sufletul razboinic al unui Viking ajungea in Valhalla cea din Cer tot pe un pod de curcubeu.

Iata cum ne relateaza Herodot acest ritual barbar:

„Unii din ei primesc porunca sa tina trei sulite (cu vârful în sus), iar altii apucând de mâini si de picioare pe cel ce urmeaza sa fie trimis la Zalmoxis, si ridicându-l în sus, îl azvârl în sulite. Daca – strapuns de sulite – acesta moare, getii socot ca Zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc învinuiri solului, zicând ca e un om ticalos si, dupa învinuirile aduse, trimit un altul, caruia îi dau însarcinari înca fiind în viata”.

Participantii la ceremonie înconjurau locul jertfei si se prindeau în dansul TIA-RANTOS, care începea cu un ritm grav, oracular. În acest timp, marele preot rostea incantatia rituala de primire a solului în ceruri:

EV ME ALKYN MEGER VATEAS IAP POL ARCO-DA-BARA?

NALAXIS DA VAISTRO!

NANIS, VET EV SORN!

LA HIMAI PHILIP LAXIN! CORYVIN DAS !

Cine se înalta la mine (la noi), gonindu-si calul peste Podul-de-Foc (Curcubeu)? Ferice de voi! Stapâne, suna din corn! Din ceruri belsugul (ploaia) sa curga ! Domnul e mare !

Textul getic se afla încrustat pe o piatra meteoritica – asadar cereasca! – descoperita în ruinele cetatii de la Corbi (jud. Arges). În momentul mortii pamântene a mesagerului get, Marele preot striga: DOBEROS DABEIS „Cel Curat s-a înaltat”.

Atunci participantii la ceremonie repetau si ei spusele marelui preot si accelerau ritmul dansului. De la stravechiul strigat de bucurie al dansatorilor – DOBEROS DABEIS – s-a ajuns prin etimologie populara, la strigatura româneasca „Doua fire, doua paie, / Ia Ciuleandra la bataie!”

Vechii istorici greci numeau pe Zalmoxis si Gebeleizis,ambele variante reprezentand acelasi zeu.

Aici avem de-a face cu un Henoteism,dupa cum a spus si Vasile Parvan,un singur zeu absolut fiind numit in mai multe feluri,cum de pilda si ceilalti traci numeau zeul suprem Zeus,Apollo,Asclepios ori Sabazius,el fiind acelasi zeu stravechi indo-european nordic,uranian.

Zeul suprem la geto-daci nu avea nevoie de un nume propriu,ci doar de attribute explicative ale puterii sale absolute si infinite,la nivel universal.

Speculatiile rau intentionate de mai tarziu ale lui grecului Strabo cum ca Zalmoxis ca profet ar fi fost sclavul lui Pythragoras sunt simple fantezii.

Articol scris de Kogaion

Dacii si romanii

 

                                                   DACII SI ROMANII

 

 

Cu mai bine de un mileniu înainte de cucerirea Daciei de cãtre Romani, mai multe triburi tracice emigraserã de pe Dunãrea inferioarã spre apus, stabilindu-se în Peninsula Italicã. Urmele lor au rãmas multã vreme în toponimele recongnoscibile si astãzi: ALTINA “Mãretie; Fericire” (actuala Oltina din Dobrogea); cf. Latium (regiunea din centrul Italiei, între Tibru si Campania); OESCOS “Luminã” (la vãrsarea râului Isker în Dunãre, astãzi Ghighi — Bulgaria) cf. Osci (veche populatie din Italia Meridionalã); RAMAE (loc. în Tracia); cf. ROMA; SABINI-BRIES “Prea Curatii; Cinstitii” (loc. în Tracia); cf. Sabini (neam locuind în tinutul muntos la N-E de Roma). Despre Messapii din Estul Italiei, ca si despre Venetii de pe cursul inferior al Padului se stie de mult cã erau traci (iliri).

 

 Pribegii de la Dunãrea de Jos au mers în susul fluviului pânã la CURTU-ZURA “Cetatea (Curtea) Strãlucitoare” (actualul Belgrad “Orasul Alb”). Acolo se pare cã au poposit mai mult si tot acolo, spune legenda, a avut loc idila dintre AENEAS “Strãlucitorul”, conducãtorul emigrantilor, si DIDO “Doamna”, regina tinutului respectiv. Dupã câteva sute de ani, legendele au transformat Curtuzura în Cartagina, iar adevãratul traseu al drumetilor a fost deviat mult mai la Sud! Totusi, Romanii sustineau cã se trag din troieni, care — se stie — erau traci. Chiar numele legendarului întemeietor al Romei, ROMULUS, este asemãnãtor cu geto-dacicul ROMULA. Plasati, în locurile de bastinã, între tracii nord-dunãreni si greci — pribegii vorbeau la plecare un dialect asemãnãtor atât cu limba vecinilor de la Miazãnoapte cât si cu a celor de la Miazãzi. De altfel, lingvistii moderni au încadrat în acelasi grup lingvistic latina si elena. Un strãvechi imn, numit Carmina Saliaria, pãstrat nealterat de preotii Romani (prezentat în capitolul Nasterea Printilor Divini) demonstreazã înrudirea dintre limbile tracã si latinã. 

 

 Existã o paralelã revelatoare între lexeme tracice cu initiala A — antroponime, etnonime, hidronime, oronime, toponime etc. — si cuvinte latinesti si românesti:

 

 Sintagmele tracice din tabelul de mai sus nu sunt întotdeauna modelele cuvintelor românesti mostenite. Ele s-au transformat încã înainte de cucerirea Traciei de cãtre Romani. Sunt atestate foarte multe forme dialectale intermediare. Iatã atestate doar câteva exemple:

 

              ABDERA > UDAR (antrop.) > odor;

 

              ABOUNOTEICHOS > PANDOCOS (antrop.) > bondoc;

 

              ABROZES > VERZO (antrop.) > vrajã;

 

              ABURIA > BORIA (antrop.) > boare; burã;

 

              ADAUCTA > TACTOR (antrop.) > (cu) toptanul;

 

              ANIOS > NAISSUS (loc.) > neaos;

 

              AMAZONES > MEZEANOI (trib) > mezin;

 

              AMISODAROS > MUSSATUS (antrop.) > musat;

 

              AMYCOS > MICIA (oras) > mic;

 

              ATYMNIOS > TEMNOS (munte) > temnitã;

 

              ANTIMACA > TIMACUS (râu) > Timoc;

 

              APSOS > CAPSA (loc.) > Copsa;

 

              ARAROS > GERULA (antrop.) > gârlã;

 

              ARSEKVIA > RHAISCUPORIS (antrop.) > roscovan;

 

              ASAMUM > SAMUM (castru si vicus) > (de) seamã;

 

              ASCRION > SKORIANUS (antrop.) > zgurã;

 

              ASTYNOOS > STENES (castru) > stânã.

 

 Asemãnãrile între limbile tracã si latinã erau cam aceleasi ca între românã si celelalte limbi romanice de astãzi. În timpul convietuirii cu Romanii, dacii au învãtat relativ usor latina, transmitând-o si conationalilor liberi. Cel mai romanizat tinut al Daciei a fost Oltenia, ce pãstreazã si astãzi perfectul simplu latinesc. Numele acestei regiuni vine, de altfel, de la ALTINA “Latinii”, nu de la Olt, de la care si-au luat numele Tara Oltului din Transilvania si judetul de la Sud de Carpati. 

 

 Unii daci au învãtat mai întâi alfabetul latinesc, cum se vede pe o cãrãmidã gãsitã în castrul de la Drobeta. Inscriptia cuprinde cuvântul geto-dacic TYCHYS “de repetat; repetã!” (cf. rom stih si literele latine în ordinea — aproximativã— a alfabetului. Pe un fragment de vas, descoperit în pãdurea Resca (Romula — jud. Olt), se mai zãreste începutul alfabetului latin (ABCD) si sintagma geticã TAS X “de 10 ori” (adicã repetarea exercitiului).

 

 Din fericire, avem la dispozitie texte strãvechi, din care se vede cum au început dacii sã învete latineste. Ele dateazã din timpul stãpânirii romane sau sunt imediat ulterioare acesteia si pot fi socotite, fãrã exagerare, primele texte în limba românã. Astfel, pe o plãcutã de bronz, descoperitã la Celei-Corabia (jud. Olt) avem un cuvânt getic si unul latin: UTERE FELIX . Traducerea: Aduce (poartã) fericire (noroc). Pe câteva rame de plumb pentru oglinz, descoperite tot la Celei, inscriptiile sunt de asemenea mixte: FORMASO BIST MIN FECIT.

Traducerea: Cea mai frumoasã m-am fãcut. FORMASO si FECIT sunt din latinã, iar BIST si MIN provin din graiul autohtonilor. Pe o amforã scoasã din apele Dunãrii (fig. 107), aflatã acum la muzeul din Vârset (Serbia), scrie: O FE OCLO. Traducerea: Sã fie ochi! Sã fie plinã! La Pojejena (jud. Caras-Severin), pe o lespede votivã din marmurã scrie: D-IZO POSI DON. Traducerea: Fecioarei i-am adus darul. Pe o brãtarã de aur, descoperitã la Vatina, lângã Vârset, scrie: ONGON S-TAN TI MULT GOG. Traducerea: Talismanul sã-ti dea mult noroc.

 

 Romanii îi numeau pe toti tracii nord-danubieni DACI, dupã numele celui mai important neam din Transilvania. Cuvântul DAC(US) este înrudit cu lat. audacia “curaj; îndrãznealã” si audax “îndrãznet; curajos; temerar; semet; încrezãtor”. Cu sensurile de “curat; adevãrat” a rãmas în afirmatia româneascã DA.

 

 Însã pentru tracii de la Miazãnoapte dac avea doar un sens regional. Etnonimul lor comun era RO-MAN “foarte curat; frumos; luminos; fericit; strãlucitor; nobil”, de unde au fost mostenite formele: român, rumen, romanitã, rohman, Caraiman s.a. Cuvântul este atestat într-o inscriptie dacicã de pe un opait descoperit la Drobeta (fig. 82). Textul este în asa fel scris încât poate fi citit în trei feluri: de la stânga la dreapta; ROMAN ESIS  ” Prea Curatul; Prea Curat” (supranumele fratilor Zalmoxis), de unde s-a mostenit varianta romanitã pentru “musetel”; de la dreapta la stânga: E NAMOR SSS “Cu numãrul 666”; si iarãsi de la stânga la dreapta: ROMANE S-IS “Luminã sã fie”. O variantã geticã pentru ROMAN era EURYMENE (antrop.) care explicã diftongul din Caraiman si formele rohman (mit.) si aromân.

 

 Cã amândouã popoarele, ce s-au înfruntat la Sarmizegetusa, aveau acelasi nume etnic ne-o demonstreazã denumirile foarte apropiate cu care strãinii îi numeau pe români si pe italieni în evul mediu. Aceste nume asemãnãtoare au fost observate încã de Miron Costin: “Nemtii italienilor le zic Walschen si nouã moldovenilor si muntenilor iar asa: Walachen; frantozii italianului îi zic vallon si nouã moldovenilor si muntenilor vallaques; lesii italianului îi zic wloch, iar nouã moldovenilor si muntenilor woloszyn”. În evul mediu, în maghiarã “român” se spunea olah, iar “italian”, olas. Ca sã nu se încurce denumirile, românii îi numeau pe venetici ROMULA, de unde româna medievalã a mostenit forma râmlean. De la ROMULA au mai rãmas în românã: hãrmãlaie, cormanã si Romanati. Acest cuvânt avea mai multe sensuri: “a tãia; a ucide; lamentatie; gãlãgie; anapoda” etc. Romula mai însemna si “tuns” si “ras ” si poate cã acesta a fost cel mai important motiv pentru care tracii nordici i-au numit pe Romani astfel. Denumirea nobililor daci era PILEATI “cu pãr lung; bãrbosi; bãrbati; viteji ” (cf. rom. plete) si astfel se explicã si rom. bãrbat (cf. lat. barbatus “bãrbos”), singular între limbile romanice. Unul dintre voievozii români a purtat numele de Bãrbat. Se stie cã Romanii purtau pãrul scurt si cã se bãrbiereau. 

 

 Asadar, legenda romanticã, dupã care numele nostru etnic vine de la cuceritorii de odinioarã este doar o… legendã, ca multe altele.

 

                      

 

                               

 

 

Articol preluat de la: http://membres.lycos.fr/dragomi3/DSDarom.html