Dacia înainte de romani

Triburi dacice

The great Bendis goddess

Bendis goddess, discovered in Gradistea Muscelului, dated after the 79th b. C.

The great Bendis goddess (Bhendis, Mendis, Mhendis) was the feminine divinity from north-Thracian pantheon which was managing people’s fortunes, like the Fates.

Goddess’ name is build with the indo-European root of bhend, theonym which minds “to relate” or “to bow”, whence it comes also the Anglo-Saxon word bind or the Germanic “binden”.

From this small but precious idea, we can easy deduce that one of the primordial goddess’ appellatives was “Fortune’s Goddess” or “Weaver Goddess”, “Fate’s Goddess”, “The Fate goddess”.

She, as the Fates, was managing people’s fortunes, the indo-Europeans being especially worshipers of the predestination belief.

It is very probably that, after the Dacia’s Roman conquest, Bendis was assimilated by Diana goddess (Artemis at the Greeks).

Bendis was also the goddess of the matrimonial connections, of the love and the amorous feeling, like the Scandinavian goddess Freyja, the Greek Aphrodite, the Etruscan Albina, the Assyrian- Babylonian Ishtar goddess, Sumerian’s Inanna, the “Dzydzilelyaa” of the old Polish, Albanian’s “Prende”, Slave’s “Shiva” or Roman’s Venus.

All the marriages was officiated in her name, under her divine blessing.

The goddess Bendis cult was taken also by Greeks, becoming a stately cult in Athens since the V century b. C. It was adored especially while the ceremonies called “Bendideia” when it was taking place two ethnical ceremonies: one formed by Traces and another by Athenians.

Bendis goddess’ temple, associated by the Athenians with Artemis, was called Bendideia and it was situated on the Munychia hill, situated in Athena’s part called Piraeus, hill that has approximately 86 m highest. Today it is called with the name of Kastella. Later, after the II century b. C. we can find another goddess’ temple on Hebru’s West part, in Balkans.

Her cult was attested also in the Asia Minor, more exactly in Bithynia, or even in the Ptolemaic Egypt.

On statues, Bendis goddess was represented wearing Thracian clothes and the Thracian cap (Phrygian, the Phrygians was from the Thracian race). Sometimes the goddess has a javelin in her left hand and a coup in the right hand. On some coins she appears either keeping two javelins and a dagger, or two torches or a torch and a Patera.

Bends has also other attributes as the hunting, but we were appearing also as a Moon’s goddess, like Hecate.

Bendis – bronze bust from the Piatra Roșie, showing the goddess with big breasts, that means that she represents the fertile and amorous character of the goddess

Bendis from Tanagra, location situated in Attica, in north Athens (terracotta figure, IV century b. C.)

Bendis goddess’ votive star, discovered at Piraeus (IV century b. C.)

By Kogaion

The Giants Gog and Magog – Jewish terror

Gog and Magog figures based on the British mythology, located in the Royal Arcade, Melbourne

The giants, a titanic generation, born from Terra (also known as Gaia), and Uran (Uranus), was a gorgeous, violent and non religious people, having no belief in gods, as being themselves of divine essence.

The giants were by excellency a  mountain’s people (Uran is the sinnonymous  of mountain, or  the Mountain’s Man).

In their war with Zeus, they built mountains over mountains  to get to Olympus, to God’s Palace, the huge Atlas trembled when they attacked, and although the Gods, headed by Zeus, pounced over the Giants, throwing lightings, they still weren’t capable to overcome them, and Hercules himself had to intervene to get them.

The Giants County was on the old Dacia territory, near the saint Oceanos Potamos River (Danube), where, from the same parents, Gaia ans Uran, their bigger brothers, the Titans, were born.

Often, the Romans used comparrations as the fight between Gods, Titans and Giants, with the wars against the Dacians, the Romans calling themselves the winning Gods over Titans, Giants, and then  the Dacians.

The Giants were mentioned also into the Jewish traditions, being known as Gog and Magog, as Ezekiel  mentioned.

In one of his stories, the prophet and the storyteller Ezekiel threatened the Jewish people that Jehova will bring as ruller over them the King Gog from Magog, with his beautiful army, armed with  swords, spears, bolts , shields and helmets.

They, coming from North, riding on horses, will rush as a storm over Israel, to steal and destroy it. They will scour the land in triumph, will trap down the Jews, and then, after fulfilling their mission, will be all destroyed by the anger of The Sky.

Ezekiel’s prophecy referred , no doubt, to the old traditions about the great war between Giants, Titans  and Gods, like when the Giants and Titans chased the gods all the way to Egypt.

The Jeremiah prophet , that lived not long before Ezekiel , talks about the same people, whom he simply calls them as  the “gentium praedo”, that will come from a far away land, from North, from the bottom of the Earth. It will be a courageous people of archers, old and strong, talking a language unknown to the Jews, they are a big people, cruel and ruthless, with their voices moaning like the sea.

They are coming on horses faster than the vultures , all in a row, prepared for big invasion war. They will destroy Jerusalem, like Nabucodonosor, will destroy all of Juda’s strongholds, transforming  the country of the Jews in desert, so that no man will be left in Jerusalem, and all the Jews will end up in slavery.

From here we took the name Lucifer-Luciferis (daystar), which was given to Nabucodonosor by Christians.

With six centuries before Ezekiel, also John the Theologian write about Gog and Magog, in his Book of Revelation.

Speaking about the last time of the humanity, John says that after 1000 years of prison for the serpentine dragon Typhon (Devil, Satan, Set, Ahriman etc) the dragon will be released, he will rebuild his strength and he will lead at war the people of Gog and Magog, which are splitted in four corners of the world and whose number is as the sand of the sea.

The Book of Revelation consider that all pelasgian tribes descended from Gog and Magog, divided in different parts of the world. Those people will run over the face of the Earth and they will siege the beloved city of Jerusalem, and they will be punished by the heavenly fire (God of the Jews, Yahweh).

In The Book of Revelation we can find a copy of the old Jewish traditions, written by the prophets Ezekiel and Jeremiah, with many years before Christianity.

Under the name Gog and Magog, the ancient people understand Getae and Massagetae Thracian tribes.

The names Goga, Gugu, Gugă, Gogă and Gogan are also used today by Romanian peasants, especially in mountain regions.

From the Sibylline Oracles result that the countries where the tribes of Gog and Magog live, are in the northern part of Thrace.

Other traditions about Gog and Magog are presented in the epic legends of the Alexander the Great. The country of the tribes Gog and Magog is described as wild and inhospitable, being subjected to Boreas wind (Northern wind), rain and Northern frost. According to the epic legends of Alexander, the tribes of Gog and Magog invade Southern regions and they closed Alexander in Macedonia, making him prisoner, but Alexander managed to escape and to gather a great army. After that, he will conquer the Northern regions of Gog and Magog (Country of Gog and Magog).

Other ancient legend tell us that tribes of Gog and Magog were under the rule of Popa Ion, a prince who rule also in Asia.

Undoubtedly that here we have an old reminiscence about the adorable Pelasgian King Ianus (Janus, the god of gates, doors, doorways, beginnings and endings) which rule over the Arimi tribe, at the North of Oceanos Potamos (Danube), before moving to Italy. His face is also present on the old coins of Dacia.

Gog

Magog

By Kogaion

Dacii în viziune bizantină (sec. XIII)

Într-un discurs panegiric al lui Manuel Holobolos, ţinut în faţa împăratului Mihail VIII Paleologul (1259-1282), este menţionată prezenţa stăpânirii bizantine în „Insulele Paristriene” .

„Succesele” militare ale basileului au dus la domolirea „pannonianului”, puterea „alanului” s-a frânt, în vreme ce „pământul nemărginit al dacilor e plin de faima biruinţelor” împăratului.

Cercetarea modernă a identificat „Insulele Paristriene” cu regiunea gurilor Dunării, punctul nord-estic al vechii theme Paristrion, unde a putut fi restabilită o influenţă politică a împăratului printr-o alianţă matrimonială a curţii din Constantinopol cu hanul tatar Nogai, mai puţin în urma unor succese militare, în vreme ce prin termenii arhaizanţi ca „pannoni”, „alani” şi „daci” sunt desemnaţi, rând pe rând, maghiarii, tătarii şi românii.

Numele de „daci” dat românilor de Holobolos, se înscrie pe linia unei tradiţii ce se înstăpânise în lumea intelectuală a Constantinopolului, începand cu sfârşitul sec. X şi terminând cu ultimii istorici bizantini ai sec XV.

Cât priveşte formula „pământul nesfârşit al dacilor”, prin care panegiristul bizantin desemnează spaţiul românesc, ea sugerează imaginea pe care un contemporan şi-o putea face în faţa lumii româneşti nord-dunărene din a doua jumătate a sec. XIII, organizată în zeci de voievodate şi cnezate, dar lipsită de o structură politică solidă, care să-i confere si să-i cultive identitatea. Sunt zecile de „mici stăpâniri” sau „mici domnii” (mikrai authentiai) ce domină spaţiul nord-dunărean, despre care vorbeşte un alt bizantin în sec. XIII, Ioan Staurakios.

Stelian Brezeanu, O Istorie a Bizanţului, Ed.Meronia, Bucureşti, 2005.

Citate

Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată (Mihai Eminescu)

Ei vor fi stăpânii lumii, dar noi, vom rămâne stăpânii timpului. (Paul Tămaş)

Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.
(W. Schiller, arheolog american)

Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer. (R. Schiller, Reader`s Digest, 7, 1975)

Da! Acele cuvinte vii ale Tărtăriei, n-au răsunat încă. (Boris Pertos)

După cum vedem există o mare asemănare între limba geţilor şi limba latină.
(N.Densuşianu, Dacia Preistorică, pagina 677)

Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get. (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)

Ar fi mai uşor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate lesne şi degrabă pe români de la vechile lor datini. (Alecu Russo)

Moldova s-a schimbat în 16 ani din talpă până în vârf: limbă, haine, obiceiuri, până şi numele, nu mai suntem moldoveni, ce romani. (Alecu Russo)

Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă. (Bonfini)

Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai.
(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)

Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia, însă norodul, neamul locuitorilor nu şi-au schimbat numele său, că tot romanus, apoi cu vremea şi îndelungate veacuri romani, apoi români până astăzi. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI. (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)

Afundaţi în cărţile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea. (M. Kogălniceanu)

Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani îi dispreţuiesc. (B.P. Haşdeu)

Oare trebuie neapărat să ne laudăm cu toţi care ne-au cucerit? (Oltea Predoiu, elevă în clasa a IV-a, ian.1980)

Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. (M. Kogălniceanu)

Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor.
(D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI NICI CREDE. (C.Cantacuzino)

Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI. (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)

Vom combate dar din toate puterile noastre direcţia falsă ce o parte din scriitorii de astăzi se încearcă a da limbii şi literaturii. (M. Kogălniceanu)

[La soldaţii români] Dogma nemuririi sufletului îi făcea curajoşi fără margini, dispreţuitori faţă de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti) luptători cu hotărâre şi cu o întreprindere de speriat. (Metianus Capella)

Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam. (Nicolae Iorga)

Nu invidiaţi vechile popoare ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa. (Michelet, 1859)

Din emoţie în emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit, între constelaţii şi balsamuri. (Tudor Arghezi, 7.4.1966)

Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit!
(Alecu Russo)

Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. (Cezar Bolliac)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

(Zamolxen) era minunat de înţelept în filosofie. (Alfonso X El Sabio)

(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample. (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

Românii despre care am mai spus că sunt daci. (Bocignoli, 29.6.1524, la Ragusa)

Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legislatorii şi dascălii lor, numindu-i zei…aşa cum sunt toţi barbarii, odrisii, getii. (Clemens din Alexandria, Covoarele, 1,15)

Zopyrion, comandantul Thraciei, în timp ce făcuse o expediţie împotriva geţilor, adunându-se pe neaşteptate furtuni şi vijelii, a fost copleşit împreună cu întreaga armată.
(Curtius Rufus, Historia Alexandri,X,1,43)

Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.
(Demostene, Discursuri)

Atunci…de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri…De ce te-ai silit împotriva firii, să-ţi aduci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber? (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12)

(Dacii au) pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără păr. (Galenus)

Când zicem azi că cineva vorbeşte limba barbară, aceea nu este altceva decât limba rustică. (Gellius)

Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei! (Horaţiu)

(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. (Iordanes, Getica, XI, 69-70)

Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie. (posibil citat din Getica lui Traian) (Iulian, Cezarii,Traian,22)

(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr… (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

“Martial îi scrie unui prieten că în ţara Geţilor va găsi stânca lui Prometeu. (Martial, Epigr., IX, 46)

Ce să mai spunem de britani şi de germani, care locuiesc lângă ocean, sau, ca să trecem la barbari, de daci şi sarmaţi şi sciţi dintre care neamuri cele mai multe n-au auzit până acum cuvântul Evangheliei. (Origenes)

Tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.
(Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

“Papa Nicolae I spune că grecii de la acea vreme numeau Latina şi Scita limbi barbare.
(O scrisoare către Împăratul Bizanţului Mihail al III-lea, 865 en)

(Decebal), un rege alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea. (Plinius cel Tânăr, Epistole, VIII, 4,2)

Într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii…Şi apoi să ne mirăm că nu pot fi învinşi goţii (geţii) când sătenii sunt mai bucuroşi să fie cu ei decât cu noi. (Salvianus, De gubernitone, V,8)

Geţia: este o lege a geţilor, să cânte din cythare când merg în solii. (Theopompos, 40)

În toate Pannoniile există obiceiuri şi moravuri Romane, dar şi un fel de limbă Romană şi mulţi se ocupă şi cu literatura. (Veleius Paterculus)

[Calgacus: Romanii] “Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace” (Tacitus, Agricola, 30)

Preluare dupa: http://www.dracones.ro/

Marea Zeita Bendis

Medalion ce reprezinta pe zeita Bendis, descoperit la Gradistea Muncelului, datare dupa anul 79 e.n.

Marea zeita Bendis (Bhendis, Mendis, Mhendis) era divinitatea feminina din pantenonul nord-tracic care se ocupa cu destinele oamenilor, asemeni Ursitoarelor.

Numele zeitei este compus din radacina teonimului indo-european bhend care inseamna “a lega” sau “a indoi”, de unde provine si cuvantul anglo-saxon bind sau germanicul binden.

Din aceasta mcia dar pretioasa idee, putem deduce cu usurinta ca unul din apelativele primordiale ale zeitei era de “Zeita destinului” sau “Zeita Tesatoarelor”, Zeita Sortii”, “Zeita Ursitoare”.

Ea, asemeni Ursitoarelor, se ocupa cu destinele oamenilor, indo-europenii fiind prin excelenta adoratorii credintei in predestinare.

Este foarte probabil ca dupa cucerirea romana a Daciei, Bendis sa fi fost asimilata de zeita Diana (Artemis la greci).

Bendis mai era si zeita legaturilor matrimoniale, dragostei si sentimentului amoros, asemeni zeitei scandinave Freya, Afroditei elene, zeitei Albina a etruscilor, Ishtar a asiro-babilonienilor, Inanna a sumerienilor, Dzydzilelyaa a vechilor poloni, Prende a albanezilor, Shiva a slavilor sau Venus a romanilor.

Toate casatoriile se oficiau in numele ei, sub binecuvantarea ei divina.

Cultul zeitei Bendis a fost preluat si de greci, devenind cult statal la Atena inca din secolul V i.e.n. Era adorata in special in timpul ceremoniilor numite Bendideia cand aveau loc doua ceremonii etnice: una formata din traci si alta din atenieni.

Templul zeitei Bendis, asociata de atenieni cu Artemis, se numea Bendideion si era situat pe dealul Munychia, situat in partea Atenei numita Pireu, colina ce are inaltime de aprox 86 de m. Astazi poarta numele de Kastella. Mai tarziu, dupa secolul II i.e.n. mai putem gasi un templu al zeitei pe tarmul vestic al Hebrului, in Balcani.
Cultul ei este atestat si in Asia Mica, mai exact in Bithinia, sau chiar in Egiptul Ptolemeic.

Pe reliefuri si statuete, zeita Bendis este reprezentata purtand vesminte trace si boneta traca (frigiana, frigienii erau de neam tracic). Uneori, zeita are o sulita in mana stanga si o cupa in cea dreapta. Pe unele monezi, ea apare fie tinand doua sulite si un pumnal, fie doua torte sau o torta si o patera.

Bendis mai avea si diverse atribute cum ar fi vanatoarea, dar aparea si sub forma unei zeite a Lunii, asemeni Hecatei.

Bendis – Bustul de bronz de la Piatra Rosie, infatisand-o pe zeita cu sanii mari, ceea ce reprezinta caracterul fertil dar si amoros al zeitei.

Bendis din Tanagra, localitate situata in Attica, la nord de Atena (figurina din teracota, secolul IV i.e.n.)

Stela votiva a zeitei Bendis descoperita la Pireu (sec IV i.e.n.)

Articol scris de Kogaion

Principalele drumuri si puncte rutiere ale Balcanilor in antichitate

Preluare de la: http://soltdm.com/geo/drumuri/drum2.htm