Geto-Dacians “The most Brave and Fair Thracian tribe”

Leave a comment


More and more voices claiming to represent “history” of our multi-millennial nation, evokes an echo in what is increasingly felt and heard, that the Geto-Dacians were polygamist people, eating meat and the worst of all, were high consumers of alcohol.


To demonstrate once for all that the Geto-Dacian, Germanic, Celtic and Baltic people, like other Thracian tribes, were not consumers of alcohol, just because they diddnt knew any alcoholic beverage outside of “The Drink of Gods” “called mead (Hydromel in French, in Spanish Hidromiel, Idromele in Italian, hydromel in Portuguese, English Mead, miód in Russian, Polish, Norwegian, Swedish, Danish, Med in Ukrainian, German Met, Medovina in ceho-Slovak, Serbo-Croatian and Slovenia-ur Ezti in Basque, Sima in Finnish, Hydromeli in classical Latin, Midus in Latvian) we will quote an important historical source of the I century AD.


Valkyrie Bearing a Drinking Horn


Ninth-century picture stone from the island of Gotland, Sweden. A valkyrie with a drinking-horn greets Odin as he arrives at Valhalla astride Sleipnir, his eight-legged horse, on which he will fight at Ragnarok.

The most important evidence we find in “Geography” of Strabon, specifically in the Book VII of Chapter III:

“[…] Greeks considered that Getae were a Thracian tribe. They lived on both banks of Danube, I mean both Getae and Mysians as well. Mysians were Thracians too but in present time, their name is Moesians; the origins of Mysians are from Moesians, which live among Lydians, Phrygians and Trojans.

Phrygians themselves are Bryges (Briges), a Thracian tribe, like Mygdones, Bebrycians, Bithyni, Thyni and maybe Mariandynii too.

All of them left quick Europe, but Mysians remained on place together with the other Thracians.

My opinion is that Poseidonios correctly assumed that Homer designates with this name, Mysians, in Europe (I mean those from Thrace) when he says:

His eyes light ii returned back to see

The Country of Thracians populated by those who curb sirepii,

And Mysians who fight each other from close distance. […]

Poseidonios says that Mysians are out of meat products from a particular religious faith, just because they don’t grow animals. They feed with honey, milk and cheese, living alone, as they are called pious men from gods and capnobates.


There are Thracians which live without girls, they are called Founders. They are considered saints, because of their honor and live without fear. Poet Homer called them “holy milkers of mare, which drink milk, without life w and the most correct people”. They are nicknamed “without life” especially because they live without girls, Homer himself say about widowhood that is only a half life as he called the house of Protesilaos “half” just because he was a widow man.

Mysians are called “fighters from closer distance” because they are undefeated and excellent warriors. In the book of the XIII chapter (the Iliad) it must be writen “Moesians, fighters from closer distance” instead of Mysians (claim Poseidonios) .

But certainly, it is foolhardy to change the text of Homer, considered good across so many years. Indeed, it’s much more believable that they were appointed from the beginning Mysians and now they changed the name in Moesians. The epithet “without life” could be rather in the sense of “widow” than the “unfeeder” or “with houses on carts. […]

And the practice of Pythagoras which say to abstain from meat, remained for them as a dictation from Zamolxis. […]

About the information that tell us that:

“Shortly Deceneu himself was considered as a God, as I said when I talked about Zamolxis. And in a sign of obedience, Getae people were convinced to cut vine and to live without wine […]” we cant specify the exact location for these “Getae” as we dont know if the text make reference to Tarabostes or Comati.


Taraboste (Dacian nobleman)

Probably a part of Geto-Dacian nobility go negative way, but just because of dirty Greek and Roman influence, or perhaps just because the Geto-Dacians who remained in the fortresses on the Black Sea to administer the territories conquered by the emperor Burebista began this shameful practice, a humiliating practice for the northern tribes of Thracians.


Dacian Comatus (Capillat)

I’d like to mention that the Odrysians and other southern Thracian tribes, drink wine and take various hallucinogens substances such as magic mushrooms, hemp (weed, cannabis), or even oriental opioids.

All these facts came later, due to influence of Greek and later the Roman influence, and various mythraic influences from Orient.

Therefore, the Geto-Dacians and Moesians, Carpiani and Costobocii, and all the “barbarian” tribes from the north of Danube, diddnt consume alcohol, but only mead as all “barbarians” from North. These Tendencious statements released against our ancestors are just some attacks which have a single intention: degeneration of our great and divine ancestors, the Geto-Dacians, “The most brave and fair Thracian tribe” !


Thracian warrior

Our polygam enemies, large consumers of alcohol and drugs, seem to be envious on our ancestors and their sacred lives, as well about their divine origin.



Article written by Kogaion

Echinocţiul de Primăvară în istoriografia romană

1 Comment

Conform astrologiei si legilor naturale, primavara incepe odata cu Echinoctiul de Primavara.

Odata cu Echinoctiul de Primavara, Soarele intra in primul semn zodiacal; semnul berbecului.

Anul acesta, el va avea loc pe 20 Martie, orele 13:44.

El marcheaza inceputul primaverii in emisfera nordica si al toamnei in emisfera sudica.




La romani, anul nou incepea odata cu luna Martie, luna zeului razboiului, dar asta pana la Numa Pompiliu.


Marte (în latină Mars) a fost zeul roman al războiului. A fost numit Mars Ultor (Marte Pedepsitorul) şi Marspiter (Mars Pater, Tatăl), e inclus în triada protectoare a Romei, împreună cu Jupiter şi Quirinus.

El a dorit sa schimb datina stramoseasca si sa inceapa noul an cu luna Ianuarie, luna inchinata lui Ianus, simbolizand pacea si fericirea eterna.

Ianus mai era si zeul pacii, al linistei intre popoare, al progresului si evolutiei unui popor prin pace si civilizatie.

Numa Pompiliu era de parere ca poporul roman poate progresa doar prin pace, razboiul insemnand intuneric, Ianus biruind intunericul si oprind nenorocirile din calea oamenilor.

Romanii faceau sacrificii si aduceau jertfe lui Ianus pentru prosperitate si fericre in casele lor.

Ianus era reprezentat deseori cu doua fete, semnificand trecutul si viitorul, fiind cel mai vechi zeu al Italiei.

O veche legenda spune ca Ianus ar fi adus o colonie in Latium si ar fi asezat-o pe dealul Janiculum, cuvant derivat de la Janus (Ianus). El a primit apoi pe Saturnus, Titanul izgonit din Olimp de catre fii sai urmand a trona impreuna in Latium. Saturnus, recunoscator, ii dadu puterea sa vada trecutul si viitorul Aceasta infatisare cu doua fete il facuse pe celebrul poet Ovidiu sa spuna ca Ianus este singurul zeu care isi poate vedea posteriorul.

Dupa Numa Pompiliu, templul lui Ianus era deschis in timp de razboi si inchis in timp de pace.


Ianus (sau janus,Ianus bifrons) a fost una dintre cele mai vechi divinităţi din mitologia romană. La origine, Ianus a fost un rege care a domnit în Latium în epoca de aur. După moarte a fost divinizat. Ca zeu protector al Romei i se atribuia un miracol care a salvat cetatea de o invazie a sabinilor:

Natura invie odata cu echinoctiul de primavera, un nou an incepe si bucuria dainuie in sufletele oamenilor, luna Martie da Pamantului o noua viata.

Tot in Martie, dar pe 1, romanii celebrau cu fast si amploare o sarbatoare numita Matronalia, “Ziua Mamei”, sarbatoare inchinata Mamei Mari (Terra Mater) si tuturor mamelor din lume, sub aspectul ca femeia ca mama este datatoare de viata vesnica simbolizand fertilitatea eterna.

Virgil spunea ca “Martias kalendas esse feminarum” ceea ce inseamna ca toate calendele lunii Martie sunt inchinate femeii; mamelor noastre.

Cato Censorul atribuia luna Martie femeilor, spunand ca “Podoaba femeii nu este aurul sau bijuteriile si nici rochiile brodate cu fir sau purpura, ci buna cuviinta, dragostea de barbat si de copii, supunerea, modestia”.

Tot in Martie, romanii sarbatoreau pe Juno-Lucina, zeita nasterilor. I se spunea Lucina de la lux – lumina, findca ea ajuta pruncii sa iasa la lumina din pantecele mamelor.

Tot ea alina durerile nasterii la femei, fiind invocate de ele in acest moment.

“Durerea imi inclesteaza pantecele, Juno-Lucino, ajuta-ma” zice un personaj din Plaut “Tu voto parturienti ades” – Tu zeita ajuta pe cea care naste – pomeneste autorul Tristelor.

In luna Martie, femeile duceau flori la templul zeitei. Ovidiu zicea in opera lui numita Fastes: “Dati zeitei flori, caci ei ii plac ghirlandele proaspete de verdeata si impodibiti capul zeitei cu iedera si flori”.

Iuno (Iuno)

Iuno (sau Iunona,Iuna) este echivalentul roman al zeiţei greceşti Hera. Părinţii zeiţei sunt Saturn (zeu) şi Ops, ea este sora mai mică şi soţia lui Jupiter/Zeus.

La aceasta sarbatoare nu puteau participa burlacii sau celibatarii, ci doar cei ce alcatuiau o familie, un camin, cei ce perpetuau neamul roman. Celibatarii erau considerati tradatori deoarece nu perpetuau neamul roman.

O casa fara urmasi era considerate o casa blestemata, iar luna Martie era considerate ca timpul perfect pentru a perpetua neamul; romanii, ca si celelalte neamuri indo-europene, find de parere ca in luna Martie, atat femeile cat si barbatii atign cel mai ridicat nivel de fertilitate si atunci sunt binecuvantati de catre zei pentru a duce mai departe neamul lor.

La 1 Martie, romanii ofereau femeilor martisor.


Articol scris de Kogaion

Echinocţiul de Primăvară în istoriografia romană

1 Comment

Conform astrologiei si legilor naturale, primavara incepe odata cu Echinoctiul de Primavara.

Odata cu Echinoctiul de Primavara, Soarele intra in primul semn zodiacal; semnul berbecului. More


Leave a comment

Iata marturiile lui Herodot despre Zalmoxis:

“Asa cum am aflat eu de la elinii care locuiesc pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zalmoxis despre care vorbesc, fiind doar un muritor, a fost in Samos robul lui Phytagoras, care era fiul lui Menesarcos.

Dupa aceea, ajungand liber, stranse bogatii mari si dupa ce se imbogati se intoarse in patria lui; aici a cladit o casa pentru adunarile barbatilor, in care se spune ca ii primea pe si ii punea pe fruntasii tarii sa benchetuiasca, invatandu-i ca nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge intr-un loc anume unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile.

In vreme ce savarsea cele amintite si spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit sa i se construiasca o locuinta sub-pamanteana.

Cand a fost gata, Zalmoxis a disparut din mijlocul tracilor si, coborand in locuinta lui de sub pamant, a trait acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort.

In al patrulea an el le-a aparut si astfel, Zalmoxis facu vrednice de credinta invataturile lui. In privinta lui Zalmoxis si a locuintei sale sub-pamantene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare insa, ca el a trait cu multi ani inainte de Phytagoras. Fie Zalmoxis om, ori vreun demon de-al getilor, sa-i fie de bine “. (Herodot,” Istorii “, IV, 94, 95).

Dupa cum vedem, naiva identificare a Zeului Zalmoxis cu un sclav al lui Phytagoras devenit liber si bogat o contesta chiar Herodot. Si atunci de ce sa o credem noi?… Relatari asemanatoare sunt facute si de Hellanicos din Mitilene, de catre Platon, de Mnasea (acesta il considera pe Zalmoxis chiar un Cronos!), de catre Diodor din Sicilia, de Strabon mai ales, de Apulleius, de Lucian din Samosata, de Origen, de catre Porphyrius (232-304), Iulian Apostolatul, Enea din Gaza, Hesychios din Alexandria.

Toti acestia au auzit si vorbit de Zalmoxis care a ramas in amintirea oamenilor ca un Zeu al imparatiei sub-pamantene, cum de altfel si Eminescu il descrie in poezia “Strigoii “.

“Pe un jilt taiat in stanca sta teapan, palid, drept,

Cu carja lui in mana, preotul pagan si drept…”

Pe Zalmoxis lituanienii il preiau ca Zemeuks, acest nume insemnand pamant, tara. El este Zeul din adancurile Pamantului, vegetatiei, rodniciei, Zeul plugarilor si pastorilor.

Daca Gebeleizis le fagaduia nemurirea sufletului (ritul incinerarii mortilor apartinandu-i), Zalmoxis le promitea adeptilor sai nemurirea completa, atat a sufletului, cat si a trupului (ritul inmormantarii fiind inhumarea), sufletele credinciosilor continuand sa traiasca in regatul Zeului sub-pamantean (precum Arald, copilul rege, alaturi de Maria, regina Dunareana din poezia “Strigoii”).

Ideea nemuririi Zamolxiene era etica tinerilor razboinici, “lupii daci” care se bucurau la moarte si radeau in fata acesteia tocmai pentru a-si arata nepasarea fata de ea si a ajunge in plaiurile sub-pamantene ale Zeului.

Acestia luptau si mureau veseli sub stindardul “capului de lup”, pe care-l vom intalni si la macedoneni, ca de altfel si mai tarziu la legiunile “romane”, formate din tracii din zona ocupata de romani.

Sacrificiile umane in scopuri religioase au fost unice in Europa, fiind intilnite numai la traci. Din acest punct de vedere, interesanta pare asemanarea cu riturile religioase ale civilizatiei aztece, despre a carei populatie Edgar Cayce afirma ca ar fi descendenta directa a atlantizilor (locuitorii fostului continent Atlantis, a carui ultima portiune de uscat s-a scufundat in mijlocul oceanului Atlantic in urma cu 12600 de ani).

Sa fie oare aceasta asemanare un indiciu, conform sugestiei facute de o prietena apropiata, asupra originii comune a indienilor din America Centrala si a tracilor?…

Odata la cinci ani i se trimitea lui Zalmoxis un “sol” care sa-i comunice acestuia dorintele populatiei. Acesta era aruncat in sulitele ascutite ale tovarasilor sai. Daca avea ghinionul sa nu moara imediat, acesta era insultat, batjocorit si un alt “sol” era ” trimis “imediat pentru a duce mesajul Zeului sub-pamantean.

In timp ce Zalmoxis era un zeu sub-pamantean, Gebeleizis era Zeul ceresc. Descoperilrile din muntii Orastiei, cat si a marelui sanctuar rotund de la Sarmisegetuza cu asezarea ritmica a stalpilor sai, presupun efectuarea unor observatii celeste.

Sapaturile arheologice facute sub conducerea clujanului Constantin Daicoviciu au scos la iveala in zona Gradistea Muscelului (muntii Orastiei) nu numai un complex de sanctuare, dar si un probabil original calendar dacic, cat si urmele unei scari care probabil conducea la un loc sub-pamantean de cult religios.

De la un intelept ca Socrate citat de un altul ca Platon, aflam ca Zalmoxis a fost pe langa un medic psiho-terapeut si un… mag: o persoana careia stramosii nostri ii datoreaza statutul spiritual, ca cea mai dreapta si umana oranduire sociala pe care a avut-o lumea antica.

Am fost un “stat spiritual”, creatie a celor initiati de Zalmoxis de catre marii preoti de pe muntele sfant Kogaion, motiv pentru care hotarele noastre au ramas mereu aceleasi, chiar daca de-a lungul timpului au aparut unele suprapuneri de populatie ori impartiri teritoriale artificiale.

Cum a spus domnul Alexandru Strachina in “Pe urmele stramosilor uitati”: “Apa trece, iar noi… ramanem”. Este de-a dreptul ciudat cum istoricii nostri isi pot justifica nepasarea fata de toate acestea.

Pentru conturarea unui cult solar la traco-geto-daci, Dr. Mariana Marcu, in “Repere lingvistice arhaice romanesti”, mentioneaza “calaretul trac” Heros, pomenit si in Egipt in unele documente epigrafice (ca Herou, fiul Soarelui), iar unii cercetatori au sustinut ca aceasta Divinitate n-ar fi decat o noua ipostaza a lui Horus…

Mitul cavalerului trac este greu de inteles. Uneori el are in jurul capului un nimb solar, o rozeta cu patru foi. El a fost asimilat de catre populatia greaca odata cu sosirea acesteia in Peninsula Balcanica intre 1900 – 1400 B.C. ca Divinitate suprema, Zeus, cunoscut si sub alte nume ca Nefelegeretes (de fapt numele grecizat al lui Nebeleizis) – “Cel care aduna norii “, Ombrios – “Zeul ploii “, Keraunos – “Cel care fulgera” si altele.

Mitul cavalerului trac constituie in traditia romaneasca (daco-romana, aromana, macedoneana) un scenariu aproape canonic al colindelor vechi de iarna, crestine. C. Cinodaru remarca cu surprindere ca tracii aveau in Aprilie “serbarile pagane” tinute in cinstea eroului trac. Odata cu consolidarea crestinismului in spatiul traco-dac, aceasta sarbatoare a fost inlocuita cu cea a Sfantului Gheorghe, Sfant a carui iconografie a fost inspirata de cea a cavalerului trac. In unele colinde numele Sfantului Gheorghe se schimba cu cel a lui Isus, aparand in felul acesta o totala contradictie intre versurile colindului si momentul in care acesta se canta, respectiv anotimpul iernii:

“Pe luncile Soarelui,

Flori vinetitoare de mar.

Gradina cu florile lerui Doamne,

Flori dalbe, flori de mar,

Ler de mar, florile-s dalbe”


“… Calutul lui negru pintenog

Luciu ca un corb

Pa chivara lui taiata in sageata,

Pe ochi cam plecata

Ba sulita lui

Duratul de vara,

Fulgerul de seara…”

Oricine poate vedea ca in aceasta colinda nu se pomeneste nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotriva, se aminteste clar despre cel al verii sI, in plus, de “fulgerul de seara” care era simbolul Zeului trac Gebeleizis. Mai aveti vreo indoiala?…

Si in alte cicluri de colinde de Craciun, alaturi de Soarele personificat apare si sora cea mare a Soarelui, Salomina. De asemenea, pe mireasa eroului intors de la vanatoare o chema Ileana Daliana sau Lina Melina. Zeul solar la traco-daci era sarbatorit primavara, asa cum de fapt i se precizeaza ambianta si in colindele de Craciun la vremea renasterii naturii si a infloririi “florilor dalbe de mar”.

Iar daca in acest mozaic mitologic romanesc pelasgian, trac, geto-dac, cum vreti sa-i spuneti, ne-am redescoperit impreuna credinta uitata in Marele Zeu Gebeleizis, Marea Zeita Bendis, Zeita focului si a vetrei, Histia, tot nu v-am spus inca nimic daca nu l-am mentionat pe Marele Zeu al Razboiului, Ares.

Ovidius (43 B.C. – 17 A.D.) aminteste pe “getul” care se inchina lui Ares, Marte, Zeu al Razboiului, iar Vegetiu afirma nici mai mult, nici mai putin, ca “Marte s-a nascut in tara tracilor”. Si daca-l mai ascultam si pe Iordanes, acesta declara ca “getii l-au adorat intotdeauna printr-un cult foarte salbatic pe Marte si jertfele lui erau prizonierii ucisi”.

Si ne mai miram ca Vlad Tepes, “Dracula” cum le place americanilor sa-l numeasca”, tragea in teapa” de vii aproape 40000 de turci intr-o zi!… Pe de alta parte, pe Columna lui Traian este prezentat probabil cel mai vechi Zeu al Razboiului, crunt si feroce, care-si cerea sangeroase sacrificii umane. Aici apare scena torturarii prizonierilor romani de catre… femeile dace!

In Sudul Dunarii populatia tracica mai sarbatorea si pe Zeul Vitei-de-Vie, patronul bauturii ametitoare, preluat in fuga din nou de greci, care de asta data amintesc cu putin inainte de reantoarcerea lui Dionysus acasa, in Tracia, el s-a initiat in misterele frigiene, la insistentele bunicii sale! Nu numai vita de vie era planta favorita a Zeului, ci si iedera.

Frunzele acestei plante, mestecate de adoratori, produceau in acestia betia, ba chiar o stare temporara de nebunie, manie. Astfel nu e de mirare faptul ca cea mai populara sarbatoare a tracilor era dedicata Zeului Vitei de vie, toamna, la culesul viilor si la storsul strugurilor. Ea avea loc in fiecare an (unii cercetatori sustin ca ea ar fi avut loc la trei ani). Cand vinul fierbea, noaptea avea loc petrecerea propriu-zisa, la lumina tortelor, cu multa risipa din aceasta bautura, petrecere care tinea pana in zorii zilei.

Poate de aceea tracii erau poligami. Herodot descrie ca fiecare dintre ei tinea mai multe neveste; cand unul dintre ei murea, aparea o mare problema pentru femeile lui, respectiv trebuia gasita cea care a fost cea mai iubita de defunct si apoi sugrumata de cea mai apropiata ruda si ingropata impreuna cu barbatul ei. Celelalte femei incercau o mare durere si rusine sa nu fie alese (Herodot, “Istorii”, Cartea a V-a, 5 si 8).

Opus cultului dezmatat al Zeului Vitei de Vie, este cultul preotului trac, simbolul vietii viitoare si frumoase, dedicat binelui oamenilor si vietuitoarelor. Sfinxul de pe platoul Bucegilor reprezenta pentru geti, “Domnul Noptii”, preluat mai tarziu de catre greci sub numele de Orfeus. Pe de alta parte, autorii antici scriau ca Misterele Orfeice se celebrau noaptea.

Gratie esoterismului ei, religia geto-tracilor nu era cunoscuta profund decat de preoti si cativa initiati. Neavand acces la misterele Zamolxiene, scriitorii greci si romani nu ne-au lasat prea multe stiri in aceasta privinta.

Dar sa revenim la cultul “Domnului Noptii”, un cult civilizator, un cult al muzicii, care imblanzea nu numai oamenii, dar si animalele, potolindu-le pornirile violente, domolindu-le instinctele raufacatoare. Strabon cunostea si alte amanunte despre preotii sau “profetii” pelasgi, anume ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor si a oracolelor, a semnelor Divine si ca locuiau in salasuri subterane (katagoian sau kagoian).

Despre Orfeus legendele elene si romane, spuneau ca era trac, printul kycon-ilor, etnonim apropiat de kogoian. Cetatea natala a lui Orfeus era Dion. El venea din legendarul Kogoian, lacas al lui Zalmoxis.


O posibila reprezentare a lui Zamolxis

The Aleksandrovo tomb is a Thracian burial mound and tomb excavated near Aleksandrovo, South-Eastern Bulgaria, dated to circa 4th century BCE.  Bulgarian archaeologist Georgi Kitov examined the tomb in 2001, discovering a round chamber of about 3 meters (10 ft) in diameter, accessible through a small antechamber and a tunnel, approximately 6 meters (20 ft) long. Both, antechamber and main chamber are decorated with well-preserved frescoes. The fresco in the main chamber depicts a hunting scene where a boar is attacked by a mounted hunter and a naked man wielding a double-axe. The scene is interpreted as mythological, the naked man representing Zalmoxis, the Thracian solar god corresponding to Zeus.

Mormantul tracic de la Aleksandrovo, secolul IV i.e.n. (Arheologii bulgari au interpretat omul dezbracat din partea dreapta ca fiind o reprezentatie a lui Zamolxis)

Bibliografie: NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI – Dr. Napoleon Savescu



Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea.

El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă.

Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele.

În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure.

Acest zeu este stăpânul Cerului şi al Pământului, patronul aristocraţiei militare; el ar putea avea însă atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut şi sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (alţii consideră cavalerul trac ca o apariţie mai târzie, un erou şi nu un Zeu).

Alteori Zeul apare în ipostaza de călăreţ luptător însoţit de un câine; el poarta o lance pe care o aruncă asupra unui porc mistreţ din fuga calului. Când nu este în ipostaza de luptător ori vânător el are trăsăturile unui călăreţ paşnic purtănd în mână o torţă ori un corn al abundenţei; uneori este reprezentat având trei capete, (tricefal), asemenea câinelui însoţitor, alteori ca un Zeu binecuvântător, având primele trei degete ale mâinii drepte înălţate sau desfăcute iar celelalte strânse către podul palmei.

Cavalerul Trac. Acesta face parte din tezaurul de la Surcea (sat, comuna Zabala , jude]ul Covasna). El a fost descoperit intamplator in 1934. El se compunea din doua talere de argint cu desen figurat, patru talpi de cupa cu picior, sase nicovale de argint si mai multe bucati de argint brut. Dupa cum putem vedea, talerul mare, oval, cu chenar in relief, decorat cu dinti de lup, are inauntrul lui un calaret trac, tipic, cu parul pieptanat in plete si cu un costum lipit de trup. Are spada la brau iar deasupra lui zboara un corb, vechiul Corb Pelasgic, descris de unii "binevoitori" drept vultur. Acest corb pelasgic va ajunge intr-un tarziu, ca simbol, chiar pe emblema Tarii Romanesti purtand in cioc vechea cruce pelasga; timpul si "istoria" il vor transforma intr-un "vultur" (ce ironie a sortii si ce decadere) purtand in plisc crucea crestina.

Apare în mărturiile epigrafice şi numismatice de la Histria şi Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel în ceramica de la Răcătău şi Zimnicea, tezaurele de la Bucureşti – Herăstrău şi Surcea (jud. Constanta).

Îl vom întâlni mai târziu în lumea antică la macedoneni – “călăreţul macedonean”, iar în Mitologia greacă sub numele de Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a pătrunde în Asia Mică prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de către armeni, devenind Divinitatea naţională a acestora, Vahagn sau zeul războiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii.

Vahagn era asociat cu trăsnetele şi fulgerele, fiind reprezentat ca un bărbat cu părul şi barba din flăcări, iar “ochii lui erau ca doi sori”. În sfârşit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regăseşte în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de către creştini drept… Sfântul Gheorghe!


Divinitatea supremă bărbătească a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut mai târziu la tracii sub-Dunăreni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos, are o replică feminină, şi anume pe marea Zeiţă Bendis. Reprezentările vechi, descoperite în ultima vreme, ne-o înfăţişează sub chipul unei femei cu faţa rotundă, bucălată, cu pomeţii proeminenţi şi cu părul împletit în două cosiţe ori împărţit în două mari bucle ce-i încadrează faţa.

Să fie oare Zeiţa Bendis, cu cele două cosiţe blonde lăsate pe spate, precursoarea Ilenei Cosânzene din basmele de mai târziu ale românilor?

În anumite situaţii Zeiţa apare încadrată de două animale sacre cervidee sau de un cerb şi un şarpe. Marea Zeiţă Bendis era adorată de femeile trace, fiind Zeiţa Lunii, pădurilor şi… farmecelor.

La Costeşti a fost descoperit un cap al Zeiţei iar la Sarmizegetusa săpăturile au scos la iveală un medalion de lut ars (10 cm. în diametru şi 1,5 cm. în grosime), având un bust al Zeiţei cu tolba de săgeţi pe umăr; de asemeni, la Piatra Roşie s-a descoperit bustul ei din bronz, înalt de 14,7 cm. şi lat de 13 cm.

În afară de marele Zeu Gebeleizis şi marea Zeiţa Bendis, tracii au mai avut şi o Zeitate a focului şi vetrei, păzitoare a casei, respectiv Zeiţa Vesta (Hestia, Histia), în cinstea căreia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu pereţii din piatră sau de lemn, podeaua din pământ bătătorit şi acoperişul “în două ape”.

Nu departe de Tartaria, în zona Crişurilor, au fost scoase la lumină şi urmele primelor locuinţe de suprafaţă datând din mileniul V B.C., deci cu o vechime de 7000 de ani!

Aceste tipuri de locuinţe, care se vor răspândi apoi în toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult închinat acestei Zeiţe, pereţii având la început rolul de a proteja spaţiul sacru în mijlocul căruia se întreţinea focul aprins în vatră.

Mileniul IV B.C. nu a fost chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialiştii, referindu-se la prăbuşirea punţii continentale ce lega Europa de Asia Mică, aceasta prăbuşindu-se sub apele Mediteranei, făcând loc unei mări noi, Marea Egee, şi generând o mulţime de insule mai mari sau mai mici.

Datorită existentei acestei punţi terestre de legătură, atât istoricii greci, cât şi alţii moderni au admis posibilitatea deplasării populaţiei trace din zona Pontico-Dunăreană spre sudul Peninsulei Balcanice şi de acolo, în Asia Mica, chiar în unele regiuni din jurul Mediteranei Răsăritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. După cum se ştie, soarta acestor populaţii a fost diferită: unele s-au “rătăcit” printre alte seminţii şi s-au “pierdut” cu totul în marea groapă a Istoriei care se cheamă “uitarea” – hitiţii, de exemplu.

Alţii au dispărut la mari distanţe, cum este cazul troienilor, supravieţuitori despre care o legendă spune că Aeneas Tracul i-a călăuzit după “Apocalipsul” Cetăţii Troia până pe valea îngustă a Tibrului, unde aveau să preia în stăpânire cele şapte coline “eterne”, dându-le apoi nume tracice, “latine”.

Şi tot o legendă spune că, între timp, prin spaţiul Carpatic a apărut un cioban înţelept, Zalmoxis, care urma a prelua de la Zeiţa Hestia (sau Vesta) aşa-numitele ” legi frumoase “- Codul Beleaginilor.

Marea Zeita Bendis. Medalion din teracota, Muzeul de istorie al Transilvaniei, Cluj-Napoca, inv. A1/941. C. Daicoviciu si colaboratorii, Santierul arheologic de la Gradistea Muncelului. Geto-Dacii, I. Miclea si R. Florescu, Editura Meridiane, 1980, Romania.

Bibliografie: NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI – Dr. Napoleon Savescu

Gebeleizis si Bendis


Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea. El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă. Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele.

În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure. More



Geto-dacii credeau ca spiritul omului e nemuritor,trupul fiind o impiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire,de aceea trupul biologic nu are nici un pret,poftele trupesti fiind ignorate cu desavarsire.

In razboi,un geto-dac trebuia sa invinga sau sa moara luptand,de preferat cu o arma in mana,asemeni triburilor germanice in care spre exemplu un vking ajungea in Valhalla alaturi de Odin unde sta cu el la masa daca murea cu sabia in mana.

Nu exista absolut nici un regret asupra mortii la geto-daci,din contra,sufletul celui decedat intr-un mod razboinic se inalta catre Cer,spre Zalmoxis,stapanul nostru si parintele nostru Ceresc Universal.

Un geto-dac nu poate dobandi nemurirea spirituala daca nu renunta la poftele trupesti cum ar fi alcoolul,drogurile,carnea sau sexualitatea de grup ritualica,cum de pilda,tracii sudici din Balcani,vecini ai grecilor,fiind influentati de catre osirism prin greci (Osiris-Dionysos-Sabazius) practicau diverse culte chtoniene si aveau ritualuri orgiastice (sexul in grup) care ii duceau la extaz si foloseau anumite droguri halucinogene cum ar fi ciuperci fermecate sau diverse plante apoi se imbatau in onoarea zeului lor suprem,pe care il numeau Sabazius si care nu era decat un Dionysos luat de la greci,iubitor de vin.

Acest Dionysos-Sabazius spurcat de egipteni prin greci,a inlocuit adevarata religie pur uraniana a tracilor sudici,ei la inceput adorand aceiasi divinitate urano-solara ca si fratii lor de la nord de Oceanos Potamos, geto-dacii,care aveau credinte total opuse despre viata si nemurire,specifice nordului.

Asadar,geto-dacii vor fi de esenta divina ei insisi,asemeni zeilor.

La ce folos pentru un geto-dac sa se “distreze” in viata biologica foarte scurta,cand nemurirea lui era legata de Cer si de Zalmoxis,prin moartea trupeasca si eliberarea sufletului din “temnita” el va putea ajunge la zeul suprem.

Zalmoxis reprezinta Cerul,masculinul de unde samanta vietii a pornit pe femininul Pamant,fecundandu-l,astfel infaptuind viata.

Cerul senin este chipul zeului,iar vremea rea reprezinta amenintarea si incercarea unor elemente negative de a tulbura linistea oamenilor,de aceea geto-dacii trag cu arcul cu sageti spre Cer,alungand norii care ascund si intuneca fata zeului.

Simbolul urano-solar al lui Zalmoxis

Avand o religie pur uraniana cu puternice elemente solare ca explicatie,geto-dacii adora pe Zalmoxis pe muntii cei inalti,acolo unde se avanta doar vulturii si unde doar urletul razboinic al lupilor carpatini isi face simtita prezenta,Cerul rasunand la strigatele lor catre zeu.

Templul si palatul lui Zalmoxis se afla in varful muntelui,intr-o pestera,cum din cele mai vechi timpuri minoice fusese adorat Zeul Trasnetului/Fulgerului al Securii Duble,intr-o pestera din muntele Ida.

Zalmoxis,Zamolxis – Zeul Securii Duble

Marele Preot al geto-dacilor,care locuieste in varful Kogaionului (Muntele Sfant) se coboara la oameni foarte rar,doar atunci cand are de dat vreo porunca pentru curatirea de pacate sau diverse invataturi spirituale.

Regele geto-dacilor,fiind stapan doar asupra trupurilor supusilor sai nu are putere asupra sufletelor oamenilor,doar Marele Preot avand aceasta atributie,insusi reprezentantul suprem al puterii sacerdotale fiind de esenta divina.

Puterea politico-militara si cea sacerdotala nu se amesteca.

Odata la patru ani,sau cateodata la cinci,natiunea geto-daca adduce zeului suprem o jertfa umana,constand intr-un baiat ales dintre cei mai viteji si curati dintre geto-daci.

Acesta va fi aruncat de catre preoti in trei lanci infipte in pamant,cu varfurile spre Cer,fiind nevoie ca tanarul sa moara infipt in cele trei lanci.

Acest ritual se face in varful muntelui cel sfant Kogaion,Kogaionon.

Daca tanarul jertfit intru cinstea zeului nu moare repede,si fara sa atinga pamantul,este semn rau iar acest ritual se repeta pana cand va fi implinit cum se cuvine.

Sufletul tanarului,odata eliberat din temnita trupeasca, sangele defunctului atingand solul,spiritual acestuia va merge catre Cer,spre Zalmoxis si apoi dacii vor fi bucurosi ca sunt legati din nou de Zeu prin acest ritual sfant.

Spiritul celui mort in acest ritual se inalta catre Cer pe un pod de curcubeu,ca la germanici,cand sufletul razboinic al unui Viking ajungea in Valhalla cea din Cer tot pe un pod de curcubeu.

Iata cum ne relateaza Herodot acest ritual barbar:

„Unii din ei primesc porunca sa tina trei sulite (cu vârful în sus), iar altii apucând de mâini si de picioare pe cel ce urmeaza sa fie trimis la Zalmoxis, si ridicându-l în sus, îl azvârl în sulite. Daca – strapuns de sulite – acesta moare, getii socot ca Zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc învinuiri solului, zicând ca e un om ticalos si, dupa învinuirile aduse, trimit un altul, caruia îi dau însarcinari înca fiind în viata”.

Participantii la ceremonie înconjurau locul jertfei si se prindeau în dansul TIA-RANTOS, care începea cu un ritm grav, oracular. În acest timp, marele preot rostea incantatia rituala de primire a solului în ceruri:





Cine se înalta la mine (la noi), gonindu-si calul peste Podul-de-Foc (Curcubeu)? Ferice de voi! Stapâne, suna din corn! Din ceruri belsugul (ploaia) sa curga ! Domnul e mare !

Textul getic se afla încrustat pe o piatra meteoritica – asadar cereasca! – descoperita în ruinele cetatii de la Corbi (jud. Arges). În momentul mortii pamântene a mesagerului get, Marele preot striga: DOBEROS DABEIS „Cel Curat s-a înaltat”.

Atunci participantii la ceremonie repetau si ei spusele marelui preot si accelerau ritmul dansului. De la stravechiul strigat de bucurie al dansatorilor – DOBEROS DABEIS – s-a ajuns prin etimologie populara, la strigatura româneasca „Doua fire, doua paie, / Ia Ciuleandra la bataie!”

Vechii istorici greci numeau pe Zalmoxis si Gebeleizis,ambele variante reprezentand acelasi zeu.

Aici avem de-a face cu un Henoteism,dupa cum a spus si Vasile Parvan,un singur zeu absolut fiind numit in mai multe feluri,cum de pilda si ceilalti traci numeau zeul suprem Zeus,Apollo,Asclepios ori Sabazius,el fiind acelasi zeu stravechi indo-european nordic,uranian.

Zeul suprem la geto-daci nu avea nevoie de un nume propriu,ci doar de attribute explicative ale puterii sale absolute si infinite,la nivel universal.

Speculatiile rau intentionate de mai tarziu ale lui grecului Strabo cum ca Zalmoxis ca profet ar fi fost sclavul lui Pythragoras sunt simple fantezii.

Articol scris de Kogaion

Gigantii Gog si Magog – Spaima evreilor


Gigantii, o generatie titanica,nascuta din Terra sau Gaia (Gaea) si Uran (Uranus), erau niste oameni superbi, violenti si impii deoarece nu aveau credinta in Zei; ei insisi fiind de esenta divina.

Gigantii formau prin excelenta un popor muntean (Uran=Munteanul, om de la munte).

In razboiul lor cu Zeus ei ridicara munti peste munti ca sa ajunga in Olymp, la palatal lui Zeus; imensul Atlas se cutremura la atacul lor, si cu toate ca Zeii, in frunte cu Zeus se napustira asupra lor, aruncand cu fulgere, tot nu au fost in stare sa-i invinga, doar cu ajutorul lui Hercule reusind Zeii aceasta isprava.

Patria Gigantilor se afla pe teritoriul Daciei vechi, langa raul cel sfant Oceanos Potamos (Dunarea), unde s-au nascut si fratii lor mai mari, Titanii, din aceiasi parinti (Gaia si Uran).

Adeseori, romanii foloseau drept comparative “lupta dintre Zei si Titani+Giganti” cu razboaiele purtate impotriva dacilor, romanii fiind “zeii” biruitori asupra “Titanilor si Gigantilor si asupra dacilor in cele din urma.

Gigantii sunt pomeniti si in traditiile evreilor, figurand sub numele de Gog si Magog, cea mai veche legenda despre Gog si Magog o aflam la Ezechiel.

In una din povestile sale, prorocul si profetul evreilor Ezechiel, ameninta pe evrei ca Iehova va adduce asupra tarii lor pe regele Gog din tara Magog, cu oastea sa cea superba de cai si calareti, inarmati cu sabii, lanci, arcuri , sageti, scuturi si coifuri.

Acestia, venind de la Miazanoapte, calarind pe cai, vor da navala ca o furtuna asupra tarii lui Israel ca sa o pradeze si sa o distruga. Ei vor cutreiera pamantul in triumf, vor duce pe evrei in captivitate, apoi implinindu-si misiunea lor, vor fi distrusi cu totii de mania Cerului.

Profetia lui Ezechiel, avea fara indoiala, in vedere traditiile vechi despre teribilul razboi dintre Giganti si Titani si Zei, cand Gigantii si Titanii urmarisera pe Zei pana in Egipt.

Profetul Ieremia, care traise cu putin inainte de Ezechiel, vorbeste despre acelasi popor, pe care il numeste mai simplu “pradatorul gintilor (praedo gentium)” care va veni dintr-o zona indepartata, din partile de Miazanoapte, de la capatul Pamantului; popor viteaz de calareti arcasi, vechi si puternic, vorbind o limb ape care evreii nu o inteleg.

Ei sunt un popor mare, crud si fara mila, iar vocea lor mugeste ca marea si ei vin pe cai mai iuti decat vulturii, toti insirati, pregatiti de un mare razboi de cotropire.

Ei vor distruge cetatea Ierusalimului (cum a facut si viteazul Nabucodonosor) si vor distruge si toate cetatile intarite ale lui Iuda, prefacand tara evreilor in pustiu incat nu va mai ramane om in Ierusalim, iar evreii vor deveni sclavi cu totii (de unde si numele lui Nabucodonosor de Lucifer-Luceafarul la crestini, care a dus in robire evreii dupa ce a distrus tara lor).

Cu 6 secole in urma lui Ezechiel, de Gog si Magog mai face amintire si Ioan Teologul in Apocalipsa.

Vorbind despre timpurile cele din urma ale lumii,Ioan ne ne spune ca atunci cand se vor implini 1000 de ani de cand a fost inchis intr-un adanc balaurul cel vechi Typhon (Diavolul, Satana, Set, Ahriman etc) atunci acesta va fi dezlegat si iesind din temnita isi va reface puterile si va conduce la razboi pe popoarele Gog si Magog, ce sunt raspandite in cele 4 colturi ale lumii si al caror numar este cat nisipul marii (amintiti-va ce spune Herodot despre neamul Tracilor).

Apocalipsa considera pe Gog si Magog ca popoarele mame din care descindeau toate gintile pelasge, raspandite in diferite parti ale lumii vechi.

Acestia se vor revarsa pe fata Pamantului, vor asedia cetatea cea iubita a Ierusalimului, insa for fi nimiciti de catre focul ceresc, drept pedeapsa.

In Apocalipsa, dupa cum vedem cu usurinta, noi avem doar o simpla varianta prost copiata din traditiile vechi iudaice ale profetilor si prorocilor Ezechiel si Ieremia, traditii mult anterioare crestinismului.

Sub numele de Gog si Magog, cei vechi intelegeau cu deosebire pe Geti si Massageti.

Numele de Goga, Gugu, Guga, Goga si Gogan sunt si azi in uzul taranilor romani,mai cu seama cei de la munte.

Din oracolele sibylliene rezulta ca tarile in care locuiau popoarele Gog si Magog se aflau in partea de nord a Traciei.

Alte traditii despre Gog si Magog sunt prezentate si in legendele epice despre Alexandru cel Mare.

Tara popoarelor numite Gog si Magog e descrisa in naratiunile acestea ca salbatica, neospitaliera, fiind supusa vantului (Boreas), ploilor si gerului de Miazanoapte.

Gintile Gog si Magog, ne spun aceste legende epice, facusera o invazie in partile meridionale. Ele inchise pe Alexandru in Macedonia, facandu-l prizonier, insa Alexandru reusi sa scape, urmand a aduna o oaste mare si pleca spre Miazanoapte unde cucereste tara popoarelor Gog si Magog.

Dupa o alta legenda veche, gintile Gog si Magog se aflau sub dominatia lui Popa Ion,un principe a carui putere se intindea si peste o parte insemnata a Asiei.

Fara indoiala ca aici avem numai o reminescenta despre regele atat de onorat in istoria poporului pelasg, care purta numele de Ianus si care inainte de a trece in Italia, domnise peste Arimi, la nord de Oceanos Potamos; tipul sau este prezentat si pe anumite monede arhaice din Dacia.

Articol scris de Kogaion