Kotys (Thracian goddess)


Cotis (Latin), Kotis (Greek), Ceotis, Ciotis (Romania) is a Thracian – Dacian goddess, venerated especially at the Thracian Edons, population that it is found between the Struma river and the Mesta river, in south Sofia.

In Antiquity they were stretched till Vardar river (Axios), but after the Macedonian expansion they were pushed to east, in Thracia.

Strabon describes Cotis goddess’ cult as almost the same as Bendis goddess. He said that the Edons were playing some instruments that were issuing certain strange sounds, as thunders, caused by some big drums, probably, sound combined with some frantically strings accords, musical ritual like the ritual dedicated to the Sabazius god (Dionysus). This cult was also adored in the classic Athenian period, where the priests that were participating at this ritual was called baptai because they “were baptizing” every time the participants, purifying their souls.

It is said that they were singing with loud voice, in choir, those words:

“I ran the bad, I found the good”

Her cult may be like Attis or Cybela goddess’. The Edonian festival dedicated to the Cotis goddess was called the Cotyttia that it is said it was an nocturnal orgiastic ritual, with powerfully obscene connotations.

If we believe in the moreover affirmations, it minds that we have powerfully osirical influences, by Hellenism, more exactly by Dionysus/Sabazius.

Sorin Paliga thinks that the Cotis goddess’ name is related with the name of cotiata planet “strong grass” (tritticum repens), word derived from the ciot root, with Thracian origin.

By Kogaion

Kotys (Thracian goddess)

Leave a comment

Cotis (Latin), Kotis (Greek), Ceotis, Ciotis (Romania) is a Thracian – Dacian goddess, venerated especially at the Thracian Edons, population that it is found between the Struma river and the Mesta river, in south Sofia.

In Antiquity they were stretched till Vardar river (Axios), but after the Macedonian expansion they were pushed to east, in Thracia.

Strabon describes Cotis goddess’ cult as almost the same as Bendis goddess. He said that the Edons were playing some instruments that were issuing certain strange sounds, as thunders, caused by some big drums, probably, sound combined with some frantically strings accords, musical ritual like the ritual dedicated to the Sabazius god (Dionysus). This cult was also adored in the classic Athenian period, where the priests that were participating at this ritual was called baptai because they “were baptizing” every time the participants, purifying their souls.

It is said that they were singing with loud voice, in choir, those words:

“I ran the bad, I found the good”

Her cult may be like Attis or Cybela goddess’. The Edonian festival dedicated to the Cotis goddess was called the Cotyttia that it is said it was an nocturnal orgiastic ritual, with powerfully obscene connotations.

If we believe in the moreover affirmations, it minds that we have powerfully osirical influences, by Hellenism, more exactly by Dionysus/Sabazius.

Sorin Paliga thinks that the Cotis goddess’ name is related with the name of cotiata planet “strong grass” (tritticum repens), word derived from the ciot root, with Thracian origin.

By Kogaion

The Language of the Thracians – Geographical names (Ivan Duridanov)

Leave a comment

Geographical names (A – Z)

Achelos, Acheln (Leo Gramm., Georg. Amartol., Georg. Mon.; AD 917) – small river near the town ofAnchialo (Pomorie) on theBlack Sea. The name is explained from the IE *kel- ‘water’, preserved in the Lith. hydronym Akkl (lake). It is also compared with the Lydian river name of Achéles, Akéles, the Phrygian akala ‘water’. As identical are given also the name of Achelos of five rivers inGreece. The same Thracian name is hidden in the name of the smallBlack Sea town ofAnchialo, attested by Strabo under the form of Anchiál and by Apian as Anchíalos, which is in fact a Grecized form of the Thracian name, linked with the Greek word anchíalos ‘coastal’. More

Jordanes (about Burebista)

Leave a comment

“Then, while Burebista’s reign at the Goths, Deceneus came in Gothia, the time when Sylla sized power at Roma. Receiving Deceneu, Burebista gave him almost a regal authority.

As his piece of advice, the Goths started to devastate German’s mucks, which were dominated by the Francs…

Telling this and many others with art to the Goths, Deceneus has became in them eyes a miraculous creature, as he managed not only the common men, but even the kings, because then he chosen between them the more important and wisest men and he taught them the theology, he advised them to pay honor to certain divinities and sanctuaries, making them priests and giving them the name of “pilleati”, because, as I believe, having the heads covered with a tiara, which we call with another term “pilleus”, they has made sacrifices.

For the rest of the folk he ruled the roast to be called “capillati”, name that the Goths remember till today in their songs, because they gave them a big consideration.

After Deceneus’ dead, they had, almost in the same veneration, Comosicus, because he was as ingenious as Deceneu was.

He was considered as king, as supreme priest, as high bloke too, because of his aptness and he was making justice for his folk as the last instance.

After he left the life, has ascending to the throne, as Goths’ king, Coryllus, which has led 40 years his folks from Dacia.”

Burebista statue in Orăştie

Burebista statue in Călăraşi

Burebista statue in București

By Kogaion

The Giants Gog and Magog – Jewish terror

1 Comment

Gog and Magog figures based on the British mythology, located in the Royal Arcade, Melbourne

The giants, a titanic generation, born from Terra (also known as Gaia), and Uran (Uranus), was a gorgeous, violent and non religious people, having no belief in gods, as being themselves of divine essence.

The giants were by excellency a  mountain’s people (Uran is the sinnonymous  of mountain, or  the Mountain’s Man).

In their war with Zeus, they built mountains over mountains  to get to Olympus, to God’s Palace, the huge Atlas trembled when they attacked, and although the Gods, headed by Zeus, pounced over the Giants, throwing lightings, they still weren’t capable to overcome them, and Hercules himself had to intervene to get them.

The Giants County was on the old Dacia territory, near the saint Oceanos Potamos River (Danube), where, from the same parents, Gaia ans Uran, their bigger brothers, the Titans, were born.

Often, the Romans used comparrations as the fight between Gods, Titans and Giants, with the wars against the Dacians, the Romans calling themselves the winning Gods over Titans, Giants, and then  the Dacians.

The Giants were mentioned also into the Jewish traditions, being known as Gog and Magog, as Ezekiel  mentioned.

In one of his stories, the prophet and the storyteller Ezekiel threatened the Jewish people that Jehova will bring as ruller over them the King Gog from Magog, with his beautiful army, armed with  swords, spears, bolts , shields and helmets.

They, coming from North, riding on horses, will rush as a storm over Israel, to steal and destroy it. They will scour the land in triumph, will trap down the Jews, and then, after fulfilling their mission, will be all destroyed by the anger of The Sky.

Ezekiel’s prophecy referred , no doubt, to the old traditions about the great war between Giants, Titans  and Gods, like when the Giants and Titans chased the gods all the way to Egypt.

The Jeremiah prophet , that lived not long before Ezekiel , talks about the same people, whom he simply calls them as  the “gentium praedo”, that will come from a far away land, from North, from the bottom of the Earth. It will be a courageous people of archers, old and strong, talking a language unknown to the Jews, they are a big people, cruel and ruthless, with their voices moaning like the sea.

They are coming on horses faster than the vultures , all in a row, prepared for big invasion war. They will destroy Jerusalem, like Nabucodonosor, will destroy all of Juda’s strongholds, transforming  the country of the Jews in desert, so that no man will be left in Jerusalem, and all the Jews will end up in slavery.

From here we took the name Lucifer-Luciferis (daystar), which was given to Nabucodonosor by Christians.

With six centuries before Ezekiel, also John the Theologian write about Gog and Magog, in his Book of Revelation.

Speaking about the last time of the humanity, John says that after 1000 years of prison for the serpentine dragon Typhon (Devil, Satan, Set, Ahriman etc) the dragon will be released, he will rebuild his strength and he will lead at war the people of Gog and Magog, which are splitted in four corners of the world and whose number is as the sand of the sea.

The Book of Revelation consider that all pelasgian tribes descended from Gog and Magog, divided in different parts of the world. Those people will run over the face of the Earth and they will siege the beloved city of Jerusalem, and they will be punished by the heavenly fire (God of the Jews, Yahweh).

In The Book of Revelation we can find a copy of the old Jewish traditions, written by the prophets Ezekiel and Jeremiah, with many years before Christianity.

Under the name Gog and Magog, the ancient people understand Getae and Massagetae Thracian tribes.

The names Goga, Gugu, Gugă, Gogă and Gogan are also used today by Romanian peasants, especially in mountain regions.

From the Sibylline Oracles result that the countries where the tribes of Gog and Magog live, are in the northern part of Thrace.

Other traditions about Gog and Magog are presented in the epic legends of the Alexander the Great. The country of the tribes Gog and Magog is described as wild and inhospitable, being subjected to Boreas wind (Northern wind), rain and Northern frost. According to the epic legends of Alexander, the tribes of Gog and Magog invade Southern regions and they closed Alexander in Macedonia, making him prisoner, but Alexander managed to escape and to gather a great army. After that, he will conquer the Northern regions of Gog and Magog (Country of Gog and Magog).

Other ancient legend tell us that tribes of Gog and Magog were under the rule of Popa Ion, a prince who rule also in Asia.

Undoubtedly that here we have an old reminiscence about the adorable Pelasgian King Ianus (Janus, the god of gates, doors, doorways, beginnings and endings) which rule over the Arimi tribe, at the North of Oceanos Potamos (Danube), before moving to Italy. His face is also present on the old coins of Dacia.



By Kogaion

A Thracian lunisolar calendar

Leave a comment

Click here:



Geto-Dacians “The most Brave and Fair Thracian tribe”

Leave a comment


More and more voices claiming to represent “history” of our multi-millennial nation, evokes an echo in what is increasingly felt and heard, that the Geto-Dacians were polygamist people, eating meat and the worst of all, were high consumers of alcohol.


To demonstrate once for all that the Geto-Dacian, Germanic, Celtic and Baltic people, like other Thracian tribes, were not consumers of alcohol, just because they diddnt knew any alcoholic beverage outside of “The Drink of Gods” “called mead (Hydromel in French, in Spanish Hidromiel, Idromele in Italian, hydromel in Portuguese, English Mead, miód in Russian, Polish, Norwegian, Swedish, Danish, Med in Ukrainian, German Met, Medovina in ceho-Slovak, Serbo-Croatian and Slovenia-ur Ezti in Basque, Sima in Finnish, Hydromeli in classical Latin, Midus in Latvian) we will quote an important historical source of the I century AD.


Valkyrie Bearing a Drinking Horn


Ninth-century picture stone from the island of Gotland, Sweden. A valkyrie with a drinking-horn greets Odin as he arrives at Valhalla astride Sleipnir, his eight-legged horse, on which he will fight at Ragnarok.

The most important evidence we find in “Geography” of Strabon, specifically in the Book VII of Chapter III:

“[…] Greeks considered that Getae were a Thracian tribe. They lived on both banks of Danube, I mean both Getae and Mysians as well. Mysians were Thracians too but in present time, their name is Moesians; the origins of Mysians are from Moesians, which live among Lydians, Phrygians and Trojans.

Phrygians themselves are Bryges (Briges), a Thracian tribe, like Mygdones, Bebrycians, Bithyni, Thyni and maybe Mariandynii too.

All of them left quick Europe, but Mysians remained on place together with the other Thracians.

My opinion is that Poseidonios correctly assumed that Homer designates with this name, Mysians, in Europe (I mean those from Thrace) when he says:

His eyes light ii returned back to see

The Country of Thracians populated by those who curb sirepii,

And Mysians who fight each other from close distance. […]

Poseidonios says that Mysians are out of meat products from a particular religious faith, just because they don’t grow animals. They feed with honey, milk and cheese, living alone, as they are called pious men from gods and capnobates.


There are Thracians which live without girls, they are called Founders. They are considered saints, because of their honor and live without fear. Poet Homer called them “holy milkers of mare, which drink milk, without life w and the most correct people”. They are nicknamed “without life” especially because they live without girls, Homer himself say about widowhood that is only a half life as he called the house of Protesilaos “half” just because he was a widow man.

Mysians are called “fighters from closer distance” because they are undefeated and excellent warriors. In the book of the XIII chapter (the Iliad) it must be writen “Moesians, fighters from closer distance” instead of Mysians (claim Poseidonios) .

But certainly, it is foolhardy to change the text of Homer, considered good across so many years. Indeed, it’s much more believable that they were appointed from the beginning Mysians and now they changed the name in Moesians. The epithet “without life” could be rather in the sense of “widow” than the “unfeeder” or “with houses on carts. […]

And the practice of Pythagoras which say to abstain from meat, remained for them as a dictation from Zamolxis. […]

About the information that tell us that:

“Shortly Deceneu himself was considered as a God, as I said when I talked about Zamolxis. And in a sign of obedience, Getae people were convinced to cut vine and to live without wine […]” we cant specify the exact location for these “Getae” as we dont know if the text make reference to Tarabostes or Comati.


Taraboste (Dacian nobleman)

Probably a part of Geto-Dacian nobility go negative way, but just because of dirty Greek and Roman influence, or perhaps just because the Geto-Dacians who remained in the fortresses on the Black Sea to administer the territories conquered by the emperor Burebista began this shameful practice, a humiliating practice for the northern tribes of Thracians.


Dacian Comatus (Capillat)

I’d like to mention that the Odrysians and other southern Thracian tribes, drink wine and take various hallucinogens substances such as magic mushrooms, hemp (weed, cannabis), or even oriental opioids.

All these facts came later, due to influence of Greek and later the Roman influence, and various mythraic influences from Orient.

Therefore, the Geto-Dacians and Moesians, Carpiani and Costobocii, and all the “barbarian” tribes from the north of Danube, diddnt consume alcohol, but only mead as all “barbarians” from North. These Tendencious statements released against our ancestors are just some attacks which have a single intention: degeneration of our great and divine ancestors, the Geto-Dacians, “The most brave and fair Thracian tribe” !


Thracian warrior

Our polygam enemies, large consumers of alcohol and drugs, seem to be envious on our ancestors and their sacred lives, as well about their divine origin.



Article written by Kogaion

Limba dacă



"Inelul de Aur" de la Ezerovo, Bulgaria

Sunetul “ă” este folosit în Europa doar în limbile română şi albaneză, limbi care au în alfabet şi litera corespunzătoare. Sunetele “ă” şi “ş” au rămas din limba dacă, respectiv iliră, limbi care au multe caracteristici comune. Singura limbă antică europeană care avea în alfabet litera ş a fost limba etruscă, în care “Ş” era scris “M” (vezi şut – şutina).

Etrusca însă, nu avea sunetele “b”, “d” şi “g”.

Datorită alfabetului grec şi cel latin, sunetul “ş” nu putea fi reprodus în scris, aşa încât au fost preluate cuvinte din limbile dacă şi iliră, în care “ş” a fost înlocuit cu “s”. Similar, “ă” din limba dacă a fost înlocuit cu “a” sau “o”, iar î a fost înlocuit cu i, în limbile greacă şi latină.

Existenţa lui “ă” în limba română nu poate fi explicată decât prin existenţa acestui sunet în limba dacă. Aceasta pune într-o nouă lumină originea “latină” a cuvintelor româneşti care conţin sunetul “ă”. Putem vorbi, în aceste situaţii doar de o origine comună a acestor cuvinte, anterioară cuceririi daciei de către romani şi chiar anterioară apariţiei romanilor. Acelaşi lucru poate fi spus în legătură cu foarte multe cuvinte româneşti compuse cu prefixele “îm”, “în”, “răs” şi “răz”.
Marea majoritate a cuvintelor româneşti care încep cu litera î, sunt cuvinte compuse, având prefixele “îm” (aprox. 400 cuvinte) sau “în” (aprox. 1700 cuvinte). Numai câteva au corespondente in limba latină, care încep cu “im” sau “in” şi numai câteva provin prin compunerea cu cuvinte de origine franceză. În exemplele de mai jos sunt prezentate şi două cuvinte compuse fără prefixele menţionate, care au fost preluate în limba latină, fără a mai prezenta forma compusă:

armăsar – admissarius , lingură – lingula.

În plus, ele indică şi originea dacă a cuvintelor componente: armă, sar, ling, gură. Aceeaşi remarcă poate fi făcută şi pentru majoritatea cuvintelor compuse cu prefixele “îm”, “în”, “răs” şi “răz”. În plus, la aceste cuvinte se pot identifica noi sensuri.

În limba dacă, ”ş” apare adesea la sfârşitul cuvântului, la fel cum apare “os” în limba greacă. Mai jos sunt date două exemple de cuvinte dace, la care “ş” a fost grecizat în “os”: samuş – samos, criş – chrysos. Au fost identificate şi două cuvinte conţinând litera ş care au corespondent în limba etruscă: Mariş şi şut.

Prescurtări: D – dac, E – etrusc, G – grec, L – latin, DEX – dicţionarul explicativ al limbii române.

1. altoi (D) = care înalţă, înnobilează. Cuvântul a rămas in limba română cu sensul îngust de vlăstar pentru înnobilarea (înălţarea în sens figurat) unei plante. Sensul iniţial poate fi intuit în sensul figurat al verbului a altoi: a bate cu scopul de a înnobila, înălţa pe un copil, de unde şi zicala: “unde dă tata, creşte”.

2. alt (D) = altum (L) = înalt. În limba română, cuvântul alt şi cele compuse cu el ca prefix, au căpătat sensul de diferit. Totuşi, expresia “asta (aşa) e altceva” are de obicei sensul de “asta (aşa) nu mai este greşit”, altceva însemnând ceva diferit, dar în sens pozitiv (înălţător). Sensul original al cuvântului alt a fost păstrat în cuvintele altoi şi înalt = în+alt ca în expresia “înaltul cerului” = în+altul cerului adică în înălţimea cerului.

3. armăsar (D) = admissarius (L) = armăsar. Armăsar este compus din cuvintele dace “armă” şi “sar”, desemnând calul (vezi samsar) care transportă un om înarmat. Corespondentul latin nu mai păstrează forma compusă, aceasta indicând că a fost preluat şi latinizat cu sufixul “us”. La fel a fost preluat în latină şi cuvântul armă ca “arma”. Zeul Marte a fost preluat de romani de la daci, la care era numit Ares

4. arestai (D) = arrest (german) = arresto (italian) = pus sub arest, a aresta. A “aresta” este compus din cuvintele dace Ares şi “sta”, adică a sta sub puterea lui Ares, zeul războiului. Cuvântul “sta” apare cu forma “stai” în cuvintele dace schistai (pustnici) şi polistai (călugări) desemnând pe oamenii sfinţi care stau separat, respectiv în comunitate.

5. bărbat (D) = barbatos/varvatos (G) = barbatus (L) = bărbat. Bărbat este rădăcină atât pentru corespondentul grec, cât şi pentru cel latin. În insula Corfu există o localitate numită Barbatos. Limba greacă este anterioară celei latine, deci bărbat nu este de origine latină. Nu poate fi nici de origine greacă, deoarece barbatos/varvatos este un cuvânt prehelenic, rar folosit în greaca veche. Bărbat este şi numele fratelui lui Litovoi, un alt nume dac.

6. boer (D) = boer (danez) = stăpân, boier. Cuvintul dac boer se regăseşte în numele Boerebistes (Burebista). Acest cuvânt compus înseamnă stăpânul Ebistes. Cuvântul danez boer înseamnă fermier, stăpân al pământului. Păstrarea acestui cuvânt confirmă influenţa dacă asupra danilor stabiliti in Danemarca, numită Dachia în evul mediu.

7. cel (D) = cel (E) = zeitate chtonică. La daci, “cel” avea o conotaţie sacră, ca în: “cel de pe comori” sau “cel mai cel”. “Acel” avea sensul de “al lui Cel”, deci este posibil ca Cel să fi fost la daci, zeiţa mamă, ca şi la etrusci. “Celu” era la etrusci un titlu de preot, probabil corespondentul cuvântului dac “acel”. Pe o plăcuţă etruscă din sec V î.C., găsită la Populonia, este reprezentat zeul războiului, Laran, luptându-se împotriva lui Celsclan (“clan” = fiu), giganticul fiu al zeiţei Cel, a pământului. “Celius Tuscorum lingua September mensis dicitur” se traduce din latină: “celius (celi) în limba etruscă înseamnă luna septembrie” (vezi Testimonia Linguae Etruscae, 801, 824). Deci luna recoltei, era numită după zeiţa chtonică, Cel.

8. celar (D) = cela (E) = încăpere subterană, pivniţă, celar. Ambele cuvintele derivă din rădăcina “cel”. (vezi “cel”). Cuvântului românesc celar îi corespunde “chilear” (pivniţă) în dialectul aromân. Ulterior, cuvântul etrusc “cela” a căpătat sensul de încăpere, cameră, îndepărtându-se de legătura cu rădăcina “cel”, zeiţa subpământeană. El a fost preluat în limba latină ca “cella”.

9. criş (D) = chrysos (G) = aur. Din apele Crişurilor (= auritelor), care izvorăsc din munţii apuseni, era extras aurul, prin spălarea nisipului in băi. Cuvântul dac este rădăcină a cuvântului grecesc corespunzător, format prin adăugarea sufixului „os”, deci cuvântul grecesc derivă din cel dac.

10. crişan = aurar. Acest cuvânt, păstrat ca nume până azi, dovedeşte continuitatea prezenţei dace pe aceste meleaguri.

11. gelu (D) = gela (G) = rege. Cuvântul dac gelu, cu semnificaţia de rege, apare în numele Gelula – locţiitorul lui Decebal, iar mai târziu ca nume al voievodului Gelu, pomenit de unguri ca Gyla. Gheorghe Muşu menţionează cuvântul “suangela”, utilizat de Stephanus Byzantius cu sensul de mormântul (groapa) regelui.

12. haita (D) = Aita (E) = simbolul lumii morţilor (vezi lup).

13. jurământ (D) = juramentum (L) = jurământ. Jurământ vine de la rădăcina dacă “jur”, însemnând spaţiul în mijlocul căruia se află cineva sau ceva (cf. DEX). Jurământul se făcea numai în prezenţa martorilor din “juriu”. În latină nu există cuvânt analog rădăcinii jur, nici corespondent pentru juriu. Cuvântul latin “juramentum” este deci împrumutat din limba dacă.

14. lăpuş (D) = lapus (L) = iepure. Lăpuş apare în multe toponime, precum şi în Lăpuşneanu, dar sensul său a dispărut în limba română.

15. ler (D) = ler (E) = Dumnezeu.

16. leu/lev? (D) = lev (E) = leu. Existenţa, atât în limba etruscă, cât şi în limba rusă, a cuvântului “lev”, cu acelaşi sens, sugerează originea dacică a cuvântului. În DEX, cuvântul leu este trecut cu etimologie necunoscută!

17. lingură (D) = lingula (L) = lingură. Lingură este compus din cuvintele dace “ling” şi “gură”, desemnând un obiect care se linge în gură. Cuvântul latin, nu mai păstrează o formă compusă şi este în mod evident preluat din limba dacă.

18. livadă (D) = livadă. În DEX este considerat de origine slavă, de la bulgarul “livada” sau ucrainianul “levada”. Acest cuvânt nu are o formă similară în limba greacă, dar în insula Corfu există localitatea Livadia, care dovedeşte că acest cuvânt a existat în perioada prehelenică. Deci slavii au preluat acest cuvânt de la daci, transformând ă-ul, pe care nu îl au în alfabet, în a.

19. lup/lupu (D) – lup/lupu (E) Probabil că lupul reprezenta la daci pe zeul morţii, echivalentul lui Hades. În etruscă, “lup” înseamnă a muri, iar “lupu” înseamnă mort. Putem presupune ca dacă “lupu” era mortul, atunci “haita” era lumea morţilor. O să râdeţi, poate, dar chiar aşa era! Aita era, la etrusci, zeul care personifica lumea morţilor. Era reprezentat cu cap de lup, ca şi corespondentul său grec, Hades. Picturile funerare etrusce îl înfăţişează pe zeul morţii purtând capul şi blana unui lup. Pe de altă parte steagul de luptă al dacilor arăta similar şi foarte probabil, îl reprezenta tot pe zeul morţii. Semnificaţia acestui zeu dac era probabil identică cu cea a zeului egiptean Upuaut/Wepwawet – Ophois(G), zeul cu cap de şacal. Acesta era numit “deschizător al drumurilor”. Upuaut avea un dublu rol, fiind un zeu al războiului şi al cultului funerar, deschizând drumul atât pentru armatele faraonului cât şi pentru spiritele morţilor.

20. Mariş (D) = Mariş (E) = zeul fecundităţii şi fertilităţii. Mariş, numele dac al râului Mureş era şi numele zeului etrusc al fecundităţii, reprezentat fie ca un bărbat bărbos, fie ca un tânăr sau chiar ca un grup de nou-născuţi îngrijiţi de Minerva. Zona cu terenul cel mai fertil, propice agriculturii, aflată în imediata apropiere a Sarmisegetuzei şi a Devei, principalele centre ale puterii dace, este valea Mureşului.

21. miel (D) = miel. Acest cuvânt nu are o formă asemănătoare în niciuna din celelalte limbi vorbite vreodată în Europa. Forma latină “agnellus”, dată în DEX nu poate fi nicidecum la originea cuvântului. Să nu uităm că dacii erau în primul rând păstori şi nu au învăţat această meserie de la romani.

22. mierlă (D) = merlum (E) = mierlă. Mierla era pasărea morţii, atât la daci, cât şi la etrusci, care o menţionează în Liber Lintaeus, ca fiind cea care ridică sufletul mortului la cer. Rolul funerar al mierlei la daci se deduce din verbul a mierli, cu înţelesul de a muri.

23. mut (D) = mut (E) = care nu poate vorbi, mut. În etruscă au fost identificate cuvintele “mutna” şi “mutana”, cu sensul de sarcofag. Mut-na este de fapt un cuvânt compus ca şi pacha-na, care a fost tradus ca “ţinând sau aparţinând lui Pacha”. După aceiaşi logică, “mutna” se traduce ca “ţinând sau aparţinând lui mut”. Cuvântul etrusc pentru mort este “lupu” (vezi lup). Deci “mutna” nu înseamnă a mortului, ci a celui care nu vorbeşte (mutului).

24. oier (D) + pată (D) = oeoropata (G) = omorâtor de oameni. Oeoropata este numele dat de greci amazoanelor, care omorau păstorii şi le luau turmele. Cuvântul grecesc este compus din două cuvinte dace: oier/oeor şi pată care înseamnă a omor. Vechea expresie “fără de pată”, însemna “care nu a comis omor”.

25. Păca? (D) = Pacha (E) = echivalentul zeului grec Dionysos sau al romanului Bachus. Sunt multe cuvinte de origine dacă care încep cu păcă/păca, care conduc spre ideea că ar fi putut exista la daci un zeu similar etruscului Pacha: (a) păcăli, păcăleală, pocal, păcat, păcătui, împăcat, păcătoasă şi păhar. Păcală, din basmele româneşti , este un personaj similar satirilor de la greci, fiind posibil ca numele lui să provină de la numele unui zeu dac numit Păca. Grecii antici îl sărbătoreau pe Dionysos de anul nou. Acesta începea pe atunci, ca şi la romani, la 1 aprilie, zi rămasă peste tot în lume ca ziua păcălelilor. În această zi, Dionysus era reprezentat de un copil pus într-un coş, reprezentând renaşterea anuală a zeului, ca zeu al fertilităţii. Conotaţia negativă a cuvântului păcat a fost datorată apariţiei creştinismului, care a încercat să elimine cultul lui Dionysos. Cuvântul compus “împăcat”, precum şi derivatele sale indică sensul iniţial pozitiv al cuvântului păcat şi rolul jucat de zeul Pacha.

26. păcătoasă (D) = pachanthur (E) = echivalenta menadei (G) şi a bachantei (L) = femeie care participa la celebrarea lui Păca.

27. papar (D) = paparoina (G) = papaver (L) = mac. Macul era folosit in ritualul de aducere a ploii, numit de daci paparude. Cuvântul dac este practic rădăcina corespondentelor grecesc şi latin.

28. răspunde (D) = respondere (L) Cuvântul dac este compus din răs (mult) +spun +de (despre) şi înseamnă a spune multe detalii despre un anumit lucru. Cuvântul latin nu este compus, deci a fost preluat din altă limbă.

29. sac (D) = sac (E) = sac.

30. samuş (D) = samos (G) = înalt. Someşul cald şi cel rece izvorăsc din Muntele Mare din munţii apuseni. Dacii le numeau Samuş, datorită muntelui înalt (“mare”) din care izvorau.

31. sameş (D) = samos (G) = înalt. Sameş era numele unui “înalt” demnitar care strângea birurile dintr-un judeţ (zona condusă de un jude).

32. samă (D) = bir. De acolo vine “a da samă”, cu sensul de a da birul.

33. samavolnic = volnic (sau vornic) care ia sama (birul). Samavolnic şi-a schimbat sensul iniţial de titlu/funcţie de dregător luând sensul de abuziv. Cu acest sens, cuvântul a ajuns în limba rusă ca “samovol’nâi”.

34. samsar (D) = samsar (bulgar) = simsar (turc) = cărăuş, cel care transporta “sama” pe cai “sar”. Cuvântul sar, cu sensul de cal a fost folosit şi în evul mediu, în saragea = sarica (turc) = călăreţ turc. Cuvântul este compus din “sar” – cal şi “agea” – conducător turc.
Existenţa în cuvântului sar în latinul “admissarius” – armăsar, dovedeşte că acesta nu este de origine turcă sau bulgară, ci a fost preluat in aceste limbi de la vlahi.

35. schistai/ktistai (D) = cei care stau separat, izolaţi, adică pustnici. De la rădăcina schi, cu sensul de separat, provin cuvintele schit şi schisma.

36. sfoară (D) = sphaira (G) = învârtire, răsucire. De la acest sens, pierdut astăzi, vine expresia “a da sfoară în ţară”, adică a face turul ţării. Sfoară, cu sensul de fir răsucit, derivă din toarcerea, răsucirea, prin care se face. Acest sens a ajuns în limba neogreacă sub forma “sfora”. Numai în limba dacă sfoară avea atât sensul de învârtire, răsucire, cât şi de fir răsucit, deci “sfora” a fost preluat de greci de la daci.

37. sus (D) = sus (E) = sus.

38. şut (D) = şuti (E) = lăcaş subteran. La etrusci, lângă poarta de intrare în mormânt scria “ca şuti” sau “ta şuti”, însemnând “acesta este lăcaşul subteran”. Cuvintele etrusce pentru mormânt erau “thaure” şi “thaura”, iar cuvântul pentru lumea subpământeană era “hintha”. Numeroase obiecte mortuare poartă inscripţia “şutina”, uneori incizată astfel încât obiectul să nu mai poată fi folosit, ca în cazul oglinzilor. Ieşirea din şut a minerilor înseamnă ieşirea din lăcaşul de sub pământ, nu din schimbul de lucru. În DEX se consideră ca şut provine de la germanul “schicht” – schimb. În afară de faptul că cele două cuvinte nu seamănă deloc, se pune problema de ce şut, cu sensul de schimb, nu este folosit decât în minerit?

39. tânăr (D) = Thanr (E). La etrusci, Thanr este o divinitate reprezentată pe anumite oglinzi, care înfăţişează scene de naştere şi copii divini.

40. tămaş (D) = tamas, thamas (G) = ginere. Tamas este un cuvânt prehelenic. Gheorghe Muşu sugerat originea sa egipteană, de la tham (thâm), cu sensul de legătură.

41. trei (D) = trei (E) = trei.

42. un (D) = un (E) = un.

43. vel (D) = vel (E) = mare, cu sens figurat, ca titlu. Cuvântul dac “vel”, cu sensul de mare a ajuns să preceadă un titlu sau rang boieresc în evul mediu, în Moldova şi Valahia (ex. vel logofăt). În limba română au rămas cuvintele derivate ca veleitate şi veleitar. La etrusci, vel preceda numele inscripţionate pe monumentele funerare. De exemplu, pe pereţii mormântului Francois de la Vulci, aparţinând familiei Saties (sec V î.C.) se află inscripţiile “vel saties arnza”, care se traduc “marele Saties micul Arnth”

Articol preluat de pe:


Gigantii Gog si Magog – Spaima evreilor


Gigantii, o generatie titanica,nascuta din Terra sau Gaia (Gaea) si Uran (Uranus), erau niste oameni superbi, violenti si impii deoarece nu aveau credinta in Zei; ei insisi fiind de esenta divina.

Gigantii formau prin excelenta un popor muntean (Uran=Munteanul, om de la munte).

In razboiul lor cu Zeus ei ridicara munti peste munti ca sa ajunga in Olymp, la palatal lui Zeus; imensul Atlas se cutremura la atacul lor, si cu toate ca Zeii, in frunte cu Zeus se napustira asupra lor, aruncand cu fulgere, tot nu au fost in stare sa-i invinga, doar cu ajutorul lui Hercule reusind Zeii aceasta isprava.

Patria Gigantilor se afla pe teritoriul Daciei vechi, langa raul cel sfant Oceanos Potamos (Dunarea), unde s-au nascut si fratii lor mai mari, Titanii, din aceiasi parinti (Gaia si Uran).

Adeseori, romanii foloseau drept comparative “lupta dintre Zei si Titani+Giganti” cu razboaiele purtate impotriva dacilor, romanii fiind “zeii” biruitori asupra “Titanilor si Gigantilor si asupra dacilor in cele din urma.

Gigantii sunt pomeniti si in traditiile evreilor, figurand sub numele de Gog si Magog, cea mai veche legenda despre Gog si Magog o aflam la Ezechiel.

In una din povestile sale, prorocul si profetul evreilor Ezechiel, ameninta pe evrei ca Iehova va adduce asupra tarii lor pe regele Gog din tara Magog, cu oastea sa cea superba de cai si calareti, inarmati cu sabii, lanci, arcuri , sageti, scuturi si coifuri.

Acestia, venind de la Miazanoapte, calarind pe cai, vor da navala ca o furtuna asupra tarii lui Israel ca sa o pradeze si sa o distruga. Ei vor cutreiera pamantul in triumf, vor duce pe evrei in captivitate, apoi implinindu-si misiunea lor, vor fi distrusi cu totii de mania Cerului.

Profetia lui Ezechiel, avea fara indoiala, in vedere traditiile vechi despre teribilul razboi dintre Giganti si Titani si Zei, cand Gigantii si Titanii urmarisera pe Zei pana in Egipt.

Profetul Ieremia, care traise cu putin inainte de Ezechiel, vorbeste despre acelasi popor, pe care il numeste mai simplu “pradatorul gintilor (praedo gentium)” care va veni dintr-o zona indepartata, din partile de Miazanoapte, de la capatul Pamantului; popor viteaz de calareti arcasi, vechi si puternic, vorbind o limb ape care evreii nu o inteleg.

Ei sunt un popor mare, crud si fara mila, iar vocea lor mugeste ca marea si ei vin pe cai mai iuti decat vulturii, toti insirati, pregatiti de un mare razboi de cotropire.

Ei vor distruge cetatea Ierusalimului (cum a facut si viteazul Nabucodonosor) si vor distruge si toate cetatile intarite ale lui Iuda, prefacand tara evreilor in pustiu incat nu va mai ramane om in Ierusalim, iar evreii vor deveni sclavi cu totii (de unde si numele lui Nabucodonosor de Lucifer-Luceafarul la crestini, care a dus in robire evreii dupa ce a distrus tara lor).

Cu 6 secole in urma lui Ezechiel, de Gog si Magog mai face amintire si Ioan Teologul in Apocalipsa.

Vorbind despre timpurile cele din urma ale lumii,Ioan ne ne spune ca atunci cand se vor implini 1000 de ani de cand a fost inchis intr-un adanc balaurul cel vechi Typhon (Diavolul, Satana, Set, Ahriman etc) atunci acesta va fi dezlegat si iesind din temnita isi va reface puterile si va conduce la razboi pe popoarele Gog si Magog, ce sunt raspandite in cele 4 colturi ale lumii si al caror numar este cat nisipul marii (amintiti-va ce spune Herodot despre neamul Tracilor).

Apocalipsa considera pe Gog si Magog ca popoarele mame din care descindeau toate gintile pelasge, raspandite in diferite parti ale lumii vechi.

Acestia se vor revarsa pe fata Pamantului, vor asedia cetatea cea iubita a Ierusalimului, insa for fi nimiciti de catre focul ceresc, drept pedeapsa.

In Apocalipsa, dupa cum vedem cu usurinta, noi avem doar o simpla varianta prost copiata din traditiile vechi iudaice ale profetilor si prorocilor Ezechiel si Ieremia, traditii mult anterioare crestinismului.

Sub numele de Gog si Magog, cei vechi intelegeau cu deosebire pe Geti si Massageti.

Numele de Goga, Gugu, Guga, Goga si Gogan sunt si azi in uzul taranilor romani,mai cu seama cei de la munte.

Din oracolele sibylliene rezulta ca tarile in care locuiau popoarele Gog si Magog se aflau in partea de nord a Traciei.

Alte traditii despre Gog si Magog sunt prezentate si in legendele epice despre Alexandru cel Mare.

Tara popoarelor numite Gog si Magog e descrisa in naratiunile acestea ca salbatica, neospitaliera, fiind supusa vantului (Boreas), ploilor si gerului de Miazanoapte.

Gintile Gog si Magog, ne spun aceste legende epice, facusera o invazie in partile meridionale. Ele inchise pe Alexandru in Macedonia, facandu-l prizonier, insa Alexandru reusi sa scape, urmand a aduna o oaste mare si pleca spre Miazanoapte unde cucereste tara popoarelor Gog si Magog.

Dupa o alta legenda veche, gintile Gog si Magog se aflau sub dominatia lui Popa Ion,un principe a carui putere se intindea si peste o parte insemnata a Asiei.

Fara indoiala ca aici avem numai o reminescenta despre regele atat de onorat in istoria poporului pelasg, care purta numele de Ianus si care inainte de a trece in Italia, domnise peste Arimi, la nord de Oceanos Potamos; tipul sau este prezentat si pe anumite monede arhaice din Dacia.

Articol scris de Kogaion

Imperiul geto-dacic

Leave a comment

Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea statului dac, în jurul anului 70 î.Ch., geograful şi istoricul Strabon (63 î.Ch. – 19 d.Ch.), relatează: “Ajungând în fruntea neamului său…getul Burebista l-a înălţat atât de mult…încât, a ajuns să fie temut şi de romani. O inscripţie grecească din Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: “cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”. Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa.

De asemenea, pentru a obţine aceste succese, Burebista, ajutat şi de preotul Deceneu a săvârşit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe “abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci”





Un caracter solid si echilibrat, ajutat de calitatile unui geniu militar si un imens talent diplomatic, cunoscator al caracterului uman, un om robust, cu conditie fizica foarte buna, luptator fiind si calator, il impune ca cel mai mare rege dac si una din personalitatile de marca ale istoriei romanesti.



Avand in vedere numarul mare de copii prin care au ajuns la noi operele scriitorilor antici, putem lua in calcul doar radicalul numelui. Autorii antici, sau poate copistii creeaza confuzie, numele regelui aparand in multe izvoare in forme diferite chiar si la acelasi autor. Cel mai des intalnit este Byrebistas ca in decretul dionysopolitan in cinstea lui Acornion. Numele regelui dac, cunoaste insa cele mai variate forme: Byrabeistas, Burbistas, Boirebista, Buruista.



Burebista s-a nascut ca fiu al regelui care avea capitala la Argedava in jurul anului 110 ien. Tatal lui Burebista trebuie sa fi avut o mare influenta in zona, atata timp cat reprezentantii oraselor pontice apelau la el. Acest context social, a avut, probabil un rol hotarator in viata lui Burebista, primul vizionar al unitatii administrative a populatiei carpato-danubiano-pontice. Avand in vedere evenimentele ulterioare, nu ne este greu sa ne imaginam, tineretea lu Burebista, o viata de print-ostas. Ajuns la maturitate, incepe procesul de unificare a tuturor dacilor. Prima datare precisa in acest sens o avem de la Iordanes, care ne spune ca la inceputul domniei lui Sylla la Roma, deci in anul 82 ien, Burebista este deja la conducerea uniunii de triburi. Acest fapt este sustinut de tezaure monetare cum ar fi cel de la Galiganul de Jos (jud. Arges), ce contine, monede dintre anii 150-81 ien, ceea ce inseamna ca vreun nobil dac sau un oras si-a ingropat tezaurul, odata cu revolutia inceputa de Burebista. Intre anii 80-70 ien, aflam din decretul dionysopolitan ca Acornion, intra in contact cu Burebista. In interval de 20-30 de ani, regele dac, isi definitiveaza opera: Dacia Mare. Acest lucru are loc pana in anul 48 ien, cand prietenul sau, acum, Acornion, transmite dorinta regelui de a interveni in politica Romei, deci avea si resursele necesare acestei actiuni. In anul 44 ien, in timpul unei probabile revolte de palat, regele este asasinat.



Dupa cum s-a vazut mai sus, Burebista s-a nascut la Argedava. In prima faza a proiectului sau si-a stabilit capitala la Costesti, pana a construit Sarmizegetusa Regia.






Alpii norici (estul Austriei) pana la lacul Bodense (vestul Bavariei) tot sudul Bavariei pana la lacul Bodense

Raul Drava din Croatia (granita dintre Croatia si Ungaria)

La vest de Viena





Muntii din kosovo (pana unde se termina raul Morava si Maritza) pana aproape de Skopje

Raurile Sava,Drava si Dunarea (unde erau scordiscii) la vest de raul Morava pana la raul Bosna (langa Saraevo)

Haem (intra raul Morava la vest si raul Iskar din Bulgaria la est

Muntii Balcani (pana langa Sofia)




Pana la Marea Neagra (Sozopol) la sud de Burgas

Pana la Olbia (unde se varsa Bugul,in Ucraina)





Sudul Boemiei in Cehia si Moravia (cadrilaterul boem-sudul Boemiei)

Avea granita de nord-est raul Bug

Vestul ucrainei de la Hust pana la Lvov in Carpati Padurosi

Sudul Poloniei (pana la raurile Vistula si Oder)




Unificarea tuturor dacilor a avut loc pe mai multe planuri:

  • militar: Strabo, ne indica numarul de 200.000 de ostasi ai armatei lui Burebista. O armata cu experienta, cu siguranta bine pusa la punct, putea sa impuna respect oricarui dusman.
  • social: daca la un soldat se considera patru necombatanti, rezulta o populatie totala de aproximativ 1.000.000 de oameni. Se pare ca regele se putea baza pe marea majoritate a populatiei de rand, insa nobilimea nu ii impartaseau in aceeasi masura viziunea.
  • administrativ: Burebista este conducatorul suprem care conduce cu inteligenta si la nevoie cu forta. Un ajutor important pentru rege este marele preot, in aceasta perioada, Deceneu, precum si o cancelarie regala competenta. Pentru o mai buna organizare realizeaza o structura birocratica, punand coordonatori in economie, peste armata, peste judecatori, peste medici.
  • economic: bate moneda, cea existenta nemaifiind suficienta pentru comertul care creste vertiginos. Agricultura se bazeaza pe cereale, deasemena, oieritul, apicultura si extractiile de sare, asigura alimente nu numai pentru consumul intern, ci si pentru export. Extractiile de minereuri, asigura materialul necesar metalurgiei in continua dezvoltare. Se impune controlul regal al aurului, marea majoritate a podoabelor fiind din argint. Comertul are directia principala Dacia-Grecia dar nu lipseste nici cel cu Imperiul Roman.
  • juridic: vestitele belagines sunt acum redactate in cancelaria regala
  • moral-religios: populatia este adusa la o viata cu norme morale avangardiste, implementate in mare parte cu ajutorul religiei. Exemplul celebru este convingerea populatiei sa taie viile, pentru a renunta la vin.




Politica externa a regelui Burebista consta mai mult in expeditii de cucerire decat in relatii diplomatice. Unul din primele atacuri ale lui Burebista, are loc in sudul Dunarii, in alianta cu scordiscii. Acest atac din anul 74 ien, ii asigura regelui dac, o zona tampon intre triburile sudice si Dacia. Evenimente necunoscute cu exactitate, fac sa apara divergente intre daci si fostii aliati scordisci. Acest fapt duce la razboi intre cele doua neamuri si care se doved ste fatal pentru scordisci. Odata cu anul 60 ien incepe campania lui Burebista impotriva celtilor boi si taurisci din vestul Daciei. Critasiros conducatorul celtilor, desi dispune de o armata cu experienta, va fi nimicit, aceste triburi celtice disparand dupa aceste lupte. Aceste evenimente ii aduc lui Burebista porecla de “nimicitorul de celti”. O alta etapa importanta in istoria Daciei burebistiene, se desfasoara intre anii 55-48 ien. Scena este malul pontic. In acest interval, orasele grecesti de la Olb a la Apollonia vor ajunge sub stapanirea lui Burebista. In acest moment, Dacia este o putere demna de luat in seama in spatiul european. Chiar si romanii in frunte cu maretul Cezar privesc dacii ca pe un real pericol. Pozitia lui Burebista in scena europeana ii permite sa intervina in politica interna romana. La Roma tocmai izbucnise razboiul civil. Preferatul regelui dac este Pompeius care vorbeste in fata Senatului de un ajutor militar din parte unui priete personal. Cu un diplomat ca Acornion de partea a, cu siguranta ca Burebista este acest “prieten” al lui Pompeius. Asa cum probabil au planuit, regele dac ii trimite ajutor militar lui Pompeius pentru razboiul de la Pharsalia. Pompeius, nesabuit insa, nu asteapta corpul dacic de armata si Cezar nu numai ca obtine o victorie zdrobitoare dar se si hotaraste ca urmatoarele campanii militare, planuite de mult oricum, sa se desfasoare in Dacia. Aceste razboiae civile de la Roma il secatuiesc pe Cezar de resurse ceea ce ii ofera posibilitatea lui Burebista s a intreprinda actiuni de destabilizare a puterii romane. Intre acestea se numara amestecul pe plan diplomatic, in rascoala dalmatilor de pe malul Adriaticii. Pentru a-si intari armata, va actiona in continuare pe cale diplomatica, intervenind pe langa regele part, Mitridates VI Eupator. La orizont se profileaza ciocnirea intre cei doi titani dar in acelasi an, ambii conducatori, atat Cezar cat si Burebista sunt asasinati, ambele tari fiind sfasiate.