Istoricii ruşi despre românii din Basarabia

Leave a comment

Cine plăteşte pentru reactivarea agresivă a teoriilor moldoveniste? Văzând insistenţa în promovarea limbii ruse şi inventarea legăturilor cu spaţiul slav în cele mai recente acţiuni de propagandă pro-moldovenistă, nu este greu de imaginat de unde vin banii. Cât despre scopurile acestei noi ofensive, nu sunt foarte multe de spus, ele fiind cât se poate de evidente.

În aceste condiţii, cele mai bune răspunsuri vin tocmai din partea istoricilor ruşi care au studiat chestiunea basarabeană. Gheorghe Ghimpu a alcătuit o colecţie aproape completă a acestor mărturii în volumul său „Conştiinţa naţională a românilor moldoveni”, apărut la Chişinău în anul 2002. Inventarul acestor mărturii ruseşti este cât se poate de grăitor. Istoricul rus V. Kliucevski (1841-1911) scria negru pe alb „S-au întreprins două încercări de a elibera creştinii, a grecilor în Morea şi a românilor în Moldova şi Valahia” – nici vorbă de moldoveni. Cărturarul rus Porfirii Uspenski scria în anul 1846 despre „un diacon venit din Basarabia care ştia româneşte şi ruseşte”. În anul 1859, S. Palauzov publica un volum cu titlul „Principatele române Valahia şi Moldova”, în care scria „în spaţiul dintre albiile Tisei şi Nistrului locuieşte o masă compactă de populaţie, al cărei nume autohton a fost divizat de etnografii locali în câteva denumiri locale (…). Poporul acesta numeşte pământul populat de el Ţara Românească, considerându-se popor român”.

Academicianul rus Evgheni Evstigneevici Golubinski publica în 1871 la Moscova volumul „Curs scurt al istoriei bisericilor ortodoxe bulgară, sârbă şi română sau moldo-valahă” – istoricul rus considera bisericile din fostele state Valahia şi Moldova ca fiind una singură, biserica română. Tot Golubinski scria în acelaşi volum: „În afară de principatele Valahia şi Moldova, românii populează Basarabia noastră rusească, provinciile austriece Bucovina, Transilvania, Banat şi Ungaria de Est, precum şi colţul de nord-est al principatului Serbia” – o cât se poate de clară descriere a arealului locuit de români până în ziua de azi.

Geograful P. Bloh scria într-un manual de geografie al Imperiului Rus că „românii, adică moldovenii şi valahii, reprezintă masa principală a populaţiei Basarabiei şi a coloniei vecină cu dânsa, anume gubernia Herson”. Academicianul rus Lev Semionovici Berg scria şi el că „Moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi în guberniile Podolsk şi Herson”. Istoricul sovietic K. Porski scria în 1924: „deşi există o oarecare diferenţă între tipurile de români care trăiesc printre sau în vecinătate cu neamurile slave şi românii care au venit în contact permanent cu maghiarii sau germanii, această diferenţă este neînsemnată şi nu dezechilibrează unitatea tipului de român”.

Ce s-a întâmplat după 1924 cu termenul român în unele scrieri de la Moscova este o altă poveste. Care poveste este continuată până în ziua de azi. Mulţi spun că problema „moldovean sau român” ar fi răscrucea prostului, un fel de cvadratură a cercului de la Nistru până la Tisa. Nu este chiar aşa. Principiul nazist al minciunii repetate până devine adevăr nu trebuie lăsat să funcţioneze.

George Damian

27 Aprilie 2011, ora 10:51

www.timpul.md

Advertisements

Busturi dacice în Parcul Văcăreşti, Bucureşti

Leave a comment

Burebista (82-44 i.e.n)

Decebal-Diurpaneu (87-106 e.n.)

Dacii în viziune bizantină (sec. XIII)

Leave a comment

Într-un discurs panegiric al lui Manuel Holobolos, ţinut în faţa împăratului Mihail VIII Paleologul (1259-1282), este menţionată prezenţa stăpânirii bizantine în „Insulele Paristriene” .

„Succesele” militare ale basileului au dus la domolirea „pannonianului”, puterea „alanului” s-a frânt, în vreme ce „pământul nemărginit al dacilor e plin de faima biruinţelor” împăratului.

Cercetarea modernă a identificat „Insulele Paristriene” cu regiunea gurilor Dunării, punctul nord-estic al vechii theme Paristrion, unde a putut fi restabilită o influenţă politică a împăratului printr-o alianţă matrimonială a curţii din Constantinopol cu hanul tatar Nogai, mai puţin în urma unor succese militare, în vreme ce prin termenii arhaizanţi ca „pannoni”, „alani” şi „daci” sunt desemnaţi, rând pe rând, maghiarii, tătarii şi românii.

Numele de „daci” dat românilor de Holobolos, se înscrie pe linia unei tradiţii ce se înstăpânise în lumea intelectuală a Constantinopolului, începand cu sfârşitul sec. X şi terminând cu ultimii istorici bizantini ai sec XV.

Cât priveşte formula „pământul nesfârşit al dacilor”, prin care panegiristul bizantin desemnează spaţiul românesc, ea sugerează imaginea pe care un contemporan şi-o putea face în faţa lumii româneşti nord-dunărene din a doua jumătate a sec. XIII, organizată în zeci de voievodate şi cnezate, dar lipsită de o structură politică solidă, care să-i confere si să-i cultive identitatea. Sunt zecile de „mici stăpâniri” sau „mici domnii” (mikrai authentiai) ce domină spaţiul nord-dunărean, despre care vorbeşte un alt bizantin în sec. XIII, Ioan Staurakios.

Stelian Brezeanu, O Istorie a Bizanţului, Ed.Meronia, Bucureşti, 2005.

Citate

Leave a comment

Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată (Mihai Eminescu)

Ei vor fi stăpânii lumii, dar noi, vom rămâne stăpânii timpului. (Paul Tămaş)

Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.
(W. Schiller, arheolog american)

Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer. (R. Schiller, Reader`s Digest, 7, 1975)

Da! Acele cuvinte vii ale Tărtăriei, n-au răsunat încă. (Boris Pertos)

După cum vedem există o mare asemănare între limba geţilor şi limba latină.
(N.Densuşianu, Dacia Preistorică, pagina 677)

Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get. (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)

Ar fi mai uşor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate lesne şi degrabă pe români de la vechile lor datini. (Alecu Russo)

Moldova s-a schimbat în 16 ani din talpă până în vârf: limbă, haine, obiceiuri, până şi numele, nu mai suntem moldoveni, ce romani. (Alecu Russo)

Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă. (Bonfini)

Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai.
(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)

Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia, însă norodul, neamul locuitorilor nu şi-au schimbat numele său, că tot romanus, apoi cu vremea şi îndelungate veacuri romani, apoi români până astăzi. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI. (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)

Afundaţi în cărţile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea. (M. Kogălniceanu)

Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani îi dispreţuiesc. (B.P. Haşdeu)

Oare trebuie neapărat să ne laudăm cu toţi care ne-au cucerit? (Oltea Predoiu, elevă în clasa a IV-a, ian.1980)

Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. (M. Kogălniceanu)

Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor.
(D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI NICI CREDE. (C.Cantacuzino)

Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI. (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)

Vom combate dar din toate puterile noastre direcţia falsă ce o parte din scriitorii de astăzi se încearcă a da limbii şi literaturii. (M. Kogălniceanu)

[La soldaţii români] Dogma nemuririi sufletului îi făcea curajoşi fără margini, dispreţuitori faţă de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti) luptători cu hotărâre şi cu o întreprindere de speriat. (Metianus Capella)

Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam. (Nicolae Iorga)

Nu invidiaţi vechile popoare ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa. (Michelet, 1859)

Din emoţie în emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit, între constelaţii şi balsamuri. (Tudor Arghezi, 7.4.1966)

Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit!
(Alecu Russo)

Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. (Cezar Bolliac)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

(Zamolxen) era minunat de înţelept în filosofie. (Alfonso X El Sabio)

(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample. (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

Românii despre care am mai spus că sunt daci. (Bocignoli, 29.6.1524, la Ragusa)

Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legislatorii şi dascălii lor, numindu-i zei…aşa cum sunt toţi barbarii, odrisii, getii. (Clemens din Alexandria, Covoarele, 1,15)

Zopyrion, comandantul Thraciei, în timp ce făcuse o expediţie împotriva geţilor, adunându-se pe neaşteptate furtuni şi vijelii, a fost copleşit împreună cu întreaga armată.
(Curtius Rufus, Historia Alexandri,X,1,43)

Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.
(Demostene, Discursuri)

Atunci…de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri…De ce te-ai silit împotriva firii, să-ţi aduci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber? (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12)

(Dacii au) pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără păr. (Galenus)

Când zicem azi că cineva vorbeşte limba barbară, aceea nu este altceva decât limba rustică. (Gellius)

Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei! (Horaţiu)

(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. (Iordanes, Getica, XI, 69-70)

Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie. (posibil citat din Getica lui Traian) (Iulian, Cezarii,Traian,22)

(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr… (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

“Martial îi scrie unui prieten că în ţara Geţilor va găsi stânca lui Prometeu. (Martial, Epigr., IX, 46)

Ce să mai spunem de britani şi de germani, care locuiesc lângă ocean, sau, ca să trecem la barbari, de daci şi sarmaţi şi sciţi dintre care neamuri cele mai multe n-au auzit până acum cuvântul Evangheliei. (Origenes)

Tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.
(Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

“Papa Nicolae I spune că grecii de la acea vreme numeau Latina şi Scita limbi barbare.
(O scrisoare către Împăratul Bizanţului Mihail al III-lea, 865 en)

(Decebal), un rege alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea. (Plinius cel Tânăr, Epistole, VIII, 4,2)

Într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii…Şi apoi să ne mirăm că nu pot fi învinşi goţii (geţii) când sătenii sunt mai bucuroşi să fie cu ei decât cu noi. (Salvianus, De gubernitone, V,8)

Geţia: este o lege a geţilor, să cânte din cythare când merg în solii. (Theopompos, 40)

În toate Pannoniile există obiceiuri şi moravuri Romane, dar şi un fel de limbă Romană şi mulţi se ocupă şi cu literatura. (Veleius Paterculus)

[Calgacus: Romanii] “Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace” (Tacitus, Agricola, 30)

Preluare dupa: http://www.dracones.ro/

Imperiul geto-dacic

Leave a comment

Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea statului dac, în jurul anului 70 î.Ch., geograful şi istoricul Strabon (63 î.Ch. – 19 d.Ch.), relatează: “Ajungând în fruntea neamului său…getul Burebista l-a înălţat atât de mult…încât, a ajuns să fie temut şi de romani. O inscripţie grecească din Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: “cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”. Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa.

De asemenea, pentru a obţine aceste succese, Burebista, ajutat şi de preotul Deceneu a săvârşit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe “abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci”

 

  DACIA IN TIMPUL LUI BUREBISTA

 

PERSONALITATEA REGELUI

Un caracter solid si echilibrat, ajutat de calitatile unui geniu militar si un imens talent diplomatic, cunoscator al caracterului uman, un om robust, cu conditie fizica foarte buna, luptator fiind si calator, il impune ca cel mai mare rege dac si una din personalitatile de marca ale istoriei romanesti.

 

NUMELE

Avand in vedere numarul mare de copii prin care au ajuns la noi operele scriitorilor antici, putem lua in calcul doar radicalul numelui. Autorii antici, sau poate copistii creeaza confuzie, numele regelui aparand in multe izvoare in forme diferite chiar si la acelasi autor. Cel mai des intalnit este Byrebistas ca in decretul dionysopolitan in cinstea lui Acornion. Numele regelui dac, cunoaste insa cele mai variate forme: Byrabeistas, Burbistas, Boirebista, Buruista.

 

DOMNIA

Burebista s-a nascut ca fiu al regelui care avea capitala la Argedava in jurul anului 110 ien. Tatal lui Burebista trebuie sa fi avut o mare influenta in zona, atata timp cat reprezentantii oraselor pontice apelau la el. Acest context social, a avut, probabil un rol hotarator in viata lui Burebista, primul vizionar al unitatii administrative a populatiei carpato-danubiano-pontice. Avand in vedere evenimentele ulterioare, nu ne este greu sa ne imaginam, tineretea lu Burebista, o viata de print-ostas. Ajuns la maturitate, incepe procesul de unificare a tuturor dacilor. Prima datare precisa in acest sens o avem de la Iordanes, care ne spune ca la inceputul domniei lui Sylla la Roma, deci in anul 82 ien, Burebista este deja la conducerea uniunii de triburi. Acest fapt este sustinut de tezaure monetare cum ar fi cel de la Galiganul de Jos (jud. Arges), ce contine, monede dintre anii 150-81 ien, ceea ce inseamna ca vreun nobil dac sau un oras si-a ingropat tezaurul, odata cu revolutia inceputa de Burebista. Intre anii 80-70 ien, aflam din decretul dionysopolitan ca Acornion, intra in contact cu Burebista. In interval de 20-30 de ani, regele dac, isi definitiveaza opera: Dacia Mare. Acest lucru are loc pana in anul 48 ien, cand prietenul sau, acum, Acornion, transmite dorinta regelui de a interveni in politica Romei, deci avea si resursele necesare acestei actiuni. In anul 44 ien, in timpul unei probabile revolte de palat, regele este asasinat.

 

CAPITALA

Dupa cum s-a vazut mai sus, Burebista s-a nascut la Argedava. In prima faza a proiectului sau si-a stabilit capitala la Costesti, pana a construit Sarmizegetusa Regia.

 

GRANITELE

 

VEST

 

Alpii norici (estul Austriei) pana la lacul Bodense (vestul Bavariei) tot sudul Bavariei pana la lacul Bodense

Raul Drava din Croatia (granita dintre Croatia si Ungaria)

La vest de Viena

 

 

 SUD

 

Muntii din kosovo (pana unde se termina raul Morava si Maritza) pana aproape de Skopje

Raurile Sava,Drava si Dunarea (unde erau scordiscii) la vest de raul Morava pana la raul Bosna (langa Saraevo)

Haem (intra raul Morava la vest si raul Iskar din Bulgaria la est

Muntii Balcani (pana langa Sofia)

 

 EST

 

Pana la Marea Neagra (Sozopol) la sud de Burgas

Pana la Olbia (unde se varsa Bugul,in Ucraina)

 

 

 NORD

 

Sudul Boemiei in Cehia si Moravia (cadrilaterul boem-sudul Boemiei)

Avea granita de nord-est raul Bug

Vestul ucrainei de la Hust pana la Lvov in Carpati Padurosi

Sudul Poloniei (pana la raurile Vistula si Oder)

 

POLITICA INTERNA

 

Unificarea tuturor dacilor a avut loc pe mai multe planuri:

  • militar: Strabo, ne indica numarul de 200.000 de ostasi ai armatei lui Burebista. O armata cu experienta, cu siguranta bine pusa la punct, putea sa impuna respect oricarui dusman.
  • social: daca la un soldat se considera patru necombatanti, rezulta o populatie totala de aproximativ 1.000.000 de oameni. Se pare ca regele se putea baza pe marea majoritate a populatiei de rand, insa nobilimea nu ii impartaseau in aceeasi masura viziunea.
  • administrativ: Burebista este conducatorul suprem care conduce cu inteligenta si la nevoie cu forta. Un ajutor important pentru rege este marele preot, in aceasta perioada, Deceneu, precum si o cancelarie regala competenta. Pentru o mai buna organizare realizeaza o structura birocratica, punand coordonatori in economie, peste armata, peste judecatori, peste medici.
  • economic: bate moneda, cea existenta nemaifiind suficienta pentru comertul care creste vertiginos. Agricultura se bazeaza pe cereale, deasemena, oieritul, apicultura si extractiile de sare, asigura alimente nu numai pentru consumul intern, ci si pentru export. Extractiile de minereuri, asigura materialul necesar metalurgiei in continua dezvoltare. Se impune controlul regal al aurului, marea majoritate a podoabelor fiind din argint. Comertul are directia principala Dacia-Grecia dar nu lipseste nici cel cu Imperiul Roman.
  • juridic: vestitele belagines sunt acum redactate in cancelaria regala
  • moral-religios: populatia este adusa la o viata cu norme morale avangardiste, implementate in mare parte cu ajutorul religiei. Exemplul celebru este convingerea populatiei sa taie viile, pentru a renunta la vin.

 

POLITICA EXTERNA

 

Politica externa a regelui Burebista consta mai mult in expeditii de cucerire decat in relatii diplomatice. Unul din primele atacuri ale lui Burebista, are loc in sudul Dunarii, in alianta cu scordiscii. Acest atac din anul 74 ien, ii asigura regelui dac, o zona tampon intre triburile sudice si Dacia. Evenimente necunoscute cu exactitate, fac sa apara divergente intre daci si fostii aliati scordisci. Acest fapt duce la razboi intre cele doua neamuri si care se doved ste fatal pentru scordisci. Odata cu anul 60 ien incepe campania lui Burebista impotriva celtilor boi si taurisci din vestul Daciei. Critasiros conducatorul celtilor, desi dispune de o armata cu experienta, va fi nimicit, aceste triburi celtice disparand dupa aceste lupte. Aceste evenimente ii aduc lui Burebista porecla de “nimicitorul de celti”. O alta etapa importanta in istoria Daciei burebistiene, se desfasoara intre anii 55-48 ien. Scena este malul pontic. In acest interval, orasele grecesti de la Olb a la Apollonia vor ajunge sub stapanirea lui Burebista. In acest moment, Dacia este o putere demna de luat in seama in spatiul european. Chiar si romanii in frunte cu maretul Cezar privesc dacii ca pe un real pericol. Pozitia lui Burebista in scena europeana ii permite sa intervina in politica interna romana. La Roma tocmai izbucnise razboiul civil. Preferatul regelui dac este Pompeius care vorbeste in fata Senatului de un ajutor militar din parte unui priete personal. Cu un diplomat ca Acornion de partea a, cu siguranta ca Burebista este acest “prieten” al lui Pompeius. Asa cum probabil au planuit, regele dac ii trimite ajutor militar lui Pompeius pentru razboiul de la Pharsalia. Pompeius, nesabuit insa, nu asteapta corpul dacic de armata si Cezar nu numai ca obtine o victorie zdrobitoare dar se si hotaraste ca urmatoarele campanii militare, planuite de mult oricum, sa se desfasoare in Dacia. Aceste razboiae civile de la Roma il secatuiesc pe Cezar de resurse ceea ce ii ofera posibilitatea lui Burebista s a intreprinda actiuni de destabilizare a puterii romane. Intre acestea se numara amestecul pe plan diplomatic, in rascoala dalmatilor de pe malul Adriaticii. Pentru a-si intari armata, va actiona in continuare pe cale diplomatica, intervenind pe langa regele part, Mitridates VI Eupator. La orizont se profileaza ciocnirea intre cei doi titani dar in acelasi an, ambii conducatori, atat Cezar cat si Burebista sunt asasinati, ambele tari fiind sfasiate.