Slavic Pagan Museum in Russia

2 Comments

Location: Kemerovo (Russian: Ке́мерово); south-west of Siberia, Russia

Veles (Велес)

Veles (Велес)

Sventevith, Svetovid, Suvid, Svantevit, Svantovit, Svantovít, Swantovít, Sventovit, Zvantevith, Świętowit, Światowid, Sutvid, Vid, Святовит

Sventevith, Svetovid, Suvid, Svantevit, Svantovit, Svantovít, Swantovít, Sventovit, Zvantevith, Świętowit, Światowid, Sutvid, Vid, Святовит

Svarog, Сварог, Swaróg, Schwayxtix

Svarog, Сварог, Swaróg, Schwayxtix

Rugiewit, Rugiwit, Ругевит, Руевит, Rugievit, Rinvitm, Rujevit, Рујевит, Руђевид

Rugiewit, Rugiwit, Ругевит, Руевит, Rugievit, Rinvitm, Rujevit, Рујевит, Руђевид

Rod, Род, Div, Diy, Рід

Rod, Род, Div, Diy, Рід

Perun, Перун, Perunas, Perún, Parom

Perun, Перун, Perunas, Perún, Parom

Lada or Lado (Лада, Ладо, Ледо) with her daughter Lelia

Lada or Lado (Лада, Ладо, Ледо) with her daughter Lelia

Jarilo, Ярило, Јарило, Jaryło, Jura, Juraj, Đorđe, Jarovit, Yarilo, Iarilo, Gerovit

Jarilo, Ярило, Јарило, Jaryło, Jura, Juraj, Đorđe, Jarovit, Yarilo, Iarilo, Gerovit

A pagan spirit

A pagan spirit

In the right place you can see a calendar

In the right place you can see a calendar

(Pagan Slavic Idols) Славянские языческие идолы

4 Comments

Cherkasy Oblast (Ukraine) Черкаська область

Perun - Cherkasy Oblast (Ukraine) Черкаська область

Perun idol at Vladivostok (Владивосток) Russia

Perun idol at Vladivostok (Владивосток) Russia

Details of the same Russian idol from Vladivostok (Владивосток)

Details of the same Russian idol from Vladivostok (Владивосток)

The idol from Vladivostok (Владивосток) from distance

The idol from Vladivostok (Владивосток) from distance

Other idol which represent Perun, in Russia

Other idol which represent Perun, in Russia

Jarilo, Perun, Veles (Yalta) Ялта in Crimea (Крим), Ukraine

Jarilo, Perun, Veles (Yalta) Ялта in Crimea (Крим), Ukraine

Perun idol near Moscow (Москва)

Perun idol near Moscow (Москва)

Vodyanoy (Slovacia-Slovakia)

Vodyanoy (Slovacia-Slovakia)

Svetovid idol in Otrebusy, Poland (Polska)

Svetovid idol in Otrebusy, Poland (Polska)

Svetovid idol in Mecklenburg-Vorpommern, Germany (Deutschland)

Svetovid idol in Mecklenburg-Vorpommern, Germany (Deutschland)

Svetovid (Arkona, Germany) Deutschland

Svetovid (Arkona, Germany) Deutschland

Svetovid idol in Głogów, Poland (Polska)

Svetovid idol in Głogów, Poland (Polska)

Russian idol of Veles (Велес)

Russian idol of Veles (Велес)

Veles idol in Russia

Other Veles idol in Russia

Mokosh goddess altar in Russia

Mokosh goddess altar in Russia

Jarilo idol from Donetsk, Ukraine

Jarilo statue from Donetsk, Ukraine

Stribog idol from Russia

Stribog idol from Russia

Ukrainian Stribog idol

Ukrainian Stribog idol

Ziua lui Perun, 20 Iulie Iulie (Липень-Lypen’)

Leave a comment

Ziua lui Perun, 20 Iulie (Липень-Lypen’) 7516 (2008), Satul Rashtivtsi, Regiunea Ternopil, Ucraina.

Festivalul a avut loc la aprox. 7 km de Muntele Sfant al Slavilor (Богит)

Evenimentul principal a fost reprezentat de ridicarea un idol de lemn sculptat, ce reprezinta pe zeul Perun.

Imagini preluate de pe: http://slavs.org.ua/

Conform mitologiei vechi slavone, in aceasta data aveau loc sacrificii umane (o femeie sau un barbat era sacrificata in cinstea lui Perun).

De asemenea, un taur era sacrificat, urmand a fi consumat de catre preoti si popor.

Alte poze de la un festival dedicat lui Perun, din Rusia, pot fi accesate aici: http://rugevit.ru/vera/svet/p2004.htm

Articol scris de Kogaion

Carul miniatural de la Dupljaja (Banatul de Sud, Vojvodina)

Leave a comment

Datare: aprox. 1500 i.e.n (Bronzul Tarziu)

Cultura: Zuto Brdo – Garla Mare

Aceasta frumoasa piesa, ce se pare ca a fost descoperita intr-un mormant, alaturi de alta piesa, reprezinta un car de lupta cu doua roti.

In centrul carului miniatural se afla o statueta antropomorfa masculina, cu cap de pasare. Pe aceasta pasare, in partea de sus se afla incizate doua zvastici (cea din stanga “levogira” iar cea din dreapta “dextrogira”).

Intre cele doua cruci gamate, se afla incizate alte doua spirale, iar in dreptul lor, la capetele opuse, pe plan vertical, se gasesc doua cerculete mici.

O alta zvastica dextrogira se afla situata la nivelul abdomenului.

Anumiti istorici sunt de parere ca aceasta piesa ar reprezenta pe Apollo Hyperboreul, ce reprezenta Soarele etern. Aceste supozitii au aparut datorita vechii legende ce spune ca Apollo a calatorit spre Hyperborea intr-un car tras de lebede (in special cealalta piesa).

Un istoric sarb, pe nume Trbuhovic, este de parere ca acest car miniatural foloseste la practicarea unui ritual urano-solar, de invocare a ploii, cu ajutorul carului, datorita faptului ca zgomotul produs de un car de razboi in miscare seamana cu cel al tunetului.

Alte ipoteze ne informeaza ca acest car ar putea reprezenta un vehicul de transport spre lumea cealalta, din Cer. (ex. Carul lui Thor tras de doi tapi, cel al lui Perun, transformat in Sfantul Ilie al iudeo-crestinilor etc).

Chipurile de pasari ar putea reprezenta sufletul defunctului.

Articol scris de Kogaion

Iordanes (despre Burebista)

Leave a comment

” Apoi, în timpul domniei la goti a lui Burebista, a venit în Gotia Deceneu, pe vremea când Sylla a pus mâna pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Burebista i-a dat o putere aproape regala.

Dupa sfatul acestuia, gotii au început sa pustiiasca pamânturile germanilor pe care acuma le stapânesc francii …

Comunicând acestea si alte multe gotilor cu maiestrie, Deceneu a devenit în ochii lor o fiinta miraculoasa, încât a condus nu numai pe oamenii de rând, dar chiar si pe regi caci atunci a ales dintre ei pe barbatii mai de seama si mai întelepti pe care i-a învatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare facâdu-i preoti si le-a dat numele de pilleati, fiindca, dupa cum cred, având capetele acoperite cu o tiara, pe care o numim cu un alt termen pilleus, ei faceau sacrificii.

Restul poporului a dat ordin sa se numeasca capillati, nume pe care gotii îl reamintesc pana astazi în cântecele lor, deoarece i-au dat o mare consideratie.

Iar dupa moartea lui Deceneu, ei au avut în aproape aceeasi veneratie pe Comosicus, fiindca era tot asa de iscusit.

Acesta era considerat la ei si ca rege si ca preot supremn si ca judecator, datorita priceperii sale si împartea poporului dreptate ca ultima instanta.

Parasind si acesta viata, s-a urcat pe tron, ca rege al gotilor, Coryllus, care a condus timp de 40 de ani popoarele sale din Dacia”.

Convertirea lui Constantin cel Mare la crestinism

1 Comment

Convertirea lui Constantin de Rubens

Convertirea lui Constantin de Rubens

Mitul lui Constantin s-a dezvoltat în decursul evului mediu (sec. VI-X d. Hr.), până într-acolo încât a fost creată o întreagă hagiografie a primului împărat creştin. Pornindu-se de la “viziunea” lui Constantin dinaintea bătăliei de la Pons Milvius, au fost create două versiuni ale convertirii acestuia la creştinism.

În versiunea creştină, Constantin ar fi fost determinat să treacă la creştinism de viziunea avută înaintea bătăliei de la Pons Milvius, împotriva rivalului său Maxentius, descrisă pe larg de Eusebius din Caesarea în Vita Constantini, I, 28, 2. În conformitate cu aceasta, în timpul marşului spre Roma, împăratul ar fi văzut pe cer semnul crucii şi inscripţia “in hoc signo vinces!”, după care ar fi ordonat construirea labarum-ului şi inscripţionarea scuturilor cu chrismon-ul.

Pornind de la acest miez, hagiografia creştină ulterioară a creat legenda convertirii şi botezului lui Constantin de către papa Silvestru, ca ultimă şansă în vindecarea împăratului de lepră (Fowden, 1994, 146-170).

Viziunea păgână a convertirii lui Constantin a apărut probabil după convertirea împăratului, probabil postum, şi reprezintă reacţia la măsurile de favorizare a noii religii de către fondatorul Constantinopolelui. Deja structurată în secolul al IV-lea, versiunea apare definitivată la Eunapios din Sardes şi Zosimos, ea prezentând convertirea împăratului ca rezultat al asasinării lui Crispus şi a Faustei în 326. Zosimos, autor al unei lucrări virulente împotriva creştinilor (Nea Historia) la începutul secolului al VI-lea, şi-a avut ca sursă principală pe Eunapios din Sardes, care a scris o istorie, continuare a lucrării lui Dexippos, a perioadei cuprinse între anii 270 şi 404 (R. T. Ridley, 1972, 280).

În Zos., II, 29, autorul narează versiunea păgână a convertirii împăratului: după François Paschoud, aceasta nu reprezintă o invenţie tardivă, ci reflectarea exactă a unei tradiţii ostile, “născută” printre hellenes (Fr. Paschoud, 1979, 339). În conformitate cu autorii păgâni mai sus amintiţi, Constantin s-a convertit la creştinism în urma asasinării lui Crispus şi a Faustei (Zos., II, 29, 2).

Atunci, pentru că preoţii păgâni au refuzat să celebreze riturile expiatorii pentru împăratul criminal, la sugestia unui egiptean din Hispania (probabil Ossius din Corduba), Constantin s-a convertit la creştinism, fiind convins că botezul îi va şterge toate păcatele (Zos., II, 29, 3-4).

Versiunea păgână a supravieţuit doar în lucrarea lui Zosimos, aceasta datorită mai ales faptului că fondatorul imperiului creştin nu putea avea o imagine defavorabilă în sursele bizantine. Apoi, ideologia imperială bizantină punea un accent deosebit pe identificarea unora dintre împăraţi cu un Constantin idealizat, prototip al “bunului împărat”; aşadar, versiunea păgână s-a încercat a fi “ştearsă” din memoria bizantină, elocventă fiind în acest sens afirmaţia din dicţionarul Suda referitoare la această viziune: “Constantin, marele împărat.

Există multe aberaţii scrise despre el de către Eunapios şi pe acestea le-am trecut sub tăcere din respect pentru om” (Constantin, n. n.; v. Suda, K 2285, apud S. N. Lieu, D. Monserrat, From Constantine, p. 13). Versiunea creştină avea să cunoască un succes deosebit în epoca bizantină, diversele vitae ale împăratului punând accent pe convertirea şi botezul lui de către papa Silvestru.

De ce Silvestru şi nu Eusebius de Nicomedia, aşa cum este realitatea istorică? Trebuie avut în vedere faptul că Eusebius era arian în convingerile sale.

Or, primul împărat creştin nu putea fi botezat de către un eretic; aceasta ar fi dăunat imaginii împăratului care se confunda cu instituirea, în versiunea ortodoxă, a creştinismului, implicit cu imaginea bizantină asupra puterii imperiale, de apărătoare a ortodoxiei […].

[…] Totuşi, persecuţia lui Licinius trenuie serios nuanţată, în sensul că este foarte probabil ca o parte din relatările din Actele Martirilor să reprezinte falsuri istorice, construite ulterior de propaganda constantiniană.

Prezenţa martirilor la Dunărea de Jos poate fi pusă în legătură cu acţiuni personale ale respectivilor martiri, care pentru a-şi arăta zelul faţă de religie, au provocat în mod deliberat, prin distrugerea altarelor şi templelor păgâne, reacţia autorităţilor locale.

Oricum, în această extrem de spinoasă problemă a martirilor creştini, informaţia este, cel puţin la nivelul actual al cunoaşterii, puţin credibilă.

De altfel, după Chrysopolis, propaganda constantiniană l-a transformat pe învins într-un tiran sângeros, care nu pregeta să verse sângele martirilor creştini.

În conformitate cu Eusebius din Caesarea, în Vita Constantini sunt enumerate o serie de măsuri anticreştine luate de către Licinius: interzicerea adunării şi conciliilor episcopale (VC, 1. 51. 1 sq.), separarea bărbaţilor şi femeilor în practicarea cultului creştin, femeile fiind iniţiate doar de alte femei (VC, 1. 53. 1), adunările creştinilor find ţinute în afara oraşului, sub cerul liber (VC, 1. 53. 2).

De asemenea, preoţii creştini au fost forţaţi să intre în consiliile municipale, fiind obligaţi să participe la leitourgeia (VC, 2. 20. 2; 30. 1). Nu trebuie uitat însă faptul că marea majoritate a documentelor epocii, care relatează despre execuţia martirilor în timpul lui Licinius sunt “pură ficţiune”, după analiza făcută de către T. D. Barnes.

În concluzie, putem afirma că toate acestea ţin de conflictul ideologic: în timp ce Constantin se erija în protector al creştinilor, acordându-le printr-o serie de măsuri o situaţie privilegiată în Imperiu, Licinius a ales revenirea la tradiţionalismul roman, pentru a se putea prezenta ca apărător al vechilor valori.

Ulterior, istoriografia şi panegiricele dedicate învingătorului l-au transformat pe învins într-un tiran, tocmai pentru a justifica preluarea puterii de către Constantin.

Se poate observa, aşadar, folosirea religiei ca “armă politică”, în contextul conflictului dintre Constantin şi Licinius. Or, religia învingătorului era impusă în această perioadă asupra învinsului, care era transformat, după cum se menţiona mai sus, în motiv al propagandei triumfale.

În aceeaşi ordine de idei, învinsul era acuzat de guvernare tiranică, fiind transformat în “imagine a răului”: persecutor al creştinilor (motiv folosit adesea de către autorii creştini ai epocii în contextul conflictelor dintre Constantin şi adversarii săi), tiran sângeros şi cu înclinaţii sexuale nefireşti, sau dorinţe sexuale exacerbate (care, de altfel, transpar din sursele creştine care fac referire la adversarii lui Constantin).

Distorsionarea adevărului în favoarea învingătorului reprezintă o tehnică preferată de către autorii antichităţii târzii, inclusiv prin folosirea unor tehnici de redactare care aduc în discuţie comparaţia cu personaje biblice (regi sau “judecători” prezenţi în Vechiul Testament), folosirea de epitete sau comparaţii care accentuează portretul sumbru creionat adversarilor creştinismului.

Edictul lui Carol Quintul asupra ereziei din Tarile de Jos

Leave a comment

25 septembrie 1550

” E oprit a se tipari, scrie, a avea, a pastra, vinde si cumpara sau raspandi, in biserici, pe strazi si in alte locuri toate operele tiparite sau scrise de mana lui Martin Luther, Ioan Ecolampadius, Ulrich Zwingli, Martin Butzer si ale altor capetenii ale ereziei, invatatori falsi si intemeietori ai nerusinatei secte a ereticilor […].

Oprim, pe deasupra, pe toti mirenii sa poarte discutii si dezbateri, pe fata si pe ascuns, despre Sfanta Scriptura si in deosebi despre chestiunile indoielnice si de nepatruns si, de asemenea, sa citeasca, sa invete si sa explice Scriptura, in afara de aceia care au pregatire teologica, cu adeverinta de la universitati […].

Oprim ca, in taina sau pe fata, sa se propovaduiasca, sa se apere, sa se repete sau raspandeasca invatatura sus-pomenitilor eretici. De se va incalca vreunul din aceste puncte, vinovatii vor fi supusi pedepsei, razvratiti si tulburatori ai linistii publice si a randuielilor statului.

Asemenea tulburatori ai linistii publice sa se pedepseasca: barbatii cu sabia, iar femeile sa fie ingropate de vii in pamant, daca nu vor starui in ratacirile lor; de se vor indaratnici, sa fie dati focului. In amandoua cazurile, bunurile lor se vor confisca in folosul vistieriei […].

Oprim sa se dea adapost, hrana, vesminte, bani si indeobste a se da orice fel de ajutor celor dovediti sau banuiti de erezie; vinovatii se vor supune acelorasi pedepse ca insisi ereticii.

Daca cineva, desi n-a fost dovedit de erezie sau ratacire, dar impotriva lui fiind banuiala puternica, a fost osandit de tribunalul eclesiastic sa abjure erezia,iar de tribunalul laic a fost condamnat la pocainta si penitenta publica, dupa care se intampla sa fie din nou banuit de erezie sau se arata molipsit de ea, chiar fara a fi fost dovedit ca a incalcat sau jignit cu ceva sus-amintitele puncte, poruncim ca acela sa fie de asemenea socotit ca unul ce a cazut din nou in erezie si, potrivit cu aceasta, sa fie pedepsit luandu-i-se viata si bunurile, fara nici un fel de nadejde de micsorare sau indulcire a sus-pomenitei pedepse […].

Oricine descopera o persoana molipsita de erezie, e dator s-o denunte in fata autoritatilor, judecatori, episcopi sau altii, randuiti pentru aceasta, sub amenintarea pedepsei date potrivit bunului plac al judecatii. Toti sunt de asemenea datori sa denunte autoritatilor locurile unde se afla asemenea eretici, sub primejdia de a fi pusi in randul complicilor celor vinovati si a fi supusi aceleiasi pedepse ca si dansii.

Denuntatorul, in caz de dovedire a celui invinuit, primeste jumatate din averea osanditului, daca aceasta nu depaseste o suta de funzi flamanzi. Daca depaseste aceasta valoare, atunci primeste a zecea parte din tot ce intrece aceasta suma […].

Francisc Pall, Camil Muresan, “Lecturi din izvoarele evului mediu”, Bucuresti, 1964, p. 246-247.

Carol V (şi Carol I al Spaniei) mpărat al Sfântului Imperiu Roman; rege al Castiliei, Aragonului, Neapolelui şi al Siciliei, Conte al Flandrei, Duce de Brabant, Duce al Milanului, Duce de Luxemburg, Duce de Burgundia

Articol scris de Kogaion

Older Entries