Citate

Leave a comment

Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată (Mihai Eminescu)

Ei vor fi stăpânii lumii, dar noi, vom rămâne stăpânii timpului. (Paul Tămaş)

Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.
(W. Schiller, arheolog american)

Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer. (R. Schiller, Reader`s Digest, 7, 1975)

Da! Acele cuvinte vii ale Tărtăriei, n-au răsunat încă. (Boris Pertos)

După cum vedem există o mare asemănare între limba geţilor şi limba latină.
(N.Densuşianu, Dacia Preistorică, pagina 677)

Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get. (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)

Ar fi mai uşor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate lesne şi degrabă pe români de la vechile lor datini. (Alecu Russo)

Moldova s-a schimbat în 16 ani din talpă până în vârf: limbă, haine, obiceiuri, până şi numele, nu mai suntem moldoveni, ce romani. (Alecu Russo)

Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă. (Bonfini)

Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai.
(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)

Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia, însă norodul, neamul locuitorilor nu şi-au schimbat numele său, că tot romanus, apoi cu vremea şi îndelungate veacuri romani, apoi români până astăzi. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI. (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)

Afundaţi în cărţile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea. (M. Kogălniceanu)

Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani îi dispreţuiesc. (B.P. Haşdeu)

Oare trebuie neapărat să ne laudăm cu toţi care ne-au cucerit? (Oltea Predoiu, elevă în clasa a IV-a, ian.1980)

Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. (M. Kogălniceanu)

Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor.
(D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI NICI CREDE. (C.Cantacuzino)

Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI. (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)

Vom combate dar din toate puterile noastre direcţia falsă ce o parte din scriitorii de astăzi se încearcă a da limbii şi literaturii. (M. Kogălniceanu)

[La soldaţii români] Dogma nemuririi sufletului îi făcea curajoşi fără margini, dispreţuitori faţă de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti) luptători cu hotărâre şi cu o întreprindere de speriat. (Metianus Capella)

Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam. (Nicolae Iorga)

Nu invidiaţi vechile popoare ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa. (Michelet, 1859)

Din emoţie în emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit, între constelaţii şi balsamuri. (Tudor Arghezi, 7.4.1966)

Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit!
(Alecu Russo)

Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. (Cezar Bolliac)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

(Zamolxen) era minunat de înţelept în filosofie. (Alfonso X El Sabio)

(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample. (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

Românii despre care am mai spus că sunt daci. (Bocignoli, 29.6.1524, la Ragusa)

Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legislatorii şi dascălii lor, numindu-i zei…aşa cum sunt toţi barbarii, odrisii, getii. (Clemens din Alexandria, Covoarele, 1,15)

Zopyrion, comandantul Thraciei, în timp ce făcuse o expediţie împotriva geţilor, adunându-se pe neaşteptate furtuni şi vijelii, a fost copleşit împreună cu întreaga armată.
(Curtius Rufus, Historia Alexandri,X,1,43)

Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.
(Demostene, Discursuri)

Atunci…de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri…De ce te-ai silit împotriva firii, să-ţi aduci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber? (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12)

(Dacii au) pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără păr. (Galenus)

Când zicem azi că cineva vorbeşte limba barbară, aceea nu este altceva decât limba rustică. (Gellius)

Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei! (Horaţiu)

(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. (Iordanes, Getica, XI, 69-70)

Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie. (posibil citat din Getica lui Traian) (Iulian, Cezarii,Traian,22)

(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr… (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

“Martial îi scrie unui prieten că în ţara Geţilor va găsi stânca lui Prometeu. (Martial, Epigr., IX, 46)

Ce să mai spunem de britani şi de germani, care locuiesc lângă ocean, sau, ca să trecem la barbari, de daci şi sarmaţi şi sciţi dintre care neamuri cele mai multe n-au auzit până acum cuvântul Evangheliei. (Origenes)

Tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.
(Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

“Papa Nicolae I spune că grecii de la acea vreme numeau Latina şi Scita limbi barbare.
(O scrisoare către Împăratul Bizanţului Mihail al III-lea, 865 en)

(Decebal), un rege alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea. (Plinius cel Tânăr, Epistole, VIII, 4,2)

Într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii…Şi apoi să ne mirăm că nu pot fi învinşi goţii (geţii) când sătenii sunt mai bucuroşi să fie cu ei decât cu noi. (Salvianus, De gubernitone, V,8)

Geţia: este o lege a geţilor, să cânte din cythare când merg în solii. (Theopompos, 40)

În toate Pannoniile există obiceiuri şi moravuri Romane, dar şi un fel de limbă Romană şi mulţi se ocupă şi cu literatura. (Veleius Paterculus)

[Calgacus: Romanii] “Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace” (Tacitus, Agricola, 30)

Preluare dupa: http://www.dracones.ro/

Advertisements

Limba pelasgilor

1 Comment

 1.LIMBA PELASGILOR DUPA TRADITIUNILE BIBLICE SI HOMERICE

  • In cele mai vechi timpuri ale migratiunii tri­burilor
    pastorale pelasge, limba nationala a acestui popor era
    raspîndita peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a
    Europei si a Africei de nord.

 

  • Dupa detronarea lui Saturn, însa, vechea limha nationala a
    pelasgilor începe a se dife­rentia în rnai multe dialecte. De
    o parte, exten­siunea cea enorma a populatiunilor pastorale
    pelasge, iar, de alta parte, amestecul lor cu elemente de alte
    rase, cu popoare supuse si tributare, avu de consecinta
    formarea mai multor idiome pelasge.

 

  • Dupa traditiunile religioase ale ebreilor, a existat pîna la
    întemeierea Babilonului ­numai o singura limba uzuala peste
    Intreg pa­ întul.
  •  

    • „Si era peste tot pamantul o singura limba, si vorbire”
      – ne spune cartea I a lui Moise. In timpurile aceste, o parte
      din generatiunile lui Noe plecînd spre rasarit aflara o cîmpie
      in pamîntul Sinar si zisera: haideti sa zidim o cetate si un
      tron cu vîrful pînä la ceriu si sa ne facem nume.

     

    • Atunci Iova (Iehova) se po­gori ca sa vada cetatea si turnul.
      „Si Iova zise: iaca un singur popor este si toti o limba
      au si ce incepura a face… Veniti dar sa le amestecam acolo
      limba lor, ca ei sa nu înteleaga unul limba celuilalt. Si
      astfel îi împrastie pe ei de acolo peste fata a tot
      pamîntul…, cä Iova acolo amesteca limba a tot pamîntul”.

     

    • Din punct de vedere istoric, Iehova din re­ligiunea ebreilor
      sau Iova in cele mai bune texte biblice, reprezinta pe Jupiter
      sau Iovis al dinastiei divine, pe Iova sau Iov imparatul din
      cîntecele epice române.

     

    • Mestecarea limbelor coincide asadar, dupa traditiunea
      mozaica, cu detronarea lui Saturn, cu risipirea titanilor si a
      gigantilor si cu ridi­ carea elementelor meridionale în contra
      domi­natiunii politice a pelasgilor de nord.

     

    • Insa date mai pozitive istorice despre limba cea veche a
      pelasgilor incepem sa avem numai din timpurile lui Homer.

     

    • „In orasul cel mare al lui Priam”, ne spune Iliada,
      „se aflau multi, cari venise în ajutoriul troianilor din
      diferite tinuturi departate, unii de o limba, altii de alta
      limba”…2. „In oastea troianilor nu era numai o singura
      strigare de razboi si un singur grai, ci limba era mestecata,
      fiindca venise luptatori chemati din multe tinuturi” .

     

    • Homer mai aminteste, în particular, de limba a doua popoare
      pelasge. Locuitorii din Caria, în Asia Mica, ne spune dînsul,
      vobeau o limba barbara, iar pelasgii din Lem­nos (sintii)
      aveau o limba salbatica, rustica adeca tot barbarä.

     

    • 2. PELASGII, DUPA HERODOT, VORBEAU O LIMBA BARBARA

    • Alte notite istorice despre limba cea veche a pelasgilor le
      avem la Herodot.

     

    • „De ce limba s-au folosit pelasgii”, scrie dînsul,
      „eu cu siguranta nu pot sa afirm ; dar daca ne este
      permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si
      astazi în orasul Crestonia deasupra tursenilor (în partea
      orien­tala a Macedoniei, lînga mare) si cari locuiau odata în
      regiunea numitä astazi Thessaliotis. . . . de asemenea, daca
      vom avea în vedere limba pelasgilor, cari au întemeiat orasele
      Placia si ,Scylace din Hellespont si cari loeuise mai înainte
      laolalta cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea ca
      pelasg ii s-au folosit de o limba barbara. . .

     

    • În ce priveste însa neamul hellenilor, acestia înca de la
      începuturile lor s-au folosit întotdeuna de aceeasi limba,
      însa diferita de a neamului pelasg… Pelasgii însisi erau un
      popor de neam barbar” .

     

    • Herodot vorbeste aici dupa cum vedem, nu­mai de pelasgii cari
      locuise odata pe teritoriul Elladei si de coloniile acestor
      pelasgi, stabilite pe tarmurii de nord ai Marii Egee. Rezulta,
      asadar, din notitele ce le aflam la Homer si la Herodot, ca
      limba barbara, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei,
      era o limba externa.

     

    • Masa cea mare a natiunii barbarilor o for­mau populatiunile
      pelasge din nordul fron­tierelor grecesti, cu deosebire insa
      cele din nordul Istrului de jos si al Marii Negre.

     

    • Aceeasi numire etnica si geoarafica o adop­tase si romanii.

     

    • In primele timpuri ale Imperiului Roman se întelegea sub
      numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum si terra
      Barbarorum teri­toriul cel vast al Europei din nordul Istrului
      pîna la Ocean si pîna la frontierele Asiei.

     

    • Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situatä
      pe pamîntul barbariei si a prefacut-o în provincie .

     

    • Intreg pamîntul cel vast al Scytiei, cupins între Dunarea de
      jos si Lacul Meotic, se numea, dupa Isidor, terra barbarica .

     

    • Partile de rasarit ale Mesiei sînt numite la Ovidiu barbariae
      loca si barbara terra . La Ammian, toate tarile din nordul
      Pannoniei fi­gureaza sub numele de Barbarorum terrae,
      Bar­baricum si Barbaria .

     

    • 3. CARACTERUL ETNIC AL LIMBEI BARBARE VECHI

    • Venim acum la una din cele mai importante cestiuni cu privire
      la limba pelasgilor, si anume: cari erau caracterele limbei
      barbare, dupa ideile celor vechi ?

     

    • Autorii romani au început a face, înca din timpurile lui
      Cicero, o deosebire mai clara între limba barbara si limba
      peregrina.

     

    • Expresiunile de: barbare loqui si peregrinitas ne apar în
      literatura clasica latina ca doua con­ceptiuni cu totul
      diferite.

     

    • Dupa Quintilian, caracterele modului de vor­bire barbar erau
      urmatoarele: se adaugau la cuvintele latine, ori se lasau
      afara, unele litere sau silabe, ori în fine, se schimba o
      litera cu alta, sau se stramuta din locul sau .

     

    • Dupa Isidor din Sevilla, se numea barbarism modul de vorbire
      al gintilor barbare, cari nu .stiau sa pronunte cuvintele
      latine în toata in­tregimea lor. Erau barbarisme cuvintele
      latine corupte, fie prin literele ce le contineau, fie prin
      sunetul cu care se pronuntau . Cuvintele numite de autorii
      romani „bar­bare” erau, asadar, cuvinte de origine
      latina, insa forma lor era mai lunga, ori mai scurta; uneori
      literele erau dislocate, ori se pronuntau cu alte sunete.
      Peste tot, autorii romani considerau ca limba barbara idiomele
      populatiunilor de rasa pe­lasga, din Africa, Hispania, Gallia,
      Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmatia meridionala,
      Thracia, Macedonia, Mesia si Illyric, în care se mai cuprindea
      Pannonia, Noricul si Vindelicia Inca in timpurile lui Enniu
      (239-169 î.e.n.), limba nationala a populatiunilor din
      Peninsula Iberica era considerata ca o limba romana corupta –
      Hispane non Romane loqui – cu toate ca romanii de abia în
      timpurile aceste intrara pentru prima oara cu legiunile lor în
      Peninsula Pyreneica. Ca barbari, erau considerati si gallii,
      iar limba lor, „Gallicus sermo”, era privita ca o limba
      rustica romana.

     

    • De asemenea, se vorbea in partile de nord ale Germaniei o
      limba barbara latina. Drus, fiul adoptiv al lui August, ne
      spune Sue­toniu, cutreierase cu legiunile romane aproape
      intreaga Germania si el nu inceta sä urmareasca incontinuu pe
      germani pîna în momentul cînd ii iesi inainte o femeie
      barbara, care vorbindu-i in limba latina îl dojeni sa nu
      indrazneasca a merge mai departe .

     

    • Sarmatii formau unul din popoarele cele mari „barbare”
      . Mesienii erau numiti „Barbari Barbarorum.” Bessii, pe
      cari Florus îi numeste „Thracum maximus populus”, aveau
      aceleasi insemne mi­litare si aceleasi obiceiuri ca romanii ;
      erau lnsa priviti ca „barbari” si „barbarus
      populus”.

     

    • Toate aceste populatiuni, dupa cum vom vedea îndata, aveau o
      limba nationala barbara latina.

     

    • Senatul roman, dupa cum ne spune Cicero, însarcina adeseori
      pe augurii barbarilor sa cer­ceteze si sa-si dea parerea daca
      auspiciile mai importante ale consulilor romani s-au facut în
      conformitate cu prescriptiunile vechi reli­gioase .

     

    • 4. LIMBA LATINA CONSIDERATA CA LIMBA BARBARA

    • Aceleasi idei despre caracterul latin al limbii barbare le
      aveau si grecii.

     

    • Ei numeau pe romani barbari, nu pentru ca erau inferiori
      grecilor în civilizatiune, dar fiindca apartineau, dupa
      origine si dupa limba, la familia popoarelor barbare.

     

    • „Grecii”, scrie Pliniu, „ne numesc si pe noi
      barbari si ne insulta cu cuvinte mult mai spur­cate de cum
      insulta pe Opici” .

     

    • De asemenea, ne spune Papa Nicolae I într-o scrisoare
      adresata la a. 865 împaratului bizan­zin Michail III, ca
      grecii numeau limba latina o limbä barbara si scita . In
      istoria lui Polybiu, romanii figureaza sub numele de
      „barbari” . Dionysiu din Halicarnas numeste pe sicilieni
      popor barbar, iar dupa Diodor Sicul, limba sicilienilor vechi
      era o limba „barbara”.

     

    • Insa nu numai grecii, dar si autorii romani din timpurile
      clasice, considerau limba latina poporala sau rustica ca o
      limba barbara. Plaut (sec. II a.c.) numeste pe Neviu
      „poetam barbaru.m”‘ si întrebuinteaza cuvintele de:
      Barbaria pentru Italia si „barbaricae urbes” pen­tru
      italieni.

     

    • Quintilian scrie: „adeseori teatrele si gloatele din
      circ fac exclamatiuni în limba barbara”‘, adeca vulgara. Tot
      astfel si Cicero numeste barbaries domestica limba poporala,
      ce se vor­bea in casele cetatenilor romani .

     

    • Cetatenii din Brundusiu, scrie Gelliu, îsi adu­sese din Roma
      un profesor de limba latina; insa acesta citea pe Virgiliu
      într-un mod bar­bar si ignorant .

     

    • Limba barbara avea, asadar, dupa autorii romani caracterele
      limbei latine vulgare sau rustice. Gelliu constata, de
      asemenea, ca limba barbara era una si aceeasi cu limba latinä
      rustica.

     

    • „Cind zicem astazi”, scrie dinsul, „ca cineva
      vorbeste o limba barbara, aceea nu este altceva decît limba
      rustica” .

     

    • 5. LIMBA PEREGRINA

    • Limba barbara era cu totul diferita de limba asa-numita
      peregrina (peregrinitas). Dupa ideile autorilor romani, limba
      barbara era o limba negramaticala, o limba rustica, pe care o
      vorbeau populatiunile autohtone din celelalte provincii ale
      Europei, Africei si Asiei, de aceeasi origine nationala cu
      romanii.

     

    • Limba peregrina însa era limba unui popor strain de
      nationalitatea romana. Cieero caracterizeaza aceste doua
      genuri de limba prin cuvintele : „rustica asperitas” si
      „peregrina insolentia” .

     

    • Grecii nu erau socotiti între barbari. Ei erau peregrini si
      limba lor peregrina. Astfel Quintilian face deosebire între
      limba rustica si limba peregrina. Pe cea dintîi o atribuie
      barbarilor, iar pe a doua grecilor . La Ovidiu aflam aceeasi
      separatiune: între greci (Graii) si între barbari (barbara
      turba).

     

    • Tot astfel scrie Plato: grecii toti sînt din aceeasi familie
      si înruditi între sine, iara fata de barbari, ei sînt straini
      si nu sînt de acelasi neam . De notat ca dupa Herodot,
      pelasgii nu faceau parte din aceeasi familie etnica cu grecii,
      si el considera limba pelasgilor cu totul deosebita de a
      grecilor .

     

    • 6. LIMBA LATINA BARBARA NUMITA SI „LINGUA PRISCA”

    • Cea mai veche limba latina, ne spune Isidor, a mai fost
      numita de unii autori si lingua prisca, adeca limba batrana.

     

    • „Limba prisaca”, scrie dansul, „a fost aceea de
      care s-au folosit locuitorii cei mai vechi ai Italiei în
      timpurile lui Ianus si Saturn,. Aceasta limba însa nu avea
      forme regulate si stabile. dupa cum se poate vedea din
      carminele saliare” . De asemenea, scrie Festus: „Prisci
      Latini au fost aceia cari au existut inainte de inte­meierea
      Romei “.

     

    • Limba prisca, asadar, care se vorbise, dupa traditiunile
      vechi, în timpurile lui Ianus si Saturn, nu se formase în
      Italia. Ea a fost limba triburilor pastorale, arimice si
      latine, ce se vorbise în timpurile marelui imperiu pelasg, si
      era astfel identica cu limba barbara veche.

     

    • Aceasta rezulta si din împrejurarile, ce ni le comunica
      Cicero, ca senatul roman însarcina la diferite ocaziuni pe
      augurii barbarilor sa cerceteze si sa-si dea parerea daca
      consulii ro­mani au fäcut auspiciile lor dupa toate formele
      prescrise de vechea religiune .

     

    • Inca, încet cu încetul, sub curentul ideilor grecesti, limba
      prisca fu considerata in Itlaia ca o limba nenobila, barbara,
      nedemna de poporul roman, si astfel eliminata din uzul
      literar. Ea ramase însa si mai departe limba cîntecelor
      religioase vechi, fiindca textele aces­tor cîntece erau
      consecrate prin un uz antic religios si nu se mai puteau
      schirnba .

     

       

       

 Text din “Dacia Preistorica” de Nicolae Densusianu