Emisiunea “Enigmatica Terra” (integral)

Leave a comment

Geto-Dacii “Cei mai Drepți și mai Viteji dintre Traci”

1 Comment

Tot mai multe voci  ce consideră că sunt în măsură să reprezinte “istoria” neamului nostru multi milenar, susțin tot mai vehement faptul că geto-dacii erau poligami, mâncau carne și cel mai grav dintre toate, erau mari consumatori de alcool.

Pentru a demonstra odată pentru todeuna că geto-dacii și restul triburilor trace, ca și neamurile germanice, celtice sau baltice, nu consumau alcool deoarece nu cunoșteau vreo bautură alcoolică în afară de “bautura zeilor” numită mied (Hydromel în franceză, Hidromiel în spaniolă, Idromele în italiană, Hidromel în portugheză, Mead în engleză, Miod în rusă, poloneză, norvegiană, suedeză, daneză, Med în ucraineană, Met în germană, Medovina în ceho-slovacă, sârbo-croată, bulgară și slovenă, Ezti-ur în bască, Sima în finlandeză, Hydromeli în latina clasică, Midus în letonă) vom cita o importantă sursă istorică de la începutul secolului I d.Hr.

Cea mai importantă dovadă o găsim în “Geografia” lui Strabon, mai exact în cartea a VII-a, capitolul III:

“ […] Elenii îi considerau pe geți traci. Ei locuiau pe amândouă maluri ale Istrului; mă refer atat la geți cât și la mysieni. Ultimii erau de asemenea traci, iar în prezent ei poartă numele de moesi; de la ei se trag și mysienii de astăzi, care trăiesc printre lydieni, frigieni și troieni.

De altfel, înșisi frigienii sunt brigi, o seminție tracă, după cum și mygdonii, bebrycii, maedobithynii, bithynii și thynii, bănuiesc că și mariandynii.

Toți aceștia au părăsit cu desăvârșire Europa, dar mysienii au rămas pe loc împreună (cu ceilalți traci).

Părerea mea este că Poseidonios presupune corect că Homer desemnează cu acest nume pe mysienii din Europa (mă refer la cei din Tracia) când zice:

Ochii săi luminoși înapoi îi întoarse să vadă

Țara de traci populată ,de acei ce înstruna sirepii,

Și-a mysienilor, care de-aproape se bat. […] ”

Poseidonios spune că mysienii se feresc de produsele din carne, dintr-o anumită credință religioasă, de accea nu se îngrijesc nici de creșterea animalelor. Ei se hrănesc cu miere, lapte și brânză, trăind în pace, drept pentru care sunt numiți oameni evlavioși față de zei și capnobates.

O parte din traci trăiesc fără femei; aceștia se numesc întemeietori.

Ei sunt socotiți sfinți datorită cinstei lor și trăiesc fără teamă.

Pe toți aceștia, Homer îi numește “slaviți mulgători de iepe, mâncători de lapte, fără viață și cei mai drepți oameni”.

Ei sunt porecliți “fără viață” mai cu seamă pentru că trăiesc fără femei, iar Homer socotește văduvia o viață numai pe jumatate, așa cum numește poetul și casa lui Protesilaos “înjumătățită” pentru ca el era văduv.

Mysienilor li se mai zice “luptători de aproape” pentru că sunt ne-înfranti, fiind excelenți războinici.

În cartea a XIII-a (a Iliadei) trebuie să se scrie “moesi, luptători de aproape” în loc de mysieni (pretinde Poseidonios).

Dar, negreșit, este temerar să se schimbe textul Homeric, socotit bun, de-alungul atâtor ani ce s-au scurs. Întradevar, e cu mult mai de crezut că aceștia au fost numiți de la început mysieni și că în prezent li s-a schimbat numele în moesi. Iar epitetul “fără viață” ar putea fi luat mai degraba în sensul de “văduvi” decat de “nemâncați” sau “cu casele pe căruțe”. […]

Iar practica pythagoreică de a se abține de la carne a rămas la ei ca o poruncă dată de Zamolxis. […]

” De la hippemolgii slăviți, băutorii de lapte, de mysii

Care de-aproape se bat, și de abii cei plini de dreptate. […] “

Cât despre informația care ne spune că:

“În scurt timp Deceneu însusi a fost socotit pătruns de suflu divin, la fel cum am spus când am vorbit despre Zamolxis. Și, în semn de supunere, geții s-au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să trăiască fără vin […] ” nu se poate preciza exact o locație pentru acești “geți” cum de altfel nu se poate spune dacă este vorba despre tarabostes sau comati.

Probabil ca o parte a nobilimii geto-dace apucase pe căi negative, datorită infulenței spurcate grecești și romane, sau poate că doar geto-dacii care au ramas în cetățile de la Marea Neagră să administreze teritoriile cucerite de împaratul Burebista au început să practice această rușinoasă faptă, umilitoare pentru neamul tracilor nordici.

Aș mai dori să precizez că atât odryzii cât și alte triburi sudice de sorginte tracă, consumau vin și diverse substanțe halicinogene cum ar fi ciupercile fermecate, cânepa orientală sau chiar opiacee.

Toate aceste fapte au apărut târziu, datorită influenței elene și în cele din urmă romane, dar și diverselor culte orientale mythraice.

Așadar, geto-dacii, moesii, carpii și costobocii, cât și toate triburile “barbare” de la nord de Istru, nu consumau alcool, ci doar mied ca toți “barbarii” nordici.

Aceste afirmatii tendențioase lansate la adresa strămoșilor noștrii reprezintă niște atacuri ce urmăresc denigrarea și în final degenerarea marelui nostru neam al geto-dacilor, cei mai drepți și mai viteji dintre traci !

Dușmanii noștrii, poligami și mari consumatori de alcool și narcotice, par să fie invidioși pe stăamoșii noștrii și pe viața lor sacră, cât și pe originea lor divină.

Articol scris de Kogaion

A Dupljaja-i miniatür harciszekér

Leave a comment

Ev: kb. 1500 Kr.e. (Keso bronzkor)

Kultura: Žuto Brdo – Gârla Mare

Ez a szép leletet, ugy néz ki, egy barlangban talalták, egy másik darabbal,a két miniatura harciszekeret ábrázol :egyik kétkerekű a másik három.

A kétkerekű szekérben egy antromorf madár-, solyomfejjel ábrázolt férfiszobor van, rajta a karcolás jelek a swastikára utalnak (a bal jel jobbra iranyulo swasztika a jobb oldali jel ballra iranzulo swasztika).

A két svasztika között két spirálábrazolás , szélükön két körrel szegélzezve. A hasán még egy harmadik svasztika jel van.

Egyes történészek ugy vélik , hogy Hyperboreus Apollot ábrázolja , ami az örökévaló nap jelkepe.A legenda szerint Apollo Hyperboreusba (az északi fagyos sarki régió) egy szekéren utazott amit hattyuk húztak (láthato a szobron).

Trbuhovic szerb régész szerint ezeket a leleteket napimádati szertartásokhoz és esőklrlshez használták, mivel a szekér hangja olyan mint a menydörgés.

Más feltevések szerint ez a harciszekér lehet a szállitó az eszköz a másvilág és az ég között.Hasonló szekereken utazott Thor, két kecske alltal huzva (Toothgnasher es Toothgrinder) vagy Perun , amiből lessz Szent Jónás szekere.

A madár arca ábrázolhatja a halottak lelkét is.

Kogaion

Borna kola iz Dupljaje

Leave a comment

Period: oko 1500 godine pre nove ere (Srednje Bronzano Doba)

Kultura: Žutobrdska kultura More

Borna kola iz Dupljaje

Leave a comment

Period: oko 1500 godine pre nove ere (Srednje Bronzano Doba)

Kultura: Žutobrdska kultura

Ovaj divan primerak minijaturnih kolica (bornih kola) od terakote otkriven je, zajedno sa još jednim primerkom, početkom 20. veka u Banatu, u mestu Dupljaja. Jedna kola imaju dva točka a druga tri.

U središtu kolica sa dva točka, nalazi se antropomorfna muška figura sa glavom ptice. Na ptici su urezana dva simbola odnosno svastike (na levoj strani je svastika okrenuta na desno a na desnoj svastika okrenuta na levo).

Između njih se nalaze dve spirale, a ispred njih, sa suprotne strane, u vertikalnom pravcu su dva mala kruga.

Svastika, okrenuta na levo, nalazi se na dnu stomaka.

Sprokhof smatra da ovaj primerak predstavlja mit o Hiperboreji i Apolonu, koji je večno Sunce. Ove pretpostavke polaze od legende koja govori da je Apolon putovao u Hiperboreju u kolima koja su vukli labudovi. (to možete videti na kolima sa tri točka)

Srpski istoričar Trbuhović smatra da su ova kolica korišćena za obavljanje uranskih ili solarnih rituala, ili za prizivanje kiše, jer buka koju kola proizvode liči na grmljavinu.

Druge hipoteze govore da ova borna kola mogu predstavljati vozilo za prevoz u drugi svet, sa Neba. Kao primer možete videti kola boga Tora, koja vuku dve koze “Toothgnasher” i “Toothgrinder”, ili kola boga Peruna, odnsno Svetog Ilije kod Hrišćana.

Ptičija lica mogu predstavljati dušu pokojnika.

Autor članka Kogaion

The war chariot from Duplajaja

Leave a comment

Age: aprox. 1500 BC (Late Bronze)

Culture: Žuto Brdo – Gârla Mare

This beautiful piece, seem to be discovered into a tomb, together with another piece, which represent two miniaturistic carts (war chariots): one with two wheels and other with three.

In the center of the chariot with two wheels, it is a anthropomorphic male statue, with a bird-head. On this bird, up, it’s an incision which represent two symbol of swastika (in left is a right-facing swastika and in the right place is a left-facing swastika).

Between them are two spirals, and in the front of them, in opposite side, in vertical direction, are two little circles.

Another left-facing swastika it’s at the base of abdomen.

Some historians think that this piece represent Hyperborean Apollo, which it’s the eternal Sun. These presumptions start because of the old legend which tell us that Apollo travel to Hyperborea into a chariot pulled by swans (you can observe that at the war chariot with three wheels).

Serbian historian Trbuhovic think that this miniaturistic chariot it’s used for practicing at a uranian and solar ritual, or for invocation of rain, because the noisiness from the chariot it’s like the noise of thunder.

Other hypothesis inform us that this war-chariot it could represent a vehicle for transportation to the otherworld, from the Sky. As examples you can see the chariot of Thor, drawn by two goats “Toothgnasher” and “Toothgrinder” or the chariot of Perun, which become Saint Elias at Christians.

The faces of birds could represent the soul of the deceased.

By Kogaion

Carul miniatural de la Dupljaja (Banatul de Sud, Vojvodina)

Leave a comment

Datare: aprox. 1500 i.e.n (Bronzul Tarziu)

Cultura: Zuto Brdo – Garla Mare

Aceasta frumoasa piesa, ce se pare ca a fost descoperita intr-un mormant, alaturi de alta piesa, reprezinta un car de lupta cu doua roti.

In centrul carului miniatural se afla o statueta antropomorfa masculina, cu cap de pasare. Pe aceasta pasare, in partea de sus se afla incizate doua zvastici (cea din stanga “levogira” iar cea din dreapta “dextrogira”).

Intre cele doua cruci gamate, se afla incizate alte doua spirale, iar in dreptul lor, la capetele opuse, pe plan vertical, se gasesc doua cerculete mici.

O alta zvastica dextrogira se afla situata la nivelul abdomenului.

Anumiti istorici sunt de parere ca aceasta piesa ar reprezenta pe Apollo Hyperboreul, ce reprezenta Soarele etern. Aceste supozitii au aparut datorita vechii legende ce spune ca Apollo a calatorit spre Hyperborea intr-un car tras de lebede (in special cealalta piesa).

Un istoric sarb, pe nume Trbuhovic, este de parere ca acest car miniatural foloseste la practicarea unui ritual urano-solar, de invocare a ploii, cu ajutorul carului, datorita faptului ca zgomotul produs de un car de razboi in miscare seamana cu cel al tunetului.

Alte ipoteze ne informeaza ca acest car ar putea reprezenta un vehicul de transport spre lumea cealalta, din Cer. (ex. Carul lui Thor tras de doi tapi, cel al lui Perun, transformat in Sfantul Ilie al iudeo-crestinilor etc).

Chipurile de pasari ar putea reprezenta sufletul defunctului.

Articol scris de Kogaion

Tipuri de scriere

Leave a comment

*Pentru a viziona imaginea detaliata trebuie sa apasati pe “Tipuri de scriere

Gebeleizis si Bendis

3 Comments

Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea. El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă. Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele.

În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure. More

MARELE ZEU GEBELEIZIS SI MAREA ZEITA BENDIS

3 Comments

Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea.

El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă.

Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele.

În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure.

Acest zeu este stăpânul Cerului şi al Pământului, patronul aristocraţiei militare; el ar putea avea însă atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut şi sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (alţii consideră cavalerul trac ca o apariţie mai târzie, un erou şi nu un Zeu).

Alteori Zeul apare în ipostaza de călăreţ luptător însoţit de un câine; el poarta o lance pe care o aruncă asupra unui porc mistreţ din fuga calului. Când nu este în ipostaza de luptător ori vânător el are trăsăturile unui călăreţ paşnic purtănd în mână o torţă ori un corn al abundenţei; uneori este reprezentat având trei capete, (tricefal), asemenea câinelui însoţitor, alteori ca un Zeu binecuvântător, având primele trei degete ale mâinii drepte înălţate sau desfăcute iar celelalte strânse către podul palmei.

Cavalerul Trac. Acesta face parte din tezaurul de la Surcea (sat, comuna Zabala , jude]ul Covasna). El a fost descoperit intamplator in 1934. El se compunea din doua talere de argint cu desen figurat, patru talpi de cupa cu picior, sase nicovale de argint si mai multe bucati de argint brut. Dupa cum putem vedea, talerul mare, oval, cu chenar in relief, decorat cu dinti de lup, are inauntrul lui un calaret trac, tipic, cu parul pieptanat in plete si cu un costum lipit de trup. Are spada la brau iar deasupra lui zboara un corb, vechiul Corb Pelasgic, descris de unii "binevoitori" drept vultur. Acest corb pelasgic va ajunge intr-un tarziu, ca simbol, chiar pe emblema Tarii Romanesti purtand in cioc vechea cruce pelasga; timpul si "istoria" il vor transforma intr-un "vultur" (ce ironie a sortii si ce decadere) purtand in plisc crucea crestina.

Apare în mărturiile epigrafice şi numismatice de la Histria şi Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel în ceramica de la Răcătău şi Zimnicea, tezaurele de la Bucureşti – Herăstrău şi Surcea (jud. Constanta).

Îl vom întâlni mai târziu în lumea antică la macedoneni – “călăreţul macedonean”, iar în Mitologia greacă sub numele de Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a pătrunde în Asia Mică prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de către armeni, devenind Divinitatea naţională a acestora, Vahagn sau zeul războiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii.

Vahagn era asociat cu trăsnetele şi fulgerele, fiind reprezentat ca un bărbat cu părul şi barba din flăcări, iar “ochii lui erau ca doi sori”. În sfârşit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regăseşte în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de către creştini drept… Sfântul Gheorghe!

Gebeleizis

Divinitatea supremă bărbătească a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut mai târziu la tracii sub-Dunăreni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos, are o replică feminină, şi anume pe marea Zeiţă Bendis. Reprezentările vechi, descoperite în ultima vreme, ne-o înfăţişează sub chipul unei femei cu faţa rotundă, bucălată, cu pomeţii proeminenţi şi cu părul împletit în două cosiţe ori împărţit în două mari bucle ce-i încadrează faţa.

Să fie oare Zeiţa Bendis, cu cele două cosiţe blonde lăsate pe spate, precursoarea Ilenei Cosânzene din basmele de mai târziu ale românilor?

În anumite situaţii Zeiţa apare încadrată de două animale sacre cervidee sau de un cerb şi un şarpe. Marea Zeiţă Bendis era adorată de femeile trace, fiind Zeiţa Lunii, pădurilor şi… farmecelor.

La Costeşti a fost descoperit un cap al Zeiţei iar la Sarmizegetusa săpăturile au scos la iveală un medalion de lut ars (10 cm. în diametru şi 1,5 cm. în grosime), având un bust al Zeiţei cu tolba de săgeţi pe umăr; de asemeni, la Piatra Roşie s-a descoperit bustul ei din bronz, înalt de 14,7 cm. şi lat de 13 cm.

În afară de marele Zeu Gebeleizis şi marea Zeiţa Bendis, tracii au mai avut şi o Zeitate a focului şi vetrei, păzitoare a casei, respectiv Zeiţa Vesta (Hestia, Histia), în cinstea căreia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu pereţii din piatră sau de lemn, podeaua din pământ bătătorit şi acoperişul “în două ape”.

Nu departe de Tartaria, în zona Crişurilor, au fost scoase la lumină şi urmele primelor locuinţe de suprafaţă datând din mileniul V B.C., deci cu o vechime de 7000 de ani!

Aceste tipuri de locuinţe, care se vor răspândi apoi în toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult închinat acestei Zeiţe, pereţii având la început rolul de a proteja spaţiul sacru în mijlocul căruia se întreţinea focul aprins în vatră.

Mileniul IV B.C. nu a fost chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialiştii, referindu-se la prăbuşirea punţii continentale ce lega Europa de Asia Mică, aceasta prăbuşindu-se sub apele Mediteranei, făcând loc unei mări noi, Marea Egee, şi generând o mulţime de insule mai mari sau mai mici.

Datorită existentei acestei punţi terestre de legătură, atât istoricii greci, cât şi alţii moderni au admis posibilitatea deplasării populaţiei trace din zona Pontico-Dunăreană spre sudul Peninsulei Balcanice şi de acolo, în Asia Mica, chiar în unele regiuni din jurul Mediteranei Răsăritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. După cum se ştie, soarta acestor populaţii a fost diferită: unele s-au “rătăcit” printre alte seminţii şi s-au “pierdut” cu totul în marea groapă a Istoriei care se cheamă “uitarea” – hitiţii, de exemplu.

Alţii au dispărut la mari distanţe, cum este cazul troienilor, supravieţuitori despre care o legendă spune că Aeneas Tracul i-a călăuzit după “Apocalipsul” Cetăţii Troia până pe valea îngustă a Tibrului, unde aveau să preia în stăpânire cele şapte coline “eterne”, dându-le apoi nume tracice, “latine”.

Şi tot o legendă spune că, între timp, prin spaţiul Carpatic a apărut un cioban înţelept, Zalmoxis, care urma a prelua de la Zeiţa Hestia (sau Vesta) aşa-numitele ” legi frumoase “- Codul Beleaginilor.

Marea Zeita Bendis. Medalion din teracota, Muzeul de istorie al Transilvaniei, Cluj-Napoca, inv. A1/941. C. Daicoviciu si colaboratorii, Santierul arheologic de la Gradistea Muncelului. Geto-Dacii, I. Miclea si R. Florescu, Editura Meridiane, 1980, Romania.

Bibliografie: NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI – Dr. Napoleon Savescu

Older Entries