Dacia înainte de romani

Leave a comment

Triburi dacice

The Giants Gog and Magog – Jewish terror

1 Comment

Gog and Magog figures based on the British mythology, located in the Royal Arcade, Melbourne

The giants, a titanic generation, born from Terra (also known as Gaia), and Uran (Uranus), was a gorgeous, violent and non religious people, having no belief in gods, as being themselves of divine essence.

The giants were by excellency a  mountain’s people (Uran is the sinnonymous  of mountain, or  the Mountain’s Man).

In their war with Zeus, they built mountains over mountains  to get to Olympus, to God’s Palace, the huge Atlas trembled when they attacked, and although the Gods, headed by Zeus, pounced over the Giants, throwing lightings, they still weren’t capable to overcome them, and Hercules himself had to intervene to get them.

The Giants County was on the old Dacia territory, near the saint Oceanos Potamos River (Danube), where, from the same parents, Gaia ans Uran, their bigger brothers, the Titans, were born.

Often, the Romans used comparrations as the fight between Gods, Titans and Giants, with the wars against the Dacians, the Romans calling themselves the winning Gods over Titans, Giants, and then  the Dacians.

The Giants were mentioned also into the Jewish traditions, being known as Gog and Magog, as Ezekiel  mentioned.

In one of his stories, the prophet and the storyteller Ezekiel threatened the Jewish people that Jehova will bring as ruller over them the King Gog from Magog, with his beautiful army, armed with  swords, spears, bolts , shields and helmets.

They, coming from North, riding on horses, will rush as a storm over Israel, to steal and destroy it. They will scour the land in triumph, will trap down the Jews, and then, after fulfilling their mission, will be all destroyed by the anger of The Sky.

Ezekiel’s prophecy referred , no doubt, to the old traditions about the great war between Giants, Titans  and Gods, like when the Giants and Titans chased the gods all the way to Egypt.

The Jeremiah prophet , that lived not long before Ezekiel , talks about the same people, whom he simply calls them as  the “gentium praedo”, that will come from a far away land, from North, from the bottom of the Earth. It will be a courageous people of archers, old and strong, talking a language unknown to the Jews, they are a big people, cruel and ruthless, with their voices moaning like the sea.

They are coming on horses faster than the vultures , all in a row, prepared for big invasion war. They will destroy Jerusalem, like Nabucodonosor, will destroy all of Juda’s strongholds, transforming  the country of the Jews in desert, so that no man will be left in Jerusalem, and all the Jews will end up in slavery.

From here we took the name Lucifer-Luciferis (daystar), which was given to Nabucodonosor by Christians.

With six centuries before Ezekiel, also John the Theologian write about Gog and Magog, in his Book of Revelation.

Speaking about the last time of the humanity, John says that after 1000 years of prison for the serpentine dragon Typhon (Devil, Satan, Set, Ahriman etc) the dragon will be released, he will rebuild his strength and he will lead at war the people of Gog and Magog, which are splitted in four corners of the world and whose number is as the sand of the sea.

The Book of Revelation consider that all pelasgian tribes descended from Gog and Magog, divided in different parts of the world. Those people will run over the face of the Earth and they will siege the beloved city of Jerusalem, and they will be punished by the heavenly fire (God of the Jews, Yahweh).

In The Book of Revelation we can find a copy of the old Jewish traditions, written by the prophets Ezekiel and Jeremiah, with many years before Christianity.

Under the name Gog and Magog, the ancient people understand Getae and Massagetae Thracian tribes.

The names Goga, Gugu, Gugă, Gogă and Gogan are also used today by Romanian peasants, especially in mountain regions.

From the Sibylline Oracles result that the countries where the tribes of Gog and Magog live, are in the northern part of Thrace.

Other traditions about Gog and Magog are presented in the epic legends of the Alexander the Great. The country of the tribes Gog and Magog is described as wild and inhospitable, being subjected to Boreas wind (Northern wind), rain and Northern frost. According to the epic legends of Alexander, the tribes of Gog and Magog invade Southern regions and they closed Alexander in Macedonia, making him prisoner, but Alexander managed to escape and to gather a great army. After that, he will conquer the Northern regions of Gog and Magog (Country of Gog and Magog).

Other ancient legend tell us that tribes of Gog and Magog were under the rule of Popa Ion, a prince who rule also in Asia.

Undoubtedly that here we have an old reminiscence about the adorable Pelasgian King Ianus (Janus, the god of gates, doors, doorways, beginnings and endings) which rule over the Arimi tribe, at the North of Oceanos Potamos (Danube), before moving to Italy. His face is also present on the old coins of Dacia.



By Kogaion

Geto-Dacians “The most Brave and Fair Thracian tribe”

Leave a comment


More and more voices claiming to represent “history” of our multi-millennial nation, evokes an echo in what is increasingly felt and heard, that the Geto-Dacians were polygamist people, eating meat and the worst of all, were high consumers of alcohol.


To demonstrate once for all that the Geto-Dacian, Germanic, Celtic and Baltic people, like other Thracian tribes, were not consumers of alcohol, just because they diddnt knew any alcoholic beverage outside of “The Drink of Gods” “called mead (Hydromel in French, in Spanish Hidromiel, Idromele in Italian, hydromel in Portuguese, English Mead, miód in Russian, Polish, Norwegian, Swedish, Danish, Med in Ukrainian, German Met, Medovina in ceho-Slovak, Serbo-Croatian and Slovenia-ur Ezti in Basque, Sima in Finnish, Hydromeli in classical Latin, Midus in Latvian) we will quote an important historical source of the I century AD.


Valkyrie Bearing a Drinking Horn


Ninth-century picture stone from the island of Gotland, Sweden. A valkyrie with a drinking-horn greets Odin as he arrives at Valhalla astride Sleipnir, his eight-legged horse, on which he will fight at Ragnarok.

The most important evidence we find in “Geography” of Strabon, specifically in the Book VII of Chapter III:

“[…] Greeks considered that Getae were a Thracian tribe. They lived on both banks of Danube, I mean both Getae and Mysians as well. Mysians were Thracians too but in present time, their name is Moesians; the origins of Mysians are from Moesians, which live among Lydians, Phrygians and Trojans.

Phrygians themselves are Bryges (Briges), a Thracian tribe, like Mygdones, Bebrycians, Bithyni, Thyni and maybe Mariandynii too.

All of them left quick Europe, but Mysians remained on place together with the other Thracians.

My opinion is that Poseidonios correctly assumed that Homer designates with this name, Mysians, in Europe (I mean those from Thrace) when he says:

His eyes light ii returned back to see

The Country of Thracians populated by those who curb sirepii,

And Mysians who fight each other from close distance. […]

Poseidonios says that Mysians are out of meat products from a particular religious faith, just because they don’t grow animals. They feed with honey, milk and cheese, living alone, as they are called pious men from gods and capnobates.


There are Thracians which live without girls, they are called Founders. They are considered saints, because of their honor and live without fear. Poet Homer called them “holy milkers of mare, which drink milk, without life w and the most correct people”. They are nicknamed “without life” especially because they live without girls, Homer himself say about widowhood that is only a half life as he called the house of Protesilaos “half” just because he was a widow man.

Mysians are called “fighters from closer distance” because they are undefeated and excellent warriors. In the book of the XIII chapter (the Iliad) it must be writen “Moesians, fighters from closer distance” instead of Mysians (claim Poseidonios) .

But certainly, it is foolhardy to change the text of Homer, considered good across so many years. Indeed, it’s much more believable that they were appointed from the beginning Mysians and now they changed the name in Moesians. The epithet “without life” could be rather in the sense of “widow” than the “unfeeder” or “with houses on carts. […]

And the practice of Pythagoras which say to abstain from meat, remained for them as a dictation from Zamolxis. […]

About the information that tell us that:

“Shortly Deceneu himself was considered as a God, as I said when I talked about Zamolxis. And in a sign of obedience, Getae people were convinced to cut vine and to live without wine […]” we cant specify the exact location for these “Getae” as we dont know if the text make reference to Tarabostes or Comati.


Taraboste (Dacian nobleman)

Probably a part of Geto-Dacian nobility go negative way, but just because of dirty Greek and Roman influence, or perhaps just because the Geto-Dacians who remained in the fortresses on the Black Sea to administer the territories conquered by the emperor Burebista began this shameful practice, a humiliating practice for the northern tribes of Thracians.


Dacian Comatus (Capillat)

I’d like to mention that the Odrysians and other southern Thracian tribes, drink wine and take various hallucinogens substances such as magic mushrooms, hemp (weed, cannabis), or even oriental opioids.

All these facts came later, due to influence of Greek and later the Roman influence, and various mythraic influences from Orient.

Therefore, the Geto-Dacians and Moesians, Carpiani and Costobocii, and all the “barbarian” tribes from the north of Danube, diddnt consume alcohol, but only mead as all “barbarians” from North. These Tendencious statements released against our ancestors are just some attacks which have a single intention: degeneration of our great and divine ancestors, the Geto-Dacians, “The most brave and fair Thracian tribe” !


Thracian warrior

Our polygam enemies, large consumers of alcohol and drugs, seem to be envious on our ancestors and their sacred lives, as well about their divine origin.



Article written by Kogaion



Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea.

El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă.

Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele.

În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure.

Acest zeu este stăpânul Cerului şi al Pământului, patronul aristocraţiei militare; el ar putea avea însă atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut şi sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (alţii consideră cavalerul trac ca o apariţie mai târzie, un erou şi nu un Zeu).

Alteori Zeul apare în ipostaza de călăreţ luptător însoţit de un câine; el poarta o lance pe care o aruncă asupra unui porc mistreţ din fuga calului. Când nu este în ipostaza de luptător ori vânător el are trăsăturile unui călăreţ paşnic purtănd în mână o torţă ori un corn al abundenţei; uneori este reprezentat având trei capete, (tricefal), asemenea câinelui însoţitor, alteori ca un Zeu binecuvântător, având primele trei degete ale mâinii drepte înălţate sau desfăcute iar celelalte strânse către podul palmei.

Cavalerul Trac. Acesta face parte din tezaurul de la Surcea (sat, comuna Zabala , jude]ul Covasna). El a fost descoperit intamplator in 1934. El se compunea din doua talere de argint cu desen figurat, patru talpi de cupa cu picior, sase nicovale de argint si mai multe bucati de argint brut. Dupa cum putem vedea, talerul mare, oval, cu chenar in relief, decorat cu dinti de lup, are inauntrul lui un calaret trac, tipic, cu parul pieptanat in plete si cu un costum lipit de trup. Are spada la brau iar deasupra lui zboara un corb, vechiul Corb Pelasgic, descris de unii "binevoitori" drept vultur. Acest corb pelasgic va ajunge intr-un tarziu, ca simbol, chiar pe emblema Tarii Romanesti purtand in cioc vechea cruce pelasga; timpul si "istoria" il vor transforma intr-un "vultur" (ce ironie a sortii si ce decadere) purtand in plisc crucea crestina.

Apare în mărturiile epigrafice şi numismatice de la Histria şi Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel în ceramica de la Răcătău şi Zimnicea, tezaurele de la Bucureşti – Herăstrău şi Surcea (jud. Constanta).

Îl vom întâlni mai târziu în lumea antică la macedoneni – “călăreţul macedonean”, iar în Mitologia greacă sub numele de Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a pătrunde în Asia Mică prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de către armeni, devenind Divinitatea naţională a acestora, Vahagn sau zeul războiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii.

Vahagn era asociat cu trăsnetele şi fulgerele, fiind reprezentat ca un bărbat cu părul şi barba din flăcări, iar “ochii lui erau ca doi sori”. În sfârşit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regăseşte în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de către creştini drept… Sfântul Gheorghe!


Divinitatea supremă bărbătească a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut mai târziu la tracii sub-Dunăreni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos, are o replică feminină, şi anume pe marea Zeiţă Bendis. Reprezentările vechi, descoperite în ultima vreme, ne-o înfăţişează sub chipul unei femei cu faţa rotundă, bucălată, cu pomeţii proeminenţi şi cu părul împletit în două cosiţe ori împărţit în două mari bucle ce-i încadrează faţa.

Să fie oare Zeiţa Bendis, cu cele două cosiţe blonde lăsate pe spate, precursoarea Ilenei Cosânzene din basmele de mai târziu ale românilor?

În anumite situaţii Zeiţa apare încadrată de două animale sacre cervidee sau de un cerb şi un şarpe. Marea Zeiţă Bendis era adorată de femeile trace, fiind Zeiţa Lunii, pădurilor şi… farmecelor.

La Costeşti a fost descoperit un cap al Zeiţei iar la Sarmizegetusa săpăturile au scos la iveală un medalion de lut ars (10 cm. în diametru şi 1,5 cm. în grosime), având un bust al Zeiţei cu tolba de săgeţi pe umăr; de asemeni, la Piatra Roşie s-a descoperit bustul ei din bronz, înalt de 14,7 cm. şi lat de 13 cm.

În afară de marele Zeu Gebeleizis şi marea Zeiţa Bendis, tracii au mai avut şi o Zeitate a focului şi vetrei, păzitoare a casei, respectiv Zeiţa Vesta (Hestia, Histia), în cinstea căreia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu pereţii din piatră sau de lemn, podeaua din pământ bătătorit şi acoperişul “în două ape”.

Nu departe de Tartaria, în zona Crişurilor, au fost scoase la lumină şi urmele primelor locuinţe de suprafaţă datând din mileniul V B.C., deci cu o vechime de 7000 de ani!

Aceste tipuri de locuinţe, care se vor răspândi apoi în toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult închinat acestei Zeiţe, pereţii având la început rolul de a proteja spaţiul sacru în mijlocul căruia se întreţinea focul aprins în vatră.

Mileniul IV B.C. nu a fost chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialiştii, referindu-se la prăbuşirea punţii continentale ce lega Europa de Asia Mică, aceasta prăbuşindu-se sub apele Mediteranei, făcând loc unei mări noi, Marea Egee, şi generând o mulţime de insule mai mari sau mai mici.

Datorită existentei acestei punţi terestre de legătură, atât istoricii greci, cât şi alţii moderni au admis posibilitatea deplasării populaţiei trace din zona Pontico-Dunăreană spre sudul Peninsulei Balcanice şi de acolo, în Asia Mica, chiar în unele regiuni din jurul Mediteranei Răsăritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. După cum se ştie, soarta acestor populaţii a fost diferită: unele s-au “rătăcit” printre alte seminţii şi s-au “pierdut” cu totul în marea groapă a Istoriei care se cheamă “uitarea” – hitiţii, de exemplu.

Alţii au dispărut la mari distanţe, cum este cazul troienilor, supravieţuitori despre care o legendă spune că Aeneas Tracul i-a călăuzit după “Apocalipsul” Cetăţii Troia până pe valea îngustă a Tibrului, unde aveau să preia în stăpânire cele şapte coline “eterne”, dându-le apoi nume tracice, “latine”.

Şi tot o legendă spune că, între timp, prin spaţiul Carpatic a apărut un cioban înţelept, Zalmoxis, care urma a prelua de la Zeiţa Hestia (sau Vesta) aşa-numitele ” legi frumoase “- Codul Beleaginilor.

Marea Zeita Bendis. Medalion din teracota, Muzeul de istorie al Transilvaniei, Cluj-Napoca, inv. A1/941. C. Daicoviciu si colaboratorii, Santierul arheologic de la Gradistea Muncelului. Geto-Dacii, I. Miclea si R. Florescu, Editura Meridiane, 1980, Romania.

Bibliografie: NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI – Dr. Napoleon Savescu

Gebeleizis si Bendis


Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea. El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă. Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele.

În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure. More




Vascul era considerat planta sacra la vechii druizi, si simbol al vietii eterne la fel ca si pomul de Craciun.

Romanii au considerat-o simbol al pacii si prin aceasta simbolistica a devenit acceptata si de catre credinciosii crestini. Sarutul de sub vasc a fost de asemenea un obicei roman.

Vascul este o planta ce paraziteaza pomii fructiferi si unii arbori. De la aceasta planta se folosesc frunzele impreuna cu ramurile tinere – Folium Visci cum stipites.


Cu 200 de ani inainte de nasterea lui Iisus Hristos, druizii foloseau vascul pentru a sarbatori sosirea iernii. Acestia adunau aceasta planta verde, un parazit care creste pe alti copaci, si o foloseau pentru a-si decora locuintele. Druizii credeau ca planta avea puteri vindecatoare speciale pentru o gama foarte larga de afectiuni, de la infertilitatea femeilor pana la ingestie cu otrava.

De asemenea, scandinavii considerau ca planta este un simbol al pacii si al armoniei. Asociau vascul cu zeita lor Frigga, patroana dragostei. Obiceiul de a te saruta sub o crenguta de vasc probabil ca a derivat din aceasta credinta ancestrala.


La inceput, biserica a interzis utilizarea vascului in sarbatoririle pregatite pentru Craciun, din cauza originilor sale pagane. Intr-adevar, preotii au sugerat, mai degraba, folosirea ilicelor, ca un substitut adecvat pentru plantele Craciunului.

Vascul a fost considerat sacru de norvegieni, druizii celti si indienii nord americani.Preotii druizi taiau vascul din stejar cu o secera de aur. ramurile trebuiau prinse inainte de a atinge Pamantul. Ei rupeau apoi ramurile in multe ramurele si le imparteau oamenilor, care le atarnau deasupra usilor ca protectie impotriva trasnetelor, fulgerelor si altor rele. Folclorul a dainuit peste secole. Se crede ca o ramurica pusa in leaganul unui copil il fereste de dracusori. Dand o ramurea primului vitel nascut dupa Anul Nou se protejeaza intreaga cireada..


Vascul este un simbol pentru pace si bucurie. Ideea venea din timpurile antice ale druizilor: oricand dusmanii se intalneau sub vasc in padure, trebuiau sa-si depuna armele si sa accepte un armistitiu pana a doua zi. De aici a venit obiceiul de a atarna o sfera de vasc de tavan si sa schimbe saruturi sub ea ca un semn de prietenie si bunavointa.

In secolul XVIII, schimbul de saruturi dintre un barbat si o femeie a fost adoptat ca o promisiune de casatorie. De Craciun o tanara ce sta sub vasc nu poate refuza sa fie sarutata. Acest sarut poate insemna o dragoste profunda, o prietenie vesnica sau bunavointa. Se credea ca daca o fata ramanea nesarutata, nu se putea astepta sa se casatoreasca in anul urmator.


Articol preluat dupa:  http://www.lovesite.ro/2007/12/10/vascul-de-craciun.html




Vascul era considerat planta sacra la vechii druizi, si simbol al vietii eterne la fel ca si pomul de Craciun. Romanii au considerat-o simbol al pacii si prin aceasta simbolistica a devenit acceptata si de catre credinciosii crestini. Sarutul de sub vasc a fost de asemenea un obicei roman. More

Older Entries