Odin (Myths of the Norsemen by H. A. Guerber)

2 Comments

A depiction of Odin entering Valhalla riding on Sleipnir from the Tjängvide image stone.

Odin, Wuotan, or Woden was the highest and holiest god of the Northern races. He was the all-pervading spirit of the universe, the personification of the air, the god of universal wisdom and victory, and the leader and protector of princes and heroes.

As the gods were supposed to be descended from him, he was surnamed Allfather, and as eldest and chief among them he occupied the highest seat in Asgard. Known by the name of Hlidskialf, this chair was not only an exalted throne, but also a mighty watch-tower, from whence he could overlook the whole world and see at a glance all that was happening among gods, giants, elves, dwarfs, and men.

“From the hall of heaven he rode away:

To Lidskialf, and sate upon his throne,
The mount, from whence his eye surveys the world.
And far from Heaven he turned his shining orbs
To look on Midgard, and the earth, and men.”

None but Odin and his wife and queen Frigga were privileged to use this seat, and when they occupied it they generally gazed towards the south and west, the goal of all the hopes and excursions of the Northern nations. Odin was generally represented as a tall, vigorous man, about fifty years of age, either with dark curling hair or with a long grey beard and bald head.

He was clad in a suit of grey, with a blue hood, and his muscular body was enveloped in a wide blue mantle flecked with grey–an emblem of the sky with its fleecy clouds. In his hand Odin generally caried the infallible spear Gungnir, which was so sacred that an oath sworn upon its point could never be broken, and on his finger or arm he wore the marvellous ring, Draupnir, the emblem of fruitfulness, precious beyond compare.

When seated upon his throen or amred for the fray, to mingle in which he would often descend to earth, Odin wore his eagle helmet; but when he wandered peacefully about the earth in human guise, to see what men were doing, he generally donned a borad-brimmed hat, drawn low over his forehead to conceal the fact that he possessed but one eye.

To ravens, Hugin (thought) and Munin (memory), perched upon his shoulders as he sat upon his throne, and these he sent out into the wide world every morning, anxiously watching for their return at nightfall, when they whispered into his ears news of all they had seen and heard. Thus he was kept well informed about everything that was happening on earth.

“Hugin and Munin
Fly each day
Over the spacious earth.
I fear for Hugin
That he come not back,
Yet more anxious am I for Munin.”

At his feet crouched two wolves or hunting hounds, Geri and Freki, animals which were therefore considered sacred to him, and of good omen if met by the way. Odin always fed these wolves with his own hands from meat set before him. He required no food at all for himself, and seldom tasted anything except the sacred mead.

“Geri and Freki
The war-wont sates,
The triumphant sire of hosts;
But on wine only
The famed in arms
Odin, ever lives.”

When seated in state upon his throne, Odin rested his feet upon a footstool of gold, the work of the gods, all of whose furniture and utensils were fashioned either of that precious metal or of silver.
Besides the magnificent hall Glads-heim, where stood the twelve seats occupied by the gods when they met in council, and Valaskialf, where his throne, Hlidskialf, was placed, Odin had a third palace in Asgard, situated in the midst of the marvellous grove Glasir, whose shimmering leaves were of red gold.

Myths of the Norsemen by H. A. Guerber

Carol cel Mare şi primul capitular pentru Saxonia (778 d.Hr.)

6 Comments

raphael_charlemagne

1. Este plăcut tuturor ca bisericile lui Christos, care acum se construiesc în Saxonia şi care sunt închinate Domnului, să se bucure nu de mai puţină, ci de mai multă şi mai aleasă cinstire decât templele mincinoase ale idolilor.

2. Dacă cineva se adăposteşte într-o biserică, nimeni să nu îndrăznească să-l scoată din biserică prin violenţă, ci să fie lăsat în pace până când va fi adus în faţa unei adunări de judecată, şi, potrivit cinstirii datorate Domnului, sfinţilor şi bisericii înseşi, să-i fie cruţate viaţa şi toate membrele. Mai mult, să fie judecat şi să fie lăsat să se apere cât poate de bine; şi să fie adus în faţa regelui şi acesta să-l trimită unde va crede de cuviinţă, după mila sa.

3. Dacă cineva va intra cu forţa în biserică şi va lua ceva de acolo, prin silnicie sau prin viclenie, sau dacă va da foc bisericii, să fie pedepsit cu moartea.

4. Dacă cineva, din duşmănie faţă de creştinism, va dispreţui Postul Paştelui şi va mânca carne, să fie pedepsit cu moartea. Dar să fie înainte consultat un preot şi să se cerceteze dacă nu cumva nevoia l-a împins să mănânce carne.

5. Dacă cineva a ucis un episcop, preot sau diacon, să fie de asemenea pedepsit cu moartea.

6. Dacă cineva, împins de Diavol, va crede, după obiceiul păgânilor, că un bărbat sau o femeie este vrăjitor sau vrăjitoare şi că mănâncă oameni, şi pe acest temei va arde acea persoană, sau va da carnea acelei persoane altora să o mănânce, sau o va mânca el însuşi, să fie pedepsit cu moartea.

7. Dacă cineva, potrivit riturilor păgâne, va arde trupul unui om mort, lăsând doar oase şi cenuşă, să fie pedepsit cu moartea.

8. Dacă de acum înainte cineva din neamul saxonilor, va dori să se ascundă nebotezat va lua în derâdere botezul şi va dori să rămână păgân, să fie pedepsit cu moartea.

9. Dacă cineva va sacrifica un om Diavolului şi, după obiceiul păgânilor, îl va aduce ca ofrandă demonilor, să fie pedepsit cu moartea.

10. Dacă cineva va unelti împreună cu păgânii sau va dori să li se alăture împotriva creştinilor, să fie pedepsit cu moartea; şi oricine a consimţit la aceeaşi înşelăciune împotriva regelui şi a poporului creştin, să fie pedepsit cu moartea.

11. Dacă cineva se va dovedi necredincios regelui, să fie pedepsit cu moartea.

12. Dacă cineva o va silui pe fata stăpânului său, să fie pedepsit cu moartea.

13. Dacă cineva îşi va ucide stăpânul sau stăpâna, să fie pedepsit aşijderea.

14. Dar dacă cel care a comis aceste crime pe ascuns se va duce de bună voie la un preot şi, după spovedanie, va dori să facă penitenţă, să-i fie cruţată viaţa pe temeiul mărturiei preotului.

15. Fiecărei biserici enoriaşii să-i dăruiască o casă şi două mansi de pământ, şi pentru fiecare 120 de oameni, nobili şi liberi, sau neliberi, să-i fie daţi bisericii un slujitor şi o slujnică.

16. Şi s-a hotărât, pentru slava lui Christos, ca din orice va fi adus la vistierie, fie pentru o încălcare a păcii sau pentru orice pedeapsă de orice fel, şi din toate veniturile aparţinând regelui, să fie dată o zecime bisericilor şi preoţilor.

17. De asemenea, împuternicit de Dumnezeu, le poruncesc tuturor, atât nobili cât şi oameni liberi sau neliberi, să dea o zecime din bunurile şi munca lor bisericilor şi preoţilor. Din ceea ce Dumnezeu va da fiecărui creştin, o parte trebuie înapoiată lui Dumnezeu.

18. Iar în ziua Domnului să nu se ţină nici o adunare sau divan de judecată, decât în cazul unei pricini grabnice de mare însemnătate, şi toţi să se ducă la biserică pentru a asculta cuvântul Domnului, şi să fie liberi pentru rugăciuni şi fapte bune. De asemenea, de sărbători, să se închine lui Dumnezeu şi slujbelor bisericii şi să se abţină de la adunări laice.

19. De asemenea, s-a stabilit prin aceste edicte ca toţi copiii să fie botezaţi până într-un an, şi am hotărât că cine nu-şi va aduce copilul să fie botezat în acest timp şi nu va avea sfatul sau încuviinţarea preotului, să plătească, dacă este nobil 120 de solidi, dacă este om liber 60, iar dacă nu este om liber 30.

20. Dacă cineva va încheia o căsătorie interzisă sau ilegală va plăti, dacă e nobil 60 de solidi, dacă este liber 30, dacă nu este 15.

21. Dacă cineva se închină izvoarelor, arborilor şi pădurilor, sau dacă face vreo ofrandă potrivit obiceiurilor păgâne şi dacă merge la ospeţe în cinstea idolilor, să plătească 60 de solidi dacă este nobil, 30 dacă este om liber, 15 dacă nu este om liber. Dacă nu poate plăti, atunci el va fi încredinţat Bisericii, pe care o va sluji până când toţi solidi vor fi achitaţi.

22. Poruncim ca trupurile saxonilor creştini să fie înmormântate în cimitirele bisericilor şi nu în movilele păgânilor.

23. Poruncim ca prezicătorii şi ghicitorii să fie încredinţaţi bisericii şi preoţilor.

[…]

33. Cu privire la sperjur, să se urmeze legea saxonilor.

34. Interzicem tuturor saxonilor să ţină întruniri publice, cu excepţia cazului în care trimisul nostru (missus), urmând porunca noastră, îi va chema să se adune. Fiecare comite va ţine adunarea sa şi va orândui dreptatea în comitatul său.

charlemagne_and_pope_adrian_i1

Articol scris de Kogaion


The road to Asgard

Leave a comment

Scene from the movie Valhalla (1986) by Peter Madsen.