Edictul lui Carol Quintul asupra ereziei din Tarile de Jos

Leave a comment

25 septembrie 1550

” E oprit a se tipari, scrie, a avea, a pastra, vinde si cumpara sau raspandi, in biserici, pe strazi si in alte locuri toate operele tiparite sau scrise de mana lui Martin Luther, Ioan Ecolampadius, Ulrich Zwingli, Martin Butzer si ale altor capetenii ale ereziei, invatatori falsi si intemeietori ai nerusinatei secte a ereticilor […].

Oprim, pe deasupra, pe toti mirenii sa poarte discutii si dezbateri, pe fata si pe ascuns, despre Sfanta Scriptura si in deosebi despre chestiunile indoielnice si de nepatruns si, de asemenea, sa citeasca, sa invete si sa explice Scriptura, in afara de aceia care au pregatire teologica, cu adeverinta de la universitati […].

Oprim ca, in taina sau pe fata, sa se propovaduiasca, sa se apere, sa se repete sau raspandeasca invatatura sus-pomenitilor eretici. De se va incalca vreunul din aceste puncte, vinovatii vor fi supusi pedepsei, razvratiti si tulburatori ai linistii publice si a randuielilor statului.

Asemenea tulburatori ai linistii publice sa se pedepseasca: barbatii cu sabia, iar femeile sa fie ingropate de vii in pamant, daca nu vor starui in ratacirile lor; de se vor indaratnici, sa fie dati focului. In amandoua cazurile, bunurile lor se vor confisca in folosul vistieriei […].

Oprim sa se dea adapost, hrana, vesminte, bani si indeobste a se da orice fel de ajutor celor dovediti sau banuiti de erezie; vinovatii se vor supune acelorasi pedepse ca insisi ereticii.

Daca cineva, desi n-a fost dovedit de erezie sau ratacire, dar impotriva lui fiind banuiala puternica, a fost osandit de tribunalul eclesiastic sa abjure erezia,iar de tribunalul laic a fost condamnat la pocainta si penitenta publica, dupa care se intampla sa fie din nou banuit de erezie sau se arata molipsit de ea, chiar fara a fi fost dovedit ca a incalcat sau jignit cu ceva sus-amintitele puncte, poruncim ca acela sa fie de asemenea socotit ca unul ce a cazut din nou in erezie si, potrivit cu aceasta, sa fie pedepsit luandu-i-se viata si bunurile, fara nici un fel de nadejde de micsorare sau indulcire a sus-pomenitei pedepse […].

Oricine descopera o persoana molipsita de erezie, e dator s-o denunte in fata autoritatilor, judecatori, episcopi sau altii, randuiti pentru aceasta, sub amenintarea pedepsei date potrivit bunului plac al judecatii. Toti sunt de asemenea datori sa denunte autoritatilor locurile unde se afla asemenea eretici, sub primejdia de a fi pusi in randul complicilor celor vinovati si a fi supusi aceleiasi pedepse ca si dansii.

Denuntatorul, in caz de dovedire a celui invinuit, primeste jumatate din averea osanditului, daca aceasta nu depaseste o suta de funzi flamanzi. Daca depaseste aceasta valoare, atunci primeste a zecea parte din tot ce intrece aceasta suma […].

Francisc Pall, Camil Muresan, “Lecturi din izvoarele evului mediu”, Bucuresti, 1964, p. 246-247.

Carol V (şi Carol I al Spaniei) mpărat al Sfântului Imperiu Roman; rege al Castiliei, Aragonului, Neapolelui şi al Siciliei, Conte al Flandrei, Duce de Brabant, Duce al Milanului, Duce de Luxemburg, Duce de Burgundia

Articol scris de Kogaion

Fragmente din Elogiul nebuniei -1511 (Erasmus din Rotterdam)

2 Comments

Originalul operei "Elogiul nebuniei"

Originalul operei "Elogiul nebuniei"

CRITICA LA ADRESA CALUGARILOR

” Dar iata si altii pe care ii fericesc aproape cat pe teologi. Sunt cei numiti indeobste calugari sau monahi, desi nici una din cele doua denumiri nu li se potriveste, caci nu stiu de este cineva mai putin credincios decat majoritatea acestor fatarnici si peste tot intalnesti hoarde de asa-zisi singuratici […]

Lumea fuge de ei ca de jivine salbatice, si numai intalnirea cu ei si este tinuta de semn rau. Totusi lor li se pare ca nu au seaman, incredintati ca evlavia cea mai mare e totuna cu nestiinta oarba. Virtutea lor sta in aceea ca nu cunosc slova si nu se indoiesc ca, atunci cand rag in biserica psalmi pe care nu-i inteleg, Dumnezeu, ingerii si toti sfintii raiului ii asculta si se bucura.

Unii, mandrii de slinul care l-au strans pe ei, merg si cer de pomana din poarta in poarta cu o nerusinare fara pereche. Nu scapi de ei nicaieri. In hanuri, carute sau vapoare, ti se baga in suflet si cersesc pana ce rapesc un obol care li s-ar cuveni adevaratilor nevoiasi.

Asa arata urmasii apostolilor, care se straduiesc sa le calce acestora pe urme prin murdarie, nestiinta, mojicie si obraznicie.

Ce poate fi mai hazliu decat regulile acelea habotnice ale cinului lor, care pedepsesc orice mica abatere ca pe un pacat care trebuie ispasit? Toate sunt hotarate si masurate: numarul nodurilor de la opinca, culoarea si latimea cingatorii, stofa din care trebuie facuta rantia si din cate bucati, latimea tonsurii, forma si marimea glugii, ceasurile de somn. […]

Dar de la inaltimea acestor nerozii ii privesc de sus pe mireni, ba chiar si ordinele se dispretuiesc intre ele. […]

Pe unii ii apuca tremuriciul cand vad bani, si mai bine ar pune mana pe un sarpe veninos decat pe vreun gologan. Dar cand e vorba de vin ori fetiscane, sfintii parinti uita de canon. […]

Vedeti, cred ca monahii imi sunt indatorati pana peste cap, fiindca, fara a avea alt merit decat ca tiranizeaza gloata cu superstitiile, flecustetele si larma lor necontenita, se catara in inchipuire langa sfintii Pavel si Antonie.

Sa-i lasam balta pe sarlatanii a caror nerecunostinta fata de binefacerile mele nu este decat de prefacatorie. Evlaviosi pe dinafara, ei sunt pe dinauntru ticalosi fara pereche. ”

“Elogiul Nebuniei sau discurs despre lauda prostiei”, traducere de Robert Adam, Ed. Antet, 1995, p. 91-101)


CRITICA VANZARII DE INDULGENTE

” Ce sa mai zic de aceia al caror cuget fericit se mangaie cu credinta in acele mincinoase iertari de pacate?

Ei masoara soroacele Purgatoriului ca si cu un ceasornic, socotind fara teama de vreo greseala, ca dintr-o abaca, veacurile, anii, lunile, zilele…Iata, de pilda, un negutator, un ostas, un judecator care cred ca, aruncand in cutia milelor o mica moneda provenita din atatea jafuri, li s-a iertat haznaua de pacate din intreaga lor viata; ca atatea calcari de juramant, atatea desfranari, atatea betii, galceve, omoruri, inselatorii, viclesuguri si tradari pot fi rascumparate, ca si printr-o invoiala, si ispasite in asa fel ca ei se simt indreptatiti sa inceapa din nou un alt sir de nelegiuiri. ”

“Elogiul nebuniei sau cuvantare spre lauda prostiei”, traducere si note de Stefan Bezdechi, Bucuresti, 1959, p. 61

Erasmus din Rotterdam - portret de Hans Holbein (Tânărul)

Erasmus din Rotterdam - portret de Hans Holbein (Tânărul)


Articol scris de Kogaion