Limba dacă

4 Comments

the-golden-ring-from-ezerovo

"Inelul de Aur" de la Ezerovo, Bulgaria

Sunetul “ă” este folosit în Europa doar în limbile română şi albaneză, limbi care au în alfabet şi litera corespunzătoare. Sunetele “ă” şi “ş” au rămas din limba dacă, respectiv iliră, limbi care au multe caracteristici comune. Singura limbă antică europeană care avea în alfabet litera ş a fost limba etruscă, în care “Ş” era scris “M” (vezi şut – şutina).

Etrusca însă, nu avea sunetele “b”, “d” şi “g”.

Datorită alfabetului grec şi cel latin, sunetul “ş” nu putea fi reprodus în scris, aşa încât au fost preluate cuvinte din limbile dacă şi iliră, în care “ş” a fost înlocuit cu “s”. Similar, “ă” din limba dacă a fost înlocuit cu “a” sau “o”, iar î a fost înlocuit cu i, în limbile greacă şi latină.

Existenţa lui “ă” în limba română nu poate fi explicată decât prin existenţa acestui sunet în limba dacă. Aceasta pune într-o nouă lumină originea “latină” a cuvintelor româneşti care conţin sunetul “ă”. Putem vorbi, în aceste situaţii doar de o origine comună a acestor cuvinte, anterioară cuceririi daciei de către romani şi chiar anterioară apariţiei romanilor. Acelaşi lucru poate fi spus în legătură cu foarte multe cuvinte româneşti compuse cu prefixele “îm”, “în”, “răs” şi “răz”.
Marea majoritate a cuvintelor româneşti care încep cu litera î, sunt cuvinte compuse, având prefixele “îm” (aprox. 400 cuvinte) sau “în” (aprox. 1700 cuvinte). Numai câteva au corespondente in limba latină, care încep cu “im” sau “in” şi numai câteva provin prin compunerea cu cuvinte de origine franceză. În exemplele de mai jos sunt prezentate şi două cuvinte compuse fără prefixele menţionate, care au fost preluate în limba latină, fără a mai prezenta forma compusă:

armăsar – admissarius , lingură – lingula.

În plus, ele indică şi originea dacă a cuvintelor componente: armă, sar, ling, gură. Aceeaşi remarcă poate fi făcută şi pentru majoritatea cuvintelor compuse cu prefixele “îm”, “în”, “răs” şi “răz”. În plus, la aceste cuvinte se pot identifica noi sensuri.

În limba dacă, ”ş” apare adesea la sfârşitul cuvântului, la fel cum apare “os” în limba greacă. Mai jos sunt date două exemple de cuvinte dace, la care “ş” a fost grecizat în “os”: samuş – samos, criş – chrysos. Au fost identificate şi două cuvinte conţinând litera ş care au corespondent în limba etruscă: Mariş şi şut.

Prescurtări: D – dac, E – etrusc, G – grec, L – latin, DEX – dicţionarul explicativ al limbii române.

1. altoi (D) = care înalţă, înnobilează. Cuvântul a rămas in limba română cu sensul îngust de vlăstar pentru înnobilarea (înălţarea în sens figurat) unei plante. Sensul iniţial poate fi intuit în sensul figurat al verbului a altoi: a bate cu scopul de a înnobila, înălţa pe un copil, de unde şi zicala: “unde dă tata, creşte”.

2. alt (D) = altum (L) = înalt. În limba română, cuvântul alt şi cele compuse cu el ca prefix, au căpătat sensul de diferit. Totuşi, expresia “asta (aşa) e altceva” are de obicei sensul de “asta (aşa) nu mai este greşit”, altceva însemnând ceva diferit, dar în sens pozitiv (înălţător). Sensul original al cuvântului alt a fost păstrat în cuvintele altoi şi înalt = în+alt ca în expresia “înaltul cerului” = în+altul cerului adică în înălţimea cerului.

3. armăsar (D) = admissarius (L) = armăsar. Armăsar este compus din cuvintele dace “armă” şi “sar”, desemnând calul (vezi samsar) care transportă un om înarmat. Corespondentul latin nu mai păstrează forma compusă, aceasta indicând că a fost preluat şi latinizat cu sufixul “us”. La fel a fost preluat în latină şi cuvântul armă ca “arma”. Zeul Marte a fost preluat de romani de la daci, la care era numit Ares

4. arestai (D) = arrest (german) = arresto (italian) = pus sub arest, a aresta. A “aresta” este compus din cuvintele dace Ares şi “sta”, adică a sta sub puterea lui Ares, zeul războiului. Cuvântul “sta” apare cu forma “stai” în cuvintele dace schistai (pustnici) şi polistai (călugări) desemnând pe oamenii sfinţi care stau separat, respectiv în comunitate.

5. bărbat (D) = barbatos/varvatos (G) = barbatus (L) = bărbat. Bărbat este rădăcină atât pentru corespondentul grec, cât şi pentru cel latin. În insula Corfu există o localitate numită Barbatos. Limba greacă este anterioară celei latine, deci bărbat nu este de origine latină. Nu poate fi nici de origine greacă, deoarece barbatos/varvatos este un cuvânt prehelenic, rar folosit în greaca veche. Bărbat este şi numele fratelui lui Litovoi, un alt nume dac.

6. boer (D) = boer (danez) = stăpân, boier. Cuvintul dac boer se regăseşte în numele Boerebistes (Burebista). Acest cuvânt compus înseamnă stăpânul Ebistes. Cuvântul danez boer înseamnă fermier, stăpân al pământului. Păstrarea acestui cuvânt confirmă influenţa dacă asupra danilor stabiliti in Danemarca, numită Dachia în evul mediu.

7. cel (D) = cel (E) = zeitate chtonică. La daci, “cel” avea o conotaţie sacră, ca în: “cel de pe comori” sau “cel mai cel”. “Acel” avea sensul de “al lui Cel”, deci este posibil ca Cel să fi fost la daci, zeiţa mamă, ca şi la etrusci. “Celu” era la etrusci un titlu de preot, probabil corespondentul cuvântului dac “acel”. Pe o plăcuţă etruscă din sec V î.C., găsită la Populonia, este reprezentat zeul războiului, Laran, luptându-se împotriva lui Celsclan (“clan” = fiu), giganticul fiu al zeiţei Cel, a pământului. “Celius Tuscorum lingua September mensis dicitur” se traduce din latină: “celius (celi) în limba etruscă înseamnă luna septembrie” (vezi Testimonia Linguae Etruscae, 801, 824). Deci luna recoltei, era numită după zeiţa chtonică, Cel.

8. celar (D) = cela (E) = încăpere subterană, pivniţă, celar. Ambele cuvintele derivă din rădăcina “cel”. (vezi “cel”). Cuvântului românesc celar îi corespunde “chilear” (pivniţă) în dialectul aromân. Ulterior, cuvântul etrusc “cela” a căpătat sensul de încăpere, cameră, îndepărtându-se de legătura cu rădăcina “cel”, zeiţa subpământeană. El a fost preluat în limba latină ca “cella”.

9. criş (D) = chrysos (G) = aur. Din apele Crişurilor (= auritelor), care izvorăsc din munţii apuseni, era extras aurul, prin spălarea nisipului in băi. Cuvântul dac este rădăcină a cuvântului grecesc corespunzător, format prin adăugarea sufixului „os”, deci cuvântul grecesc derivă din cel dac.

10. crişan = aurar. Acest cuvânt, păstrat ca nume până azi, dovedeşte continuitatea prezenţei dace pe aceste meleaguri.

11. gelu (D) = gela (G) = rege. Cuvântul dac gelu, cu semnificaţia de rege, apare în numele Gelula – locţiitorul lui Decebal, iar mai târziu ca nume al voievodului Gelu, pomenit de unguri ca Gyla. Gheorghe Muşu menţionează cuvântul “suangela”, utilizat de Stephanus Byzantius cu sensul de mormântul (groapa) regelui.

12. haita (D) = Aita (E) = simbolul lumii morţilor (vezi lup).

13. jurământ (D) = juramentum (L) = jurământ. Jurământ vine de la rădăcina dacă “jur”, însemnând spaţiul în mijlocul căruia se află cineva sau ceva (cf. DEX). Jurământul se făcea numai în prezenţa martorilor din “juriu”. În latină nu există cuvânt analog rădăcinii jur, nici corespondent pentru juriu. Cuvântul latin “juramentum” este deci împrumutat din limba dacă.

14. lăpuş (D) = lapus (L) = iepure. Lăpuş apare în multe toponime, precum şi în Lăpuşneanu, dar sensul său a dispărut în limba română.

15. ler (D) = ler (E) = Dumnezeu.

16. leu/lev? (D) = lev (E) = leu. Existenţa, atât în limba etruscă, cât şi în limba rusă, a cuvântului “lev”, cu acelaşi sens, sugerează originea dacică a cuvântului. În DEX, cuvântul leu este trecut cu etimologie necunoscută!

17. lingură (D) = lingula (L) = lingură. Lingură este compus din cuvintele dace “ling” şi “gură”, desemnând un obiect care se linge în gură. Cuvântul latin, nu mai păstrează o formă compusă şi este în mod evident preluat din limba dacă.

18. livadă (D) = livadă. În DEX este considerat de origine slavă, de la bulgarul “livada” sau ucrainianul “levada”. Acest cuvânt nu are o formă similară în limba greacă, dar în insula Corfu există localitatea Livadia, care dovedeşte că acest cuvânt a existat în perioada prehelenică. Deci slavii au preluat acest cuvânt de la daci, transformând ă-ul, pe care nu îl au în alfabet, în a.

19. lup/lupu (D) – lup/lupu (E) Probabil că lupul reprezenta la daci pe zeul morţii, echivalentul lui Hades. În etruscă, “lup” înseamnă a muri, iar “lupu” înseamnă mort. Putem presupune ca dacă “lupu” era mortul, atunci “haita” era lumea morţilor. O să râdeţi, poate, dar chiar aşa era! Aita era, la etrusci, zeul care personifica lumea morţilor. Era reprezentat cu cap de lup, ca şi corespondentul său grec, Hades. Picturile funerare etrusce îl înfăţişează pe zeul morţii purtând capul şi blana unui lup. Pe de altă parte steagul de luptă al dacilor arăta similar şi foarte probabil, îl reprezenta tot pe zeul morţii. Semnificaţia acestui zeu dac era probabil identică cu cea a zeului egiptean Upuaut/Wepwawet – Ophois(G), zeul cu cap de şacal. Acesta era numit “deschizător al drumurilor”. Upuaut avea un dublu rol, fiind un zeu al războiului şi al cultului funerar, deschizând drumul atât pentru armatele faraonului cât şi pentru spiritele morţilor.

20. Mariş (D) = Mariş (E) = zeul fecundităţii şi fertilităţii. Mariş, numele dac al râului Mureş era şi numele zeului etrusc al fecundităţii, reprezentat fie ca un bărbat bărbos, fie ca un tânăr sau chiar ca un grup de nou-născuţi îngrijiţi de Minerva. Zona cu terenul cel mai fertil, propice agriculturii, aflată în imediata apropiere a Sarmisegetuzei şi a Devei, principalele centre ale puterii dace, este valea Mureşului.

21. miel (D) = miel. Acest cuvânt nu are o formă asemănătoare în niciuna din celelalte limbi vorbite vreodată în Europa. Forma latină “agnellus”, dată în DEX nu poate fi nicidecum la originea cuvântului. Să nu uităm că dacii erau în primul rând păstori şi nu au învăţat această meserie de la romani.

22. mierlă (D) = merlum (E) = mierlă. Mierla era pasărea morţii, atât la daci, cât şi la etrusci, care o menţionează în Liber Lintaeus, ca fiind cea care ridică sufletul mortului la cer. Rolul funerar al mierlei la daci se deduce din verbul a mierli, cu înţelesul de a muri.

23. mut (D) = mut (E) = care nu poate vorbi, mut. În etruscă au fost identificate cuvintele “mutna” şi “mutana”, cu sensul de sarcofag. Mut-na este de fapt un cuvânt compus ca şi pacha-na, care a fost tradus ca “ţinând sau aparţinând lui Pacha”. După aceiaşi logică, “mutna” se traduce ca “ţinând sau aparţinând lui mut”. Cuvântul etrusc pentru mort este “lupu” (vezi lup). Deci “mutna” nu înseamnă a mortului, ci a celui care nu vorbeşte (mutului).

24. oier (D) + pată (D) = oeoropata (G) = omorâtor de oameni. Oeoropata este numele dat de greci amazoanelor, care omorau păstorii şi le luau turmele. Cuvântul grecesc este compus din două cuvinte dace: oier/oeor şi pată care înseamnă a omor. Vechea expresie “fără de pată”, însemna “care nu a comis omor”.

25. Păca? (D) = Pacha (E) = echivalentul zeului grec Dionysos sau al romanului Bachus. Sunt multe cuvinte de origine dacă care încep cu păcă/păca, care conduc spre ideea că ar fi putut exista la daci un zeu similar etruscului Pacha: (a) păcăli, păcăleală, pocal, păcat, păcătui, împăcat, păcătoasă şi păhar. Păcală, din basmele româneşti , este un personaj similar satirilor de la greci, fiind posibil ca numele lui să provină de la numele unui zeu dac numit Păca. Grecii antici îl sărbătoreau pe Dionysos de anul nou. Acesta începea pe atunci, ca şi la romani, la 1 aprilie, zi rămasă peste tot în lume ca ziua păcălelilor. În această zi, Dionysus era reprezentat de un copil pus într-un coş, reprezentând renaşterea anuală a zeului, ca zeu al fertilităţii. Conotaţia negativă a cuvântului păcat a fost datorată apariţiei creştinismului, care a încercat să elimine cultul lui Dionysos. Cuvântul compus “împăcat”, precum şi derivatele sale indică sensul iniţial pozitiv al cuvântului păcat şi rolul jucat de zeul Pacha.

26. păcătoasă (D) = pachanthur (E) = echivalenta menadei (G) şi a bachantei (L) = femeie care participa la celebrarea lui Păca.

27. papar (D) = paparoina (G) = papaver (L) = mac. Macul era folosit in ritualul de aducere a ploii, numit de daci paparude. Cuvântul dac este practic rădăcina corespondentelor grecesc şi latin.

28. răspunde (D) = respondere (L) Cuvântul dac este compus din răs (mult) +spun +de (despre) şi înseamnă a spune multe detalii despre un anumit lucru. Cuvântul latin nu este compus, deci a fost preluat din altă limbă.

29. sac (D) = sac (E) = sac.

30. samuş (D) = samos (G) = înalt. Someşul cald şi cel rece izvorăsc din Muntele Mare din munţii apuseni. Dacii le numeau Samuş, datorită muntelui înalt (“mare”) din care izvorau.

31. sameş (D) = samos (G) = înalt. Sameş era numele unui “înalt” demnitar care strângea birurile dintr-un judeţ (zona condusă de un jude).

32. samă (D) = bir. De acolo vine “a da samă”, cu sensul de a da birul.

33. samavolnic = volnic (sau vornic) care ia sama (birul). Samavolnic şi-a schimbat sensul iniţial de titlu/funcţie de dregător luând sensul de abuziv. Cu acest sens, cuvântul a ajuns în limba rusă ca “samovol’nâi”.

34. samsar (D) = samsar (bulgar) = simsar (turc) = cărăuş, cel care transporta “sama” pe cai “sar”. Cuvântul sar, cu sensul de cal a fost folosit şi în evul mediu, în saragea = sarica (turc) = călăreţ turc. Cuvântul este compus din “sar” – cal şi “agea” – conducător turc.
Existenţa în cuvântului sar în latinul “admissarius” – armăsar, dovedeşte că acesta nu este de origine turcă sau bulgară, ci a fost preluat in aceste limbi de la vlahi.

35. schistai/ktistai (D) = cei care stau separat, izolaţi, adică pustnici. De la rădăcina schi, cu sensul de separat, provin cuvintele schit şi schisma.

36. sfoară (D) = sphaira (G) = învârtire, răsucire. De la acest sens, pierdut astăzi, vine expresia “a da sfoară în ţară”, adică a face turul ţării. Sfoară, cu sensul de fir răsucit, derivă din toarcerea, răsucirea, prin care se face. Acest sens a ajuns în limba neogreacă sub forma “sfora”. Numai în limba dacă sfoară avea atât sensul de învârtire, răsucire, cât şi de fir răsucit, deci “sfora” a fost preluat de greci de la daci.

37. sus (D) = sus (E) = sus.

38. şut (D) = şuti (E) = lăcaş subteran. La etrusci, lângă poarta de intrare în mormânt scria “ca şuti” sau “ta şuti”, însemnând “acesta este lăcaşul subteran”. Cuvintele etrusce pentru mormânt erau “thaure” şi “thaura”, iar cuvântul pentru lumea subpământeană era “hintha”. Numeroase obiecte mortuare poartă inscripţia “şutina”, uneori incizată astfel încât obiectul să nu mai poată fi folosit, ca în cazul oglinzilor. Ieşirea din şut a minerilor înseamnă ieşirea din lăcaşul de sub pământ, nu din schimbul de lucru. În DEX se consideră ca şut provine de la germanul “schicht” – schimb. În afară de faptul că cele două cuvinte nu seamănă deloc, se pune problema de ce şut, cu sensul de schimb, nu este folosit decât în minerit?

39. tânăr (D) = Thanr (E). La etrusci, Thanr este o divinitate reprezentată pe anumite oglinzi, care înfăţişează scene de naştere şi copii divini.

40. tămaş (D) = tamas, thamas (G) = ginere. Tamas este un cuvânt prehelenic. Gheorghe Muşu sugerat originea sa egipteană, de la tham (thâm), cu sensul de legătură.

41. trei (D) = trei (E) = trei.

42. un (D) = un (E) = un.

43. vel (D) = vel (E) = mare, cu sens figurat, ca titlu. Cuvântul dac “vel”, cu sensul de mare a ajuns să preceadă un titlu sau rang boieresc în evul mediu, în Moldova şi Valahia (ex. vel logofăt). În limba română au rămas cuvintele derivate ca veleitate şi veleitar. La etrusci, vel preceda numele inscripţionate pe monumentele funerare. De exemplu, pe pereţii mormântului Francois de la Vulci, aparţinând familiei Saties (sec V î.C.) se află inscripţiile “vel saties arnza”, care se traduc “marele Saties micul Arnth”

Articol preluat de pe:

http://www.gk.ro/sarmizegetusa/latinitatea/limba_daca.htm

Hidromelul (Hrana Zeilor-Miedul)

Leave a comment

1024x768vikinggot

In epoca preistorica mierea a fost singura substanta dulce concentrata folosita pe scara larga in alimentatie iar din cercetarile arheologice hidromelul (miedul,vinul de miere) a fost prima bautura alcoolica fermentata cu mult inaintea bauturilor obtinute din fructele pomilor fructiferi,vita de vie si cereale.

Prepararea si folosirea hidromelului este amintita si in scrierile antice geto-dace, celto-germanice, balto-slave, finno-ugrice, babiloniene, egiptene, romane dar si elene.

232052276_37409e1815

Dacia,in care apicultura era dezvoltata folosea mierea si celelalte produse apicole.

Cateva marturii ale istoricilor antichitatii arata ca nivelul de cultura si civilizatie al Tracilor n-a fost egalat in antichitate pe intreg teritoriu European.

Daco-getii s-au desprins din masa triburilor Trace, incepand sa-si contureze un profil de civilizatie distincta pe la inceputul primului mileniu inainte de Cristos.

Cateva marturii ale istoricilor antichitatii arata profilul poporului si folosirea produselor apicole si al hidromelului.

“Posidoniu afirma ca misii,neam Trac din dreapta Dunarii se feresc din cucernicie a manca vietati motiv pentru care nu se atingeau de carnea turmelor lor.Se hranesc insa cu miere,lapte si branza,ducand un trai linistit.”(Straban,Geografia-in jurul anului 25-a.Ch.)

“Lcuitorii din Dacia sunt obisnuiti cu miere cu lapte si fier. “(Ptolemeu,Geografia -in jurul anului 150 p.Ch).

“De acolo am calatorit pe un drum neted, asezat intr-o campie a Banatului si am trecut peste mai multe rauri navigabile, dintre cele mai mari,dupa Istru,era asa-numitul Drecon,apoi Tigas si Tifisas. Pe acestea le-am trecut in barcile de care se foloseau locuitorii de pe malurile raurilor ,iar pe celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii le poarta in carute, deoarece locurile sunt mlastinoase. Prin sate ni se aducea de mancare si anume in loc de grau,mei,iar in loc de vin,mied dupa cum il numesc localnicii.” (Priscus,sec.V.p.Ch).

Dupa ce marele preot Deceneu, colaboratorul apropiat al regelui Burebista, a poruncit sa se distruga plantatiile de vita de vie si sa nu mai bea vin, poporul (tracii sudici) a continuat sa prepare bere Tracica sau mied intrucat aveau miere din belsug.

Traditia folosirii miedului se pastreaza in continuare la Geto-Dacii romanizati,la proto-romanii din perioada de trecere la feudalism, precum la urmasii populatiei ramanizate din tinuturile romanesti.

Antonio Maria Gratianii spunea pe la 1564 despre moldoveni:

“De vin nu duc lipsa, dar folosesc mult miedul, ca unii ce au miere multa.”

Ca medicament era pretuit ca preventiv impotriva ciumei.

Desi Europa este locul de origine al prepararii hidromelului, astazi doar putin hidromel se produce in Europa de vest.

uppsala41

In Anglia exista o companie care produce hidromel, in Franta productia industriala nu depaseste 3000 de hectolitri.

Polonia produce doua feluri de hidromel dupa metodele traditionale:

Dwojniac (invechit 5-7 ani) si Trojniac (invechit cel putin 3 ani).

Conform catalogului”wines and vines” (vinuri si vite de vie) in 1970 existau in America de Nord trei companii producatoare.

Marea majoritate a vinurilor de miere este vin cuser.

Hidromelul se poate prepara prin:

1. Metoda Godan (cu maia de struguri)
2. Metoda Derosne si Layens (cu pastura)
3. Metoda Cabas si Ware (cu drojdie de vin)
4. Metoda Jacquemine (fermenti selectivi)

Dupa metoda de preparare hidromelul poate fi:
-sec
-dulce
-sampanizat.

heathers-mead

Preparat in conditii optime respectand tehnologia hidromelul poate concura cu succes vinurile de marca:vinurile de Rin, Champagne, Bordeaux, Xeres, Malaga.

Aceste scurte informatii speram sa va trezeasca curiozitatea si interesul pentru prepararea unei bauturi sanatoase, gustoase si reconfortante.

Bibliografie:
-Maria Teodorescu “Bauturi si preparate din miere” Editura Tehnica Bucuresti,1977.
Prepararea,ingrijirea si obtinerea hidromelului este descrisa la paginile 5-107.
-Eva Cranc,Mierea ,Editura Apimondia,1977-hidromelul este prezentat la paginile 385-400.

mead02

mead01

mead02_xl

Hidromelul (hrana zeilor)

Leave a comment

In epoca preistorica mierea a fost singura substanta dulce concentrata folosita pe scara larga in alimentatie iar din cercetarile arheologice hidromelul (miedul,vinul de miere) a fost prima bautura alcoolica fermentata cu mult inaintea bauturilor obtinute din fructele pomilor fructiferi,vita de vie si cereale. More

Imperiul Geto-Dacic

4 Comments

Dacian Empire Informatii despre Dacia – Gabriel Gheorghe (Societatea cultural stiintifica Getica)

Documentar realizat in anul 2003.

RELIGIA GETO-DACILOR

14 Comments

Geto-dacii credeau ca spiritul omului e nemuritor,trupul fiind o impiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire,de aceea trupul biologic nu are nici un pret,poftele trupesti fiind ignorate cu desavarsire.


In razboi,un geto-dac trebuia sa invinga sau sa moara luptand,de preferat cu o arma in mana,asemeni triburilor germanice in care spre exemplu un vking ajungea in Valhalla alaturi de Odin unde sta cu el la masa daca murea cu sabia in mana.


Nu exista absolut nici un regret asupra mortii la geto-daci,din contra,sufletul celui decedat intr-un mod razboinic se inalta catre Cer,spre Zalmoxis,stapanul nostru si parintele nostru Ceresc Universal.


Un geto-dac nu poate dobandi nemurirea spirituala daca nu renunta la poftele trupesti cum ar fi alcoolul,drogurile,carnea sau sexualitatea de grup ritualica,cum de pilda,tracii sudici din Balcani,vecini ai grecilor,fiind influentati de catre osirism prin greci (Osiris-Dionysos-Sabazius) practicau diverse culte chtoniene si aveau ritualuri orgiastice (sexul in grup) care ii duceau la extaz si foloseau anumite droguri halucinogene cum ar fi ciuperci fermecate sau diverse plante apoi se imbatau in onoarea zeului lor suprem,pe care il numeau Sabazius si care nu era decat un Dionysos luat de la greci,iubitor de vin.



Acest Dionysos-Sabazius spurcat de egipteni prin greci,a inlocuit adevarata religie pur uraniana a tracilor sudici,ei la inceput adorand aceiasi divinitate urano-solara ca si fratii lor de la nord de Oceanos Potamos, geto-dacii,care aveau credinte total opuse despre viata si nemurire,specifice nordului.


Asadar,geto-dacii vor fi de esenta divina ei insisi,asemeni zeilor.


La ce folos pentru un geto-dac sa se “distreze” in viata biologica foarte scurta,cand nemurirea lui era legata de Cer si de Zalmoxis,prin moartea trupeasca si eliberarea sufletului din “temnita” el va putea ajunge la zeul suprem.


Zalmoxis reprezinta Cerul,masculinul de unde samanta vietii a pornit pe femininul Pamant,fecundandu-l,astfel infaptuind viata.


Cerul senin este chipul zeului,iar vremea rea reprezinta amenintarea si incercarea unor elemente negative de a tulbura linistea oamenilor,de aceea geto-dacii trag cu arcul cu sageti spre Cer,alungand norii care ascund si intuneca fata zeului.



Simbolul urano-solar al lui Zalmoxis


Avand o religie pur uraniana cu puternice elemente solare ca explicatie,geto-dacii adora pe Zalmoxis pe muntii cei inalti,acolo unde se avanta doar vulturii si unde doar urletul razboinic al lupilor carpatini isi face simtita prezenta,Cerul rasunand la strigatele lor catre zeu.


Templul si palatul lui Zalmoxis se afla in varful muntelui,intr-o pestera,cum din cele mai vechi timpuri minoice fusese adorat Zeul Trasnetului/Fulgerului al Securii Duble,intr-o pestera din muntele Ida.



Zalmoxis,Zamolxis – Zeul Securii Duble


Marele Preot al geto-dacilor,care locuieste in varful Kogaionului (Muntele Sfant) se coboara la oameni foarte rar,doar atunci cand are de dat vreo porunca pentru curatirea de pacate sau diverse invataturi spirituale.


Regele geto-dacilor,fiind stapan doar asupra trupurilor supusilor sai nu are putere asupra sufletelor oamenilor,doar Marele Preot avand aceasta atributie,insusi reprezentantul suprem al puterii sacerdotale fiind de esenta divina.


Puterea politico-militara si cea sacerdotala nu se amesteca.


Odata la patru ani,sau cateodata la cinci,natiunea geto-daca adduce zeului suprem o jertfa umana,constand intr-un baiat ales dintre cei mai viteji si curati dintre geto-daci.

Acesta va fi aruncat de catre preoti in trei lanci infipte in pamant,cu varfurile spre Cer,fiind nevoie ca tanarul sa moara infipt in cele trei lanci.


Acest ritual se face in varful muntelui cel sfant Kogaion,Kogaionon.


Daca tanarul jertfit intru cinstea zeului nu moare repede,si fara sa atinga pamantul,este semn rau iar acest ritual se repeta pana cand va fi implinit cum se cuvine.


Sufletul tanarului,odata eliberat din temnita trupeasca, sangele defunctului atingand solul,spiritual acestuia va merge catre Cer,spre Zalmoxis si apoi dacii vor fi bucurosi ca sunt legati din nou de Zeu prin acest ritual sfant.


Spiritul celui mort in acest ritual se inalta catre Cer pe un pod de curcubeu,ca la germanici,cand sufletul razboinic al unui Viking ajungea in Valhalla cea din Cer tot pe un pod de curcubeu.


Iata cum ne relateaza Herodot acest ritual barbar:


„Unii din ei primesc porunca sa tina trei sulite (cu vârful în sus), iar altii apucând de mâini si de picioare pe cel ce urmeaza sa fie trimis la Zalmoxis, si ridicându-l în sus, îl azvârl în sulite. Daca – strapuns de sulite – acesta moare, getii socot ca Zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc învinuiri solului, zicând ca e un om ticalos si, dupa învinuirile aduse, trimit un altul, caruia îi dau însarcinari înca fiind în viata”.

Participantii la ceremonie înconjurau locul jertfei si se prindeau în dansul TIA-RANTOS, care începea cu un ritm grav, oracular. În acest timp, marele preot rostea incantatia rituala de primire a solului în ceruri:

EV ME ALKYN MEGER VATEAS IAP POL ARCO-DA-BARA?

NALAXIS DA VAISTRO!

NANIS, VET EV SORN!

LA HIMAI PHILIP LAXIN! CORYVIN DAS !

Cine se înalta la mine (la noi), gonindu-si calul peste Podul-de-Foc (Curcubeu)? Ferice de voi! Stapâne, suna din corn! Din ceruri belsugul (ploaia) sa curga ! Domnul e mare !

Textul getic se afla încrustat pe o piatra meteoritica – asadar cereasca! – descoperita în ruinele cetatii de la Corbi (jud. Arges). În momentul mortii pamântene a mesagerului get, Marele preot striga: DOBEROS DABEIS „Cel Curat s-a înaltat”.

Atunci participantii la ceremonie repetau si ei spusele marelui preot si accelerau ritmul dansului. De la stravechiul strigat de bucurie al dansatorilor – DOBEROS DABEIS – s-a ajuns prin etimologie populara, la strigatura româneasca „Doua fire, doua paie, / Ia Ciuleandra la bataie!”

Vechii istorici greci numeau pe Zalmoxis si Gebeleizis,ambele variante reprezentand acelasi zeu.


Aici avem de-a face cu un Henoteism,dupa cum a spus si Vasile Parvan,un singur zeu absolut fiind numit in mai multe feluri,cum de pilda si ceilalti traci numeau zeul suprem Zeus,Apollo,Asclepios ori Sabazius,el fiind acelasi zeu stravechi indo-european nordic,uranian.


Zeul suprem la geto-daci nu avea nevoie de un nume propriu,ci doar de attribute explicative ale puterii sale absolute si infinite,la nivel universal.


Speculatiile rau intentionate de mai tarziu ale lui grecului Strabo cum ca Zalmoxis ca profet ar fi fost sclavul lui Pythragoras sunt simple fantezii.


Articol scris de Kogaion

Newer Entries