VÂSCUL

6 Comments

mistletoe

Vascul era considerat planta sacra la vechii druizi, si simbol al vietii eterne la fel ca si pomul de Craciun.

Romanii au considerat-o simbol al pacii si prin aceasta simbolistica a devenit acceptata si de catre credinciosii crestini. Sarutul de sub vasc a fost de asemenea un obicei roman.

Vascul este o planta ce paraziteaza pomii fructiferi si unii arbori. De la aceasta planta se folosesc frunzele impreuna cu ramurile tinere – Folium Visci cum stipites.

mistletoe_sample

Cu 200 de ani inainte de nasterea lui Iisus Hristos, druizii foloseau vascul pentru a sarbatori sosirea iernii. Acestia adunau aceasta planta verde, un parazit care creste pe alti copaci, si o foloseau pentru a-si decora locuintele. Druizii credeau ca planta avea puteri vindecatoare speciale pentru o gama foarte larga de afectiuni, de la infertilitatea femeilor pana la ingestie cu otrava.

De asemenea, scandinavii considerau ca planta este un simbol al pacii si al armoniei. Asociau vascul cu zeita lor Frigga, patroana dragostei. Obiceiul de a te saruta sub o crenguta de vasc probabil ca a derivat din aceasta credinta ancestrala.

nasty-mistletoe

La inceput, biserica a interzis utilizarea vascului in sarbatoririle pregatite pentru Craciun, din cauza originilor sale pagane. Intr-adevar, preotii au sugerat, mai degraba, folosirea ilicelor, ca un substitut adecvat pentru plantele Craciunului.

Vascul a fost considerat sacru de norvegieni, druizii celti si indienii nord americani.Preotii druizi taiau vascul din stejar cu o secera de aur. ramurile trebuiau prinse inainte de a atinge Pamantul. Ei rupeau apoi ramurile in multe ramurele si le imparteau oamenilor, care le atarnau deasupra usilor ca protectie impotriva trasnetelor, fulgerelor si altor rele. Folclorul a dainuit peste secole. Se crede ca o ramurica pusa in leaganul unui copil il fereste de dracusori. Dand o ramurea primului vitel nascut dupa Anul Nou se protejeaza intreaga cireada..

mistletoe1


Vascul este un simbol pentru pace si bucurie. Ideea venea din timpurile antice ale druizilor: oricand dusmanii se intalneau sub vasc in padure, trebuiau sa-si depuna armele si sa accepte un armistitiu pana a doua zi. De aici a venit obiceiul de a atarna o sfera de vasc de tavan si sa schimbe saruturi sub ea ca un semn de prietenie si bunavointa.

In secolul XVIII, schimbul de saruturi dintre un barbat si o femeie a fost adoptat ca o promisiune de casatorie. De Craciun o tanara ce sta sub vasc nu poate refuza sa fie sarutata. Acest sarut poate insemna o dragoste profunda, o prietenie vesnica sau bunavointa. Se credea ca daca o fata ramanea nesarutata, nu se putea astepta sa se casatoreasca in anul urmator.

mistletoe_postcard_1900

Articol preluat dupa:  http://www.lovesite.ro/2007/12/10/vascul-de-craciun.html


Advertisements

Vascul

6 Comments

 

Vascul era considerat planta sacra la vechii druizi, si simbol al vietii eterne la fel ca si pomul de Craciun. Romanii au considerat-o simbol al pacii si prin aceasta simbolistica a devenit acceptata si de catre credinciosii crestini. Sarutul de sub vasc a fost de asemenea un obicei roman. More

Dacia Preistorică

2 Comments

Dacia Preistorică este o lucrare a lui Nicolae Densuşianu, apărută în anul 1913 la Bucureşti, având 1.152 pagini.

Teoria promovată:

În cele circa 1.200 de pagini autorul dezvoltă teoria unei civilizaţii preistorice avansate, pe care Densuşianu o numeşte civilizaţia pelasgă, cu leagănul în spaţiul României de astăzi şi care ar fi dat naştere (în viziunea autorului) întregii civilizaţii europene.

Critică:

Alexandru D. Xenopol afirma că “Teoria autorului că dacii ar fi închegat întâia civilizaţie a omenirei arată că avem a face cu un product al şovinismului şi nu cu unul al ştiintei”.

Vasile Pârvan, în lucrarea sa monumentală, Getica, se referă la autor şi lucrare – “romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la apariţia sa deşteptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie”.

Reeditare:

În 1986, cartea apărea la Editura Meridiane. În 1987, lucrarea a fost reeditată la Editura Enciclopedică, într-un singur volum. În anul 2002, Editura Arhetip, din Bucureşti, a retipărit lucrarea, după origina, şi în acelaşi an a apărut şi la Editura „Nemira”, cu ilustraţii de Valentin Nicolau. În 2003 – 2004, lucrarea a fost tipărită în 6 volume la Editura Obiectiv, având ilustraţia originală.