Zamolxis – Mitul

Controversele asupra calitatii de zeu sau de om a lui Zamolxis (in alte rostiri Zalmoxis) au inceput cam odata cu primele stiri despre el (Herodot) si nu s-au incheiat nici acum. Totusi, fluctuatia interpretarilor moderne, bizuite pe informatiile antice scrise (caci nimeni nu a cercetat inca intr-adevar stiintific urmele posibile ale mitologiei Daciei in folclorul si in ritualul unor datini din Romania – cu exceptia lui Adrian Bucurescu in Dacia Secreta), sugereaza figura complexa a zeului. Dar, in primul rand, se observa in aceasta figura, ca insusiri esentiale, doua ce sunt greu de separat in mitologie: zeul mesianic si eroul civilizator. O examinare mai atenta aminteste de o similitudine de la mari departari geografice ( cu atat mai mult, fiind exclusa orice comunicare prin circulatia tematica a miturilor): Quetzalcoatl.

Ca zeu, Zamolxis nu putea sa fi fost venerat in ritualurile htonice: din retragerea sa vremelnica in pestera (care, in lumina ipotezelor arheologice de azi, ar fi putut sa fie un palat subteran, poate cu iesire secreta) nu rezulta nici moartea mistica, nici inhumarea simbolica, iar intoarcerea sa nu este inviere osiriaca, ci a doua venire.

Tot ca zeu, Zamolxis nu a putut fi venerat in locul lui Gebeleizis, pe care l-ar fi absorbit prin sincretism, deoarece Gebelezis era zeul miscarilor atmosferice, in norii caruia se trageau salve de sageti, fapt lesne de inteles la un popor cultivand grane si vita de vie; era insa deci Zamolxis un zeu al cerului senin? pesemne ca nu, sau cel putin nu al cerului ca bolta imediata, ci al unui cer mistic, socotit sediul sau discret, unde erau trimisi cei mai buni tineri ca soli aruncati in suliti.
Comparatiile fonetice cu numele zeitei trace Zemelo, vadit htonica, sau cu al zeului htonic lituan Zjameluks nu par sa aiba temei (consonanta nefiind argument in comparatiile onomastice, cu atat mai putin aici, unde asemanarea intre radacini este foarte vaga).

Ca erou civilizator, Zamolxis vadeste cateva atribute de baza: comunicarea cel putin a doua stiinte fundamentale pentru antichitate, astonomia si medicina, propagate de el fara alura de miracol, deci nu pe cale divina (ca Apollo Medicus); educatia morala a populatiei si instruirea ei filososfica; organizarea unui sistem religios, cu doctrina teologica si cu investitura scaerdotala; contributia (dupa unii autori antici, directa) la organizarea politica a tarii pastorite, din care nu a lipsit si introducerea deprinderii ospetelr cu discutii intelectuale (ceea ce rezulta clar din textul lui Herodot).

Oricat ar fi de regretabile lacunele produse de pierderea unor opere fundamentale (cel putin a presupusei carti scrise de imparatul Traian), nu putem spune nici ca penuria de documente e totala: cele care sunt ne ajuta in afirmatia ca, pana sa fi dobandit cultul de zeu, Zamolxis trebuie sa fi fost venerat mult vreme ca invatator si ca model arhetipal.

Orice incercare de a sintetiza figura cestei divinitati enigmatice si complexe va fi negresit intampinata de unicitatea lui Zamolxis in panteonul universal; rarele similitudini sunt aparente si sunt mai curand coincidente nemotivate structural. Socotit daimon de Herodot, erou zeificat de Strabon, mag si medic al sufletului de Platon, rege filosof de Iordanes, in antichitate, apoi zeu celest (V. Parvan, M. Eliade), uneori chiar saman arhetipal (E.R.Dodds), in cercetarile moderne – Zamolxis este mai presus de orice simbolul esential al modului de existenta a unui popor: retragerea vremelnica a zeului in pestera sa sugereaza practica unor mistere initiatice, dupa cum trimiterea periodica a solului aruncat in suliti si ales dintre cei mai buni confirma aparteneta integrala si vesnica a omului la substanta cosmica.
Material preluat din “Miturile Esentiale” a lui Victor Kernbach

Herodot – Istorii, IV – Despre Zamolxis

[…] Getii, care luasera o hotarare nesabuita, au fost robiti [de Darius] numaidecat, desi ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci.
Iata cum ajung ei nemuritori: dupa credinta lor, ei nu mor, ci acela ca piere se duce la Zamolxis, zeul lor, pe care unii il socotesc identic cu Gebelezis.

La fiecare al cincilea an ei arunca sortii si totdeauna il trimit cu solie la Zamolxis pe acela din ei pe care cade sortul, incredintandu-i de fiece data toate trebuintele lor.

Trimiterea solului se face in acest chip: unii din ei, stand in sir, tin trei suliti cu varfurile in sus, pe cand altii il apuca de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, il leagana de mai multe ori si dupa aceea ii fac vant aruncandu-l deasupra varfurilor de suliti. Daca omul acela, cazand, moare strapuns, ei sunt incredintati ca zeul le este binevoitor; daca solul nu moare, il hulesc invinuindu-l ca e om rau; dupa ce l-au invinuit, trimit alt [sol].

Ei ii spun solului, cat acesta mai e in viata, tot ce vor sa ceara [de la zeu]. Cand tuna si fulgera, tracii de care e vorba trag sageti in sus, catre cer, amenintandu-si zeul, deoarece ei nu recunosc alt zeu in afara de al lor.

Dupa ceea ce am aflat de la helenii ce locuiesc in Hellespont si in Pont, fiind un om, acest Zamolxis ar fi trait la Samos, ca sclav al lui Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Dobandind dupa aceea libertate, ar fi strans multa bogatie, si astfel, cu averea castigata, s-ar fi intors printre ai sai bogat.

Deoarece tracii traiau in cumplita saracie si erau lipsiti de invatatura, acest Zamolxis, intrucat traise printre heleni, indeosebi in preajma lui Pythagoras, omul cel mai intelept al Heladei, cunoscand astfel modul de viata ionian si niste moravuri mai de soi decat cele din Tracia, a cerut sa i se cladeasca o sala de primire unde le oferea ospete cetatenilor de vaza; in timpul ospetelor ii invata ca nici el, nici oaspetii lui, nici urmasii lor nu vor muri vreodata, ci numai se vor muta in alt loc unde, traind pururi, vor avea parte de toate bunurile. In tot acel rastimp cat isi gazduia oaspetii, vorbindu-le astfel, el daduse porunca sa i se faca o locuinta subterana. Cand a fost gata locuinta, a disparut si el din mijlocul tracilor, coborand in adancimea incaperilor subpamantene, unde a stat ascuns trei ani.

Tracii l-au regretat si l-au bocit ca pe un mort. Dar in anul al patrulea el s-a ivit iarasi dinaintea tracilor, facandu-i astfel sa creada tot ceea ce le spunea. Iata ce istorisesc helenii ca ar fi savarsit el.
Intrucat il priveste pe Zamolxis, ca si locuinta lui de sub pamant, eu nici nu tagaduiesc toate cate s-au spus, nici nu le cred insa prea mult. Cred totusi ca acesta a trait cu multi ani inainte de Pythagoras.”

Strabon – Geografia, VII – Despre Zamolxis

Astfel se spune ca un oarecare get, numit Zamolxis, a fost sclavul lui Pythagoras. De la filosof a obtinut oarecari informatii despre fenomenele ceresti, iar altele de la egipteni, deoarece in peregrinarile sale ajunsese chiar si in Egipt.

Intors in patrie, Zamolxis a dobandit respectul carmuitorilor si al poporului, ca talmacitor al fenomenelor ceresti. In cele din urma, a izbutit sa-l convinga pe rege sa si-l faca asociat la carmuire, ca pe un om avand insusirea de a dezvlaui vointa zeilor. La inceput i s-a incredintat doar functia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el insusi. Zamolxis si-a ales o anume pestera, inaccesibila tuturor celorlalti oameni, si acolo isi petrecea viata, intalnindu-se rar cu oamenii, afara de rege si de dregatorii lui. Regele il sustinea, vazand ca acum poporul i se supune mult mai bucuros decat pana atunci, in credinta ca el isi da poruncile dupa povata zeilor.

Acest obicei s-a pastrat chiar pana in vremea noastra, intrucat ei au totdeauna un om de atare alcatuire, care de fapt nu este decat un sfetnic al regelui, insa la geti este venerat ca zeu. Tot astfel si muntele acesta a fost recunoscut sfant, si getii asa il numesc; numele lui, Kogaion, era acelasi cu numele raului care curgea in preajma. Cand peste geti a domnit Burebista, impotriva caruia se pregatise sa porneasca razboi divinul Caesar, functia aceasta inalta o ocupa Deceneu. Asa sau altminteri, obiceiul pitagoreic de abtinere de la folosirea animalelor ca hrana, introdus de Zamolxis, s-a mai pastrat.

Platon – Harmides – Despre Zamolxis

“(Vorbeste Socrate) – Bine, Harmides, am zis, la fel este acum si cu descantecul nostru. L-am invatat acolo, in armata, de la unul din medicii traci ai lui Zamolxis, despre care se spune ca ii face pe oameni nemuritori. Iar acel trac ma incredinta ca au dreptate confratii sai din Helada sa sprijine ceea ce ziceam adineauri. Dar, a adaugat el, Zamolxis, care-i regele nostru, dovedeste, ca zeu ce este, ca tot asa cum nu se cuvine sa incercam a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici sa tamaduim capul fara sa tinem seama de trup, cu atat mai mult nu trebuie sa incercam a vindeca trupul fara a cauta sa tamaduim sufletul; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Heladei este ca ei nesocotesc intregul pe care s-ar cuveni sa-l ingrijeasca, iar daca acestui intreg nu-i merge bine, nu poate sa-i mearga bine nici partii. Asadar, zicea tracul meu, de la suflet pornesc cele rele si cele bune pentru corp, ca si pentru omul intreg; de acolo purced acestea, asa cum din cap purced cele privitoare la vaz. […]

Sa presupunem ca, asa cum ne incredinteaza Kritias, care este aici de fata, ai si avea intelepciune in tine si ai fi atat cat se cuvine de intelept, tu nu mai ai nevoie nici de descantecele lui Zamolxis, nici de acelea ale lui Abaris Hyperboreul; voi fi insa nevoit sa-ti dau numaidecat remediul impotriva durerii de cap.”

Nota: Pentru a confrunta juxtapunerea pe care o face Platon intre Zamolxis si Abaris ne lipsesc elemte esentiale, mitologic vorbind, cu privire la amandoi. Abaris era socotit un magician care traia fara a se hrani si cutreiera Grecia zburand pe o sageata de aur, daruita de zeul Apollon, ca sa vindece diferite molimi; singurul raport ar fi fost, deci, practicarea medicinei, care la Abaris, spre deosebire de Zamolxis, se efectua pe calea miracolelor.

 

                                                         

 

Articol preluat de la: http://www.gk.ro/sarmizegetusa/webring/e-altfel.ro/dacica/Personaje/Zamolxis/mitul.htm