Argedava

Leave a comment

 

 

Situată în linie dreaptă la 10 Km Sud-Vest de Casa Poporului, Capitala de început a Statului Dac Centralizat făurit de Burebista, Argedava, reprezintă astăzi un promontoriu, căruia i se spune Nucet ; o movilă ce înaintează ca o săgeată spre albia Argeşului, pe malul drept al acestuia, la care ajungi prin traversarea Comunei Popeşti-Novaci, denumită Popeşti, şi notată pe hartă în Judeţul Giurgiu.

         

Platoul Nucetului măsoară 160 m lungime de la Nord la Sud, 120 m lăţime de la Est la Vest şi are o înălţime de 20 m. Fortificaţiile sunt amplasate în partea de Sud-Sud-Est şi Vest-Sud-Vest de Nucet. Promontoriul Nucetului are 6 niveluri de civilizaţie, fiind locuit neântrerupt pâna în zilele noastre. Nucetul este numai creştetul unui complex de cetăţi getice întinse pe o rază de cel puţin 17 Km, de la Grădinari – Ogrezeni şi până la Adunaţii Copăceni, puternice fortificaţii construite pe structurile străvechi ale unor aşezări, ale căror datare depăşeşte 10.000 de ani, socotiţi de la anul de graţie în care scriem aceste rânduri, adică 2002 conform calendarului creştin.

         

Studiate în teren, movilele de astăzi se dovedesc a fi Ro-vine-le “din câmpii“ la care face referire Mihai Eminescu, fortificaţii pe linia Argeşului, folosite mii şi mii de ani ca linie de apărare a Ţării Zeilor, în spatele Okeanului Potamos, pe direcţia Centrului Spiritual al Ţării.

 

Aici identificăm, şi noi, desfăşurarea bătăliei de la Ro-vine a lui Basarab Mircea zis “Cel Bătrân”, tot în aceste locuri şi Mihai Voevod Pătraşcu fiul Teodorei – Basarab, zis “Cel Viteaz” – Reunificatorul, şi-a concentrat forţele armate împortiva invadatorilor străini la Ogrezeni, unde şi-a format “ogreziile”, adică batalioanele, iar la Gorneni, în apropiere, a fost dat semnalul de luptă.

 

Ultimul Basarab, Constantin Brâncoveanu, pentru a proteja Argedava şi împrejurimile sacre cu pădurea Novăceanca, a ridicat nenumărate biserici pe care le-a înzestrat cu pământ şi păduri, în felul acesta urmărind protejarea acestor locuri.

 

Astfel, biserica din Nucet este ridicată de Domnul Constantin Brâncoveanu la 1688, ornată cu splendidul brâu brâncovenesc, sursă de inspiraţie a lui Constantin Brâncuşi pentru Coloana Infinitului. Deasupra altarului acestei biserici au existat doi dragoni. Astăzi mai poate fi admirat numai unul singur.  

 

Alegerea nu credem că a fost deloc întâmplătoare, locul cu pricina fiind un important centru ecleziastic în secolul al V e.n., aşa după cum ne arată şi numele ce-l poartă … Popeşti ( Popii din Nucet ). Denumirea de Nucet foarte posibil se trage de la Sfântul Nicetas care a întemeiat în Dacia, la … Angesem, un  episcopat ridicat la rang de Mitropolie în sec. VI, alături de Episcopia de Milcov. Denumirea de Novaci, face trimitere la “uriaşi”.

 

În apropiere, pe o altă Ro-vină, în Comuna Mihăileşti, încă o biserică brâncovenească ridicată în anul 1712, azi năpădită de “investitori” care i-au smuls pământul dăruit de marele Domn, ne arată măreţia locului. Cimitirul de lângă biserică, astăzi mai mult devastat, mai păstrează încă cruci având pe ele desenate … Soarele. Deasemenea, în satul Novaci, Comuna Popeşti, o altă biserică veche protejează încă  un alt loc sacru.

 

Argedava a fost aleasă, în mod neinspirat, drept loc de conac, de unii fanarioţi, dispăruţi fulgerător în străfundurile cetăţii cu tot cu castelele lor efemere.

 

Anunţată de Cezar Boliac în 1869, cetatea Argedava a început a fi “cercetată” de către arheologi, neîntrerupt, pâna în zilele noastre.

 

Astfel, Vasile Pârvan, cel ce identifică Argeşul ca fiind Argessis din vechime, îşi extinde săpăturile de la Piscul Crăsanilor la Argedava în anul 1926. Sapă şi … moare în anul 1927, nu înainte de a fi convins că a descoperit cetatea de scaun a lui Burebista.

 

După această dată, monopolul săpăturilor l-a avut Dinu V. Rosetti.

 

Dcretul în cinstea lui Acornion descoperit la Balcic şi controversele în jurul acestui document au avut darul să încurce iţele descifrării primei capitale a lui Burebista. Aşa e când vrei să demonstrezi că …  găina a precedat oul.

 

Argedava a mai fost vizitată şi transformată în şantier arheologic şi de distinsa familia Vulpe : Radu, Ecaterina Dunăreanu-Vulpe iar mai apoi  Alexandru. Renumiţii arheologi identifică, fără dubii, cetatea de la Popeşti cu Argedava, fapt prea bine cunoscut de localnici de la moşii lor.

   

Astfel, partea de Nord a Nucetului ( Curtea Princiară ) şi vestul Nucetului ( Necropola Zeilor ) au revenit lui Dinu V. Rosetti, iar partea de Est şi Sud-Est cu cele două palate plus clădirea cu absidă  au revenit arheologilor Ecaterina Dunăreanu Vulpe şi Radu Vulpe. Ulterior întreg Nucetul a fost devastat.

         

Săpături recente au efectuat, din anul 1990, Nona Pălincaş şi Calista Fischer. Rezultatul cercetărilor arheologice s-au concretizat într-o comunicare de specialitate, “Evaluare arheologică a probelor  C14  din cetatea de la Popeşti (România) fondată în perioada târzie de bronz “ – 2000.

           

Lucrarea şi Referatele au meritul de a demonstra, fără putinţă de tăgadă, că Popeşti este cercul de foc al arheologiei noastre.

         

Vizionările din teren ne-au demonstrat stadiul avansat de ruină în care se află cetatea, total neprotejată împotriva intemperiilor, lăsată la voia întâmplării şi hazardului.

         

Mai mult cunoaştem de la localnici, care amabili ne-au destăinuit interesante lucruri,  (spre ştiinţa Domniilor Voastre, vă îndemnăm de a merge în teren şi de a vă convinge personal ), următoarele  :

 

– Nucetul şi toate Ro-vine-le de pe aliniamentul Grădinari – Ogrezeni –

Adunaţii Copăceni au fost ridicate de “uriaşi care au cărat pământul cu poala“.

 

– Nucetul este numai creştetul Argedavei, cetatea de scaun a lui Burebista, decapitat în satul Buda din apropriere în anul 44  i.e.n.,  5464  ani socotiţi de noi, luând drept referinţă inscripţia de la Biserica Curtea de Argeş, de pe mormântul lui Neagoe Basarab, unde marele domnitor cărturar ne arată că a săvârşit această mănăstire la anul 7025, informaţie care actualizată, dovedeşte că astăzi suntem în anul 7510.

 

– Înainte de cel de al doilea război mondial, în Nucet au fost aduşi mai

mulţi deţinuţi, păziţi de militari care i-au pus pe aceştia să sape în cetate. 

 

Săpăturile arheologice au reînceput în anul 1946, dar cu mare

intensitate din 1950 până în 1954 şi cu o largă asistenţă internaţională. La aceste săpături au fost folosiţi localnici sub pază, ca muncitori cu ziua la săpat, plătiţi cu … 8 lei pe zi. Copiii săraci erau folosiţi la strângerea şi curăţarea diverselor obiecte dezgropate, precum şi a unor oseminte umane de oameni … uriaşi, apreciaţi de localnici ca având o înălţime de peste 5 m. Astfel au fost deshumaţi din Nucet,  “Necropola Zeilor”, vestul cetăţii, scheletele a peste … 80 de “uriaşi”.

 

Această din urmă informaţie am găsit-o şi la Măriuţa, altă cetate geto-dacă, în urma discuţiilor purtate cu un localnic ce a săpat în cetate. Localitatea Măriuţa este situată în Judeţul Calăraşi, unde au fost deshumate trei schelete de uriaşi, dintre care unul făra cap. Săpăturile au fost coordonate în acest punct arheologic de către profesorul Simon Mihai, dispărut în anul 1990, în condiţii neclare. Despre acest loc deosebit de important pentru cunoaşterea celor mai îndepărtate timpuri, vom prezenta ulterior un material complet.

 

– “Arheologii” din Argedava, “cu mâinile la spate, vorbind când în

româneşte când în altă limbă”, au pus copiii săraci, în special fetiţele, să spele “ciotoaiele” şi “căpăţânile ăle mari”, după care minorii erau puşi să le bocească. Întrebaţi de localnici, “arheologii” le-au spus că acei “uriaşi” sunt Jidovii (!?).

         

Aşa ne-a relatat octogenarul orb Manolache Manole, Ghencea Ioana şi Ghencea Marin din satul Popeşti, participanţi la săpăturile arheologice.

 

Din partea de Est a cetăţii au fost ridicate cca. 6 vetre de cult şi stâlpii

unui Calendar Geto-Dac. Se naşte întrebarea : unde sunt aceste vetre de cult şi Stâplii Calendarului ? 

 

– Desenul unei vetre de cult este prezentat sumar de Mioara Turcu în “Cetăţi geto-dacice în Câmpia Munteniei”.        

         

O cantitate însemnată de monezi de toate tipurile au fost descoperite

cu ocazia săpăturilor, ponderea deţinând-o cele de  argint. Ulcelele pline de argintărie găsite de localnici erau recompensate cu “un ban pentru ţuică“.

 

Aşa după cum ne-o dovedeşte urna de incinerare, precum şi ceşcuţa găsită în interior, cultul înmormântării practicat la un moment dat în cetate a fost acela al incinerării, şi totuşi, osemintele de care am făcut vorbire, ne demonstrează că, mult timp mai înainte de practicarea acestui cult, înhumarea constituia un ritual specific acelor oameni deosebit de înalţi. ( Zeii !? )

 

De o parte şi de alta a Argedavei se întind mai mult de 7 cetăţi getice care

comunică între ele printr-un tunel subteran, îndelung căutat. Izvoarele locale ne relatează că în partea de Est a cetăţii, s-a descoperit un tunel care porneşte din Nucet către pintenul pe care este aşezată biserica şi cimitirul, tunel aflat la cca. 17 m adâncime, şi că tunelul cu pricina a fost declarat … fântână şi acoperit urgent cu pământ luat din alt loc.(!?)

 

Toate Ro-vine-le adăpostesc palate subterane legate între ele, ce întrec

în grandoare orice cetate sau complex de cetăţi descoperite pâna acum în Dacia.

Recentele excavări ale celor două  balastiere vor conduce la completa distrugere a Nucetului. Acest deznodământ “planificat din neştiinţă” trebuie evitat cu orice preţ.

         

Constatările din teren ne-au întărit convingerea că în lipsa oricărei protecţii artificiale, Nucetul se surpă zi de zi în valea Argeşului, mai ales că “binevoitorii” dau foc lăstărişului ce apără cetatea, lăstăriş care renaşte  primăvară de primăvară, spre disperarea unora, apărând cu îndârjire Argedava.

         

“ Noi ştim multe, dar cine să ne asculte ? “ ne-a declarat un  nonagenar din comuna Popeşti.

 

Afirmaţiile unor istorici, precum că toate cetăţile din Muntenia, inclusiv Argedava, şi-au încetat brusc activitatea în anii 11-12 e.n. ca urmare a expediţiei militare a unui oarecare general roman, Sextus Aelius Catus, ce ar fi deportat o populaţie de 50.000 de locuitori din Dacia la sud de Dunăre, combinată cu o presupusă altă acţiune de acelaşi gen, în anii 62-66 e.n., ce ar fi fost săvârşită de Tiberius Platius Silvanus Aelianus, guvernator al Moesiei, care şi el ar fi deportat o populaţie de 100.000 de geţi la sud de Dunăre, noi le considerăm vorbe în vânt scrise de antici şi preluate fără discernământ de unii contemporani, fără prea multă cu-get-are, deci lipsite de temei istoric real care, ca şi multe alte neadevăruri, au făcut mult rău neamului nostru geto-dac. 

         

Ţinând cont de cele prezentate mai sus, noi considerăm că se impune alcătuirea unui colectiv de specialişti patrioţi, care să aprofundeze cercetările cu privire la cetatea getică de la Popeşti, Argedava, prin restudierea documentelor de până acum, depistarea de noi documente istorice, organizarea unor săpături arheologice  în Nucet şi în împrejurimi, în scopul demonstrării unei realităţi istorice : Popeşti este Argedava lui Burebista situată pe râul Argeş, fost Argessis.

 

Şi noi, considerăm că Argedava este vestita cetate Hellis menţionată de antici drept Cetatea Soarelui. În susţinerea acestei teze ţinem cont de poziţionarea cetăţii, măreţia locului şi întinderea fortificaţiilor.

         

Trebuie să specificăm că se impune alcătuirea unui plan de investigaţii arhgeologice la capătul căruia întreaga cetate să fie restaurată şi protejată, astfel ea putând deveni un centru turistic, istoric şi arheologic de cea mai mare importanţă pentru ţara noastră şi pentru umanitate.

         

Apreciem la superlativ iniţiativa Domnului Prof. Dr. Napoleon Săvescu de a ridica la Orăştie o statuie a lui Burebista. A fost binevenită. Un act de dreptate şi de cinstire a marelui rege. Monumentul ridicat în Ardeal stă drept pavăză întregii românimi.

 

Pentru cinstirea acestui strămoş al nostru, al tuturor geto-dacilor, credem noi că se impune înălţarea unei mari statui şi în CA-SA CU-GEŢI a lui Burebista, adică la ARGE-DAVA, acolo unde a văzut pe Pământ, acest  MAR-E GET cerul, pentru întâia şi ultima oară, în Nucet.

 

Statuia lui Burebista este bine să fie amplasată în partea de Nord, pe locul Palatului Princiar,  cu faţa către Capitala  Bucureşti.

 

Aici, pe malul Argessis-ului, unde s-a născut acea minte luminată care a făcut posibilă apariţia pe harta vechii lumii a Marii Dacii şi a celui mai mare stat monoteist din lume, unde s-a născut ideea unificării, sau, cine poate şti, a reunificării întregului neam, trebuie să se înalţe statuia Marelui Spirit şi Suflet de Get care a fost Burebista.

         

Facem menţiunea că cercetările trebuie extinse şi asupra mediului ambiant, care face din Argedava o comoară nu numai arheologico-istorică dar şi una de cult, dat fiind vechimea cultului Soarelui pe această Rovină. Proprietăţile curative ale apelor şi izvoarelor din această zonă, şi în mod deosebit mediul ambiant din cetate, au efecte benefice asupra organismului uman, o simplă plimbare prin cetate având darul de a linişti psihicul şi a tonifica organismul, în vreme ce o sticlă cu apă din Argeş, lăsată în cetate câteva ore, are efecte benefice pentru cel ce o bea, lucru prea bine ştiut de localinici de la moşii lor, oameni de altfel foarte longevivi. Toate cu o condiţie :

         

Să intri în Cetatea Zeilor cu gândurile curate.

 

Faţă de cele prezentate mai sus, cerem Guvernului României, Ministerului

Culturii, Muzeului de Istorie Naţională şi Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti să intervină de urgenţă pentru stoparea distrugerii Argedavei, prin măsuri energice privind protecţia Nucetului, alcătuirea unei Comisii Naţionale de Arheologie care să preia controlul total asupra oricăror săpături, crearea unui Comitet Arheologic Naţional, alcătuit din specialişti, buni români.

           

Ne exprimăm intenţia de a înfiinţa Fundatia “Burebista-Argedava“ în scopul protejarii cetăţii, finanţării cercetărilor ştiinţifice şi editării studiilor de specialitate, pentru ca toţi urmaşii geto-dacilor să cunoască locul de naştere al civilizaţiei noastre.

 

 

Articol preluat de la: http://www.gk.ro/sarmizegetusa/webring/ca-sa.cu-geti/Argedava%20Tainuita.htm

 

 

Advertisements

Imperiul geto-dacic

Leave a comment

Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea statului dac, în jurul anului 70 î.Ch., geograful şi istoricul Strabon (63 î.Ch. – 19 d.Ch.), relatează: “Ajungând în fruntea neamului său…getul Burebista l-a înălţat atât de mult…încât, a ajuns să fie temut şi de romani. O inscripţie grecească din Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: “cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”. Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa.

De asemenea, pentru a obţine aceste succese, Burebista, ajutat şi de preotul Deceneu a săvârşit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe “abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci”

 

  DACIA IN TIMPUL LUI BUREBISTA

 

PERSONALITATEA REGELUI

Un caracter solid si echilibrat, ajutat de calitatile unui geniu militar si un imens talent diplomatic, cunoscator al caracterului uman, un om robust, cu conditie fizica foarte buna, luptator fiind si calator, il impune ca cel mai mare rege dac si una din personalitatile de marca ale istoriei romanesti.

 

NUMELE

Avand in vedere numarul mare de copii prin care au ajuns la noi operele scriitorilor antici, putem lua in calcul doar radicalul numelui. Autorii antici, sau poate copistii creeaza confuzie, numele regelui aparand in multe izvoare in forme diferite chiar si la acelasi autor. Cel mai des intalnit este Byrebistas ca in decretul dionysopolitan in cinstea lui Acornion. Numele regelui dac, cunoaste insa cele mai variate forme: Byrabeistas, Burbistas, Boirebista, Buruista.

 

DOMNIA

Burebista s-a nascut ca fiu al regelui care avea capitala la Argedava in jurul anului 110 ien. Tatal lui Burebista trebuie sa fi avut o mare influenta in zona, atata timp cat reprezentantii oraselor pontice apelau la el. Acest context social, a avut, probabil un rol hotarator in viata lui Burebista, primul vizionar al unitatii administrative a populatiei carpato-danubiano-pontice. Avand in vedere evenimentele ulterioare, nu ne este greu sa ne imaginam, tineretea lu Burebista, o viata de print-ostas. Ajuns la maturitate, incepe procesul de unificare a tuturor dacilor. Prima datare precisa in acest sens o avem de la Iordanes, care ne spune ca la inceputul domniei lui Sylla la Roma, deci in anul 82 ien, Burebista este deja la conducerea uniunii de triburi. Acest fapt este sustinut de tezaure monetare cum ar fi cel de la Galiganul de Jos (jud. Arges), ce contine, monede dintre anii 150-81 ien, ceea ce inseamna ca vreun nobil dac sau un oras si-a ingropat tezaurul, odata cu revolutia inceputa de Burebista. Intre anii 80-70 ien, aflam din decretul dionysopolitan ca Acornion, intra in contact cu Burebista. In interval de 20-30 de ani, regele dac, isi definitiveaza opera: Dacia Mare. Acest lucru are loc pana in anul 48 ien, cand prietenul sau, acum, Acornion, transmite dorinta regelui de a interveni in politica Romei, deci avea si resursele necesare acestei actiuni. In anul 44 ien, in timpul unei probabile revolte de palat, regele este asasinat.

 

CAPITALA

Dupa cum s-a vazut mai sus, Burebista s-a nascut la Argedava. In prima faza a proiectului sau si-a stabilit capitala la Costesti, pana a construit Sarmizegetusa Regia.

 

GRANITELE

 

VEST

 

Alpii norici (estul Austriei) pana la lacul Bodense (vestul Bavariei) tot sudul Bavariei pana la lacul Bodense

Raul Drava din Croatia (granita dintre Croatia si Ungaria)

La vest de Viena

 

 

 SUD

 

Muntii din kosovo (pana unde se termina raul Morava si Maritza) pana aproape de Skopje

Raurile Sava,Drava si Dunarea (unde erau scordiscii) la vest de raul Morava pana la raul Bosna (langa Saraevo)

Haem (intra raul Morava la vest si raul Iskar din Bulgaria la est

Muntii Balcani (pana langa Sofia)

 

 EST

 

Pana la Marea Neagra (Sozopol) la sud de Burgas

Pana la Olbia (unde se varsa Bugul,in Ucraina)

 

 

 NORD

 

Sudul Boemiei in Cehia si Moravia (cadrilaterul boem-sudul Boemiei)

Avea granita de nord-est raul Bug

Vestul ucrainei de la Hust pana la Lvov in Carpati Padurosi

Sudul Poloniei (pana la raurile Vistula si Oder)

 

POLITICA INTERNA

 

Unificarea tuturor dacilor a avut loc pe mai multe planuri:

  • militar: Strabo, ne indica numarul de 200.000 de ostasi ai armatei lui Burebista. O armata cu experienta, cu siguranta bine pusa la punct, putea sa impuna respect oricarui dusman.
  • social: daca la un soldat se considera patru necombatanti, rezulta o populatie totala de aproximativ 1.000.000 de oameni. Se pare ca regele se putea baza pe marea majoritate a populatiei de rand, insa nobilimea nu ii impartaseau in aceeasi masura viziunea.
  • administrativ: Burebista este conducatorul suprem care conduce cu inteligenta si la nevoie cu forta. Un ajutor important pentru rege este marele preot, in aceasta perioada, Deceneu, precum si o cancelarie regala competenta. Pentru o mai buna organizare realizeaza o structura birocratica, punand coordonatori in economie, peste armata, peste judecatori, peste medici.
  • economic: bate moneda, cea existenta nemaifiind suficienta pentru comertul care creste vertiginos. Agricultura se bazeaza pe cereale, deasemena, oieritul, apicultura si extractiile de sare, asigura alimente nu numai pentru consumul intern, ci si pentru export. Extractiile de minereuri, asigura materialul necesar metalurgiei in continua dezvoltare. Se impune controlul regal al aurului, marea majoritate a podoabelor fiind din argint. Comertul are directia principala Dacia-Grecia dar nu lipseste nici cel cu Imperiul Roman.
  • juridic: vestitele belagines sunt acum redactate in cancelaria regala
  • moral-religios: populatia este adusa la o viata cu norme morale avangardiste, implementate in mare parte cu ajutorul religiei. Exemplul celebru este convingerea populatiei sa taie viile, pentru a renunta la vin.

 

POLITICA EXTERNA

 

Politica externa a regelui Burebista consta mai mult in expeditii de cucerire decat in relatii diplomatice. Unul din primele atacuri ale lui Burebista, are loc in sudul Dunarii, in alianta cu scordiscii. Acest atac din anul 74 ien, ii asigura regelui dac, o zona tampon intre triburile sudice si Dacia. Evenimente necunoscute cu exactitate, fac sa apara divergente intre daci si fostii aliati scordisci. Acest fapt duce la razboi intre cele doua neamuri si care se doved ste fatal pentru scordisci. Odata cu anul 60 ien incepe campania lui Burebista impotriva celtilor boi si taurisci din vestul Daciei. Critasiros conducatorul celtilor, desi dispune de o armata cu experienta, va fi nimicit, aceste triburi celtice disparand dupa aceste lupte. Aceste evenimente ii aduc lui Burebista porecla de “nimicitorul de celti”. O alta etapa importanta in istoria Daciei burebistiene, se desfasoara intre anii 55-48 ien. Scena este malul pontic. In acest interval, orasele grecesti de la Olb a la Apollonia vor ajunge sub stapanirea lui Burebista. In acest moment, Dacia este o putere demna de luat in seama in spatiul european. Chiar si romanii in frunte cu maretul Cezar privesc dacii ca pe un real pericol. Pozitia lui Burebista in scena europeana ii permite sa intervina in politica interna romana. La Roma tocmai izbucnise razboiul civil. Preferatul regelui dac este Pompeius care vorbeste in fata Senatului de un ajutor militar din parte unui priete personal. Cu un diplomat ca Acornion de partea a, cu siguranta ca Burebista este acest “prieten” al lui Pompeius. Asa cum probabil au planuit, regele dac ii trimite ajutor militar lui Pompeius pentru razboiul de la Pharsalia. Pompeius, nesabuit insa, nu asteapta corpul dacic de armata si Cezar nu numai ca obtine o victorie zdrobitoare dar se si hotaraste ca urmatoarele campanii militare, planuite de mult oricum, sa se desfasoare in Dacia. Aceste razboiae civile de la Roma il secatuiesc pe Cezar de resurse ceea ce ii ofera posibilitatea lui Burebista s a intreprinda actiuni de destabilizare a puterii romane. Intre acestea se numara amestecul pe plan diplomatic, in rascoala dalmatilor de pe malul Adriaticii. Pentru a-si intari armata, va actiona in continuare pe cale diplomatica, intervenind pe langa regele part, Mitridates VI Eupator. La orizont se profileaza ciocnirea intre cei doi titani dar in acelasi an, ambii conducatori, atat Cezar cat si Burebista sunt asasinati, ambele tari fiind sfasiate.

 

    

 

 

 

 

 

Dacii si romanii

3 Comments

 

                                                   DACII SI ROMANII

 

 

Cu mai bine de un mileniu înainte de cucerirea Daciei de cãtre Romani, mai multe triburi tracice emigraserã de pe Dunãrea inferioarã spre apus, stabilindu-se în Peninsula Italicã. Urmele lor au rãmas multã vreme în toponimele recongnoscibile si astãzi: ALTINA “Mãretie; Fericire” (actuala Oltina din Dobrogea); cf. Latium (regiunea din centrul Italiei, între Tibru si Campania); OESCOS “Luminã” (la vãrsarea râului Isker în Dunãre, astãzi Ghighi — Bulgaria) cf. Osci (veche populatie din Italia Meridionalã); RAMAE (loc. în Tracia); cf. ROMA; SABINI-BRIES “Prea Curatii; Cinstitii” (loc. în Tracia); cf. Sabini (neam locuind în tinutul muntos la N-E de Roma). Despre Messapii din Estul Italiei, ca si despre Venetii de pe cursul inferior al Padului se stie de mult cã erau traci (iliri).

 

 Pribegii de la Dunãrea de Jos au mers în susul fluviului pânã la CURTU-ZURA “Cetatea (Curtea) Strãlucitoare” (actualul Belgrad “Orasul Alb”). Acolo se pare cã au poposit mai mult si tot acolo, spune legenda, a avut loc idila dintre AENEAS “Strãlucitorul”, conducãtorul emigrantilor, si DIDO “Doamna”, regina tinutului respectiv. Dupã câteva sute de ani, legendele au transformat Curtuzura în Cartagina, iar adevãratul traseu al drumetilor a fost deviat mult mai la Sud! Totusi, Romanii sustineau cã se trag din troieni, care — se stie — erau traci. Chiar numele legendarului întemeietor al Romei, ROMULUS, este asemãnãtor cu geto-dacicul ROMULA. Plasati, în locurile de bastinã, între tracii nord-dunãreni si greci — pribegii vorbeau la plecare un dialect asemãnãtor atât cu limba vecinilor de la Miazãnoapte cât si cu a celor de la Miazãzi. De altfel, lingvistii moderni au încadrat în acelasi grup lingvistic latina si elena. Un strãvechi imn, numit Carmina Saliaria, pãstrat nealterat de preotii Romani (prezentat în capitolul Nasterea Printilor Divini) demonstreazã înrudirea dintre limbile tracã si latinã. 

 

 Existã o paralelã revelatoare între lexeme tracice cu initiala A — antroponime, etnonime, hidronime, oronime, toponime etc. — si cuvinte latinesti si românesti:

 

 Sintagmele tracice din tabelul de mai sus nu sunt întotdeauna modelele cuvintelor românesti mostenite. Ele s-au transformat încã înainte de cucerirea Traciei de cãtre Romani. Sunt atestate foarte multe forme dialectale intermediare. Iatã atestate doar câteva exemple:

 

              ABDERA > UDAR (antrop.) > odor;

 

              ABOUNOTEICHOS > PANDOCOS (antrop.) > bondoc;

 

              ABROZES > VERZO (antrop.) > vrajã;

 

              ABURIA > BORIA (antrop.) > boare; burã;

 

              ADAUCTA > TACTOR (antrop.) > (cu) toptanul;

 

              ANIOS > NAISSUS (loc.) > neaos;

 

              AMAZONES > MEZEANOI (trib) > mezin;

 

              AMISODAROS > MUSSATUS (antrop.) > musat;

 

              AMYCOS > MICIA (oras) > mic;

 

              ATYMNIOS > TEMNOS (munte) > temnitã;

 

              ANTIMACA > TIMACUS (râu) > Timoc;

 

              APSOS > CAPSA (loc.) > Copsa;

 

              ARAROS > GERULA (antrop.) > gârlã;

 

              ARSEKVIA > RHAISCUPORIS (antrop.) > roscovan;

 

              ASAMUM > SAMUM (castru si vicus) > (de) seamã;

 

              ASCRION > SKORIANUS (antrop.) > zgurã;

 

              ASTYNOOS > STENES (castru) > stânã.

 

 Asemãnãrile între limbile tracã si latinã erau cam aceleasi ca între românã si celelalte limbi romanice de astãzi. În timpul convietuirii cu Romanii, dacii au învãtat relativ usor latina, transmitând-o si conationalilor liberi. Cel mai romanizat tinut al Daciei a fost Oltenia, ce pãstreazã si astãzi perfectul simplu latinesc. Numele acestei regiuni vine, de altfel, de la ALTINA “Latinii”, nu de la Olt, de la care si-au luat numele Tara Oltului din Transilvania si judetul de la Sud de Carpati. 

 

 Unii daci au învãtat mai întâi alfabetul latinesc, cum se vede pe o cãrãmidã gãsitã în castrul de la Drobeta. Inscriptia cuprinde cuvântul geto-dacic TYCHYS “de repetat; repetã!” (cf. rom stih si literele latine în ordinea — aproximativã— a alfabetului. Pe un fragment de vas, descoperit în pãdurea Resca (Romula — jud. Olt), se mai zãreste începutul alfabetului latin (ABCD) si sintagma geticã TAS X “de 10 ori” (adicã repetarea exercitiului).

 

 Din fericire, avem la dispozitie texte strãvechi, din care se vede cum au început dacii sã învete latineste. Ele dateazã din timpul stãpânirii romane sau sunt imediat ulterioare acesteia si pot fi socotite, fãrã exagerare, primele texte în limba românã. Astfel, pe o plãcutã de bronz, descoperitã la Celei-Corabia (jud. Olt) avem un cuvânt getic si unul latin: UTERE FELIX . Traducerea: Aduce (poartã) fericire (noroc). Pe câteva rame de plumb pentru oglinz, descoperite tot la Celei, inscriptiile sunt de asemenea mixte: FORMASO BIST MIN FECIT.

Traducerea: Cea mai frumoasã m-am fãcut. FORMASO si FECIT sunt din latinã, iar BIST si MIN provin din graiul autohtonilor. Pe o amforã scoasã din apele Dunãrii (fig. 107), aflatã acum la muzeul din Vârset (Serbia), scrie: O FE OCLO. Traducerea: Sã fie ochi! Sã fie plinã! La Pojejena (jud. Caras-Severin), pe o lespede votivã din marmurã scrie: D-IZO POSI DON. Traducerea: Fecioarei i-am adus darul. Pe o brãtarã de aur, descoperitã la Vatina, lângã Vârset, scrie: ONGON S-TAN TI MULT GOG. Traducerea: Talismanul sã-ti dea mult noroc.

 

 Romanii îi numeau pe toti tracii nord-danubieni DACI, dupã numele celui mai important neam din Transilvania. Cuvântul DAC(US) este înrudit cu lat. audacia “curaj; îndrãznealã” si audax “îndrãznet; curajos; temerar; semet; încrezãtor”. Cu sensurile de “curat; adevãrat” a rãmas în afirmatia româneascã DA.

 

 Însã pentru tracii de la Miazãnoapte dac avea doar un sens regional. Etnonimul lor comun era RO-MAN “foarte curat; frumos; luminos; fericit; strãlucitor; nobil”, de unde au fost mostenite formele: român, rumen, romanitã, rohman, Caraiman s.a. Cuvântul este atestat într-o inscriptie dacicã de pe un opait descoperit la Drobeta (fig. 82). Textul este în asa fel scris încât poate fi citit în trei feluri: de la stânga la dreapta; ROMAN ESIS  ” Prea Curatul; Prea Curat” (supranumele fratilor Zalmoxis), de unde s-a mostenit varianta romanitã pentru “musetel”; de la dreapta la stânga: E NAMOR SSS “Cu numãrul 666”; si iarãsi de la stânga la dreapta: ROMANE S-IS “Luminã sã fie”. O variantã geticã pentru ROMAN era EURYMENE (antrop.) care explicã diftongul din Caraiman si formele rohman (mit.) si aromân.

 

 Cã amândouã popoarele, ce s-au înfruntat la Sarmizegetusa, aveau acelasi nume etnic ne-o demonstreazã denumirile foarte apropiate cu care strãinii îi numeau pe români si pe italieni în evul mediu. Aceste nume asemãnãtoare au fost observate încã de Miron Costin: “Nemtii italienilor le zic Walschen si nouã moldovenilor si muntenilor iar asa: Walachen; frantozii italianului îi zic vallon si nouã moldovenilor si muntenilor vallaques; lesii italianului îi zic wloch, iar nouã moldovenilor si muntenilor woloszyn”. În evul mediu, în maghiarã “român” se spunea olah, iar “italian”, olas. Ca sã nu se încurce denumirile, românii îi numeau pe venetici ROMULA, de unde româna medievalã a mostenit forma râmlean. De la ROMULA au mai rãmas în românã: hãrmãlaie, cormanã si Romanati. Acest cuvânt avea mai multe sensuri: “a tãia; a ucide; lamentatie; gãlãgie; anapoda” etc. Romula mai însemna si “tuns” si “ras ” si poate cã acesta a fost cel mai important motiv pentru care tracii nordici i-au numit pe Romani astfel. Denumirea nobililor daci era PILEATI “cu pãr lung; bãrbosi; bãrbati; viteji ” (cf. rom. plete) si astfel se explicã si rom. bãrbat (cf. lat. barbatus “bãrbos”), singular între limbile romanice. Unul dintre voievozii români a purtat numele de Bãrbat. Se stie cã Romanii purtau pãrul scurt si cã se bãrbiereau. 

 

 Asadar, legenda romanticã, dupã care numele nostru etnic vine de la cuceritorii de odinioarã este doar o… legendã, ca multe altele.

 

                      

 

                               

 

 

Articol preluat de la: http://membres.lycos.fr/dragomi3/DSDarom.html

 

 

Dacia Preistorică

2 Comments

Dacia Preistorică este o lucrare a lui Nicolae Densuşianu, apărută în anul 1913 la Bucureşti, având 1.152 pagini.

Teoria promovată:

În cele circa 1.200 de pagini autorul dezvoltă teoria unei civilizaţii preistorice avansate, pe care Densuşianu o numeşte civilizaţia pelasgă, cu leagănul în spaţiul României de astăzi şi care ar fi dat naştere (în viziunea autorului) întregii civilizaţii europene.

Critică:

Alexandru D. Xenopol afirma că “Teoria autorului că dacii ar fi închegat întâia civilizaţie a omenirei arată că avem a face cu un product al şovinismului şi nu cu unul al ştiintei”.

Vasile Pârvan, în lucrarea sa monumentală, Getica, se referă la autor şi lucrare – “romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la apariţia sa deşteptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie”.

Reeditare:

În 1986, cartea apărea la Editura Meridiane. În 1987, lucrarea a fost reeditată la Editura Enciclopedică, într-un singur volum. În anul 2002, Editura Arhetip, din Bucureşti, a retipărit lucrarea, după origina, şi în acelaşi an a apărut şi la Editura „Nemira”, cu ilustraţii de Valentin Nicolau. În 2003 – 2004, lucrarea a fost tipărită în 6 volume la Editura Obiectiv, având ilustraţia originală.

 

                                      

Limba pelasgilor

1 Comment

 1.LIMBA PELASGILOR DUPA TRADITIUNILE BIBLICE SI HOMERICE

  • In cele mai vechi timpuri ale migratiunii tri­burilor
    pastorale pelasge, limba nationala a acestui popor era
    raspîndita peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a
    Europei si a Africei de nord.

 

  • Dupa detronarea lui Saturn, însa, vechea limha nationala a
    pelasgilor începe a se dife­rentia în rnai multe dialecte. De
    o parte, exten­siunea cea enorma a populatiunilor pastorale
    pelasge, iar, de alta parte, amestecul lor cu elemente de alte
    rase, cu popoare supuse si tributare, avu de consecinta
    formarea mai multor idiome pelasge.

 

  • Dupa traditiunile religioase ale ebreilor, a existat pîna la
    întemeierea Babilonului ­numai o singura limba uzuala peste
    Intreg pa­ întul.
  •  

    • „Si era peste tot pamantul o singura limba, si vorbire”
      – ne spune cartea I a lui Moise. In timpurile aceste, o parte
      din generatiunile lui Noe plecînd spre rasarit aflara o cîmpie
      in pamîntul Sinar si zisera: haideti sa zidim o cetate si un
      tron cu vîrful pînä la ceriu si sa ne facem nume.

     

    • Atunci Iova (Iehova) se po­gori ca sa vada cetatea si turnul.
      „Si Iova zise: iaca un singur popor este si toti o limba
      au si ce incepura a face… Veniti dar sa le amestecam acolo
      limba lor, ca ei sa nu înteleaga unul limba celuilalt. Si
      astfel îi împrastie pe ei de acolo peste fata a tot
      pamîntul…, cä Iova acolo amesteca limba a tot pamîntul”.

     

    • Din punct de vedere istoric, Iehova din re­ligiunea ebreilor
      sau Iova in cele mai bune texte biblice, reprezinta pe Jupiter
      sau Iovis al dinastiei divine, pe Iova sau Iov imparatul din
      cîntecele epice române.

     

    • Mestecarea limbelor coincide asadar, dupa traditiunea
      mozaica, cu detronarea lui Saturn, cu risipirea titanilor si a
      gigantilor si cu ridi­ carea elementelor meridionale în contra
      domi­natiunii politice a pelasgilor de nord.

     

    • Insa date mai pozitive istorice despre limba cea veche a
      pelasgilor incepem sa avem numai din timpurile lui Homer.

     

    • „In orasul cel mare al lui Priam”, ne spune Iliada,
      „se aflau multi, cari venise în ajutoriul troianilor din
      diferite tinuturi departate, unii de o limba, altii de alta
      limba”…2. „In oastea troianilor nu era numai o singura
      strigare de razboi si un singur grai, ci limba era mestecata,
      fiindca venise luptatori chemati din multe tinuturi” .

     

    • Homer mai aminteste, în particular, de limba a doua popoare
      pelasge. Locuitorii din Caria, în Asia Mica, ne spune dînsul,
      vobeau o limba barbara, iar pelasgii din Lem­nos (sintii)
      aveau o limba salbatica, rustica adeca tot barbarä.

     

    • 2. PELASGII, DUPA HERODOT, VORBEAU O LIMBA BARBARA

    • Alte notite istorice despre limba cea veche a pelasgilor le
      avem la Herodot.

     

    • „De ce limba s-au folosit pelasgii”, scrie dînsul,
      „eu cu siguranta nu pot sa afirm ; dar daca ne este
      permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si
      astazi în orasul Crestonia deasupra tursenilor (în partea
      orien­tala a Macedoniei, lînga mare) si cari locuiau odata în
      regiunea numitä astazi Thessaliotis. . . . de asemenea, daca
      vom avea în vedere limba pelasgilor, cari au întemeiat orasele
      Placia si ,Scylace din Hellespont si cari loeuise mai înainte
      laolalta cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea ca
      pelasg ii s-au folosit de o limba barbara. . .

     

    • În ce priveste însa neamul hellenilor, acestia înca de la
      începuturile lor s-au folosit întotdeuna de aceeasi limba,
      însa diferita de a neamului pelasg… Pelasgii însisi erau un
      popor de neam barbar” .

     

    • Herodot vorbeste aici dupa cum vedem, nu­mai de pelasgii cari
      locuise odata pe teritoriul Elladei si de coloniile acestor
      pelasgi, stabilite pe tarmurii de nord ai Marii Egee. Rezulta,
      asadar, din notitele ce le aflam la Homer si la Herodot, ca
      limba barbara, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei,
      era o limba externa.

     

    • Masa cea mare a natiunii barbarilor o for­mau populatiunile
      pelasge din nordul fron­tierelor grecesti, cu deosebire insa
      cele din nordul Istrului de jos si al Marii Negre.

     

    • Aceeasi numire etnica si geoarafica o adop­tase si romanii.

     

    • In primele timpuri ale Imperiului Roman se întelegea sub
      numele de Barbaria, Barbaricum, Barbaricum solum si terra
      Barbarorum teri­toriul cel vast al Europei din nordul Istrului
      pîna la Ocean si pîna la frontierele Asiei.

     

    • Traian, scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia, care era situatä
      pe pamîntul barbariei si a prefacut-o în provincie .

     

    • Intreg pamîntul cel vast al Scytiei, cupins între Dunarea de
      jos si Lacul Meotic, se numea, dupa Isidor, terra barbarica .

     

    • Partile de rasarit ale Mesiei sînt numite la Ovidiu barbariae
      loca si barbara terra . La Ammian, toate tarile din nordul
      Pannoniei fi­gureaza sub numele de Barbarorum terrae,
      Bar­baricum si Barbaria .

     

    • 3. CARACTERUL ETNIC AL LIMBEI BARBARE VECHI

    • Venim acum la una din cele mai importante cestiuni cu privire
      la limba pelasgilor, si anume: cari erau caracterele limbei
      barbare, dupa ideile celor vechi ?

     

    • Autorii romani au început a face, înca din timpurile lui
      Cicero, o deosebire mai clara între limba barbara si limba
      peregrina.

     

    • Expresiunile de: barbare loqui si peregrinitas ne apar în
      literatura clasica latina ca doua con­ceptiuni cu totul
      diferite.

     

    • Dupa Quintilian, caracterele modului de vor­bire barbar erau
      urmatoarele: se adaugau la cuvintele latine, ori se lasau
      afara, unele litere sau silabe, ori în fine, se schimba o
      litera cu alta, sau se stramuta din locul sau .

     

    • Dupa Isidor din Sevilla, se numea barbarism modul de vorbire
      al gintilor barbare, cari nu .stiau sa pronunte cuvintele
      latine în toata in­tregimea lor. Erau barbarisme cuvintele
      latine corupte, fie prin literele ce le contineau, fie prin
      sunetul cu care se pronuntau . Cuvintele numite de autorii
      romani „bar­bare” erau, asadar, cuvinte de origine
      latina, insa forma lor era mai lunga, ori mai scurta; uneori
      literele erau dislocate, ori se pronuntau cu alte sunete.
      Peste tot, autorii romani considerau ca limba barbara idiomele
      populatiunilor de rasa pe­lasga, din Africa, Hispania, Gallia,
      Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmatia meridionala,
      Thracia, Macedonia, Mesia si Illyric, în care se mai cuprindea
      Pannonia, Noricul si Vindelicia Inca in timpurile lui Enniu
      (239-169 î.e.n.), limba nationala a populatiunilor din
      Peninsula Iberica era considerata ca o limba romana corupta –
      Hispane non Romane loqui – cu toate ca romanii de abia în
      timpurile aceste intrara pentru prima oara cu legiunile lor în
      Peninsula Pyreneica. Ca barbari, erau considerati si gallii,
      iar limba lor, „Gallicus sermo”, era privita ca o limba
      rustica romana.

     

    • De asemenea, se vorbea in partile de nord ale Germaniei o
      limba barbara latina. Drus, fiul adoptiv al lui August, ne
      spune Sue­toniu, cutreierase cu legiunile romane aproape
      intreaga Germania si el nu inceta sä urmareasca incontinuu pe
      germani pîna în momentul cînd ii iesi inainte o femeie
      barbara, care vorbindu-i in limba latina îl dojeni sa nu
      indrazneasca a merge mai departe .

     

    • Sarmatii formau unul din popoarele cele mari „barbare”
      . Mesienii erau numiti „Barbari Barbarorum.” Bessii, pe
      cari Florus îi numeste „Thracum maximus populus”, aveau
      aceleasi insemne mi­litare si aceleasi obiceiuri ca romanii ;
      erau lnsa priviti ca „barbari” si „barbarus
      populus”.

     

    • Toate aceste populatiuni, dupa cum vom vedea îndata, aveau o
      limba nationala barbara latina.

     

    • Senatul roman, dupa cum ne spune Cicero, însarcina adeseori
      pe augurii barbarilor sa cer­ceteze si sa-si dea parerea daca
      auspiciile mai importante ale consulilor romani s-au facut în
      conformitate cu prescriptiunile vechi reli­gioase .

     

    • 4. LIMBA LATINA CONSIDERATA CA LIMBA BARBARA

    • Aceleasi idei despre caracterul latin al limbii barbare le
      aveau si grecii.

     

    • Ei numeau pe romani barbari, nu pentru ca erau inferiori
      grecilor în civilizatiune, dar fiindca apartineau, dupa
      origine si dupa limba, la familia popoarelor barbare.

     

    • „Grecii”, scrie Pliniu, „ne numesc si pe noi
      barbari si ne insulta cu cuvinte mult mai spur­cate de cum
      insulta pe Opici” .

     

    • De asemenea, ne spune Papa Nicolae I într-o scrisoare
      adresata la a. 865 împaratului bizan­zin Michail III, ca
      grecii numeau limba latina o limbä barbara si scita . In
      istoria lui Polybiu, romanii figureaza sub numele de
      „barbari” . Dionysiu din Halicarnas numeste pe sicilieni
      popor barbar, iar dupa Diodor Sicul, limba sicilienilor vechi
      era o limba „barbara”.

     

    • Insa nu numai grecii, dar si autorii romani din timpurile
      clasice, considerau limba latina poporala sau rustica ca o
      limba barbara. Plaut (sec. II a.c.) numeste pe Neviu
      „poetam barbaru.m”‘ si întrebuinteaza cuvintele de:
      Barbaria pentru Italia si „barbaricae urbes” pen­tru
      italieni.

     

    • Quintilian scrie: „adeseori teatrele si gloatele din
      circ fac exclamatiuni în limba barbara”‘, adeca vulgara. Tot
      astfel si Cicero numeste barbaries domestica limba poporala,
      ce se vor­bea in casele cetatenilor romani .

     

    • Cetatenii din Brundusiu, scrie Gelliu, îsi adu­sese din Roma
      un profesor de limba latina; insa acesta citea pe Virgiliu
      într-un mod bar­bar si ignorant .

     

    • Limba barbara avea, asadar, dupa autorii romani caracterele
      limbei latine vulgare sau rustice. Gelliu constata, de
      asemenea, ca limba barbara era una si aceeasi cu limba latinä
      rustica.

     

    • „Cind zicem astazi”, scrie dinsul, „ca cineva
      vorbeste o limba barbara, aceea nu este altceva decît limba
      rustica” .

     

    • 5. LIMBA PEREGRINA

    • Limba barbara era cu totul diferita de limba asa-numita
      peregrina (peregrinitas). Dupa ideile autorilor romani, limba
      barbara era o limba negramaticala, o limba rustica, pe care o
      vorbeau populatiunile autohtone din celelalte provincii ale
      Europei, Africei si Asiei, de aceeasi origine nationala cu
      romanii.

     

    • Limba peregrina însa era limba unui popor strain de
      nationalitatea romana. Cieero caracterizeaza aceste doua
      genuri de limba prin cuvintele : „rustica asperitas” si
      „peregrina insolentia” .

     

    • Grecii nu erau socotiti între barbari. Ei erau peregrini si
      limba lor peregrina. Astfel Quintilian face deosebire între
      limba rustica si limba peregrina. Pe cea dintîi o atribuie
      barbarilor, iar pe a doua grecilor . La Ovidiu aflam aceeasi
      separatiune: între greci (Graii) si între barbari (barbara
      turba).

     

    • Tot astfel scrie Plato: grecii toti sînt din aceeasi familie
      si înruditi între sine, iara fata de barbari, ei sînt straini
      si nu sînt de acelasi neam . De notat ca dupa Herodot,
      pelasgii nu faceau parte din aceeasi familie etnica cu grecii,
      si el considera limba pelasgilor cu totul deosebita de a
      grecilor .

     

    • 6. LIMBA LATINA BARBARA NUMITA SI „LINGUA PRISCA”

    • Cea mai veche limba latina, ne spune Isidor, a mai fost
      numita de unii autori si lingua prisca, adeca limba batrana.

     

    • „Limba prisaca”, scrie dansul, „a fost aceea de
      care s-au folosit locuitorii cei mai vechi ai Italiei în
      timpurile lui Ianus si Saturn,. Aceasta limba însa nu avea
      forme regulate si stabile. dupa cum se poate vedea din
      carminele saliare” . De asemenea, scrie Festus: „Prisci
      Latini au fost aceia cari au existut inainte de inte­meierea
      Romei “.

     

    • Limba prisca, asadar, care se vorbise, dupa traditiunile
      vechi, în timpurile lui Ianus si Saturn, nu se formase în
      Italia. Ea a fost limba triburilor pastorale, arimice si
      latine, ce se vorbise în timpurile marelui imperiu pelasg, si
      era astfel identica cu limba barbara veche.

     

    • Aceasta rezulta si din împrejurarile, ce ni le comunica
      Cicero, ca senatul roman însarcina la diferite ocaziuni pe
      augurii barbarilor sa cerceteze si sa-si dea parerea daca
      consulii ro­mani au fäcut auspiciile lor dupa toate formele
      prescrise de vechea religiune .

     

    • Inca, încet cu încetul, sub curentul ideilor grecesti, limba
      prisca fu considerata in Itlaia ca o limba nenobila, barbara,
      nedemna de poporul roman, si astfel eliminata din uzul
      literar. Ea ramase însa si mai departe limba cîntecelor
      religioase vechi, fiindca textele aces­tor cîntece erau
      consecrate prin un uz antic religios si nu se mai puteau
      schirnba .

     

       

       

 Text din “Dacia Preistorica” de Nicolae Densusianu