Dacia înainte de romani

Leave a comment

Triburi dacice

The great Bendis goddess

Leave a comment

Bendis goddess, discovered in Gradistea Muscelului, dated after the 79th b. C.

The great Bendis goddess (Bhendis, Mendis, Mhendis) was the feminine divinity from north-Thracian pantheon which was managing people’s fortunes, like the Fates.

Goddess’ name is build with the indo-European root of bhend, theonym which minds “to relate” or “to bow”, whence it comes also the Anglo-Saxon word bind or the Germanic “binden”.

From this small but precious idea, we can easy deduce that one of the primordial goddess’ appellatives was “Fortune’s Goddess” or “Weaver Goddess”, “Fate’s Goddess”, “The Fate goddess”.

She, as the Fates, was managing people’s fortunes, the indo-Europeans being especially worshipers of the predestination belief.

It is very probably that, after the Dacia’s Roman conquest, Bendis was assimilated by Diana goddess (Artemis at the Greeks).

Bendis was also the goddess of the matrimonial connections, of the love and the amorous feeling, like the Scandinavian goddess Freyja, the Greek Aphrodite, the Etruscan Albina, the Assyrian- Babylonian Ishtar goddess, Sumerian’s Inanna, the “Dzydzilelyaa” of the old Polish, Albanian’s “Prende”, Slave’s “Shiva” or Roman’s Venus.

All the marriages was officiated in her name, under her divine blessing.

The goddess Bendis cult was taken also by Greeks, becoming a stately cult in Athens since the V century b. C. It was adored especially while the ceremonies called “Bendideia” when it was taking place two ethnical ceremonies: one formed by Traces and another by Athenians.

Bendis goddess’ temple, associated by the Athenians with Artemis, was called Bendideia and it was situated on the Munychia hill, situated in Athena’s part called Piraeus, hill that has approximately 86 m highest. Today it is called with the name of Kastella. Later, after the II century b. C. we can find another goddess’ temple on Hebru’s West part, in Balkans.

Her cult was attested also in the Asia Minor, more exactly in Bithynia, or even in the Ptolemaic Egypt.

On statues, Bendis goddess was represented wearing Thracian clothes and the Thracian cap (Phrygian, the Phrygians was from the Thracian race). Sometimes the goddess has a javelin in her left hand and a coup in the right hand. On some coins she appears either keeping two javelins and a dagger, or two torches or a torch and a Patera.

Bends has also other attributes as the hunting, but we were appearing also as a Moon’s goddess, like Hecate.

Bendis – bronze bust from the Piatra Roșie, showing the goddess with big breasts, that means that she represents the fertile and amorous character of the goddess

Bendis from Tanagra, location situated in Attica, in north Athens (terracotta figure, IV century b. C.)

Bendis goddess’ votive star, discovered at Piraeus (IV century b. C.)

By Kogaion

The Giants Gog and Magog – Jewish terror

1 Comment

Gog and Magog figures based on the British mythology, located in the Royal Arcade, Melbourne

The giants, a titanic generation, born from Terra (also known as Gaia), and Uran (Uranus), was a gorgeous, violent and non religious people, having no belief in gods, as being themselves of divine essence.

The giants were by excellency a  mountain’s people (Uran is the sinnonymous  of mountain, or  the Mountain’s Man).

In their war with Zeus, they built mountains over mountains  to get to Olympus, to God’s Palace, the huge Atlas trembled when they attacked, and although the Gods, headed by Zeus, pounced over the Giants, throwing lightings, they still weren’t capable to overcome them, and Hercules himself had to intervene to get them.

The Giants County was on the old Dacia territory, near the saint Oceanos Potamos River (Danube), where, from the same parents, Gaia ans Uran, their bigger brothers, the Titans, were born.

Often, the Romans used comparrations as the fight between Gods, Titans and Giants, with the wars against the Dacians, the Romans calling themselves the winning Gods over Titans, Giants, and then  the Dacians.

The Giants were mentioned also into the Jewish traditions, being known as Gog and Magog, as Ezekiel  mentioned.

In one of his stories, the prophet and the storyteller Ezekiel threatened the Jewish people that Jehova will bring as ruller over them the King Gog from Magog, with his beautiful army, armed with  swords, spears, bolts , shields and helmets.

They, coming from North, riding on horses, will rush as a storm over Israel, to steal and destroy it. They will scour the land in triumph, will trap down the Jews, and then, after fulfilling their mission, will be all destroyed by the anger of The Sky.

Ezekiel’s prophecy referred , no doubt, to the old traditions about the great war between Giants, Titans  and Gods, like when the Giants and Titans chased the gods all the way to Egypt.

The Jeremiah prophet , that lived not long before Ezekiel , talks about the same people, whom he simply calls them as  the “gentium praedo”, that will come from a far away land, from North, from the bottom of the Earth. It will be a courageous people of archers, old and strong, talking a language unknown to the Jews, they are a big people, cruel and ruthless, with their voices moaning like the sea.

They are coming on horses faster than the vultures , all in a row, prepared for big invasion war. They will destroy Jerusalem, like Nabucodonosor, will destroy all of Juda’s strongholds, transforming  the country of the Jews in desert, so that no man will be left in Jerusalem, and all the Jews will end up in slavery.

From here we took the name Lucifer-Luciferis (daystar), which was given to Nabucodonosor by Christians.

With six centuries before Ezekiel, also John the Theologian write about Gog and Magog, in his Book of Revelation.

Speaking about the last time of the humanity, John says that after 1000 years of prison for the serpentine dragon Typhon (Devil, Satan, Set, Ahriman etc) the dragon will be released, he will rebuild his strength and he will lead at war the people of Gog and Magog, which are splitted in four corners of the world and whose number is as the sand of the sea.

The Book of Revelation consider that all pelasgian tribes descended from Gog and Magog, divided in different parts of the world. Those people will run over the face of the Earth and they will siege the beloved city of Jerusalem, and they will be punished by the heavenly fire (God of the Jews, Yahweh).

In The Book of Revelation we can find a copy of the old Jewish traditions, written by the prophets Ezekiel and Jeremiah, with many years before Christianity.

Under the name Gog and Magog, the ancient people understand Getae and Massagetae Thracian tribes.

The names Goga, Gugu, Gugă, Gogă and Gogan are also used today by Romanian peasants, especially in mountain regions.

From the Sibylline Oracles result that the countries where the tribes of Gog and Magog live, are in the northern part of Thrace.

Other traditions about Gog and Magog are presented in the epic legends of the Alexander the Great. The country of the tribes Gog and Magog is described as wild and inhospitable, being subjected to Boreas wind (Northern wind), rain and Northern frost. According to the epic legends of Alexander, the tribes of Gog and Magog invade Southern regions and they closed Alexander in Macedonia, making him prisoner, but Alexander managed to escape and to gather a great army. After that, he will conquer the Northern regions of Gog and Magog (Country of Gog and Magog).

Other ancient legend tell us that tribes of Gog and Magog were under the rule of Popa Ion, a prince who rule also in Asia.

Undoubtedly that here we have an old reminiscence about the adorable Pelasgian King Ianus (Janus, the god of gates, doors, doorways, beginnings and endings) which rule over the Arimi tribe, at the North of Oceanos Potamos (Danube), before moving to Italy. His face is also present on the old coins of Dacia.

Gog

Magog

By Kogaion

Dacii în viziune bizantină (sec. XIII)

Leave a comment

Într-un discurs panegiric al lui Manuel Holobolos, ţinut în faţa împăratului Mihail VIII Paleologul (1259-1282), este menţionată prezenţa stăpânirii bizantine în „Insulele Paristriene” .

„Succesele” militare ale basileului au dus la domolirea „pannonianului”, puterea „alanului” s-a frânt, în vreme ce „pământul nemărginit al dacilor e plin de faima biruinţelor” împăratului.

Cercetarea modernă a identificat „Insulele Paristriene” cu regiunea gurilor Dunării, punctul nord-estic al vechii theme Paristrion, unde a putut fi restabilită o influenţă politică a împăratului printr-o alianţă matrimonială a curţii din Constantinopol cu hanul tatar Nogai, mai puţin în urma unor succese militare, în vreme ce prin termenii arhaizanţi ca „pannoni”, „alani” şi „daci” sunt desemnaţi, rând pe rând, maghiarii, tătarii şi românii.

Numele de „daci” dat românilor de Holobolos, se înscrie pe linia unei tradiţii ce se înstăpânise în lumea intelectuală a Constantinopolului, începand cu sfârşitul sec. X şi terminând cu ultimii istorici bizantini ai sec XV.

Cât priveşte formula „pământul nesfârşit al dacilor”, prin care panegiristul bizantin desemnează spaţiul românesc, ea sugerează imaginea pe care un contemporan şi-o putea face în faţa lumii româneşti nord-dunărene din a doua jumătate a sec. XIII, organizată în zeci de voievodate şi cnezate, dar lipsită de o structură politică solidă, care să-i confere si să-i cultive identitatea. Sunt zecile de „mici stăpâniri” sau „mici domnii” (mikrai authentiai) ce domină spaţiul nord-dunărean, despre care vorbeşte un alt bizantin în sec. XIII, Ioan Staurakios.

Stelian Brezeanu, O Istorie a Bizanţului, Ed.Meronia, Bucureşti, 2005.

Citate

Leave a comment

Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de disperare, iar a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost şi nu va fi ruşine niciodată (Mihai Eminescu)

Ei vor fi stăpânii lumii, dar noi, vom rămâne stăpânii timpului. (Paul Tămaş)

Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.
(W. Schiller, arheolog american)

Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în teritoriile carpato-danubiano-pontice cu mult înainte de Sumer. (R. Schiller, Reader`s Digest, 7, 1975)

Da! Acele cuvinte vii ale Tărtăriei, n-au răsunat încă. (Boris Pertos)

După cum vedem există o mare asemănare între limba geţilor şi limba latină.
(N.Densuşianu, Dacia Preistorică, pagina 677)

Şi nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac şi cari sunt aproape opera unui poet get. (Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)

Ar fi mai uşor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate lesne şi degrabă pe români de la vechile lor datini. (Alecu Russo)

Moldova s-a schimbat în 16 ani din talpă până în vârf: limbă, haine, obiceiuri, până şi numele, nu mai suntem moldoveni, ce romani. (Alecu Russo)

Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă. (Bonfini)

Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi si dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi mai ales moldoveneasca sunt însuşi acest grai.
(D`Hauterive, Memoriu asupra vechei si actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)

Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

Şi supt acel nume [Dacia] au trăit aceste ţări, până la al doilea descălecat cu Dragoş Vodă. Şi acum mulţi ne zic nouă, ţării noastre şi Ţării Munteneşti, streinii, Datzia, însă norodul, neamul locuitorilor nu şi-au schimbat numele său, că tot romanus, apoi cu vremea şi îndelungate veacuri romani, apoi români până astăzi. (M.Costin:1632-1691, De neamul Moldovenilor)

De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latinesti, adeca acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E MUMA LIMBII CEI LATINEŞTI. (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316, 1812)

Afundaţi în cărţile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea. (M. Kogălniceanu)

Sunt dac, nu sunt roman / Pe romani îi dispreţuiesc. (B.P. Haşdeu)

Oare trebuie neapărat să ne laudăm cu toţi care ne-au cucerit? (Oltea Predoiu, elevă în clasa a IV-a, ian.1980)

Nevinovata nenorocire de a fi produs o şcoală [Ardeleană] destul de numeroasă de romani noi, care făr a-şi sprijini zisele cu faptele, socot că-şi trag respectul lumii asupra-şi când strigă că se trag din romani, că sunt romani şi prin urmare cel întâiu popor din lume. (M. Kogălniceanu)

Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la câţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor.
(D. Cantemir, capitolul despre Religia moldovenilor)

Acesti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum, îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane. (Schlözer, Russische Annalen- sec XVIII)

DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI NICI CREDE. (C.Cantacuzino)

Nu ne putem mira îndeajuns care e pricina că voi ungurii ne-aţi apăsat pe noi într-atâta şi ne-aţi aruncat după cap şi jugul iobăgiei, când noi suntem şi am fost întotdeauna mai mulţi decât ungurii şi ce e mai mult, suntem şi mai demult decât voi în această ţară, căci suntem rămăşitele încă a vechilor DACI. (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae)

Vom combate dar din toate puterile noastre direcţia falsă ce o parte din scriitorii de astăzi se încearcă a da limbii şi literaturii. (M. Kogălniceanu)

[La soldaţii români] Dogma nemuririi sufletului îi făcea curajoşi fără margini, dispreţuitori faţă de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti) luptători cu hotărâre şi cu o întreprindere de speriat. (Metianus Capella)

Descoperirea sinelui adânc al părinţilor celor mai vechi e supremul act de orgoliu al unui neam. (Nicolae Iorga)

Nu invidiaţi vechile popoare ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa. (Michelet, 1859)

Din emoţie în emoţie, am simţit de câteva ori o lacrimă căzându-mi pe câte o filă. O să mă duc de m-ar lăsa puterile, la Orăştie să plâng la zidurile ei. Un nou univers mi s-a deschis fulgerător. Mi-aş permite să spui că sunt un om fericit, între constelaţii şi balsamuri. (Tudor Arghezi, 7.4.1966)

Opreşte dacule, nu şti tu că adierea aceasta de viaţă care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr şi mă găseşte iar după lungă despărtire, tânăr, îmbătrânit, cu fruntea brăzdată, cu inima sfărâmată, dezamăgit!
(Alecu Russo)

Da, am zis-o şi o voi repeta până voi putea fi auzit, că misiunea noastră este să dăm ştiinţelor arheologice pe omul Carpaţilor preistoric, anteistoric. (Cezar Bolliac)

Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceata este puterea noastră. (Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul neamului românesc în Enciclopedia României)

(Zamolxen) era minunat de înţelept în filosofie. (Alfonso X El Sabio)

(Cu ocazia intrării triumfale în Roma a lui Constantin cel Mare) s-au strâns în jurul draconilor, legaţi cu vârfurile aurite şi ferecate în pietre strălucitoare ale suliţelor, umflaţi de un vânt mare şi astfel şuierând ca şi stârniţi de mânie, lăsând să fluture în vânt cozile ample. (Ammianus Marcelinus, Rerum gestarum, 16,10,17)

Românii despre care am mai spus că sunt daci. (Bocignoli, 29.6.1524, la Ragusa)

Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legislatorii şi dascălii lor, numindu-i zei…aşa cum sunt toţi barbarii, odrisii, getii. (Clemens din Alexandria, Covoarele, 1,15)

Zopyrion, comandantul Thraciei, în timp ce făcuse o expediţie împotriva geţilor, adunându-se pe neaşteptate furtuni şi vijelii, a fost copleşit împreună cu întreaga armată.
(Curtius Rufus, Historia Alexandri,X,1,43)

Cantitatea de grâu adusă din Pont e mai mare decât tot ceea ce ne devine din celelalte porturi comerciale, deoarece, acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu.
(Demostene, Discursuri)

Atunci…de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri…De ce te-ai silit împotriva firii, să-ţi aduci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber? (Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică, XXI, 11-12)

(Dacii au) pielea rece şi umedă şi din această pricină moale, albă şi fără păr. (Galenus)

Când zicem azi că cineva vorbeşte limba barbară, aceea nu este altceva decât limba rustică. (Gellius)

Getul zdrenţăros sau scitul pribeag târându-şi avutul de ici-colo, n-au de ce să-l pizmuiască pe stăpânul celei mai întinse moşii…Căci nicăieri ca printre aceşti pribegi nu întâlnesti mame maştere care-şi iubesc cu duioşie de adevărată mamă copiii vitregi. Aici nu întâlneşti soţie îngâmfată de zestrea ei şi mândră de adulterele ei sau de soţul ei din care a făcut un sclav! Zestrea cea mai frumoasă e socotită aici cinstea tatălui, virtutea mamei şi credinţa sotiei! (Horaţiu)

(Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat morala (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii (…), i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…), demonstrându-le teoria celor 12 semne ale zodiacului, le-a arătat orbita lunii, şi cum globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 346 de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit şi până la apus, spre a se apropia sau îndepărta de polul ceresc. (Iordanes, Getica, XI, 69-70)

Neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că astfel îi convinsese slăvitul lor Zamolxes. Crezând că nu mor, doar că îşi schimbă locuinţa, ei sunt mai porniţi pe lupte, decât ar fi înclinaţi să întrepindă o călătorie. (posibil citat din Getica lui Traian) (Iulian, Cezarii,Traian,22)

(Cato:) Feriţi-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mişcare pe daci şi pe geţi, Roma să cadă, iar eu să mai rămân teafăr… (Lucanus, Pharsalia, II, 295-297)

“Martial îi scrie unui prieten că în ţara Geţilor va găsi stânca lui Prometeu. (Martial, Epigr., IX, 46)

Ce să mai spunem de britani şi de germani, care locuiesc lângă ocean, sau, ca să trecem la barbari, de daci şi sarmaţi şi sciţi dintre care neamuri cele mai multe n-au auzit până acum cuvântul Evangheliei. (Origenes)

Tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere.
(Origenes, Philosophumena, I, 2, 22)

“Papa Nicolae I spune că grecii de la acea vreme numeau Latina şi Scita limbi barbare.
(O scrisoare către Împăratul Bizanţului Mihail al III-lea, 865 en)

(Decebal), un rege alungat din reşedinţa sa, izgonit chiar din viaţă, fără ca să fi pierdut niciodată nădejdea. (Plinius cel Tânăr, Epistole, VIII, 4,2)

Într-un glas se roagă ţăranii romani să-i lase a trăi cu barbarii…Şi apoi să ne mirăm că nu pot fi învinşi goţii (geţii) când sătenii sunt mai bucuroşi să fie cu ei decât cu noi. (Salvianus, De gubernitone, V,8)

Geţia: este o lege a geţilor, să cânte din cythare când merg în solii. (Theopompos, 40)

În toate Pannoniile există obiceiuri şi moravuri Romane, dar şi un fel de limbă Romană şi mulţi se ocupă şi cu literatura. (Veleius Paterculus)

[Calgacus: Romanii] “Pustiesc, sacrifică, uzurpă sub titluri false, şi numesc acest lucru imperiu, transformă totul în deşert şi numesc acest lucru, pace” (Tacitus, Agricola, 30)

Preluare dupa: http://www.dracones.ro/

Marea Zeita Bendis

Leave a comment

bendis

Medalion ce reprezinta pe zeita Bendis, descoperit la Gradistea Muncelului, datare dupa anul 79 e.n.

Marea zeita Bendis (Bhendis, Mendis, Mhendis) era divinitatea feminina din pantenonul nord-tracic care se ocupa cu destinele oamenilor, asemeni Ursitoarelor.

Numele zeitei este compus din radacina teonimului indo-european bhend care inseamna “a lega” sau “a indoi”, de unde provine si cuvantul anglo-saxon bind sau germanicul binden.

Din aceasta mcia dar pretioasa idee, putem deduce cu usurinta ca unul din apelativele primordiale ale zeitei era de “Zeita destinului” sau “Zeita Tesatoarelor”, Zeita Sortii”, “Zeita Ursitoare”.

Ea, asemeni Ursitoarelor, se ocupa cu destinele oamenilor, indo-europenii fiind prin excelenta adoratorii credintei in predestinare.

Este foarte probabil ca dupa cucerirea romana a Daciei, Bendis sa fi fost asimilata de zeita Diana (Artemis la greci).

Bendis mai era si zeita legaturilor matrimoniale, dragostei si sentimentului amoros, asemeni zeitei scandinave Freya, Afroditei elene, zeitei Albina a etruscilor, Ishtar a asiro-babilonienilor, Inanna a sumerienilor, Dzydzilelyaa a vechilor poloni, Prende a albanezilor, Shiva a slavilor sau Venus a romanilor.

Toate casatoriile se oficiau in numele ei, sub binecuvantarea ei divina.

Cultul zeitei Bendis a fost preluat si de greci, devenind cult statal la Atena inca din secolul V i.e.n. Era adorata in special in timpul ceremoniilor numite Bendideia cand aveau loc doua ceremonii etnice: una formata din traci si alta din atenieni.

Templul zeitei Bendis, asociata de atenieni cu Artemis, se numea Bendideion si era situat pe dealul Munychia, situat in partea Atenei numita Pireu, colina ce are inaltime de aprox 86 de m. Astazi poarta numele de Kastella. Mai tarziu, dupa secolul II i.e.n. mai putem gasi un templu al zeitei pe tarmul vestic al Hebrului, in Balcani.
Cultul ei este atestat si in Asia Mica, mai exact in Bithinia, sau chiar in Egiptul Ptolemeic.

Pe reliefuri si statuete, zeita Bendis este reprezentata purtand vesminte trace si boneta traca (frigiana, frigienii erau de neam tracic). Uneori, zeita are o sulita in mana stanga si o cupa in cea dreapta. Pe unele monezi, ea apare fie tinand doua sulite si un pumnal, fie doua torte sau o torta si o patera.

Bendis mai avea si diverse atribute cum ar fi vanatoarea, dar aparea si sub forma unei zeite a Lunii, asemeni Hecatei.

bustul-de-bronz-de-la-piatra-rosie

Bendis – Bustul de bronz de la Piatra Rosie, infatisand-o pe zeita cu sanii mari, ceea ce reprezinta caracterul fertil dar si amoros al zeitei.

bendis-din-tanagra-figurina-din-teracota-secolul-iv-ien

Bendis din Tanagra, localitate situata in Attica, la nord de Atena (figurina din teracota, secolul IV i.e.n.)

stela-votiva-a-zeitei-bendis-descoperita-la-pireu-sec-iv-ien

Stela votiva a zeitei Bendis descoperita la Pireu (sec IV i.e.n.)

Articol scris de Kogaion

Principalele drumuri si puncte rutiere ale Balcanilor in antichitate

Leave a comment

principalele-drumuri-si-puncte-rutiere-ale-balcanilor-in-antichitate

Preluare de la: http://soltdm.com/geo/drumuri/drum2.htm

A Thracian lunisolar calendar

Leave a comment

Click here:

A THRACIAN LUNISOLAR CALENDAR – Nikolai Sivkov

http://www.space.bas.bg/astro/Rogen2004/Oth-6.pdf

ZALMOXIS – UN ZEU PROFET SAU UN PROFET DIVINIZAT

Leave a comment

Iata marturiile lui Herodot despre Zalmoxis:

“Asa cum am aflat eu de la elinii care locuiesc pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin, Zalmoxis despre care vorbesc, fiind doar un muritor, a fost in Samos robul lui Phytagoras, care era fiul lui Menesarcos.

Dupa aceea, ajungand liber, stranse bogatii mari si dupa ce se imbogati se intoarse in patria lui; aici a cladit o casa pentru adunarile barbatilor, in care se spune ca ii primea pe si ii punea pe fruntasii tarii sa benchetuiasca, invatandu-i ca nici unul din urmasii acestora nu vor muri, ci vor merge intr-un loc anume unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile.

In vreme ce savarsea cele amintite si spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit sa i se construiasca o locuinta sub-pamanteana.

Cand a fost gata, Zalmoxis a disparut din mijlocul tracilor si, coborand in locuinta lui de sub pamant, a trait acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult sa-l aiba, jelindu-l ca pe un mort.

In al patrulea an el le-a aparut si astfel, Zalmoxis facu vrednice de credinta invataturile lui. In privinta lui Zalmoxis si a locuintei sale sub-pamantene, nici eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare insa, ca el a trait cu multi ani inainte de Phytagoras. Fie Zalmoxis om, ori vreun demon de-al getilor, sa-i fie de bine “. (Herodot,” Istorii “, IV, 94, 95).

Dupa cum vedem, naiva identificare a Zeului Zalmoxis cu un sclav al lui Phytagoras devenit liber si bogat o contesta chiar Herodot. Si atunci de ce sa o credem noi?… Relatari asemanatoare sunt facute si de Hellanicos din Mitilene, de catre Platon, de Mnasea (acesta il considera pe Zalmoxis chiar un Cronos!), de catre Diodor din Sicilia, de Strabon mai ales, de Apulleius, de Lucian din Samosata, de Origen, de catre Porphyrius (232-304), Iulian Apostolatul, Enea din Gaza, Hesychios din Alexandria.

Toti acestia au auzit si vorbit de Zalmoxis care a ramas in amintirea oamenilor ca un Zeu al imparatiei sub-pamantene, cum de altfel si Eminescu il descrie in poezia “Strigoii “.

“Pe un jilt taiat in stanca sta teapan, palid, drept,

Cu carja lui in mana, preotul pagan si drept…”

Pe Zalmoxis lituanienii il preiau ca Zemeuks, acest nume insemnand pamant, tara. El este Zeul din adancurile Pamantului, vegetatiei, rodniciei, Zeul plugarilor si pastorilor.

Daca Gebeleizis le fagaduia nemurirea sufletului (ritul incinerarii mortilor apartinandu-i), Zalmoxis le promitea adeptilor sai nemurirea completa, atat a sufletului, cat si a trupului (ritul inmormantarii fiind inhumarea), sufletele credinciosilor continuand sa traiasca in regatul Zeului sub-pamantean (precum Arald, copilul rege, alaturi de Maria, regina Dunareana din poezia “Strigoii”).

Ideea nemuririi Zamolxiene era etica tinerilor razboinici, “lupii daci” care se bucurau la moarte si radeau in fata acesteia tocmai pentru a-si arata nepasarea fata de ea si a ajunge in plaiurile sub-pamantene ale Zeului.

Acestia luptau si mureau veseli sub stindardul “capului de lup”, pe care-l vom intalni si la macedoneni, ca de altfel si mai tarziu la legiunile “romane”, formate din tracii din zona ocupata de romani.

Sacrificiile umane in scopuri religioase au fost unice in Europa, fiind intilnite numai la traci. Din acest punct de vedere, interesanta pare asemanarea cu riturile religioase ale civilizatiei aztece, despre a carei populatie Edgar Cayce afirma ca ar fi descendenta directa a atlantizilor (locuitorii fostului continent Atlantis, a carui ultima portiune de uscat s-a scufundat in mijlocul oceanului Atlantic in urma cu 12600 de ani).

Sa fie oare aceasta asemanare un indiciu, conform sugestiei facute de o prietena apropiata, asupra originii comune a indienilor din America Centrala si a tracilor?…

Odata la cinci ani i se trimitea lui Zalmoxis un “sol” care sa-i comunice acestuia dorintele populatiei. Acesta era aruncat in sulitele ascutite ale tovarasilor sai. Daca avea ghinionul sa nu moara imediat, acesta era insultat, batjocorit si un alt “sol” era ” trimis “imediat pentru a duce mesajul Zeului sub-pamantean.

In timp ce Zalmoxis era un zeu sub-pamantean, Gebeleizis era Zeul ceresc. Descoperilrile din muntii Orastiei, cat si a marelui sanctuar rotund de la Sarmisegetuza cu asezarea ritmica a stalpilor sai, presupun efectuarea unor observatii celeste.

Sapaturile arheologice facute sub conducerea clujanului Constantin Daicoviciu au scos la iveala in zona Gradistea Muscelului (muntii Orastiei) nu numai un complex de sanctuare, dar si un probabil original calendar dacic, cat si urmele unei scari care probabil conducea la un loc sub-pamantean de cult religios.

De la un intelept ca Socrate citat de un altul ca Platon, aflam ca Zalmoxis a fost pe langa un medic psiho-terapeut si un… mag: o persoana careia stramosii nostri ii datoreaza statutul spiritual, ca cea mai dreapta si umana oranduire sociala pe care a avut-o lumea antica.

Am fost un “stat spiritual”, creatie a celor initiati de Zalmoxis de catre marii preoti de pe muntele sfant Kogaion, motiv pentru care hotarele noastre au ramas mereu aceleasi, chiar daca de-a lungul timpului au aparut unele suprapuneri de populatie ori impartiri teritoriale artificiale.

Cum a spus domnul Alexandru Strachina in “Pe urmele stramosilor uitati”: “Apa trece, iar noi… ramanem”. Este de-a dreptul ciudat cum istoricii nostri isi pot justifica nepasarea fata de toate acestea.

Pentru conturarea unui cult solar la traco-geto-daci, Dr. Mariana Marcu, in “Repere lingvistice arhaice romanesti”, mentioneaza “calaretul trac” Heros, pomenit si in Egipt in unele documente epigrafice (ca Herou, fiul Soarelui), iar unii cercetatori au sustinut ca aceasta Divinitate n-ar fi decat o noua ipostaza a lui Horus…

Mitul cavalerului trac este greu de inteles. Uneori el are in jurul capului un nimb solar, o rozeta cu patru foi. El a fost asimilat de catre populatia greaca odata cu sosirea acesteia in Peninsula Balcanica intre 1900 – 1400 B.C. ca Divinitate suprema, Zeus, cunoscut si sub alte nume ca Nefelegeretes (de fapt numele grecizat al lui Nebeleizis) – “Cel care aduna norii “, Ombrios – “Zeul ploii “, Keraunos – “Cel care fulgera” si altele.

Mitul cavalerului trac constituie in traditia romaneasca (daco-romana, aromana, macedoneana) un scenariu aproape canonic al colindelor vechi de iarna, crestine. C. Cinodaru remarca cu surprindere ca tracii aveau in Aprilie “serbarile pagane” tinute in cinstea eroului trac. Odata cu consolidarea crestinismului in spatiul traco-dac, aceasta sarbatoare a fost inlocuita cu cea a Sfantului Gheorghe, Sfant a carui iconografie a fost inspirata de cea a cavalerului trac. In unele colinde numele Sfantului Gheorghe se schimba cu cel a lui Isus, aparand in felul acesta o totala contradictie intre versurile colindului si momentul in care acesta se canta, respectiv anotimpul iernii:

“Pe luncile Soarelui,

Flori vinetitoare de mar.

Gradina cu florile lerui Doamne,

Flori dalbe, flori de mar,

Ler de mar, florile-s dalbe”

Sau:

“… Calutul lui negru pintenog

Luciu ca un corb

Pa chivara lui taiata in sageata,

Pe ochi cam plecata

Ba sulita lui

Duratul de vara,

Fulgerul de seara…”

Oricine poate vedea ca in aceasta colinda nu se pomeneste nimic care ar putea sugera anotimpul iernii, ci dimpotriva, se aminteste clar despre cel al verii sI, in plus, de “fulgerul de seara” care era simbolul Zeului trac Gebeleizis. Mai aveti vreo indoiala?…

Si in alte cicluri de colinde de Craciun, alaturi de Soarele personificat apare si sora cea mare a Soarelui, Salomina. De asemenea, pe mireasa eroului intors de la vanatoare o chema Ileana Daliana sau Lina Melina. Zeul solar la traco-daci era sarbatorit primavara, asa cum de fapt i se precizeaza ambianta si in colindele de Craciun la vremea renasterii naturii si a infloririi “florilor dalbe de mar”.

Iar daca in acest mozaic mitologic romanesc pelasgian, trac, geto-dac, cum vreti sa-i spuneti, ne-am redescoperit impreuna credinta uitata in Marele Zeu Gebeleizis, Marea Zeita Bendis, Zeita focului si a vetrei, Histia, tot nu v-am spus inca nimic daca nu l-am mentionat pe Marele Zeu al Razboiului, Ares.

Ovidius (43 B.C. – 17 A.D.) aminteste pe “getul” care se inchina lui Ares, Marte, Zeu al Razboiului, iar Vegetiu afirma nici mai mult, nici mai putin, ca “Marte s-a nascut in tara tracilor”. Si daca-l mai ascultam si pe Iordanes, acesta declara ca “getii l-au adorat intotdeauna printr-un cult foarte salbatic pe Marte si jertfele lui erau prizonierii ucisi”.

Si ne mai miram ca Vlad Tepes, “Dracula” cum le place americanilor sa-l numeasca”, tragea in teapa” de vii aproape 40000 de turci intr-o zi!… Pe de alta parte, pe Columna lui Traian este prezentat probabil cel mai vechi Zeu al Razboiului, crunt si feroce, care-si cerea sangeroase sacrificii umane. Aici apare scena torturarii prizonierilor romani de catre… femeile dace!

In Sudul Dunarii populatia tracica mai sarbatorea si pe Zeul Vitei-de-Vie, patronul bauturii ametitoare, preluat in fuga din nou de greci, care de asta data amintesc cu putin inainte de reantoarcerea lui Dionysus acasa, in Tracia, el s-a initiat in misterele frigiene, la insistentele bunicii sale! Nu numai vita de vie era planta favorita a Zeului, ci si iedera.

Frunzele acestei plante, mestecate de adoratori, produceau in acestia betia, ba chiar o stare temporara de nebunie, manie. Astfel nu e de mirare faptul ca cea mai populara sarbatoare a tracilor era dedicata Zeului Vitei de vie, toamna, la culesul viilor si la storsul strugurilor. Ea avea loc in fiecare an (unii cercetatori sustin ca ea ar fi avut loc la trei ani). Cand vinul fierbea, noaptea avea loc petrecerea propriu-zisa, la lumina tortelor, cu multa risipa din aceasta bautura, petrecere care tinea pana in zorii zilei.

Poate de aceea tracii erau poligami. Herodot descrie ca fiecare dintre ei tinea mai multe neveste; cand unul dintre ei murea, aparea o mare problema pentru femeile lui, respectiv trebuia gasita cea care a fost cea mai iubita de defunct si apoi sugrumata de cea mai apropiata ruda si ingropata impreuna cu barbatul ei. Celelalte femei incercau o mare durere si rusine sa nu fie alese (Herodot, “Istorii”, Cartea a V-a, 5 si 8).

Opus cultului dezmatat al Zeului Vitei de Vie, este cultul preotului trac, simbolul vietii viitoare si frumoase, dedicat binelui oamenilor si vietuitoarelor. Sfinxul de pe platoul Bucegilor reprezenta pentru geti, “Domnul Noptii”, preluat mai tarziu de catre greci sub numele de Orfeus. Pe de alta parte, autorii antici scriau ca Misterele Orfeice se celebrau noaptea.

Gratie esoterismului ei, religia geto-tracilor nu era cunoscuta profund decat de preoti si cativa initiati. Neavand acces la misterele Zamolxiene, scriitorii greci si romani nu ne-au lasat prea multe stiri in aceasta privinta.

Dar sa revenim la cultul “Domnului Noptii”, un cult civilizator, un cult al muzicii, care imblanzea nu numai oamenii, dar si animalele, potolindu-le pornirile violente, domolindu-le instinctele raufacatoare. Strabon cunostea si alte amanunte despre preotii sau “profetii” pelasgi, anume ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor si a oracolelor, a semnelor Divine si ca locuiau in salasuri subterane (katagoian sau kagoian).

Despre Orfeus legendele elene si romane, spuneau ca era trac, printul kycon-ilor, etnonim apropiat de kogoian. Cetatea natala a lui Orfeus era Dion. El venea din legendarul Kogoian, lacas al lui Zalmoxis.

zalmoxis_aleksandrovo

O posibila reprezentare a lui Zamolxis

The Aleksandrovo tomb is a Thracian burial mound and tomb excavated near Aleksandrovo, South-Eastern Bulgaria, dated to circa 4th century BCE.  Bulgarian archaeologist Georgi Kitov examined the tomb in 2001, discovering a round chamber of about 3 meters (10 ft) in diameter, accessible through a small antechamber and a tunnel, approximately 6 meters (20 ft) long. Both, antechamber and main chamber are decorated with well-preserved frescoes. The fresco in the main chamber depicts a hunting scene where a boar is attacked by a mounted hunter and a naked man wielding a double-axe. The scene is interpreted as mythological, the naked man representing Zalmoxis, the Thracian solar god corresponding to Zeus.

Mormantul tracic de la Aleksandrovo, secolul IV i.e.n. (Arheologii bulgari au interpretat omul dezbracat din partea dreapta ca fiind o reprezentatie a lui Zamolxis)

Bibliografie: NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI – Dr. Napoleon Savescu

MARELE ZEU GEBELEIZIS SI MAREA ZEITA BENDIS

3 Comments

Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea.

El era reprezentat ca un bărbat chipeş, uneori cu barbă.

Gebeleizis provoca tunetele şi fulgerele.

În unele reprezentări acesta apare aşezat pe tron, iar în altele, în chip de călăreţ, având în mâna stângă un arc; un şarpe coboară spre capul calului. Mai este însoţit şi de un vultur cu corn. Vulturul ţine în cioc un peşte atunci când simbolizează singur Divinitatea amintită, iar în gheare are un iepure.

Acest zeu este stăpânul Cerului şi al Pământului, patronul aristocraţiei militare; el ar putea avea însă atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut şi sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (alţii consideră cavalerul trac ca o apariţie mai târzie, un erou şi nu un Zeu).

Alteori Zeul apare în ipostaza de călăreţ luptător însoţit de un câine; el poarta o lance pe care o aruncă asupra unui porc mistreţ din fuga calului. Când nu este în ipostaza de luptător ori vânător el are trăsăturile unui călăreţ paşnic purtănd în mână o torţă ori un corn al abundenţei; uneori este reprezentat având trei capete, (tricefal), asemenea câinelui însoţitor, alteori ca un Zeu binecuvântător, având primele trei degete ale mâinii drepte înălţate sau desfăcute iar celelalte strânse către podul palmei.

Cavalerul Trac. Acesta face parte din tezaurul de la Surcea (sat, comuna Zabala , jude]ul Covasna). El a fost descoperit intamplator in 1934. El se compunea din doua talere de argint cu desen figurat, patru talpi de cupa cu picior, sase nicovale de argint si mai multe bucati de argint brut. Dupa cum putem vedea, talerul mare, oval, cu chenar in relief, decorat cu dinti de lup, are inauntrul lui un calaret trac, tipic, cu parul pieptanat in plete si cu un costum lipit de trup. Are spada la brau iar deasupra lui zboara un corb, vechiul Corb Pelasgic, descris de unii "binevoitori" drept vultur. Acest corb pelasgic va ajunge intr-un tarziu, ca simbol, chiar pe emblema Tarii Romanesti purtand in cioc vechea cruce pelasga; timpul si "istoria" il vor transforma intr-un "vultur" (ce ironie a sortii si ce decadere) purtand in plisc crucea crestina.

Apare în mărturiile epigrafice şi numismatice de la Histria şi Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel în ceramica de la Răcătău şi Zimnicea, tezaurele de la Bucureşti – Herăstrău şi Surcea (jud. Constanta).

Îl vom întâlni mai târziu în lumea antică la macedoneni – “călăreţul macedonean”, iar în Mitologia greacă sub numele de Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a pătrunde în Asia Mică prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de către armeni, devenind Divinitatea naţională a acestora, Vahagn sau zeul războiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii.

Vahagn era asociat cu trăsnetele şi fulgerele, fiind reprezentat ca un bărbat cu părul şi barba din flăcări, iar “ochii lui erau ca doi sori”. În sfârşit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regăseşte în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de către creştini drept… Sfântul Gheorghe!

Gebeleizis

Divinitatea supremă bărbătească a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut mai târziu la tracii sub-Dunăreni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos, are o replică feminină, şi anume pe marea Zeiţă Bendis. Reprezentările vechi, descoperite în ultima vreme, ne-o înfăţişează sub chipul unei femei cu faţa rotundă, bucălată, cu pomeţii proeminenţi şi cu părul împletit în două cosiţe ori împărţit în două mari bucle ce-i încadrează faţa.

Să fie oare Zeiţa Bendis, cu cele două cosiţe blonde lăsate pe spate, precursoarea Ilenei Cosânzene din basmele de mai târziu ale românilor?

În anumite situaţii Zeiţa apare încadrată de două animale sacre cervidee sau de un cerb şi un şarpe. Marea Zeiţă Bendis era adorată de femeile trace, fiind Zeiţa Lunii, pădurilor şi… farmecelor.

La Costeşti a fost descoperit un cap al Zeiţei iar la Sarmizegetusa săpăturile au scos la iveală un medalion de lut ars (10 cm. în diametru şi 1,5 cm. în grosime), având un bust al Zeiţei cu tolba de săgeţi pe umăr; de asemeni, la Piatra Roşie s-a descoperit bustul ei din bronz, înalt de 14,7 cm. şi lat de 13 cm.

În afară de marele Zeu Gebeleizis şi marea Zeiţa Bendis, tracii au mai avut şi o Zeitate a focului şi vetrei, păzitoare a casei, respectiv Zeiţa Vesta (Hestia, Histia), în cinstea căreia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu pereţii din piatră sau de lemn, podeaua din pământ bătătorit şi acoperişul “în două ape”.

Nu departe de Tartaria, în zona Crişurilor, au fost scoase la lumină şi urmele primelor locuinţe de suprafaţă datând din mileniul V B.C., deci cu o vechime de 7000 de ani!

Aceste tipuri de locuinţe, care se vor răspândi apoi în toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult închinat acestei Zeiţe, pereţii având la început rolul de a proteja spaţiul sacru în mijlocul căruia se întreţinea focul aprins în vatră.

Mileniul IV B.C. nu a fost chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialiştii, referindu-se la prăbuşirea punţii continentale ce lega Europa de Asia Mică, aceasta prăbuşindu-se sub apele Mediteranei, făcând loc unei mări noi, Marea Egee, şi generând o mulţime de insule mai mari sau mai mici.

Datorită existentei acestei punţi terestre de legătură, atât istoricii greci, cât şi alţii moderni au admis posibilitatea deplasării populaţiei trace din zona Pontico-Dunăreană spre sudul Peninsulei Balcanice şi de acolo, în Asia Mica, chiar în unele regiuni din jurul Mediteranei Răsăritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. După cum se ştie, soarta acestor populaţii a fost diferită: unele s-au “rătăcit” printre alte seminţii şi s-au “pierdut” cu totul în marea groapă a Istoriei care se cheamă “uitarea” – hitiţii, de exemplu.

Alţii au dispărut la mari distanţe, cum este cazul troienilor, supravieţuitori despre care o legendă spune că Aeneas Tracul i-a călăuzit după “Apocalipsul” Cetăţii Troia până pe valea îngustă a Tibrului, unde aveau să preia în stăpânire cele şapte coline “eterne”, dându-le apoi nume tracice, “latine”.

Şi tot o legendă spune că, între timp, prin spaţiul Carpatic a apărut un cioban înţelept, Zalmoxis, care urma a prelua de la Zeiţa Hestia (sau Vesta) aşa-numitele ” legi frumoase “- Codul Beleaginilor.

Marea Zeita Bendis. Medalion din teracota, Muzeul de istorie al Transilvaniei, Cluj-Napoca, inv. A1/941. C. Daicoviciu si colaboratorii, Santierul arheologic de la Gradistea Muncelului. Geto-Dacii, I. Miclea si R. Florescu, Editura Meridiane, 1980, Romania.

Bibliografie: NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI – Dr. Napoleon Savescu

Older Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.