Paparuda (Papaluga) este o veche divinitate locala din mitologia româneasca, probabil preromâna, a ploii fertilizante, invocata de grupuri de femei pe timp de seceta si redusa cu timpul la o schema de ritual.

Într-o varianta caracteristica a folclorului, în care este conservat mitul Paparudei, invocatia magica e adresata direct Paparudei ca unei zeite:

“Paparuda, ruda/ vino de te uda/ ca sa cada ploile/ cu galetile,/ paparudele/ sa dea porumburile/ cât gardurile”

Ritualul, având o data traditionala fixa (marti în a treia saptamâna post-pascala, dar si ori de câte ori e seceta prelungita, în iunie si iulie), este magic, apartinând tipologiei cultelor agrare si cu totul deosebit de vrajile practicate de caramidari si solomonari pentru legarea sau dezlegarea ploii: în timp de seceta, tinere fete executa Jocul Paparudelor, ca figurante ale unui dans rudimentar, în fuste simbolice de frunzare; concomitent, femeile din sat le stropesc cu galeti de apa. Uneori e o singura Paparuda - o figuranta sub zece ani:

 „În vremea verii, când semanaturile sunt primejduite de seceta, oamenii de la tara îmbraca o copila mai mica de 10 ani cu o camasa facuta din frunze de copaci si buruieni. Toate celelalte copile o urmeaza si se duc jucând si cântând prin împrejurimi; iar oriunde sosesc, babele au obiceiul de le toarna apa rece în cap. Cântecul pe care-l cânta este alcatuit cam asa: Papalugo, suie-te la cer, deschide-i portile, trimite de acolo ploaia aici, ca sa creasca bine secara, graul, meiul si altele!”

Pe lânga forma româneasca, Paparuda, si cea aromâna, Pirpiruna, este înregistrata forma bulgara Perperuda (obicei bulgar în timp de seceta) si, totodata, se gasesc consemnate, dialectal, formele sârbo-croate Perperuna, Perepuna, Peperuna si slavonul prporuše.

Cu privire la etimologia formelor bulgare si sârbo-croate, Gieysztor înclina sa explice cuvântul ca derivat din teonimul (nomen dei) Perun, în opinia sa, peperudele fiind “cu siguranta” (zapewne) “tovarasele lui Perun”. Ovsec, pe de alta parte, avanseaza ipoteza ca ar putea fi explicate prin latinul papilio, italianul parpaglione, “fluture cap-de-mort”.

Georgieva, desi nu respinge ferm explicatia prin teonimul Perun, admite ca forma bulgara ar putea fi un relict preslav, tracic, dintr-o radacina per-. Sorin Paliga întareste ipoteza relictului tracic, considerând ca “acesta pare a fi drumul unei explicatii plauzibile” si comparând formele mentionate anterior cu numele personal trac Paparion, considerat înrudit (prin reduplicare) cu teonimul trac Papas, teonim amintit si de Decev drept “epitet al lui Zeus si al lui Attis (divinitate traca)”.

Astfel, sensul stravechi al cuvântului nu poate fi reconstituit. Cu toate acestea, Paliga este de parere ca atestarea unui antroponim tracic înrudit cu un epitet din sfera mitologicului arata ca formele Peperuda, Paparuda (cu unele variante dialectale) trebuie explicate, mai degraba, ca relict tracic, nu ca derivat din nomen dei Perun. Pe lânga atestarea formei trace Paparion, un alt argument în favoarea ipotezei originii tracice este si raspândirea formelor doar la slavii de sud si în româna, respectiv în areale cu o importanta influenta traca ori traco-daca.

Sensul mistic al ritualului

Nuditatea Paparudei e menita sa evoce puritatea genuina a naturii însufletite, gata de a fi fecundata (Glia de catre Cer, prin mijlocirea spermei ceresti - ploaia).

Mircea Eliade explica nuditatea paparudelor recurgând la omologarea actului agricol cu cel sexual, omologare bine-cunoscuta în istoria religiilor:

 „Semintele sunt îngropate în pamânt - pamântul este închipuit ca o mare matrice, în care rodesc tot felul de germeni. Pamîntul devine, asadar, el însusi femeie. Gestul semanatorului capata semnificatii oculte; este un gest generator, si plugul (la început, un simplu par ascutit) devine emblema falica. Dar pamântul ramâne neroditor fara ploaie; femeia telurica trebuie fecundata prin furtuna cereasca. Iar ploaia -amanuntul acesta a fost observat din cele dintâi timpuri- este în strânsa legatura cu Luna si ritmurile lunare. Ritmuri care stapânesc nenumarate niveluri cosmice: marile si ploile, cresterea vegetalelor, femeia. Luna “unifica”, “totalizeaza” niveluri cosmice aparent deosebite: apele, ploile, viata vegetala, femeia etc. Este de la sine înteles deci ca într-o societate agricola, în care soarta omului sta atât de strâns legata de ploaie, femeia are în puterea ei secretele vietii si ale mortii. Participând singura la magia Lunii, ea singura poate conjura ploaia, caci virtutile acvatice numai ea le întelege. De aceea, în toate ritualurile agricole de aducere a ploii iau parte exclusiv femeile (paparudele etc.). În fata secetei care ameninta, nuditatea rituala a femeii are o valoare magica: paprudele goale atrag pe marele barbat sideral.”

Paparuda este denumirea cea mai raspândita a ritului magic de provocarea a ploii, practicat pe timp de seceta. Jocul este practicat în a treia joi dupa Rusalii; poate însa avea loc si în orice zi de vara, dupa o seceta prelungita. Este jucat de fete tinere, mai rar si de baieti, sub 14 ani.

Alaiul e alcatuit dintr-un numar variabil de personaje, dintre care cel putin una-doua trebuie sa fie mascate. Acestea sunt dezbracate si apoi înfasurate în frunze si ghirlande de boz (brusture, fag, stejar, alun). Gluga de boz era legata deasupra capului cu cotoarele în sus si acoperea tot corpul ca un con de verdeata. Ramurelele erau împestritate cu panglici rosii, cu salbe de firfirici. Cortegiul umbla prin sat de la o casa la alta, si în curte, însotitoarele cânta un cântec ritual, batând din palme, iar paparuda joaca un dans saltaret.

Paparuda invoca onomatopeic ploaia prin dans, prin batai din palme, prin plesnetul degetelor, prin rapaitul tobelor improvizate din tigai, dar mai ales prin ritmul si continutul textului magic:

„Paparuda-ruda, / vino de ne uda / cu galeata-leata / peste toata ceata; / cu ciubarul –barul / peste tot poporul. / Da-ne Doamne, cheile / sa descuiem cerurile / sa porneasca ploile, / sa curga siroaiele / sa umple pâraiele. / Hai, ploita, hai! / uda pamânturile / sa creasca grânele / mari cât porumbele. / Hai, ploita, hai!”

În timpul jocului sau dupa terminarea lui este obligatorie udarea cu apa a paparudei, ori a întregului alai. Pentru dansul lor sunt rasplatiti prin daruri rituale ce semnifica abundenta si belsugul: oua, malai, grâu, cas, lapte, colaci, fructe, bani, etc., uneori si haine vechi ceea ce leaga obiceiul de cultul mortilor.

Dupa ce au terminat cu mersul prin sat, paparudele merg la o apa curgatoare, aprind paie pe apa, apoi îsi arunca pe apa si vesmintele din frunze.